11,066 matches
-
Lisandrei că rămân în urmă să-mi leg șiretul la ghetuțe. Văzusem un copac și intenționam să mă ascund după el. Dar Lisandra, foarte grijulie, spuse : -Nu te las singur! Vrei să te pierd? Iaa, să vadă mămica! S-a aplecat la picioarele mele, a verificat și a spus : -Nu s-a dezlegat nici un șiret! Hai cu mămica! Ce era să fac? Am mers. Dar... era de mers? Inevitabilul s-a produs. Și prin față și prin spate. Stropii s-au
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
iubește pădurea și munții așa cum puțini înțeleg și o pot face. Născut într-o zonă de munte fermecătoare a Ardealului, Sandu Cătinean va închina mereu în poemele sale ode brazilor care îl păzesc și-i dau tărie. “ Brazii-mi se apleacă tandru / Sunt alături, stau cu mine / Chiar și-un pui de brad, puiandru / Să mă țină-n brațe vine”. “Autorul nostru vine să certifice, cu această nouă carte, o calitate personalizată a versului său și, de aceea, lectura devine o
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
oameni blînzi, Că și-așa avem multe probleme, Și de bine sîntem toți flămînzi. Vom fi prea bătrîni și slabi odată, Ori poate nu vom mai fi deloc, Pentru-a repara viața stricată De-un absurd și condamnabil joc. Se apleacă talerul balanței Numai între bine și-ntre rău, Hai să nu lăsăm șansa speranței Prăbușită-n suflet ca-ntr-un hău. O să se cutremure pămîntul Cînd nu ne vom mai putea ierta, Prin odăi o să ne sufle vîntul, Și-or
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
ca oameni blînzi,Că și-așa avem multe probleme,Și de bine sîntem toți flămînzi.Vom fi prea bătrîni și slabi odată, Ori poate nu vom mai fi deloc,Pentru-a repara viața stricatăDe-un absurd și condamnabil joc. Se apleacă talerul balanțeiNumai între bine și-ntre rău,Hai să nu lăsăm șansa speranțeiPrăbușită-n suflet ca-ntr-un hău.O să se cutremure pămîntulCînd nu ne vom mai putea ierta,Prin odăi o să ne sufle vîntul,Și-or cădea icoane pe
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
însetată de apă, însetată de iarbăori de sînge, voi m-ați legănat ca niște moașeși ca niște ursitoare, ... XV. PRĂBUȘIREA ÎN VIS, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2304 din 22 aprilie 2017. Pe umbra rămasă din gînduri M-aplec azi să jur și să strig, Mi-e inima toată din scînduri, Căci încă mi-e dor și mi-e frig. Sătulă e lumea de toate, Nimic părcă nu mai e sfînt, Trec clipe-ntre noi vinovate, Incendii stau stinse
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
coborât pe pământ, Au coborât de-atâtea ori, Și-au obosit. Mona lisa este în doliu, Cu sufletu-n lacrimi ea plânge la Louvre, Gânditorul lui Rodin a plecat de pe soclu, E trist,tăcut și-abătut, Turnul Eiffel s-a aplecat, În semn de omagiu, Arcul de Triumf e pregătit de paradă, Să treacă pe sub el îngerii, Întreaga Franța e-n doliu acum. E frig peste tot si închis, Străzile-s goale și-s triste, E multă durere și-s lacrimi
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
coborât pe pământ,Au coborât de-atâtea ori,Și-au obosit.Mona lisa este în doliu,Cu sufletu-n lacrimi ea plânge la Louvre,Gânditorul lui Rodin a plecat de pe soclu,E trist,tăcut și-abătut,Turnul Eiffel s-a aplecat,În semn de omagiu,Arcul de Triumf e pregătit de paradă,Să treacă pe sub el îngerii,Întreaga Franța e-n doliu acum.E frig peste tot si închis,Străzile-s goale și-s triste, E multă durere și-s lacrimi
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
nu e raționalizat? Aprind o lumânare ca să văd pe unde calc. Ador cafeaua fierbinte. Cafeaua e rece, făcută de aseară. Butelia e goală, fierbătorul nu poate fi folosit. O beau în silă. Ies pe ușă și calc în ceva. Mă aplec și pipăi. Pe scări zac doi pui de pisică înghețați. Pesemne pisica a vrut să‑i aducă la căldură sau i‑o fi pus cineva noaptea pe pragul meu?! Mă întorc, caut o sacoșă din plastic, îi pun în ea
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
poliției ! Nu avea nevoie de complicații , înțelegea că este un fugar, ajuns acum o slugă . Se simțea murdar până în măduva oaselor ,la fel ca și cârpa pe care hidosul bătrân cu strungăreața neagră, i-o întindea acum în față. Se apleacă,scuipă cu scârbă și începe să dea luciu scarpeților oribili ce nu mai avuseseră parte de o lustruire amănunțită din vremuri ancestrale. Fiecare urmă de praf ce dispărea de pe pantof i se așternea în mod ireversibil peste inimă. - Bine-ai
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
ce le șlefuise de veacuri. Dacă vor da lovitura, unii vor scăpa de Magistrat, așa cred. Aurul ferește de orice. Până atunci, acolo unde apa râului este mai puțin adâncă, sute de oameni, cot lângă cot, sită lângă sită, se apleacă, se ridică, tremură convulsiv, scuturând ciururile. Vilegiaturiștii privesc de pe culmi; jos, în șuvoiul rece ca gheața, fiecare mogâldeață se gândește cu spaimă că vecinul s-ar putea să fie mai norocos. Cel din dreapta. Sau cel din stânga. Sunt la un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
s-ar putea să fie mai norocos. Cel din dreapta. Sau cel din stânga. Sunt la un pas, nimic nu este exclus: ciururile aproape se ating, trupurile; ochii aleargă de la o sită la alta. Din zori și până-n asfințit, lanțul viu se apleacă, se ridică, se balansează, încercând, hipnotizat, să separe norocul de nisip; se holbează la aluviunile cernute, gesticulează fără sens. Când una din zale culege din ciurul său un firicel scânteietor - de aur, nu de mică, amăgire trăită de mulți -, lanțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
căderea lui? Stațiunea e un cuib de leneși; truda locuitorilor e aparentă, un mod „inocent” de a fugi de efortul adevărat, care naște istorie. E nevoie de o autoritate neiertătoare, de un bici nou, nu de spirite umaniste care să aplece urechea spre orice moft al plebei. Cel mai potrivit e un general. Să pună la zid pe cine fură, pe cine se dovedește sperjur sau se ridică împotriva Cetății! Unul care - în primul rând - pe mine și pe Romancier ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
al artiștilor, ai fi putut! Măcar într-o carte au nevoie de așa ceva. Vei reveni. Nu! Artistul ghiftuit își pierde încrâncenarea, acuitatea simțurilor, se depărtează de starea de grație! Încerci să-i aduci pe toți la condiția ta, nesigură, solitară, aplecată spre bizar. Îți place să privești, năuc, în portofelul mai mult gol? La frigiderul scos din priză, la notele de plată, neachitate cu lunile, pentru curent, apă, gaze, tv? La pantofii găuriți? Nu mai cumperi cărți; una la câteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
în bine, chipul lumii, propovăduind nesupunerea în locul înțelegerii? Cu maimuțăreala unei trăiri mimate pe scândura unei scene? Stupizi și cinici! Sadismul copiilor care ucid furnici smulgându-le capul! Sunt capabili de orice. Niciodată suficient de maturi, fiindcă, altfel, s-ar apleca asupra unor lucruri folositoare. Grav este că, prin „ideile” lor, abat de la rosturi sigure mulțimea. Mulțimile. Mulțimea mulțimilor. Astăzi Stațiunea, mâine țara! Sunt sătul de efectele actului lor „artistic”. „Etic”. „Justițiar”. Cavaleri ai dreptății picați de pe măgar; sunt ridicoli. Or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de o clipită. De Îndată, se aplecă la loc peste hârtiile Întinse dinaintea sa. Își trecu mâna peste ochi, Încercând să Îndepărteze oboseala nopții de nesomn. Apoi mai așternu câteva cuvinte. Când Își ridică din nou chipul, peste privirea sa se coborâse un văl de disperare. — Raportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
datoria mea. Și de a dumitale, dat fiind că ai fost ales prior și, pentru două luni, vom depinde cu toții de domnia ta. Glasul omului căpătase un ton plângăreț, În timp ce căuta să se ițească În toată modesta sa statură. Dante se aplecă spre el, Încercând să Îi citească trăsăturile chipului, ascunse sub coif. Prin crăpătura În formă de cruce se Întrezăreau un nas pronunțat și doi ochi mici și apropiați, ca de șobolan. Acum Îl recunoștea. Era, Într-adevăr, Bargello, șeful forțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a-i sări În ajutor: nemișcarea sa nega faptul că ar fi putut exista, În el, măcar o scânteie de viață. Mâinile legate de stâlp și rigiditatea stratului de tencuială, care se Întărise, Îl mențineau Într-o poziție dreaptă, puțin aplecat În față, aidoma unei macabre statuete de la prora unei corăbii. Caron, luntrașul umbrelor, s-ar fi putut folosi de el ca ornament pentru barca lui, se gândi. — Înțelegi acum de ce ar fi oportun să se ocupe autoritatea supremă a Comunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
orice amănunt care să o facă de recunoscut. Numai o poartă, aflată pe mijlocul scurtei Împrejmuiri zidite, se deosebea prin cele patru capete de leu care o surmontau. Chiar În locul acela se găseau câteva semne, zgâriate pe suprafața tencuită. Se aplecă să le observe cu luare-aminte. Între timp, Bargello se Întorsese din recunoaștere. — Nu e nimic, priorule. Doar ruine și unelte de lucru. Nici o hârtie, nici o pânză. Pe Dante Îl stingherea prezența acelui imbecil. Se răsuci brusc pe călcâie, Întinzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca să poată vedea mai bine. Pe zid, Într-o Încurcătură de striații roșiatice, În niște caractere nesigure și aproape ilizibile, trasate sub imboldul disperării cu un obiect tăios, mâna lui Ambrogio săpase niște semne asemenea unor litere: „IIICOE“. Dante se aplecă din nou să examineze semnele săpate superficial pe tencuială, probabil cu muchia unei plăcuțe. Bargello Îi urmărise atent mișcările, aplecându-se la rândul lui să privească inscripțiile. Apoi se ridicase la loc. — Da, văd... Și cum interpretezi asta, messer Alighieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trasate sub imboldul disperării cu un obiect tăios, mâna lui Ambrogio săpase niște semne asemenea unor litere: „IIICOE“. Dante se aplecă din nou să examineze semnele săpate superficial pe tencuială, probabil cu muchia unei plăcuțe. Bargello Îi urmărise atent mișcările, aplecându-se la rândul lui să privească inscripțiile. Apoi se ridicase la loc. — Da, văd... Și cum interpretezi asta, messer Alighieri? — În nici un fel. Poate că e un număr În caractere romane, nouăzeci și șase, urmat de un alt cuvânt, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și recăpăta suflarea. Chiar și aici, moartea pândea pe la spate, ca o prezență ticăloasă, mângâindu-l cu privirea ei oarbă. Ce idee bizară, o prăvălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o femeie, Învăluită Într-o largă tunică din mătase albă, verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
câinelui Îi luceau pe chip, pe sub pleoapele greoaie. — Augustino di Menico, filosof natural, cunoscător al celor mai ascunse taine ale Creației. Abia s-a Întors după o ședere de câțiva ani În Îndepărtata și necredincioasa cetate Tripoli, unde s-a aplecat asupra scrierilor păgânilor, pentru a le reda În limba noastră. Expert În alchimie și mare cunoscător de limbi străvechi, ca de altminteri și vecinul său, Antonio da Peretola, jurist și notar, ilustru expert În ambele Drepturi, continuă el, Îndreptându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
recurge la Împrumuturi cămătărești. Alături de fiecare nume, se menționa și numele străzii pe care respectivul locuia. — Ești sigur de asta? Îl Întrebă Dante pe funcționarul care stătea În picioare În fața lui, arătându-i un loc anume din raport. Omul se aplecă să vadă mai bine. Da, priorule. Cu toții au sosit de la Roma. — Mari călători, s-ar zice. Iar dansatoarea? De ce nu avem nimic despre ea? — Dar... nu face parte din Studium. Nu credeam că te interesează... Lui Dante i se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unei acțiuni viitoare. Și, oricum, pentru a elimina acel proprium, identitatea cea mai profundă a sufletului. Și ce altceva mai mult decât propria operă marchează proprium-ul unui artist? Tot mergând, ajunseseră lângă logia unde se afla târgul. Filosoful se opri, aplecându-se spre una dintre țâșnitorile din bronz ale fântânii În formă de cap de lup. Dante sorbi și el puțin din apa căldicică. Simțea cum se reaprinde arsura febrei. Cred că ai dreptate, reluă Augustino. Poate că Ambrogio a greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]