3,270 matches
-
abdomen)], [cap (ureche)], [ochi (pupilă)], [pupilă (iris)] etc.; de micropropoziții descriptive de tip pd. ASM cu [urechea (corespunde unei pete)] și de tip pd. SIT cu [ochi (protejați de pleoape)], [pată (poziționată lateral ochiului)] sau [narinele (se deschid la extremitatea botului)]. Observăm metonimia contactului exterior al pleoapelor și al ochilor cu localizarea spațială: în lateral, la extremitate. Astfel avem o idee asupra modului de stabilire a coeziunii-coerenței și a conexiunii globale din secvența descriptivă. Ca omagiu adus lui J. Ricardou și
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Nu reuși decît să stîrnească fașa care se strînse și mai tare. Era mlădioasă ca pielea, tare ca oțelul, rece ca noaptea. [2] O a doua curea, îngustă și ascuțită, ieși din adîncitura stîncii. Era ca o umbră ieșind din botul unei fiare. Linse într-un chip îngrozitor torsul gol al lui Gilliat și, dintr-o dată, lungindu-se peste măsură și subțiindu-se, i se lipi de piele încolăcindu-i-se în jurul corpului. În același timp, o durere nemaipomenită, care nu
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Păltiniș, pe urmă spre Dîrmoxa, pe urmă spre Broșteni. Numai cînd vedea căluții sfîrșiți, se îndupleca să facă pentru dînșii popas. Acum începeau să ardă ochii ei și să se stingă ai flăcăului. Caii ronțăiau cu mulțămire orzul, vîrîndu-și adînc boturile în trăistile aninate pe după urechi; se scuturau, pufneau, așteptau apa, ca să prindă în ei puterea pămîntului. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. - Așa îți șade mai bine, îl încredință maică-sa, cu zîmbet răutăcios
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ici colo, bușit în toate părțile, dar n-a descleștat fălcile. După vreo cinci minute, Blegu s-a lăsat binișor la pământ, a mai mișcat de vreo două ori din picioare și și-a dat duhul. Plin de sânge pe bot, satisfăcut și simțindu-se oarecum vinovat, a căzut și el lat, căci era sleit de puteri. Fratele meu, Didi și mama s-au dus la vecin, sărise și stăpânul, dar totul se terminase, Blegu era mort. Didi l-a luat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
număr pe o bucățică de alamă rotundă și o zgardă cu botniță. Și când frații mei mai mari ieșeau cu el la plimbare și erau atacați de câini, și erau mulți atunci, la fiecare casă câte doi trei, îi lăsau botul liber și, bineînțeles, tata plătea oalele sparte. Apoi, povestea fratele meu mai mare, tata l-a dat unui țăran dintr-un sat, Găureni, în schimbul unei căruțe cu struguri. Copiii nu știau nimic de acest schimb. Într-una din zile, hălăduind
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cureaua de la pantaloni și l-a legat și pe el. - Bună dimineața, nene Turcule, nu bem un păhărel de vin, nu mâncăm o potcoviță? l-a întrebat în bătaie de joc. După care i-a mai dat una bună peste bot de l-a bușit sângele și a plecat după sergentul de stradă care nu a întârziat să apară. Până să vină mașina poliției, i-a povestit acestuia cum a decurs cazul, căci pe celălalt, sergentul îl știa prea bine. Și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
unul de altul și pescuiam. Prinsese un pește și nu știa ce-i. Am fugit până la el și i-am spus: - Domnule, aveți o mreană! Era așa de mânjită de nisip încât n-am văzut decât perechea de musteți și botul lat, dar m-a pufnit râsul, așa un om în vârstă, cu părul alb, să nu recunoască o mreană de un somotel sau un clean. Mai târziu am făcut un calcul și am ajuns la concluzia că nu avea decât
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
picior, când ai tras spre tine... ha, ha, ha, ha, adăugă Mișu. - De, am făcut și eu ca evreul acela pescar. - Dar ce-a făcut evreul? întrebai. - Păi, era pescar, pe baltă. Și văzând că peștele nu vrea să pună botul pe cârlig, a spus: „măi pește, hai să facem un gheșeft: tu tragi la tine, eu trag la mine, tu tragi la tine, eu trag la mine și cine-o câștiga, a lui să fie partea”. - Voi ați adormit vreodată
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mașini și încercam să ghicesc marca, după caii putere ce bâzâiau, puteam auzi chiar și iarba din preerie călcată de un mustang încălecat de un cowboy, puteam auzi totul, dar eram străveziu. Puteam să aud, de exemplu, cum se desface botul unui bocanc pentru a-mi arăta degetul gros al unui tip care nu s-a mai spălat pe picioare de o lună, puteam să aud cum o fătucă încearcă pentru a cincea oară să facă ceva cu o banană prea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și suc de lămâie, dar înainte le-am dat sticla cu „molecula”, după ce trăsesem eu o dușcă. Câte o cafea bună, caldă și câte o țigară. La cafea, și nelipsita ciocolată. Era prea cald, iar peștele nu voia să pună botul pe cârlig, așa că fiecare s-a aciuat în cortul lui, la nani. Eu m-am tolănit lângă focul care abia mai sclipea pe ici, pe colo, fumam și le ascultam sforăiturile. După sunetele scoase, care mai de care mai hazoase
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
copacilor acum dezolant de goi. Dar n-am apucat să fac doi pași când din dreapta m-a hămăit scurt și gros de două ori un câine mare, negru și tare fioros. Era la un pas de mine și-și rânjise botul hârâind surd și arătându-și superba colecție de colți albi și lungi. Nici nam tresărit la hămăitul lui, ci numai o mare mirare s-a ridicat din mine. Ne priveam ochi în ochi, om și câine, de câteva secunde bune
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în urma lui pășeau agale, parcă împrumutând din mersul băiatului, vreo opt câini, mai mari și mai mici, trei din ei chiar foarte mici. Mergeau după băiat, iar el nu întorcea capul să vadă dacă-l urmează; nici ei nu ridicau botul spre el, pur și simplu mergeau cu toții, așa, împrăștiați pe 7-8 metri de trotuar, un ansamblu emblematic dintr-o mahala a Iașului, parcă desprins din cel vechi, de pe la 1840. O figură cu totul originală.
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
beneficii enorme. În antichitate, i-ar fi ridicat un templu lui Mercur! La un jucător care se ridică, câți alții cad și se târăsc într-o sărăcie infectă; exemplul acestor căderi nu folosește nimănui; camăta înfometată continuă să-și întindă botul căscat, și aurul se pierde în ea. Jocul e o plagă socială la fel de gravă ca prima; ne temem că nu va dispărea decât odată cu ultimul ducat al ultimului boier. Viața se risipește deci în galanterie, joc, în alte frivolități, printre
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
-ți drumul nu fără a-ți lăsa în conștiință de fiecare dată o spaimă, semn că nu te va proteja la infinit. Această spaimă o trăia pe drum tatăl meu, înaintea mea. El se apropie la un moment dat de botul cailor și trase căruța la marginea drumului. Alături era o poiană și o fântână. O fată desculță își spăla picioarele, apariție parcă de vis pe aceste ținuturi necunoscute cu văi adânci și dealuri uriașe. Se sui apoi lângă mine. Rămase
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în burnusuri, ghemuindu-se cât puteau de bine. - Închide ușa, urlă Marcel. Șoferul râse și se urcă în mașină. Luă pe îndelete câteva scule de sub tabloul de bord, apoi, fără să închidă ușa, dispăru din nou în ceață, undeva înspre botul mașinii. Marcel se văită: - Poți fi sigură că ăsta n-a văzut în viața lui un motor. - Liniștește-te! spuse Janine. Deodată tresări. Pe marginea drumului, chiar lângă mașină, se înălțau, neclintite, câteva forme înfășurate în veșminte largi. Pe sub gluga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
adăugă că ajunseseră la o învoială, că orașul se învoise să primească o garnizoană de douăzeci de oameni dar numai cu condiția să-și așeze tabăra în afara zidurilor și să respecte obiceiurile locului. Soldatul a râs, "i-am pus cu botul pe labe", dar ofițerul nu știa ce să creadă, oricum, era prima oară când se învoiau să primească la ei pe cineva care să le îngrijească copiii, acel cineva va fi preotul, apoi se vor ocupa și de teritoriu. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
buburuze brânzoase. Guralivi glumeți, învârtind în jurul cântarelor mari mâini noduroase. O găsiră greu : pipăia morcovii, țelina, contempla îndelung, fără să vadă, ca și cum s-ar fi rugat unor sfinți, chipurile țăranilor. Bulbi bolovănoși de corali, ca niște creiere astrale : conopidele. Printre boturile bocancilor, saci prăfoși de cartofi. Un obraz albicios deasupra cercului de pere mate, învelite într-o culoare tăcută, pământie. Lumina vag înverzită, apoasă, din luminatorul cu plăci verzi, așezate acoperiș peste fiecare dreptunghi de mese. Chipul se apleca peste globul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la timp și vor rămâne așa, lipite, toată viața. Ușa abia se desprinde : nimeni nu face vreun pas. Rabd, numărând cu încăpățânare clipele, să ghicesc după fracțiunile mișcării și viteza cu care se întredeschide ușa sau după forma și culoarea botului de pantof, un bărbat, o femeie. Poate Neagu, estetul, care își îneacă cinismul și lașitățile în alcool. Poate Balaurul, nesătul de bani și putere, slujind lozincile mincinoase și casieria poliției. Poate Crist, artistul, gata să evadeze departe de aceste locuri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
darnică, îngăduise orele fiecărei zile și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață, o zi. Intensitatea clipei. Somnambulul privi iar luna alburie, violetă, auzi în spate un tropot mărunt, n-avea curaj să se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă, sub bărbia cândva dreaptă. Înfățișare oarecare, simplu înveliș, una din ipotezele disimulării ? Nu se vedeau rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu era încă desfigurat, cum s-ar fi cuvenit ? Acest cap putea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a tot rotit, dar acum e treaz, stăpân pe gânduri, da, da, totul e clar, foarte clar, totul pare normal, colegii noștri nu s-au trezit cu un corn de rinocer în frunte, nici nu arată ca niște gândaci, nici bot de crocodil n-au căpătat, nici gheare de liliac. Nu, nu, totul e normal și asta-i culmea ! Mănâncă, glumesc, se roagă, dorm, mint, fac amor, luni, marți, miercuri, o săptămână, două, malaxorul lent, ceață, roți și rotițe, amânări, așteptare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rochia și peruca și să apară, cu chipul blând și ramolit al coanei mari, să rupă blestemul. Chiriașul a înghețat în scaun, ghemuit, cu privirea în pământ... ochii întâlnesc doar picioarele groase ale mesei, arabescurile galbene verzi roșii ale covorului, botul ridicat al pantofilor negri, prăfuiți. Și, dintr-odată, articulațiile excesiv tensionate cedează... un sunet scurt și încă unul, încă unul, sec, rapid, cum se frâng oasele sau se fisurează simultan cablurile. Ortansa și-a pocnit degetele ! O dată, de două ori
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chioșcul de răcoritoare, vrea un pahar de apă rece, moneda lunecă din palmă, primește un petec de hârtie tipărit. Se întoarce, un pas înapoi, întinde iar biletul prin gaura ghișeului, magnetică atingere, bonul dispare din palmă, vede capul de mops, botul împins înainte ; dinții lungi și lați, mica privire coclită. Valiza, apa minerală, coletul, caietul, caietul cu scoarțele verzi pe care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe genunchi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului, cerul dintr-odată trezit și viu se rotesc în privirea lui mare. Scrâșnetul frânei, țipete, Salvarea. Nor alburiu, suspect, grăbite bătăi de aripă, gata să se înalțe : explozia clipei confuze. În jur, nerăbdarea bărbaților la ora
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
automobil fără să se mai uite la el. Numai când porni mașina, întoarse capul. Ilona era în poartă; gura zâmbea, ochii plângeau... Pe șoseaua netedă, automobilul zbura. Bologa privea drept înainte, văzând în același timp spatele șoferului și al plutonierului, botul mașinii și panglica sură, șerpuită, ce venea și se pierdea sub roțile vertiginoase. Gândurile lui însă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, ca un cârd de păsări rătăcite. Oare de ce îl cheamă generalul? Poate că reclamația lui Pălăgieșu... dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]