2,862 matches
-
Bucură-te de tot frumosul din preajmă, lumea e infinită! Poți vedea ce alții nu reușesc: nuanțe de culori, zâmbete, sclipirile apelor, crestele munților, marea, macii, bătrânul câine, fotografii vechi de familie, Soarele... Adu momentele apuse în prezent! Toarnă frumusețile apuse în forma de bijuterie a clipei! Fiecare dintre noi suntem și trecutul, atunci, să înviem trecutul frumos! ,,Trăiește clipa!” Oprește-te din fuga ta și îmbrățișează-ți părinții, prietenii, ascultă natura, afară se aude cântecul vieții, apleacă urechea spre floarea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
marele fluviu din nord, acesta era mai adânc la mijloc și curgea mult mai repede. Frunzele nu se unduiau la vale ca acolo, ci se repezeau înainte ca urmărite de o săgeată. Trebuia să trecem repede, soarele deja începuse să apună. Inna și Zilpa au făcut o libație în cinstea zeului fluviului, în timp ce primul animal se avânta în apele lui. Animalele mai mici trebuiau să fie luate două câte două de ceafă și ținute la suprafață. Câinii au muncit cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
celălalt. Ruben și Iuda s-au luptat cu taurul înnebunit de groază, care se zbătea ca un animal dus la tăiere. Le-a luat foarte mult timp să aducă vitele de partea cealaltă și când, în fine, au reușit, soarele apusese. Mama și cu mine am trecut ultimele, de data asta ea ținându-mă strâns de mână ca să nu mă ia curentul. Când am pășit pe malul celălalt, era deja întuneric și doar tata mai rămăsese pe dincolo. Iacob a strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Eu m-am gândit în sinea mea: „Aceștia patru sunt favoriții mei și ei sunt cei mai buni dintre frați”. Au mai fost cântece și povești, iar noi am stat la lumina lămpilor. De-abia când luna a început să apună, terminaseră și femeile de spălat ultima cupă. Cu bebelușii adormiți în brațe, tinerele mame s-au dus la culcare, iar bărbații s-au ridicat și ei. Până la urmă, au rămas doar Iacob și Esau, tăcuți, cu ochii la fitilul pâlpâitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în câteva minute, iar Deborele au strâns cupele înainte ca cineva să aibă timp să le umple din nou. Bunica s-a ridicat în picioare și s-a dus în partea de vest a cortului, acolo unde se vedea soarele apunând, într-o văpaie portocaliu-aurie. Ajutoarele ei au urmat-o. Rebeca și-a întins mâinile către soare, ca și cum ar fi vrut să-i atingă ultimele raze. Când și-a lăsat mâinile în jos, ajutoarele au început să cânte un cântec care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din casa lui Nakht-re, am stat în grădină, m-am plimbat în jurul bazinului, mi-am trecut mâna peste fiecare copac sau tufiș, am tras adânc în piept mirosul lotusului în floare și al trifoiului înflorit. Când luna a început să apună, m-am strecurat în casă, am trecut pe lângă trupurile adormite și am ajuns pe acoperiș. Pisicile se țineau după mine și am zâmbit, amintindu-mi cum m-am speriat când am văzut prima dată „șerpii cu blană”. Toate zilele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-am trezit cu obrajii scăldați în lacrimi care miroseau ca mirodeniile pe care le punea mătușa mea în mâncare. Într-o altă noapte, Zilpa m-a întâmpinat și am zburat împreună prin cerul nopții, două șoimărițe. Când soarele a apus din nou, am știut că o să mă întâlnesc cu Rahela. Era la fel de frumoasă cum mi-o aminteam. Am alergat printr-o ploaie caldă care m-a curățat până am rămas ca un bebeluș și m-am trezit mirosind ca și cum m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
avut atâta putere ca să țină neamurile Închegate În jurul lor dacă oamenii și femeile ar fi aflat, cu toții, cuvintele. Erau prea puțini Vindecători ca să țină piept atâtor vorbe, of, of. Prima noapte m-a prins la ieșirea din munți. Soarele nu apusese Încă. Era miezul verii și copacii cei mari abia se clătinau În bătaia vântului molcom ce cobora de pe culmi. Cred că prin acei copaci se ridica apa din pământ, năpădindu-le crengile și frunzele. Mă gândeam la asta. Apa curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îmi zise Minos. L-am urmat. Am coborât printr-o pădurice deasă până la o apă care curgea mereu, șerpuind vijelios printre copaci și smârcuri. Minos mă duse până În apropierea unor tufe frumos mirositoare, Încărcate cu flori de culoarea soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc. Era cam cât mormântul unui prunc născut mort. În cărămidă erau Înfipte trei pietre ascuțite, iar peste acestea era pusă o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îmi zise Minos. Iată ce-au Început să facă vorbele lui Moru. Pfuuh. Și asta se Întâmpla Încă de pe atunci, când Încă prea puțini Începuseră să vorbească. 18. Au trecut multe-multe zile de când părăsisem satul lui Minos, mergând mereu spre Apus până când am dat din nou de Marea cea mare și am fost nevoiți s-o luăm spre Miazănoapte. Soarele a răsărit apoi de atâtea ori cât toate degetele mele și, după aceea, iarăși s-a făcut numai pământ așa Încât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se asemuiau cu ceea clădisem eu când se născuse Unu, numai că erau mari, frumoase și pline de tot ce le făcea trebuință. Erau un neam de oameni uscați și Înalți care, din pricina fierbințelii, nu ieșeau din case decât după ce apunea soarele. Bogăția lor cea mai jinduită era apa și se pricepeau s-o scoată din te miri ce: săpau după ea, o storceau din fructe sau o adunau Înainte de răsărit, din picăturile de rouă adunate peste noapte pe piei Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
patru pietre Înfipte În ea, iar cea pe care avea s-o pună deasupra, aștepta alături, pe jumătate Îngropată În nisip. - Știi Încotro e Marea cea mare? l-am Întrebat pe N’jamo. Făcu semn că nu. Dar știi unde apune soarele? Ridică o mână și făcu un gest larg, care parcurgea cerul, afundându-se apoi Între copaci, către Apus. - Acolo, spuse. - Atunci, uite-te bine la asta, i-am arătat eu acel lucru făcut de Enkim. Când vom pleca, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În care i-am văzut, n-am știut să rostesc În mintea mea de ucigaș nici cuvântul mii, nici cuvântul ani. Aveam să le aflu, la rândul meu, de la alți Vindecători. 29. Pe noul venit Îl chema Barra. - Soarele o să apună de atâtea ori, Îmi arătă el trei degete de la mâna moale până să ne prindă ei din urmă. Dacă vrei, am putea să-i Înfruntăm aici. Oamenii mei sunt câtă frunză și iarbă, iar vânătorii tăi sunt tare dibaci, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
continua drumul Într-acolo unde ți-e lăsat, iar asta am aflat-o chiar În ziua În care m-ai făcut mamă, se bucură ea. Așa a fost. Soarele, care abia dacă se mai târa pe cer, n-a mai apus În ziua aceea - s-a apropiat de marginea cea mai Îndepărtată a ghețurilor și a Înțepenit acolo pentru scurtă vreme, Înainte să urce din nou În văzduh, de parcă n-ar fi dorit să ne scape din ochi. Cât despre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ne-au zis că gheața era bocnă și că avea să ne țină pe toți fără să crape, m-am Întors spre ceilalți doi și i-am Întrebat: - Și acum, noi Încotro o luăm, că nu mai știu unde apune soarele? Barra a spus să ținem tot timpul către locul În care soarele coborâse cel mai jos - zicea el că acolo trebuie să fi fost Apusul. Logon a zis că nu, că să ținem tot timpul aproape de Marea cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Scept avea niște iscoade foarte dibace, care Îi spuneau ce și cum făcea Krog și pe unde o luase. Ajunseseră și ei pe puntea de gheață și porniseră pe drumul lung, văzuseră și ei că soarele nu mai izbutea să apună și, cu toate că nu se zărea nici o urmă a trecerii noastre, Scept continua să-și conducă vânătorii drept Înainte, fără să se abată nici Într-o parte nici În cealaltă, de parcă tot timpul ar fi știut ce cale luase Krog. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era ce‑a fost odată. Cu toate acestea, cita adeseori spusa lui Balzac, că nici un eveniment petrecut oriunde În lume nu e cu adevărat un eveniment atâta timp cât nu e Înregistrat, apreciat și certificat de Paris. Totuși, frumoasele zile de altădată apuseseră. Țarinele și regii nu‑și mai importau poeții sau filozofii de la Paris. Când străini de talia lui Ravelstein conferențiau În fața unei audiențe franceze despre Rousseau, aula universitară era Înțesată. S‑ar fi spus că geniul era Încă bine primit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
certe pentru asta. Mama întotdeauna mă certa pentru asta. Mă făcea vacă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Amuzat.): Cum? IOANA: Vacă. Spunea că eu n-o să reușesc niciodată să-i iubesc pe călătorii prin ploaie pentru că eu nu spun niciodată adevărul. Așa apunea mama dar ce spunea ea nu mai e adevărat pentru că de atunci până azi adevărul s-a transformat în minciună! Auzi? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce? IOANA: Cântă broaștele. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! IOANA: Ba da, ba da. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
la mine și m-a întrebat „unde e blestemata aia de lingură de apă?” și eu i-am spus „acolo” și ea s-a dus și a băut puțină apă și apoi s-a uitat la mine și mi-a apus „’tii, ce păr frumos ai” și eu m-am speriat așa de tare... așa de tare... (CĂLĂTORUL îi mângâie pletele și o ascultă; IOANA trăiește pe urmele unor reverii ușor bolnave.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce frumos știi să povestești! Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
subțire și mai albastră. HAMALUL (Către ȘEFUL GĂRII.): Sunt semne sigure, domnule... A stat și ceasul gării... Niciodată până acum n-a mai stat ceasul gării.... CASIERUL: S-ar putea să fie... să fie... (Către ȘEFUL GĂRII.): Nu vedeți că apune soarele? IOANA: A bătut și vântul... HAMALUL: Au tremurat șinele, au tremurat câteva minute în șir... S-au zbătut... Se apleacă și pune urechea pe șine.) Auziți? Se zbat tot timpul... ȘEFUL GĂRII: Nu știu, nu știu... (Ceilalți îl privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că asfințește soarele și pe cer se răsfiră una, cinci, zece mii de stele, apoi soarele răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
soarele și pe cer se răsfiră una, cinci, zece mii de stele, apoi soarele răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece lucrează șiruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Taberei, numit astfel precum se știe pentru că în vremurile de demult aici se adunau cu puști, cu săbii, cu mustățile lor răsucite militarii care fie făceau instrucție fie se pregăteau să dea buzna în București după proclamația de la Islaz, soarele apune cu totul altfel decât în Pajura sau în Titan. De ce? Simplu. Cartierul este extremitatea vestică a capitalei iar majoritatea blocurilor din el au o perfectă orientare E-V. Iar aici este chiar capătul lumii, unde, în lumina gotică a amurgului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o lipească la loc cu Poxipol. De atunci procedează ceva mai atent, totuși. Astăzi nu i-a răspuns. Sorana se întristează, mai că-i scapă o lacrimă. Se duce în camera de la stradă, mai exact spus de la câmpie, afară soarele apune și apune, tristețea devine irezistibilă, ar vrea să plângă, în loc de asta se așează la masă și scrie. „Dacă s-au deschis azi noapte cerurile? Amprente de pisici peste tot” Sorana posedă într-adevăr trei asemenea mamifere. „Sunt obosită și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la loc cu Poxipol. De atunci procedează ceva mai atent, totuși. Astăzi nu i-a răspuns. Sorana se întristează, mai că-i scapă o lacrimă. Se duce în camera de la stradă, mai exact spus de la câmpie, afară soarele apune și apune, tristețea devine irezistibilă, ar vrea să plângă, în loc de asta se așează la masă și scrie. „Dacă s-au deschis azi noapte cerurile? Amprente de pisici peste tot” Sorana posedă într-adevăr trei asemenea mamifere. „Sunt obosită și nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]