271,809 matches
-
tine, sau poate pentru cîțiva prieteni, pe care-i imaginezi citindu-te în actul doar pe jumătate conștient al "ficționalizării" citititorului care va fi înscris, volens-nolens, în text. Metafora cu Lumea Cealaltă rămîne valabilă, căci articolele și cărțile care-ți apar acolo vor fi percepute ca ale unui autor mort. Scrierile tale au acolo un statut de scrieri postume, iar vocea ta, vag auzită (dacă e auzită), e o voce d'outre tombe, de dincolo de mormînt. Vizitele tale anuale în țară
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
de amorțire, funcționa ceva: armata. Cetatea avea nevoie de ea. Negrescu ar fi vrut să le explice că trebuiau să reacționeze, dacă erau atacați. Dar, ca în timpul raidurilor aeriene, montagnarzii stinseră toate luminile și se tolăniră pe iarbă. Abia atunci apărură, pe rând, verii, cu gesturi discrete, bine măsurate. Făcură semne să dispară și mucurile de țigări, pentru a nu fi stânjenite făcliile lor, desprinse parcă din drapelul montan, în cele trei culori: roșu, vișiniu și albastru. Invenția asta - după unii
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
ia viața, nu putea spune. Poate, totuși, mai exista o speranță. Cu abilitatea ei de alpinistă, reuși să-i repereze trupul: Albin Negrescu căzuse pe un covor de Floarea Domnului, crescut în îmbucătura a trei stânci. La semnele ei disperate, apărură și princhindeii, pentru a-i executa comenzile. - Trebuie să înfigeți steagurile în bernă! Ordinul ei fu contramandat de Lunetta care, ieșită din Epoca de Aur, avea altă viziune asupra întâmplării: - Nu-i epoca promisă, ci alta, pe care n-o
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
că paiul și știa românește mai mult de la bunici, decât de la paring săi, cu toții nascufi în România. Venise însofita de un tânăr, Siegfried, entuziast că și ea, ca să caute - ce credeți? - arhivele STASI, adică arhivele Securității Germaniei Democrate, despre care apăruse zvonul că ar fi fost transportate în nu știu câte zeci de vagoane și ascunse la București, mai înainte că regimul Ceaușescu să devină istorie. I-am adus pe amândoi la domnul Guta și-am râs împreună pe seama lor. Nu știam cine
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
de la Berlin ca să perfecteze dată sosirii noastre acolo. N-am să uit niciodată eroismul cu care încerca să se facă înțeles: „Eu vrei avut convorbire doamna Cue!“. L-am asigurat că știam ce aveam de facut. Către sfârșitul lui ianuarie, apăruse și americanul Daniel. §i el cunoscător al limbii române, care era hobby-ul lui. Sau poate job-ul lui ascuns. Mai vorbea, după spusele sale, și limba arabă. Trecuse de curand prin Yemen. Pe față, însă, era profesor de limbă
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
Seniorul, era „boșorogul fără dinți“ care cutezase să i se opună pe fața lui lliescu. Strânsă cu ușa, puterea reacționase printr-o contra-manifestatie, data în grija lui Ioska, pistolarul din zilele lui decembrie de pe balconul și din măruntaiele Comitetului Central, apărut de cine știe unde, cu automatul pe după gât, si devenit unul din simbolurile revoluției. El își câștigase locul pe langă noii stăpâni ai României, apăsând pe trăgaci ori de câte ori viața acestora păruse a fi amenințată și își sporise faima prin uciderea cu sânge
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
o rea prevestire. Dar când am ajuns acolo, În piață, lucrurile fuseseră tranșate. Din fericire, fără vărsare de sînge. În fața puhoiului de contra-manifestanti care, presând din toate parfile, urlau din adincul bojocilor ,JVu ne vindem fără!“, oamenii Seniomlui cedaseră. „Emanații" apăruseră victorioși la balcon, dar În glasurile lor se simțea Încă emofia prin care trecuseră. Partida fusese câștigată. De data asta, fără ajutorul minerilor, care aveau să apară și ei În zilele următoare, anticipând cumplită mineriada din iunie. Armata lui Ioska
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
parfile, urlau din adincul bojocilor ,JVu ne vindem fără!“, oamenii Seniomlui cedaseră. „Emanații" apăruseră victorioși la balcon, dar În glasurile lor se simțea Încă emofia prin care trecuseră. Partida fusese câștigată. De data asta, fără ajutorul minerilor, care aveau să apară și ei În zilele următoare, anticipând cumplită mineriada din iunie. Armata lui Ioska i§i celebra victoria, cu pancartele demonstranților aduși de Senior adunate, grămadă, În mijlocul pieței și date pradă focului. Ce gust amar! Ce victorie tristă! - Mai bem ceva
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
ziua de lungă de la o slujbă la alta, ca să ne plătim cât mai repede ratele la casa și la mașină și la mobilă și la aparatele electronice, dar murim și tot n-ajungem vreodată cu ele la zi, pentm că apar mereu noi Și noi oferte, si le lăsăm în piață urmașilor noștri, si uite-așa ne trece viafa, pe care ne-o programează cei de sus, pe care suntem chemafi să-i alegem o dată la patru ani, dar vorba vine
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
și moartea au asemenea frunze. Mai întâi mi-ai pătruns în cuvinte. Vorbeam cu vorbele tale. Fredonam cântecele neghioabe. Alcătuiam din dopurile mele de bere forma stângace a unui sex de băiat. Mă uitam în oglindă și așteptam să-mi apară pe chip trăsăturile tale. Pe stradă oamenii aveau toți chipul lui ceaușescu. Cântau cântece patriotice. Până și bețivii din rahova intonau cântece patriotice. Pe atunci bucureștiul se numea ceaușima. Semăna cu o groapă comună, iar în visele tale începea să
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
pe chip trăsăturile tale. Pe stradă oamenii aveau toți chipul lui ceaușescu. Cântau cântece patriotice. Până și bețivii din rahova intonau cântece patriotice. Pe atunci bucureștiul se numea ceaușima. Semăna cu o groapă comună, iar în visele tale începea să apară un bărbat obosit și aproape bătrân cu o carte subțire sub braț și puțină cenușă pe reverul sacoului. îi scoteai cu degetele tale bondoace de copil răsfățat pământul din gură. Era pământul galben al ceaușimei cu duhoarea lui acră de
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
elevilor, între colegi erau Petru Comarnescu, Dan Botta, Constantin Fîntîneru, Simion Stolnicu, Mircea Grigorescu, Alexandru Sahia, Romulus Dianu, iar în vecinătate, pe Cîmpineanu 40, funcționînd ca un punct de atracție între liceeni, se ținea Cercul "Sburătorul". În Agendele lui Lovinescu apare notat, între cei care asistă la cenaclu, în anii 1925 și 1926 "un tînăr penseur Ionescu" sau "Ionescu penseurul", neidentificat, dar care are toate șansele să fie elevul Ionescu, viitor membru frecvent al "Sburătorului". Or, literatura îi permitea întoarcerile "acasă
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
1, lipsește cu desăvîrșire o preocupare a acestuia pentru problema identității naționale române sau franceze. (Doar o anume ascendență semită maternă devine, în preajma celui de-al doilea război mondial, o chestiune gravă, după cum rezultă din Jurnalul lui Sebastian). Dacă a apărut la întoarcerea în Franța, a apărut ca problemă de suprafață. Adevărata problemă a lui Eugen Ionescu este cu totul alta și ea îl face să fie un tînăr cu întrebări de bătrîn. Iar această adevărată problemă este prezentă în multe
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
a acestuia pentru problema identității naționale române sau franceze. (Doar o anume ascendență semită maternă devine, în preajma celui de-al doilea război mondial, o chestiune gravă, după cum rezultă din Jurnalul lui Sebastian). Dacă a apărut la întoarcerea în Franța, a apărut ca problemă de suprafață. Adevărata problemă a lui Eugen Ionescu este cu totul alta și ea îl face să fie un tînăr cu întrebări de bătrîn. Iar această adevărată problemă este prezentă în multe mărturii despre el, dar și în
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
text mediind între ficțiune și nonficțiune. Obține, într-un sens mai direct autenticist (estetic, în sensul lui Gide, dar și estetic, în sensul lui V. Havel), un dosar de existențe. Sau de inexistențe? Mărturiile, scrise, înregistrate sonor, transcrise din memorie, apar la limita dintre viață și moarte. Depozițiile dialoghează asupra acaparatoarei esențialități a inumanului și demonicului. În carte nu avem propriu-zis o instanță narativă, unică sau plurală, dar numeroasele unghiuri de prezentare și dezbatere asigură un fel de punct de vedere
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
schițează un portret din amintiri: era violent, rece, lucid, greoi, urât, probabil și cu sânge țigănesc, bun dansator. În prezența lui, mama, Eri, l-a cunoscut pe tatăl "naratorului", într-o excursie la munte, în Harghita, de Anul Nou. Mai apar Amy, bunica, o mătușă a mamei, Cecilia, căsătorită cu Daniel, fiii lor, Roland (o voce cu mare pondere în carte, profesor de religie în lagăr, despre care între rude se spunea că fusese "mereu cu cafeniii") și Reinhard, prezență pur
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
întâi este indignat de ipocrizia unui preot. Pe urmă se atacă analizând discursul unui politician de cauciuc. Rând pe rând, scoate din pânzele cenușii ale istoriei bărbații care păzesc cu sabia în mână privilegiile bărbaților. Și cu fiecare față bărboasă apărută din neant se simte mai aproape de femeia ghemuită pe podele. Știi, o femeie al cărei păr iese în benzi elastice pe sub boneta, pe sub voalul, pe sub băsmăluța ori eșarfa, nu se poate hotărî pe sub ce, viclean, rugător, ca un șarpe cu
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
cărțile sale, ideile moderne - adaptîndu-le tradițiilor lingvistice românești. Perspectiva asupra limbii e în această carte una declarat funcțională și integratoare: bazată pe ideea că gramatica nu poate fi izolată de semantică și comunicare. Ambiguitate, eterogenitate, interferență, gradualitate sînt cuvinte care apar adesea în text, desemnînd nu doar sursele de incertitudini și erori în interpretare, ci trăsăturile fundamentale ale multora dintre structurile limbii: clasele lexico-gramaticale, „părțile de vorbire”, subdiviziunile lor sînt în majoritate eterogene; multe elemente lingvistice sînt plurifuncționale și cunosc grade
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
discuțiile legate de politica vremii, rapacitatea cu care istoria înghite destine umane, dramele interioare, avînd însă permanent în vizor și elementele exterioare care țin de moda acelor ani, vestimentație, limbaj, preferințe culinare. Ideea cărții este cu totul neobișnuită. Ea a apărut din dorința autorului de a restitui bătrînei lui mame bolnave de Alzheimer amintirea ei cea mai scumpă - cei cinsprezece ani de copilărie și adolescență, petrecuți în Bucureștiul interbelic. Autorul a scris această carte de maxim interes pentru cititorul român în urma
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
spre cele mai circulate piețe.“ - Așa scria tata-mare, la data de 30. VI. 1912, pe spatele unei cărți poștale. Întrucât liniile nu ajungeau ca să încapă tot textul, a scris sus, în colțul din dreapta, cu scrisul lui elansat, așa încât pe hârtie apăru o țesătură din caractere de literă vechi germane, ușoară și rărită ca o basma de bumbac, produsă la Societatea Română pentru Industria de Bumbac, pe care o conducea tata-mare. Cartea poștală e colorată, singura dintr-un teanc de scrisori pe
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
ce și ale căror fațade sclipeau ca marmura când trenul a intrat în București. Fumul locomotivei apăsat în jos de acoperișul gării plutea ca niște zdrențe de ceață prin fața ferestrei, intrând până în vagon cu un miros de gudron. Pe peron apărură călători răzleți și pe- rechi desprinse din norul de fum, și grupuri în haine orientale, o mulțime de oameni în așteptare care alunecau pe lângă vagoane până când, după un fluier prelung, frânele se apucară strâns de șine, alunecarea siluetelor încetă și
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
cu optzeci și cinci de ani mai târziu, în același loc în care a stat tata-mare și simt în colțurile gurii mele zâmbetul lui sub mustața înfoiată și acel strâns ușor din buze. Și în ochii lui trebuie să fi apărut atunci un licăr, strălucirea aceea vie pe care am văzut-o când Onkel Mendel l-a vizitat cu puțin înainte de moarte. Perna trăsurii se înfierbântase de soare, o piele vopsită în roșu, prinsă în butoni, ale căror adâncituri sugerau un
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
argint, el însuși își luă un trabuc dintr-un etui și-i tăie capul cu un cuțitaș. Se pălăvrăgește întruna, se iscă zvonuri oribile, uneori de prost gust. Dar, în fond, sunt tragice de fiecare dată. Se fac legături, presupuneri, apar temeri. Să nu vă lăsați indus în eroare. Așa e Bucureștiul. Are și el hașișul și veninul lui și, vrei nu vrei, tot devii puțin dependent. Și Leo Schachter, lăsat comod pe spate, cu embonpoint-ul pe genunchii desfăcuți, urmărea firul
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
care scria ceva ce m-a intrigat: Parcul Ion Voicu. Eu știam dintotdeauna că din acel punct de pe Dacia se poate ajunge, tăind printr-o scurtă alee, în Parcul Ioanid. În vestitul parc Ioanid, un reper-emblemă al Bucureștiului. Cum de apăruse acel „Ion Voicu”? Acasă mă interesez, dau telefoane și ce aflu? Aflu ceva despre care s-a scris și în ziare dar mie îmi scăpase. Anume că deputatul Mădălin Voicu, nu cu mult timp în urmă, ar fi intervenit la
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
a fost Alan Starski, laureat cu Oscar pentru „Lista lui Schindler”, filmul lui Spielberg) și subliniat de culorile desaturate, reconstituie crud, dar atît de fidel atmosfera sumbră a Holocaustului. Dacă s-ar fi limitat la observațiile clinice, simplu desenate, așa cum apar în cartea de referință scrisă de muzicianul W. Szpillmann, reducînd sobru lungimea filmului, Polanski ar fi reușit probabil un film apropiat de perfecțiune... Așa însă, alunecînd de multe ori în clișee patetice, păcătuind prin dorința de a spune totul, pînă
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]