5,096 matches
-
e o fetiță cu care protagonistul are relații erotice vinovate ș.a. -, mitul e revitalizat pe coordonatele actualității. Secvența finală, memorabilă, reprezintă o nuntire cosmică tulburătoare, construită în registrul carnavalescului tragic și al onirismului alegoric, replică la alegoria morții din finalul baladei folclorice. Cuvântul nisiparniță (1994), carte bilingvă (textul începe în limba română, treptat apar tot mai frecvent ample secvențe în franceză, astfel încât spre sfârșit curge exclusiv în limba franceză), este jurnalul textualist și autoreferențial al migrării lingvistice a lui Ț. În
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
În numărul din 29 septembrie/11 octombrie 1866 lui Mihai Eminescu i se tipărește poezia Asta vreu, dragul meu, cel de-al șaptelea text publicat după debutul în „Familia”. Scriitorului bănățean Iulian Grozescu îi aparțin scurte scrieri în proză și balada Ioan Cotoară sau Duelul. Genul dramatic este reprezentat doar de comedia în versuri Un candidat pentru Dieta din Pesta în mijlocul alegătorilor săi, iscălită cu pseudonimul Frunză Verde. Deseori articolele și versurile satirice care vizează direct anumite chestiuni sociale sau naționale
UMORISTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290338_a_291667]
-
de orice natură. Revista se numără printre puținele publicații ale timpului care inițiază concursuri literare pentru descoperirea și încurajarea tinerelor talente. Ca modalitate de exprimare sunt folosite satira, parodia și caricatura. Sporadic apar și poezii cu referire la elemente mitologice, balade și chiar romanțe. Ironia își află locul și în povestirea scurtă, în anecdotă și în epistolă. O formă adecvată pentru afirmarea unor opinii critice îndrăznețe, des folosită de redactori, este schimbul de replici pline de subînțeles. Șarja este de multe
UMORISTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290338_a_291667]
-
era soția lui T., poeta Zoe G. Frasin. Debutează, cu poezii și epigrame, în 1887, la gazeta bârlădeană „Paloda” („Tutova”), unde din 1895 va fi și redactor, iar în volum cu Albastru, plachetă apărută în 1902, urmată de La arme! (1913), Balade (1919) ș.a. Începând din 1898 semnează cu pseudonimul care l-a consacrat în „Revista modernă”, „Convorbiri literare”, „Literatură și artă română” ș.a. Intensa activitate de animator cultural se manifestă și prin editarea unor reviste precum „Făt-Frumos” (1904-1906, 1909, împreună cu Emil
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
puse în valoare de sonet, formă predilectă la T. -, elogiul adus peisajului natal și eroilor neamului sunt câteva dintre însemnele unei lirici „de o cumințenie desăvârșită” (G. Călinescu). SCRIERI: Albastru, București, 1902; ed. 6, Bârlad, 1918; La arme!, Bârlad, 1913; Balade, București, 1919; Patria, Sibiu, 1924; Poezii alese, București, 1924; Tinereță, Craiova, 1924; Logodnica lui Vifor, București, 1935; Sonete, București, 1938; Versuri, îngr. Ion Popescu, pref. G. G. Ursu, București, 1968. Repere bibliografice: Al. Antemireanu, „Albastru”, „Epoca”, 1902, 1931; Wega [Victor
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
Anestin], „Albastru”, „Tribuna familiei”, 1902, 16; Ilarie Chendi, „Albastru”, CL, 1902, 9; Iosif Vulcan, „Albastru”, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XXV, 1902-1903; Izabela Sadoveanu, „Albastru”, VR, 1910, 4; C.C.-R. [Constantin Cehan-Racoviță], George Tutoveanu, „Bucovina”, 1919, 154; Al. Al. Busuioceanu, „Balade”, „Lamura”, 1920, 4-5; G.M. [G. Ibrăileanu], „Balade”, VR, 1920, 3; Alexandru Bilciurescu, „Tinereță”, „Clipa”, 1924, 59-60; Perpessicius, Opere, VII, 374-375, XII, 535-537; Ovidiu Papadima, „Patria”, „Îndemnul”, 1926, 5; I. Valerian, Cu scriitorii prin veac, București, 1967, 220-223; Lovinescu, Ist. lit.
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
Chendi, „Albastru”, CL, 1902, 9; Iosif Vulcan, „Albastru”, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XXV, 1902-1903; Izabela Sadoveanu, „Albastru”, VR, 1910, 4; C.C.-R. [Constantin Cehan-Racoviță], George Tutoveanu, „Bucovina”, 1919, 154; Al. Al. Busuioceanu, „Balade”, „Lamura”, 1920, 4-5; G.M. [G. Ibrăileanu], „Balade”, VR, 1920, 3; Alexandru Bilciurescu, „Tinereță”, „Clipa”, 1924, 59-60; Perpessicius, Opere, VII, 374-375, XII, 535-537; Ovidiu Papadima, „Patria”, „Îndemnul”, 1926, 5; I. Valerian, Cu scriitorii prin veac, București, 1967, 220-223; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 65-66; G.G. Ursu, Poetul
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
Ce față (în loc de prefață), din Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi (1979). În Mersul pe jos (1988) U. schimbă din nou registrul umoristic: prelucrează basme arhicunoscute și le transformă în „basme economicoase pentru părinți grăbiți” (Capra cu trei nurori), parodiază balade ca Toma Alimoș, dar și zodiacul chinezesc, alcătuiește o savuroasă Carte de bucăți cu rețete culinare absurde sau închipuie un „dicționar amuzant”. În alte cărți, fie că este vorba despre Duminică la iarbă verde (1985) sau despre Dinastiada (1990, în
UDREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290323_a_291652]
-
și la două poezii, În seara de Crăciun și La Anul Nou, semnate R...a. Mult mai bogată este secțiunea „D-ale poporului”, cu lirică populară, descântece, chiuituri, ghicitori, orații (de nuntă, de înmormântare, de Paște, de Crăciun), colinde, doine, balade ( Femeia vândută, Ana Ardeleana, Fata neamțului, Gruia lui Novac), culese de Vasile Rebreanu, Traian Moldovan, Alexiu Viciu ș.a. Din rețetele terapeutice, intitulate generic Medicini populare românești, însoțite uneori și de descântece adecvate, s-ar putea alcătui aproape un manual de
UNGARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
și confrați, precum Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Emil Isac, Mihai Beniuc, Mihu Dragomir, Nicolae Labiș, Elisaveta Bagreana. T. este și autor al unor compuneri cu canava epică, de speță baladescă. Mai toate sunt de inspirație dirijată, exprimând ideologia comunistă, precum Balada tovarășului căzut împărțind „Scânteia” în ilegalitate (1949). Chiar și în această zonă a versificărilor conjuncturale meșteșugul e bine stăpânit, ritmurile cantabile fiind caracterizante. De aici, și reușitele lui T. ca autor de versuri pentru copii și ca traducător. A dat
TULBURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
A. Blok) și bulgari (Hristo Botev, N. I. Vapțarov, Elisaveta Bagreana, Pencio Slaveikov și numeroși clasici și contemporani incluși în două cuprinzătoare antologii), a transpus, de asemenea, poemul epic în versuri iambice Albigenzii de Nikolaus Lenau. SCRIERI:Vioara roșie, București, 1948; Balada tovarășului căzut împărțind „Scânteia” în ilegalitate, cu desene de Ligia Macovei, București, 1949; Holde, București, 1949; Vișinul lui Vania, București, 1951; Versuri, București, 1952; Lauda patriei, București, 1955; Vară fierbinte, București, 1956; Versuri alese, București, 1956; Cornul pădurarului, București, 1957
TULBURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
alese, București, 1956; Cornul pădurarului, București, 1957; Poet și ostaș, București, 1958; Eu nu cânt că știu să cânt, București, 1959; Țării mele, București, 1961; Toamna pe sub nuci, București, 1962; Aur, cu ilustrații de Mihu Vulcănescu, București, 1963; Cântece și balade, București, 1963; Poezii, pref. Mihai Novicov, București, 1963; Vatra fericirii, București, 1964; Cartea Ralucăi, cu ilustrații de György Mihail, București, 1965; A doua carte a Ralucăi, cu ilustrații de Angi Petrescu-Tipărescu, București, 1965; Soarele patriei, cu ilustrații de Mihu Vulcănescu
TULBURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
lirică a participării frenetice la ritmurile universului, evocând viața elementară, fabulosul domestic și universul infantil, totul într-o tonalitate de exultanță și bucurie. Când se autodefinește, el își afirmă obârșia în autorii Mioriței, mod de a cinsti geniul popular creator. Balada Meșterului Manole devine de asemenea motiv poetic. În amplul poem Eminescu (1979) se apelează la o profuzie de imagini crescute din trunchiul liricii eminesciene; modelul capătă o identitate nouă în parafrazarea unor imagini ample, a romanței sau a unor tablouri
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
sunt invitați potentații zilei din Timișoara, iar cel secund evocă existența dramatică a autorului în lagărele de refugiați prin care a trecut în Germania și Italia, în fuga sa spre Occident. U. a mai publicat volumele de versuri pentru copii Balada neatârnării (1977), Pescarii de pe apa de argint (1989) și o culegere de epigrame, Mofturi de privighetoare (1992). Postum a apărut Nod în papură (2001), unde editorul a reunit poeziile tipărite după 1991 în „Renașterea bănățeană”, la rubrica aleasă a da
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
București, 1964; Invitație la vis, București, 1967; Viori fără amurg, București, 1969; Elegie cu Francesca da Rimini, București, 1971; Prințul marelui puțin, București, 1971; Tot ce mă doare, Timișoara, 1972; Noapte de zile mari, București, 1976; Spectacolul privirii, Timișoara, 1976; Balada neatârnării, cu ilustrații de Doina Micu, Timișoara, 1977; Eminescu, Timișoara, 1979; Ulcioare de Horezu, Timișoara, 1982; Toamna poetului, Timișoara, 1986; Pescarii de pe apa de argint, Timișoara, 1989; Orașul martir Timișoara, Timișoara, 1990; Premiul Nobel pentru singurătate, Timișoara, 1991; Mofturi de
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
Ungureanu, „Tot ce mă doare”, O, 1973, 30; Eugen Dorcescu, Damian Ureche, O, 1975, 17; Piru, Poezia, II, 208-211; Eugen Dorcescu, „Spectacolul privirii”, O, 1976, 22; Cornel Ungureanu, „Noapte de zile mari”, O, 1977, 7; Alexiu, Ideografii, 183-186; Marian Odangiu, „Balada neatârnării”, O, 1978, 22; Lucian Alexiu, „Eminescu”, O, 1979, 25; Ion Arieșanu, Portrete sentimentale, O, 1980, 16; Lit. rom. cont., I, 667-669; Nicolae Pop, Perimetru sentimental, Craiova, 1980, 321-326; Ruja, Parte, I, 285-291; Nicolae Danciu-Petniceanu, Adio în septembrie. Mărturisiri, Timișoara
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
ale etnoesteticii, poetica folclorului, forme ale imaginarului și ale creației. Miorița, scrie U., trebuie examinată nu de pe pozițiile direcției etnografice, nu insistându-se asupra credințelor superstițioase (obiceiuri la înmormântare), ci ca text, analizat cu tehnici elaborate; de asemenea, nici ca baladă, ci ca poemă, pentru că în cazul ei a avut loc o „imposibilă îmbinare de genuri” (Mihail Sadoveanu). Miorița realizează „o viziune epopeică” și reprezintă o „metafizică a morții”, comportamentul protagonistului raportându-se la un „comportament mitic”, iar sacrificiul său având
URSACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
o viziune epopeică” și reprezintă o „metafizică a morții”, comportamentul protagonistului raportându-se la un „comportament mitic”, iar sacrificiul său având semnificația unei „reconstrucții în spirit”. Observații subtile face U. și despre tragic, așa cum se relevă acesta, între altele, în balada Meșterul Manole. O abordare nouă aduce capitolul Categorii ale etnoesteticii, unde sunt examinate frumosul, sublimul, sărbătorescul, tragicul, comicul și absurdul. În definirea frumosului autorul nu-și cantonează interpretarea la perfecțiunea formală, nu împărtășește opinia lui Lucian Blaga potrivit căreia conceptul
URSACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
de morți, / dreptatea-i numai de partea lor, / nu te mai vor, nu te mai vor”. Paralel se intensifică motivul morții, al presiunii devastatoare a timpului. Într-un poem despre „moartea Pinții”, în sfârșitul legendarului haiduc se proiectează propriul sfârșit, balada și bocetul devenind pretexte pentru istoria personală, măști lirice: „Tot singur mori tot singur și numai singur mori”. Solitudinea este, așadar, altă temă asociată cu dramatismul trecerii. Ciclul de inedite Drumul ierburilor din volumul omonim (1995) acutizează obsesia tanatică, a
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
un caz rezolvat de lucrătorii de la Miliția orașului Câmpina”, romanul Zborul harpiilor (1972), mai bine realizat sub raportul coagulării faptelor decât cele precedente, dar tezist, cu antiteze marcate ideologic (comuniști și legionari, eroism și ticăloșie etc.), așa cum vor fi și Baladă pentru locotenent (1975), Înfrângerea lui Thanatos (1977), Paloma și taifunul (1979) și Sărutul meu pentru întreaga lume (1982). Povestirile și nuvelele din Noaptea despărțirilor (1980) sunt, în mare parte, localizate în lumea satului sau a periferiei orașului: muncitori la căile
VARLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290434_a_291763]
-
Volumul de debut al lui V., Drumul și timpul (1979), e conceput ca o inițiere poetică inversă, pornind de la lirica sofisticată, abstractă, modernistă, spre a ajunge la simplitatea versului în ritm popular. Cele patru secvențe ale cărții (Însemnele, Sonetele, Sentimentele, Baladele) se caracterizează prin luciditate și rigoare, cu trimiteri transparente la Ion Barbu: „Aleph vibrând, /Pol criptic, în fapt inexistând/ Îl afli teoretic, postulând” (Modul barbian), dublate de muzicalitatea preluată direct din cântecul folcloric: „Auzit-ați de un Vlad/ Dus de
VASILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
Barbu: „Aleph vibrând, /Pol criptic, în fapt inexistând/ Îl afli teoretic, postulând” (Modul barbian), dublate de muzicalitatea preluată direct din cântecul folcloric: „Auzit-ați de un Vlad/ Dus de mic la Țarigrad/ Să deprindă din Coran/ Suflet rău de otoman?” (Balada Vladului). Tonul și tematica se diversifică în următoarele plachete, În punctul de criză (1981) și Sonete euclidiene (1983), sobrietatea fiind nuanțată de lirism și melancolie. Deși se consideră „robul rațiunii”, V. practică și un discurs în care sensibilitatea pesimistă (bacoviană
VASILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
1996) și cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România (2002). V. debutează în 1962 cu placheta de miniaturi În țara fluturilor, urmată de culegerile de povestiri Soarele (1963), Băiețelul din Coliba Albastră (1964), Pe lume (1964) și de volumul Balade (1966), în care configurează o lume aparte: Coliba Albastră sau Țara Fluturilor este universul și, în particular, natura din jur; satul de sub zăpadă simbolizează satul moldovenesc, un spațiu originar încărcat de istorie (în Balade sunt evocați Ștefan cel Mare, Eminescu
VANGHELI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290425_a_291754]
-
Pe lume (1964) și de volumul Balade (1966), în care configurează o lume aparte: Coliba Albastră sau Țara Fluturilor este universul și, în particular, natura din jur; satul de sub zăpadă simbolizează satul moldovenesc, un spațiu originar încărcat de istorie (în Balade sunt evocați Ștefan cel Mare, Eminescu, Barbu Lăutaru, Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos). Prozatorul propune o viziune animistă, antropocentrică și egocentrică. Dacă în Balade cel care inițiază dialogul cu micul cititor este însuși autorul, în celelalte culegeri de miniaturi și nuvele eul-narator
VANGHELI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290425_a_291754]
-
în particular, natura din jur; satul de sub zăpadă simbolizează satul moldovenesc, un spațiu originar încărcat de istorie (în Balade sunt evocați Ștefan cel Mare, Eminescu, Barbu Lăutaru, Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos). Prozatorul propune o viziune animistă, antropocentrică și egocentrică. Dacă în Balade cel care inițiază dialogul cu micul cititor este însuși autorul, în celelalte culegeri de miniaturi și nuvele eul-narator devine copilul. Felul de a metaforiza (de a personifica, hiperboliza și diminutiva) este specific artei sale literare. Surprizele metaforice ale personajului Radu
VANGHELI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290425_a_291754]