2,305 matches
-
Oamenii cu har de la Dumnezeu știu să depășească anumite bariere, să dialogheze, să găsească împreună o cale de înțelegere. Unii, din nefericire pentru ei, din anumite complexe, rămân veșnic marcați, ca pitbulii ăia tatuați la veterinar cărora, dacă nu le azvârli la timpul potrivit o mămăliguță cu smântână în strachină, sunt în stare să-ți înfigă colții în gât... Faptul că am atins problemele literare acute din zona noastră într-o polemică nu înseamnă că am avut ceva de pierdut, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scutiți-mă. Uite rețeta și nu mai veniți. În ziua următoare Roy s-a dus iar. Cumnatul doctorului era acolo ca să apere onoarea familiei. L-a apucat pe Roy din spate, de gulerul sacoului și de curea, și l-a azvîrlit afară, pe trotuar. - Data viitoare cînd te prind pe-aici, pe capul doctorului, a zis, n-o să mai fii capabil să pleci pe picioare. Peste zece minute a venit Herman. Cumnatul tocmai Îi administra același tratament, cînd Herman a scos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ăla pentru mine, bine? a zis el. Ochii de broască ai caraliului i-au ieșit din orbite de indignare. N-a făcut nici o mișcare spre bani. - Nu pun nici un ban pe nici un cal! a zis. Avocatul a rîs și a azvîrlit banii pe scaunul mașinii. - Mack o s-o facă, a spus el. Această aparentă lipsă de tact, cu plătitul gaborilor În fața mea, era intenționată. CÎnd l-au Întrebat mai tîrziu ce-a fost În capul lui, a zis: - E, păi băiatu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
fraților la alta. Un ofițer, văzându-mi veselia, începu să înjure. Ce bine îmi făcu mânia lui! O doamnă, trecând pe lângă ei, le strigă: „Mai iute, domnule, ca să ajungi la Berlin înaintea francezilor!“ Se iuțiseră nemții. La Ionel în curte azvârleau bagajele în două căruțe acoperite cu coviltire: unul din casă, altul din capul scării, iar cel din căruță le prindea la rândul lui și le așeza. La Dinu, servitoarea Tudora adunase ce mai rămăsese prin casă pentru a le trimite
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Acesta este modul în care trebuie să arate îngerul istoriei. Fața lui este întoarsă spre trecut. În cazul în care un lanț de evenimente apare în fața noastră, el vede o catastrofă singulară care păstrează armatura epavei deasupra epavei și o azvârle la picioarele lui. Îngerul ar dori să rămână, să-i trezească pe cei morți și să refacă tot ceea ce a fost distrus. Dar o furtună sufla din Paradis și este prins în aripile sale... Această furtună îl conduce irezistibil în
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
week end prelungit, În care mulți vor prefera poate să petreacă o zi În natură; cu miel, ouă roșii, cozonac și toate celelalte. Vor rămâne resturi. Vă rog să mă credeți, aceeași cantitate de energie se consumă și pentru a azvârli o sticlă goală, și nu de puține ori luând drept țintă un arbore, și pentru a o pune Înapoi În portbagaj pentru a o abandona acolo unde trebuie. La fel, o hârtie, chiar dacă e biodegradabilă à la longue căci, pe
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
teritoriul acela descris până acum. Continuând șirul presupunerilor, Palade, de exemplu, putea să privească drept în sus, spre acoperișul peste care norii se scurgeau repede, de parcă ar pica, parcă și-ar da drumul în spatele liceului. Ca niște folmotoace de hârtie azvârlite la coș. Ca niște dinți de lapte aruncați peste casă. Lui Palade i se părea că liceul se mișcă. Și râdea zgomotos, turbulent. Se mișcă liceul, băăăăă! Se învârtea cu ochii ațintiți în sus, valsa pe beton până amețea. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o piatră de hotar și de Încercare. Vreau să spun că la această dată am deschis, eu, cel dintâi - la 22 de ani, cu armata nefăcută, cu școala neterminată și Închizând ochii ca atunci când, fără să știi a Înota, te azvârli totuși cu capul În apă - șirul lung al prietenilor și camarazilor mei de mai târziu, hotărâți, În sfârșit, să ne facem toți oameni de treabă, cu ne veste și copii la casele noastre. Tot pe acea vreme, un personaj de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
lunii imense, rotunde, ca o minge acoperită cu miere...), sania noastră a luat o viteză năpraznică, noi toți cântam sau doar strigam înnebuniți de plăcere. La un moment dat, nu știu din vina cui, sania se dezechilibrează și se răstoarnă, azvârlindu-ne pe toți care pe unde. Mă trezesc proiectat prin aer, cu o forță neobișnuită, țip de frică. Mă opresc într-un copac, acum țip și de durere, piciorul mi-a fost prins sub trupul greu al prietenului meu Biță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
înfățișare de păpușă, însă este nemaipomenit de războinic - întruna s-ar bate, ar bate, ar chinui pe cineva: mâțele, care sunt proprietatea sa, suportă tot timpul pornirile sale violente - le prinde de un picior, le rotește deasupra capului și le azvârle cu toată puterea, curios să vadă dacă se rup sau nu. Până acum au scăpat. Despre Nero trebuie să mai spun că, impresionat de câineasca lui inteligență comparabilă cu cea omenească, m-am hotărât să-l dresez ori mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
somn, în vis și nu pot să intervin. Reacția tatei sau, mai precis, lipsa lui de reacție l-a enervat și mai tare pe Fanache, care s-a răzbunat stupid: i-a smuls tatei ochelarii de pe nas și i-a azvârlit cu furie, apoi i-a călcat în picioare. -Te îmbraci și mergi cu noi! s-a răstit el și a plecat, lăsându-l pe tata pe seama gealaților. Aceștia au fost mai omenoși. Tata s-a supus, s-a îmbrăcat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu femeia aceea tânără, cu necunoscuta aceea, nu ar fi trebuit să o înșele pe Vera și încă atât de ușor, de fără apăsare. Firea lui plină de slăbiciuni, avea acum proba, îl scotea din sine însuși și îl putea azvârli oriunde, chiar și unde e răul mai mare. Și dacă s-ar termina totul aici! Dar nu, se cunoștea prea bine, vedea ce atracție de nestăpânit simte pentru Irina și știa că e abia începutul și că nu se poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de variante negre cu ce va urma: se va năpusti miliția peste ei acasă, în miez de noapte, va sparge ușa, o să-l scoale din pat, o să-l îmbrâncească și o să-l lovească, apoi o să-l ridice și o să-l azvârle prin cine știe ce ocnă, o să mănânce bătăi și o să fie schingiuit, o să-i putrezească oscioarele pe acolo, vai de mama lui... Toată noaptea s-a lăsat cutreierat de asemenea gânduri negre. Era o presiune pe care nu era în stare s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
supun. Începem să tragem corpul uriaș, de lumină, al îngerului și văd că reușim: surprinzător pentru mine, îngerul e ușor, ca un fulg. Printr-o spărtură ivită între nori, ca o gură de prăpastie, îl împingem pe înger și îl azvârlim spre pământ. Gata, asta a fost, am izbutit! Truman e satisfăcut că a dus treaba la bun sfârșit. -Acum, hai, culcă-te, visează, știu că arzi de nerăbdare să descoperi ce se petrece jos în orășel, unde a căzut cadavrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dorind să obțin de la el o confirmare că aprecierile mele sunt corecte. El tace cum îi este felul, nu spune nu, și eu iau asta drept un da categoric. -Lazarus, sunt convins că știi faptul că eu, împreună cu Truman, am azvârlit în orășel cadavrul unui înger. De ce nu l-am visat, Lazarus, de ce nu am visat căderea îngerului pe străzile din Serenite, de ce? Înseamnă cumva că îngerul n-a ajuns jos? Îl scrutez cumva acuzator pe Lazarus: în sinea mea bănuiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prea-și dă silința“. Pensionarul lucra ca un apucat. Când termina cu pungile, sticlele de plastic și chiștoacele, se rezema în bastonul cu un cui în capăt, pe care și-l confecționase singur, și se uita lung după trecători. Cum azvârlea unul un ambalaj de bomboane sau un pachet de țigări gol, cum sărea ca ars și-l înțepa. Lumea zicea că s-a țicnit, dar nu era adevărat. Profesorul pensionar Popa ura dezordinea și murdăria. Suferea cu toată ființa când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
miroase a viață nouă și a pereți dați cu Dufo galben și roz, behăi cu plăcere. Așa că i-am tras nomenclaturistului pensionar un behăit drept în față, de era să facă infarct. Fluxul energetic al behăitului meu primordial l-a azvârlit câțiva metri dincolo de gard. Behăitul, ca și revolta, ca și supărarea, e de două feluri: interior și manifest. Noi, românii, ne răsculăm numai pe dinăuntru. Alții, când e să răzbune ceva din viața lor, își dau drumul, urlă, se zbuciumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
încât numai un naiv putea să creadă că, operându-le, volumul mergea la tipar. Am luat manuscrisul negru de însemnările puchinoase ale redactorului, un ins în felul lui binevoitor, dar mărginit și mai zelos decât un cenzor, și l-am azvârlit în primul coș de gunoi. Îmi era silă de mine, de lumea în care mă născusem și de tot ceea ce avea să urmeze. Locuiam în cartierul Balta Albă și, până la jumătatea drumului spre casă, n-am conștientizat toate consecințele momentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a simțit îndreptățit să meargă și să se zgâiască la vitrinele celor mai faimoase magazine cu bijuterii din Paris. Pe strada pe care treceau de regulă toate autobuzele pline de turiști. Cum a fost înhățat de o aripă nefericitul și azvârlit în autobuz și cum toată lumea a bătut din palme, ca la o victorie a deținuților în dauna paznicului, nu-i nevoie să mai povestesc. Însă la faptul că despre destin e cuminte să discutăm în șoaptă și cu teamă mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lui umbră, oferind doar bucurii palide și inexistente... El, Atti, se mulțumea și cu acestea, dar Pierre bineînțeles că nu! Pentru el nu era, fără îndoială, decât un joc, un amuzament, o jucărie luată cu sila de la altul, iar apoi azvârlită cu indiferență! Pierre asculta cu un simțământ de uimire, de simpatie și de milă, un simțământ care îi flata vanitatea și, prin urmare, îi era plăcut... Îi era aproape recunoscător lui Atti pentru plăcerea pe care i-o dădea. Da
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de nebunie, fără să mai aștept ora stabilită, m-am smuls din culcuș, am adunat, cuprins de turbare, cele câteva cărți ce le aveam de la Dânsul și am alergat până în strada Spătarului... Iar când mi-a deschis, uimit, i-am azvârlit cărțile în brațe și am răcnit că totul, totul se terminase, că nu mai aveam ce să caut acolo, că plec și nu mă voi mai întoarce niciodată! și am plecat cu adevărat. Consternat și totodată mișcat de această reacție
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
până la urmă. și, într-adevăr - înnebuneam, dar nu în chip comic, ci în adevăratul sens al cuvântului... Pentru a exterioriza cât mai plastic demența care trebuia să mă cuprindă, Săucan mă punea să sar pe birou, de acolo să mă azvârl cu capul în jos, apoi să mă târăsc în patru labe pe dușumea, în căutarea unor fire de praf imaginare, care, în concepția mea de director ce eram, ar fi dăunat prestigiului băncii pe care o conduceam, mai cu seamă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
deodată, în această avalanșă de trăiri tulburătoare, o surpriză și mai tulburătoare încă: o vizită de două zile a lui Mihai! O primă reîntâlnire cu adevărat bună cu dânsul, scoși așa cum eram amândoi din mediul nostru, obișnuit și dubios, și azvârliți într-o lume de basm. Aduceri aminte... — O, ce bine că s-a terminat! exclam eu. Ce bine că putem sta în sfârșit de vorbă ca doi vechi și buni prieteni... — Chiar a fost așa de rău? mă întreabă, oarecum
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mele de înnoire i-a răspuns un vis frumos pe care l-am avut astă noapte: Se făcea că eram într-o zi de vară străvezie și luminoasă, pe marginea unui lac de munte înconjurat de pădure de brad. Mă azvârleam în apa limpede și răcoroasă și înotam pe dedesubt, ținându-mi răsuflarea, dar cu ochii deschiși, până treceam de 252 insulele de alge ce acopereau lacul la mal. Apoi ieșeam la suprafața apei și mă bucuram de lumina dulce a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Micul Pomelnic al Spaniilor Au murit în cursul anilor de moarte nefirească: De Beauharnais (ștefănel Cernovodeanu) - otrăvit; De Saint-Mathieu (Mircea Mateescu) - otrăvit; Miguel de Braganza - Rege al Portugaliei (Mihai Rădulescu) - spânzurat în temniță; Cardinalul de Alba - Mare Inchizitor (Dinu Albulescu) - azvârlindu-se de la înălțime; San Giglio - Rege al Castiliei (Crin Teodorescu-Mugur) - mort în timpul unei anchete; De Mironcourt (Mircea Moisescu) - otrăvit în cursul unei anchete. Sângele lor nevinovat cază asupra maurilor și asupra tuturor celor care le-au pricinuit moartea! Petre Sirin
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]