5,079 matches
-
ca un castel de nisip izbit de o rafală de vânt, am fost aproape orbiți de particulele corpului lui de cretă ce se fărâmițau ca niște atomi În aer, iar până la urmă ne rămase la picioare o grămăjoară de cenușă arsă. Dee se aplecă, scotoci În pulberea aceea cu degetele lui descărnate și scoase din ea un petic de hârtie pe care-l ascunse În sân. În clipa aceea ieși din umbră un rabin bătrân, cu o tichie unsuroasă ce semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dea sens tuturor poveștilor născocite de diabolici. Bieți diabolici, care-și pierdeau nopțile simulând nunți chimice, Întrebându-se dacă n-o să iasă cu adevărat aur de optsprezece carate și dacă piatra filosofală era lapis exilis, un Graal nenorocit de pământ ars: iar Graalul meu era acolo, În burta Liei. „Da“, zicea Lia trecându-și mâna peste vasul ei pântecos și Întins, „aici se pritocește materia ta primă cea bună. Oamenii aceia pe care i-ai văzut la castel ce credeau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
baie În piscina ovală, face un duș, apoi trage cu ochiul printre șipcile obloanelor. Camionul nebunului e parcat afară, el trebuie să fie Înăuntru, ciocănind. Wakefield ia micul dejun În apartamentul lui: o omletă cam rece și șuncă cu pîine arsă, patru cești de cafea. Apoi Își trage o șapcă de baseball și niște ochelari de soare, Înfundă un prosop de-al hotelului Într-un sac de sport și pornește către City Club, clubul de Întreținere unde, a descoperit În cercetările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mare finețe. — Mulțumesc pentru tot ce faci. Involuntar, puse mâna pe brațul lui. Pentru o fracțiune de secundă privirile li se întâlniră și avu impresia că el era gata să spună ceva. Ușa din spatele lor se deschise. Săriră amândoi ca arși. Era Ben. — M-am gândit că v-ar plăcea să știți că Ralph tocmai mi-a cerut o ceașcă de ceai și un număr din Racing Post, îi anunță el, așa că am impresia că își revine. Apoi dispăru, simțind, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de ce e mâncarea proastă, de ce a intrat sănătos și s-a îmbolnăvit. Tatuajele, după Băbuș și Czampar Băbuș: Tatuajele astea... când m-am liberat în ’75. Eu le-am făcut. Eu le-am făcut! Cu tuș. Asta-i cu cauciuc ars, că atunci nu era tuș. Cauciuc ars. Atunci nu se făceau ca acuma. 5 puncte (cu emfază) Celule! (râd) Inimioara de pe piept? Aiureli. Atunci, după ce le-am făcut, toată ziua stăteam și mă uitam numai pe piept. Czampar: Coarne, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
sănătos și s-a îmbolnăvit. Tatuajele, după Băbuș și Czampar Băbuș: Tatuajele astea... când m-am liberat în ’75. Eu le-am făcut. Eu le-am făcut! Cu tuș. Asta-i cu cauciuc ars, că atunci nu era tuș. Cauciuc ars. Atunci nu se făceau ca acuma. 5 puncte (cu emfază) Celule! (râd) Inimioara de pe piept? Aiureli. Atunci, după ce le-am făcut, toată ziua stăteam și mă uitam numai pe piept. Czampar: Coarne, o stea, în jurul ochilor, stele. La ochi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mai aud glasuri sentimentale, poate vreun cititor întîrziat al lui Pierre Loti, care să plîngă poema ce se îngroapă sub zidurile surpate — iată perindîndu-se toată vechea tabulhana romantică, haremurile și femeile voalate, minaretele și cireșii cu umbre lungi pe solul ars. Nu profetizăm nimic, asta se va întîmpla orișicum (...) Prin cenușa bombardării se vor mătura și lărgi bulevarde senine, linii de drum de fier își vor împleti nervura vînătă în păienjenișul gărilor imense. Cheiuri trainice de piatră vor atrage pacheboturile exagerate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Semnale se-ncrucișează albastre prin străzi. În teatre strigă luminile, se exaltă libertățile insului. Se profețesc prăbușirile, sfârșesc în sânge cuvintele. Undeva se trage la sorți cămașa învinsului. Arhanghelii sosiți să pedepsească orașul s-au rătăcit prin baruri cu penele arse. Danțatoarea albă le trece prin sânge, râzând s-a oprit pe-un vârf de picior ca pe-o sticlă întoarsă. Dar sus, la o mie de metri-nălțime, spre răsărit stelele își spun povești prin cetini de brazi și-n
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
1937] * ANNO DOMINI Intrat-a noaptea-n burg, fără de vamă. Și-i dat să ningă iar sub ore sure. Tânjesc pe streșinile catedralei medievale duhuri de pădure. Bătaia ceasului stârnește liliacul din somnul lung, în care s-așezase. Cenușa îngerilor arși în ceruri ne cade fulguind pe umeri și pe case. [1937] * LÎNGĂ CETATE Nebunul cetății spre turn privește, călcând pe coturn. Ce spornic e timpul, ce lin prin noi strecuratul venin! Bang-bang! Cât de bine ar fi cetatea să uite
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Emma. — Mersi, Emma, Îi zîmbesc eu plină de recunoștință. Ești fantastică. — Ellie, Întoarce-te să te vedem. Linda a izbutit să-și recapete sîngele rece și spune fericită: — Arăți Încîntător. Apoi trage cu coada ochiului la ceas și sare ca arsă. — Vai, Doamne, e aproape patru. Dau fuga jos, să văd dacă a sosit mașina. — Deci, snacksuri ziceai? Întreabă viitoarea mea cumnată, măsurîndu-mă din cap pînă În picioare. — Aha. Mă prefac preocupată să-mi Îndrept rochia, dar străduindu-mă din răsputeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de prudența ta, Galilei. ― Mândru, nu. Dar nici rușinat. Din ruguri nu se poate naște nimic bun. Salvîndu-mi viața, mi-am salvat posibilitatea de a lucra mai departe, de a scrie niște cărți noi. Era mai bine să mă las ars? Împreună cu viața, mi-am apărat șansa de a-mi duce opera până la capăt. Eu cred că n-am greșit. ― Nu te roade niciodată o îndoială? ― În privința asta, nu. Adu-ți aminte ce se povestește despre felul cum își începea lecțiile
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
după îmbrăcămintea unor oameni care, ceva mai departe de locul unde mă aflam eu, invocau mila zeilor, că erau romani. Înainte de a ajunge la ei, am găsit un ochi de apă rămas prin miracol și m-am aplecat cu buzele arse să-mi potolesc setea. Și atunci m-am îngrozit. Nu arătam ca un om. Eram un dulău și frică un dulău roșcat și mi-am adus aminte că romanii sacrificau câte un câine roșcat pentru a alunga demonii secetei. Dintr-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fi făcut nemuritor. De ce trebuia tocmai atunci să dea înapoi? Avea gloria la îndemînă și a risipit-o în schimbul unor ani, câți mai are de trăit. Obișnuit cu mirosurile ierbii în floare, s-a speriat, firește, de mirosul de carne arsă. Dar, datorită acestui fapt, lumea a pierdut un sfânt... ―... și a câștigat un om, vrei să spui. ― Argumentul care mi-a lipsit era, deci, cenușa. Atunci, nimeni nu mai avea ce să-mi reproșeze. ― Oare ai fi putut să-i
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pielea mea. Asta m-a descurajat foarte tare. Mi-a dat o lovitură chiar mai urâtă decât cea primită la Inchiziție, deoarece nu mă așteptasem la ea. În fața inchizitorilor, era firesc să mă simt singur. Flacăra lumânărilor sfârâia ca pielea arsă și toți, cu mantiile lor de purpură, cu jilțurile lor înalte, trufașe, pluteau, parcă, în singurătatea acelei încăperi ca într-un acvariu. Mă străduiam să nu se observe pe fața mea nici teama, nici rușinea, iar în clipa când am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
timpului. Acoperișul se surpase în interior, în timp ce o parte dintre coloane erau încă în picioare, având urme de tencuială roșie. Celelalte case, prăbușite cu totul, erau năpădite de muri și de tufe de soc din care răsăreau cioturi de grinzi arse. Acolo unde fusese piața, lângă o adăpătoare de piatră, zăceau la pământ două statui sparte. Una de bărbat și alta de femeie, probabil ultimii protectori ai satului. Erau din materiale de calitate, și cineva le curățase de glod, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
țapul cel mai ramolit. Ne-am așezat la o masă plină de hârtii și instrumente de scris, pe care trona un abac. - Rabinule, am nevoie de ajutorul tău. I-am spus povestea cu preotul donatist, cu torța și cu iarba arsă. - Doar Cel Atotputernic poate să usuce iarba printr-un gest al mâinii, însă există două substanțe care, amestecate cu apă, pot produce același efect. Fie sarea de mare, fie sarea de animale. - Ce este sarea de animale? - E o substanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cal de nenumărate ori, astfel că pe la a noua oră nu ne aflam nici măcar la jumătatea călătoriei. S-a pornit din nou ploaia, lăsându-se o ceață ușoară. Când codrul a început să se-ntunece, Gundo, arătându-ne un stejar ars, cu patru piroane ruginite bătute în el, a spus: - Cred că suntem aproape de curtea lui Vado; e mai bine să înnoptăm acolo. Ariald a fost de acord. Nu era o curte propriu-zisă, ci mai curând un sat de țărani, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu o astfel de suită, ce mai... am intervenit eu. Imediat după trecerea ultimului soldat, am traversat în goană drumul, neliniștind caii de la ultima căruță, spre încântarea lui Rotari. CARTEA A DOUA I I-am dezvăluit lui Faroald misterul ierbii arse, arătându-i urmările sării animale. Două zile mai târziu domeniul și-a recăpătat liniștea de dinainte. Dar nu și inima mea. Prea multe lucruri păreau pe neașteptate să se lege deodată de Oderzo: sarea, donatiștii, solul exarhului cu escorta înarmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în timp ce călăul îi ținea capul neclintit. Din pricina lacrimilor, n-am mai putut să văd nimic, sau poate că am leșinat. Nu-mi mai amintesc. Știu doar că m-am trezit pe când eram tras de subsuori pe o podea de cărămizi arse pe care o mânjeam cu sânge. Cei doi care mă târau s-au oprit brusc, și am văzut, ridicând cu greu capul, că doi preoți discutau cu centurionul în șoaptă. Am auzit doar atât: „Iute, haideți“. M-au tras în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zidurilor, și acolo alții ne-au arătat unde era cazat Grasulf. Palatul ducal era pe jumătate dărâmat, și în aceeași stare se aflau cea mai mare parte dintre case, biserici și mănăstiri. Aerul era încă impregnat de mirosul de lemn ars. Casa patriarhului, deși neagră de fum, era în picioare și fusese reconstruit un acoperiș provizoriu din scânduri și paie. L-am găsit pe Grasulf în sală vorbind de zor cu patriarhul Marciano. Văzându-ne intrând, amândoi au tresărit. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
privești nerăbdătoare spre gura tunelului și surâzi când vezi apărând farul primului vagon - te voi Împinge sub roți când Încă surâzi. Nu, era insuportabilă imaginea trupului zvelt al Emmei zdrobit și făcut bucăți În tunelul acela care pute a cauciuc ars. Atunci Antonio Începu să imagineze pentru ea o moarte fără sânge. Te voi Îneca În Aniene, te voi Împinge În apă de pe Ponte Mammolo, unde Îți place să te oprești pentru a privi fluviul curgând. Orașul acesta e prea vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
antene. Țipătul lor dezolat Îi dădu senzația clară a Întunericului care se apropia și a bucuriei sale dispărute. Emma stătea În fața lui, cu abonamentul de metrou În mână, părul ei fusese negru și apoi blond, iar acum avea culoarea grâului ars, avea picioarele lungi, fusta scurtă, eșarfa din pene de struț pe lângă gât, nereușind Însă să acopere cu ea rănile și vânătăile. — Și eu am avut o zi grea, profesore, Îi spuse - căci de-acum știa totul. Dar după cum vezi, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
parcuri și grădini publice, ghiveciul acesta, care cântărea cel puțin un chintal, trebuia să adăpostească o plantă de merișor, care Însă era de mult timp trecută În neființă. Un câine acrobat sau foarte Înalt depusese niște excremente cilindrice pe pământul ars al acesteia semănat cu chiștoace de țigări cu fluturași de hârtie care făceau reclamă meniului restaurantului-pizzerie La Taverna del Duca. În piața pentru pietoni, mașinile invitaților erau totuși parcate: șoferii nici măcar nu se chinuiseră să le parcheze la marginea pieței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
poate mami se va Întoarce: de fapt, ca de obicei, cheia se Înțepenise și tati trebui s-o forțeze și apoi să Împingă ușa cu putere. La intrare era același cufăr - iar În colț, aceeași veioză cu picior, cu becul ars. În salon erau aceleași canapele, acoperite cu aceleași pernuțe cusute cu paiete lucioase - iar șemineul era tot În colțul dintre fereastră și ușa de la camera lui tati și a mamei, acolo unde fusese dintotdeauna. Șemineul nu fusese aprins de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
bisericii albe. Nu era nimic, nu se auzeau decât broaștele și foșnetul lișițelor prin tufele din smârcuri. Zogru a coborât din trăsură și s-a uitat în zare. Era un cer curat, de vară bucureșteană, iar peste mirosul de bălegar ars se înălța din când în când și mirosul nămolului de baltă. Nu era nici o fantomă, căci dacă ar fi fost, ar fi dibuit-o imediat. Când a dat să plece, a auzit foșnetul de papură și s-a uitat peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]