4,413 matches
-
Poemul e rezultanta tuturor artelor: muzica, plastica, literatura, - sunetul, materia, verbul - se rezolvă în poezie” ar trimite doar la sincretismul wagneriano-simbolist, cum afirmă în competenta sa monografie Simion Mioc. Există un întreg complex postromantic - din care fac parte și unele avangarde istorice - care așază poemul în centrul tuturor artelor și cultivă aspirația către sincretismul originar; idealul „poemului total” e constitutiv mai ales suprarealismului; Principiile... sintetizează, de fapt, reluînd pe alocuri aproape ad litteram un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să numim lumina visului (...) problema de lumină imanentă ce l-a preocupat pe Rembrandt, cel dintîi suprarealist” („Poezia nouă“, în „I. Valerian de vorbă cu Ion Barbu“, Viața literară, 5 februarie 1927). În studiul introductiv la Antologia literaturii române de avangardă a lui Sașa Pană, Matei Călinescu atrăgea atenția că apropierea pe care G. Călinescu o făcuse în Istoria... sa (ca și în Curs de poezie) între „dadaiști, suprarealiști și hermetici” sub zodia „balcanismului” nu e, deși excesivă, chiar o enormitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a discipolilor săi de Vinea, dar și de Tzara sau de suprarealiști, apare astfel mai puțin contrariantă: în fond, cu toții pot fi plasați sub semnul manierismului fantast. Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea futurismului italian în România antebelică Pînă în 1916, avangardele artistice europene își fac simțite ecourile în mediile literare românești mai ales prin intermediul futurismului italian și prin filtrul presei franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente artistice autentic futuriste în literatura română. Ele își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către 1913. „Cînd Marinetti s-a dus în Rusia în 1913, futuriștii ruși l-au fluierat ca pe un reprezentant al burgheziei belicoase” - notează Mario de Micheli (Avangarda artistică a secolului XX, în românește de Ilie Constantin, Ed. Meridiane, 1968, p. 221), care citează o afirmație din 1923 a lui Maiakovski, relevantă în ceea ce privește poziția de stînga, „revoluționară, antimilitaristă, antiimperialistă”, a grupului rus, opusă ideologic celei a lui Marinetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresionism social de sorginte maiakovskiană introdus mai tîrziu de poetul Gheo Milev, penetrația curentelor avangardiste a fost ca și inexistentă. În schimb, în Iugoslavia, după episodul afin futurismului italian al efemerei reviste croate Zvrk, apărută în iunie 1914, mișcarea de avangardă din jurul importantei publicații Zenit a lui Lubomir Micic va susține, după 1920, ideea unei „barbarizări balcanice” a Europei, afine pînă la un punct ideilor lui Marinetti. Criticul maghiar A. Angyal a vorbit, în acest sens, despre un „slavism futurist”, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
balcanice” a Europei, afine pînă la un punct ideilor lui Marinetti. Criticul maghiar A. Angyal a vorbit, în acest sens, despre un „slavism futurist”, însă „slavismul” trebuie înțeles și prin prisma influenței futuriștilor ruși - în special a lui Maiakovski - asupra avangardei iugoslave. În Cehia, influența futuristă antebelică se manifestă inițial prin elogiul mașinismului, al vitezei moderne și al progresului tehnic, prin manifestările teatrale iconoclaste din cabaretele anilor 1914-1918, prin luările de poziție ale unor scriitori precum K.S. Neumann, Karel Teige și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în 1923 la un conflict între cele două „școli”. Radicalismul futurist supraviețuiește, întru cîtva, în cadrul revistei Zwrotnika, avînd - prin virulența și eficiența sa polemică - un rol important în viața culturală a Poloniei anilor ’20. Pentru o bună introducere în problema avangardelor central și est-europene, v. Les avant-gardes littéraires au XX éme siècle, vol. I, publié par le Centre d’Étude des Avant-Gardes Littéraires de l’Université de Bruxelles sous la direction de Jean Weisgerber, Akademiai Kiado, Budapest, 1984, pp. 193-211. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
littérature roumaine“, Synthésis, V, 1978), Geo Șerban („Préludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis. Cahiers roumains d’études litteraires, L’Avant-garde roumaine et son contexte européen, 1994) și Emilia Drogoreanu (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, Ed. Paralela 45, 2004). În realitate, manifestul apărut pe 20 februarie 1909 fusese trimis anterior pe mai multe adrese din mai multe țări, nu doar europene. Popularizat asiduu în mediile românești de către doamna Smara (Smaranda Gârbea, militantă feministă, scriitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
academiilor și muzeelor „nu se potrivea” într-o Românie periferică, fără tradiție modernă, cu instituții precare, abia eliberată de „jugul otoman”. Într-adevăr: contextul cultural era încă nefavorabil, iar modernitatea artistică românească - fragilă, incipientă. Momentul propice dezvoltării unei mișcări de avangardă artistică se va „coace” abia către mijlocul anilor ’20, în efervescența constructiv(ist)ă a modernizării României Mari. Primul manifest al Futurismului va fi republicat de revista bucureșteană Biblioteca modernă pe 14 iunie 1909, după ce fusese semnalat în numărul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Baciu în Aldebaran, nr. 1-4/2001, p. 88-90 („Tristan Tzara, Primele poeme urmate de 5 poezii uitate)]. Mai moderne decît ilustrațiile secesioniste ale lui Marcel Iancu și Adrian Maniu din Simbolul, desenele de pe copertă — aparținînd lui Felix Vallotton — anunță spiritul avangardelor. În interior, ele figurează — sub forma unor crochiuri contextualizate ironic — caravane rurale sau capete bovine, „sămănătoriste”, alături de reprezentări Erotic Style — un nud feminin, un chip de femme fatale (hetairă înconjurată de șerpi) — sau o adunare de domni frunzărind reviste. Sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi fost influențat de Tzara, ținînd seama că frecvent a utilizat apoi cuvintele «simpatic» sau «antipatic»”. (Sernet, ibid.) Supoziția trebuie însă luată sub beneficiu de inventar... „Avertisment“-ul e de fapt un articol programatic de atitudine civică, unde noțiunea de „avangardă” își regăsește originara accepție militară. Pentru prima dată, Vinea își transferă în gazetăria politică spiritul combativ din articolele de critică literară, imprimîndu-i o agresivă notă militant-„războinică” în slujba unei poziții antirăzboinice: „Să ieșim deci cu platoșe tari sub veste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
myself“ de Whitman (26 decembrie 1915) și poemul original „Inscripție pe un mormînt“ (28 mai 1916)... Să mai spunem doar că acest comic „Jurnal...“ e semnat „Aristofan”... Desigur, contextul socio-cultural și istoric românesc era în acel moment impropriu dezvoltării unei avangarde. Timida Chemarea nu poate fi, în nici un caz, așezată în rînd cu mișcările avangardiste ale momentului. Prin ea, preavangardismul românesc se racordează însă la pulsul unei sensibilități europene marcat de criza radicală a valorilor sale dominante. Tristan Tzara „trist în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pictorul «constructivist» Andrei Mile, își spune că literatura prietenilor săi plecați peste hotare e «ilizibilă» și că succesul ei îl uimește”. Criticul Constantin Trandafir are dreptate să aprecieze - într-o fișă de dicționar - că: „Dacă piața românească a operei de avangardă a atins și formule extreme, vizibile în eclectismul profesat în paginile revistelor, ea va manifesta în egală măsură anumite suspiciuni cu privire la un dadaism recunoscut în general drept cea mai provocatoare dintre orientări. În parte pentru că dadaismul fusese conceput să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poet pur»”. După o succintă prezentare a Dadaismului (al cărui principiu ar fi „întoarcerea la inconștientul pur”), deși afirmă că „literatura franceză a d-lui Tzara nu ne interesează”, criticul indică poeziile „de aceeași factură” publicate în revistele românești de avangardă, „cărora nu li se poate nega influența asupra poeților mai tineri”. Textul ales să ilustreze „rezultatele la care se poate ajunge prin «împerecherea cuvintelor din cele patru colțuri ale orizontului»” („La marginea orașului“) nu este însă un text dadaist, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926, Vinea îl va prezenta pe Urmuz ca pe un „revoluționar discret și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd, în spirit... protocron, asupra „originilor autohtone” ale „revoluției mondiale”: „Urmuz-Dada-Suprarealismul, trei cuvinte cari stabilesc o punte, descifrează o filiațiune, lămuresc originile revoluției literare mondiale din 1918”. Precursoratul autohton absolut în materie de avangardă va fi invocat de același Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd, în spirit... protocron, asupra „originilor autohtone” ale „revoluției mondiale”: „Urmuz-Dada-Suprarealismul, trei cuvinte cari stabilesc o punte, descifrează o filiațiune, lămuresc originile revoluției literare mondiale din 1918”. Precursoratul autohton absolut în materie de avangardă va fi invocat de același Vinea și în paginile Cuvîntului liber al lui Eugen Filotti: „Azi, e universal recunoscut că sculptorul Brâncuși a influențat, prin elevii săi Liepschietz și Arhipenko, mult mai celebri decît maestrul însuși, întreaga plastică modernă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și pentru expresioniștii de la Gîndirea, adevărata tradiție autohtonă este una a nonfigurativului, prezent și în arta noastră populară. Numai că, în vreme ce ultimii recuperau abstracționismul cu argumente spiritualist-autohtoniste, Vinea îl privește invers, ca pe o sursă „primitivistă” de legitimitate autohtonă a avangardei cosmopolite. În irepresibilul său elan, autorul pare să fi uitat însă că, în pictură, cubismul se născuse oficial în 1908, prin Braque și Picasso, nu în 1915, prin Marcel Iancu... În replică, tradiționalistul Al. Hodoș va publica în revista Țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
amic. Nici Iancu nu se va lăsa mai prejos, atît în România, cît și după emigrarea definitivă în Israel. Un bun „dosar” documentar al acestui contencios oferă studiul lui Geo Șerban Vasses communicantes într-un număr al revistei Euresis... dedicat avangardei românești și contextului său european. Interesantă este observația potrivit căreia Iancu ar fi cel care a dat, grație numeroaselor sale relații artistice internaționale, un fason european Contimporanului. Întru aceasta, el va elimina treptat „reziduurile pamfletare” ale lui Vinea (moștenite de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moștenite de la Facla lui Cocea) și va redimensiona - după modelul maestrului său Hans Arp - linia artistică a grupării... Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Preliminarii avangardiste. Etapa social-politică (1922-1924) Cea mai longevivă dintre publicațiile românești de avangardă ale perioadei interbelice: aproape 10 ani de existență (cu întreruperi semnificative) și peste 100 de numere (e adevărat, uneori duble sau triple), față de cele 16 numere ale Punct-ului (1924-1925), 15 ale Integral-ului (1925-1928), cinci ale revistei Urmuz (ianuarie-iulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lovinescu și revista Sburătorul - două serii, 1919-1923, 1926-1927) sau simbolistă (revista Vieața nouă a lui Ovid Densusianu va supraviețui pînă în 1925) se exercită atît de pe poziții politice de stînga, cît și din unghiul unui radicalism artistic modern favorabil tuturor avangardelor europene. Spiritul independent îl va conduce spre un eclectism deopotrivă ideologic (vezi pendulările între socialiști - chiar bolșevici - și național-țărăniști) și estetic (oscilații între postsimbolism, avangarde, modernism și noile spiritualisme). În ce privește Sburătorul, este semnificativă diferența de opinii dintre momentul 1923 („Revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de pe poziții politice de stînga, cît și din unghiul unui radicalism artistic modern favorabil tuturor avangardelor europene. Spiritul independent îl va conduce spre un eclectism deopotrivă ideologic (vezi pendulările între socialiști - chiar bolșevici - și național-țărăniști) și estetic (oscilații între postsimbolism, avangarde, modernism și noile spiritualisme). În ce privește Sburătorul, este semnificativă diferența de opinii dintre momentul 1923 („Revista Sburătorul își anunță decesul după ce a luptat timp de trei ani cu indiferența publicului”, cf. nr. 24) și momentul 1927 („Intermitent, apare Sburătorul, plouat, mirosind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vorba - cum crede Emilia Drogoreanu în studiul ei despre futurismul italo-român, citînd teoriile lui Pierre Bourdieu - de o „cumințire” a avangardiștilor de la Integral, prin comparație cu „insurgența” din acea perioadă a Contimporanului (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, cuvînt-înainte de Marco Cugno, postfață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2004)? Cîtuși de puțin. Integral se situa, în acel moment, pe poziții avangardiste mai radicale. Iar relațiile personale cu E. Lovinescu ale lui Ion Vinea, respectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost mai curînd un cîmp de confluențe moderne decît de iradieri. Contribuția sa majoră ține în special de domeniul artelor plastice. Numeroase expoziții interne de plastică nouă, expoziții artistice internaționale, serate „sincretice” cu performance-uri poetice, teatrale și muzicale de avangardă, inovații arhitecturale sau în domeniul artelor decorative au avut loc sub egida sa. Iar „motorul” acestor realizări a fost pictorul, decoratorul și arhitectul Marcel Iancu. Ca și în cazurile Simbolului și al primei serii din Chemarea (1915), revista își datorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sale moderate și „constructive”. Ca și Ion Vinea, dar în domeniul artelor plastice (a realizat picturi în ulei, gravuri, linoleumuri, sculpturi cinetice, colaje, reliefuri pictate, decoruri pentru teatru ș.a.), Iancu a desfășurat o acțiune de mediator modern între mainstream și avangardă, prețuit de cele mai diferite grupări ideologice (Gîndirea, Viața românească, Criterion ș.a. - printre admiratorii săi din epocă se numără Mircea Vulcănescu). Și, asemenea lui Ion Vinea, va sfîrși prin a fi „asimilat” - chiar și periferic - de canonul modernist interbelic (totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Petrescu sînt prezenți cu articole de atitudine intelectuală și de critică socială. Din efemera Chemarea (1915) este republicat crochiul „anarhic” „O viață“ al foarte tînărului Claudian (probabil viitorul sociolog social-democrat Alexandru Claudian). Reproducerile de „plastică nouă” și informațiile despre activitatea avangardelor artistice europene nu lipsesc din paginile Contimporanului. Încă din numărul 4, o notă informa discret cu privire la trăsăturile artei noi, nonfigurative. Începînd cu numărul 32 (februarie 1923), apar reclame la publicații avangardiste din străinătate (revistele futuriste Noi și Cronache d’actualità
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]