2,881 matches
-
cu agricultura având o organizare tribală. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea a avut loc un război între tribul Shona, locuitori ai Batswanei și Ndebele, trib migrator venit din deșertul Kalahari. Deasemenea au mai avut loc și conflicte cu burii, coloniști din Transvaal. După ce conducătorii Botswanei Khama al III-lea, Bathoen și Sebele au cerut ajutor guvernului britanic, la data de 31 martie 1885, acesta din urmă a pus Bechuanaland sub protecția sa. Partea de nord a rămas sub administrare directă
Botswana () [Corola-website/Science/297717_a_299046]
-
în întregime sub dominație engleză la începutul secolului al XVII-lea, la sfârșitul domniei Elisabetei I și la începutul domniei lui Iacob I. Nobilimea irlandeză care a acceptat în cele din urmă autoritatea Londrei era însă predominant catolică, în timp ce noii coloniști ce veneau din Anglia erau protestanți și erau favorizați la alegerea în structurile de putere din Irlanda. La 1640, Parlamentul irlandez era dominat de protestanți, în timp ce regele ducea politici îngăduitoare cu nobilii autohtoni irlandezi. Rebeliunea izbucnită în 1641 nu a
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
din Irlanda. La 1640, Parlamentul irlandez era dominat de protestanți, în timp ce regele ducea politici îngăduitoare cu nobilii autohtoni irlandezi. Rebeliunea izbucnită în 1641 nu a putut fi înăbușită deoarece în 1642 a izbucnit Războiul Civil Englez. Rebelii irlandezi au masacrat coloniști protestanți și s-au aliat cu regele Carol I și cu regaliștii din Marea Britanie. Aceștia au fost înfrânți însă de parlamentariști, iar Oliver Cromwell a recucerit Irlanda după un război violent soldat cu masacre ca cel de după asediul Droghedei din
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
cu regaliștii din Marea Britanie. Aceștia au fost înfrânți însă de parlamentariști, iar Oliver Cromwell a recucerit Irlanda după un război violent soldat cu masacre ca cel de după asediul Droghedei din 1649, a confiscat proprietățile nobililor irlandezi și le-a distribuit coloniștilor protestanți. După Restaurația Stuarților, Carol al II-lea a căutat să reconcilieze întrucâtva nobilii irlandezi catolici, dar a păstrat în vigoare confiscările de pământuri impuse de Cromwell. Iacob al II-lea a mers ulterior mai departe, abrogând mai multe legi
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
este (), aflat în lanțul muntos din sud-vest. , care străbate câmpia centrală, este cel mai lung râu din Irlanda, cu o lungime de . Coasta vestică este mai accidentată ca cea estică, cu numeroase insule, peninsule, capuri și golfuri. Înainte de sosirea primilor coloniști în Irlanda acum 9.000 de ani, teritoriul era acoperit mai ales de păduri de stejar, frasin, ulm, alun, tisă, și alți arbori indigeni. Apariția turbăriilor și defrișarea unor păduri pentru a facilita agricultura sunt considerate a fi principalele cauze
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
la vest, zona de podiș și de munte a Appalacilor - la est, și câmpiile întinse de prerie (Great Plains) - în partea centrală. În secolul 19, preriile imense au devenit simbolul valorificării de noi teritorii și al vieții în libertate a coloniștilor. Caracteristice pentru America de Nord sunt și marea diversitate a climei și bogăția lumii vegetale. Relieful Statelor Unite ale Americii este variat, format din munți înalți (ex. Munții Stâncoși, Munții Coastei, Munții Cascadelor, Munții Alaskăi, Munții Mauna Loa, Munții Mauna Kea, Munții Apalași etc.) formați
Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/296597_a_297926]
-
în decursul stăpânirii românești, ponderea elementului românesc a crescut mult până în 1940. Aici s-au stabilit și români din Timocul bulgăresc . Prin 1937 bulgarii erau 37 %, rămânând totuși mai numeroși decât românii. În decursul perioadei interbelice, atât jandarmii cât și coloniștii sau românii autohtoni s-au confruntat în permanență cu gherilă armata a comitagiilor bulgari și cu rezistență pasivă a populației bulgărești, perioada evocata în filmografia românească de filmul „O vară de neuitat” de Lucian Pintilie. La 15 iunie 1940, Hitler
Cadrilater () [Corola-website/Science/296623_a_297952]
-
Ungaria (cu precădere în regiunea istorico-geografică Dunantul fiind folosită ca limbă oficială locală în orașul Sopron). În România, limba germană este vorbită de circa 60 mii de persoane. În plus, limba germană este vorbită de un număr destul de mare de coloniști germani în SUA (cca 45 milioane de etnici germani dintre care 6,1 milioane utilizează germana ca limbă maternă), Canada (2,5 milioane de etnici germani dintre care 300 mii vorbitori nativi de germană), Mexic (90 mii vorbitori ca limbă
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
nordul Germaniei, care este o zonă întinsă de șes de mică altitudine (spre Marea Nordului și Marea Baltică). Germana de jos se divizează în două grupuri dialectale: saxona inferioară și francona inferioară, vorbite în nordul Germaniei, Olanda și nordul Belgiei, precum și de coloniștii germani, olandezi și flamanzi stabiliți în Africa și America. Dialectele francone inferioare ale germanei de jos stau la baza limbii neerlandeze. Unii lingviști consideră germana de jos a fi o limbă distinctă, nu doar un dialect. Germana mijlocie se împarte
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Mureș, având codul de clasificare MS-II-s-A-15806. De asemenea, centrul istoric este inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Undeva lângă Sighișoara se găsea postul de pază militară romană "Sandava". Localitatea a fost întemeiată de coloniștii germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Géza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această perioadă istorică oamenii de etnie germană au fost
Sighișoara () [Corola-website/Science/296635_a_297964]
-
franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Géza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această perioadă istorică oamenii de etnie germană au fost denumiți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință "fundus regius" (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau
Sighișoara () [Corola-website/Science/296635_a_297964]
-
-lea pentru a apăra granițele de est. În această perioadă istorică oamenii de etnie germană au fost denumiți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință "fundus regius" (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar
Sighișoara () [Corola-website/Science/296635_a_297964]
-
în Dobrogea au fost colonizați și germani, veniți din teritoriile țariste - în special din zona Cherson și care au rămas pe acest teritoriu până în 1940, când, în marea majoritate, s-au stabilit în Al Treilea Reich. Printre localitățile înființate de coloniștii germani se numără: Malcoci, Ciucorova, Atmagea, dar s-au stabilit și localități deja existente precum Tulcea, Techirghiol, Karamurat. Deși Dobrogea a fost intens colonizată cu români după 1878, în fapt, existau câteva sate românești în munții Măcinului, în jurul gurilor Dunării
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
ale fostului regat dac au fost fie incluse provinciei Moesia, fie au rămas libere de stăpânirea romană. Legiunea a XIII-a Gemina și Legiunea a V-a Macedonica, cu numeroase trupe auxiliare staționând în castrele din Alba Iulia și Potaissa. Coloniști din toate provinciile romane au fost aduși in Dacia. De asemenea și mulți daci fugiți în alte zone ale Daciei au revenit. Trei drumuri militare au fost construite pentru a uni orașele principale, în timp ce un al patrulea, numit "Traian", traversa
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
bunul plac al barbarilor. Mai important decat faptul că această intenție a existat sau nu, este ceea ce rezultă din textul lui Eutropius, și anume ca, “spre deosebire de provinciile de dincolo de Eufrat, Dacia avea o organizare avansată și un număr mare de coloniști” . Pentru a îndepărta pericolul creat și a pacifica zona, Hadrian se deplasează la Dunăre în anul 117. Acolo le oferă roxolanilor subsidii, reușind astfel să oprească atacurile venite din partea lor. De asemenea, există posibilitatea ca și abandonarea Munteniei și a
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
romană nu a existat nici un an fără conflicte cu triburile vecine nesupuse Romei. Se spune că Hadrian, conștient de dificultatea menținerii, s-a gândit la abandonarea provinciei, dar ceea ce l-a făcut să renunțe la acest gând a fost siguranța coloniștilor romani din acea regiune. Începand cu 234, o serie de evenimente slăbesc puterea Romei. Legiunile din Pannonia își proclamă propriul împărat, din 236 Maximinus Thrax (primul Imparat Roman de origine barbară) se află în razboaie continue cu Dacii Liberi și
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
mari de polonezi. În același timp, Polonia a ocupat și apoi anexat teritorii care aparțineau Germaniei (Silezia, Pomerania, Danzig, sudul Prusiei Orientale) în care numărul polonezilor era inițial foarte redus. Germanii au fost expulzați, iar locuințele acestora au fost date coloniștilor polonezi care în bună parte proveneau din vestul Ucrainei. Astfel, aria lingvistică poloneză s-a extins către est până la linia Oder-Neisse în dauna celei germane. În Lituania, 195.016 locuitori au declarat poloneza ca limbă maternă. 26% din populația județului
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
Burgundia, dar împărații și-au pierdut din putere în urma unei controverse privind învestitura. Pe timpul împăraților Hohenstaufen (1138-1254), prinții germani au căutat să se extindă spre sud și est, ajungând să controleze teritorii locuite de slavi înainte ca germanii să trimită coloniști în aceste pământuri, și chiar mai la est (ceea ce s-a numit "Ostsiedlung"). Orașele din nordul Germaniei s-au dezvoltat, făcând parte din Liga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315 și Morții Negre din 1348-50, populația Germaniei
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
mănăstirii Dumis, regele Béla al II-lea al Ungariei (1131-1141), denumește teritoriul în cauză in ultrasivanis partibus. În paralel cu ocuparea, s-a desfășurat, între secolele XI-XIII, un amplu proces de colonizare. Regii Ungariei s-au văzut nevoiți să invite coloniști din diverse popoare, precum sașii (populație mixtă germană și vallonă), Cavalerii teutoni, pecenegi, uzi, cumani. Alături de unguri, un rol important în ocuparea Transilvaniei l-au jucat așadar secuii și, începând cu mijlocul secolului XII-lea, în perioada domniei regelui Géza
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
oferă la mijlocul secolului al XIII-lea imaginea unei Transilvanii pustiite. Imediat după retragerea trupelor mongole în anul 1242, regele Béla al IV-lea inițiază un vast program de refacere a regatului și, în special, a Transilvaniei. Așezarea unor noi hospites (coloniști), dotați cu privilegii deosebite, susținerea comerțului, dezvoltarea primelor orașe (Sibiu, Cluj, Brașov, Bistrița și Sighișoara), construcția unor noi cetăți de piatră sunt doar câteva dintre măsurile inițiate de regalitate. Pe fondul procesului de reconstrucție se fac resimțite, începând cu a
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
unirea cu Roma. După eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea turcească, Curtea de la Viena a decis repopularea unor ținuturi a căror populație se rărise mult în cei aproximativ 150 de ani trecuți după 1526. În regiunile Satu Mare și Banat au fost aduși coloniști șvabi și au fost admiși în Ardeal români din Moldova și Muntenia imigrați din cauza exploatării fanariote. Tot în secolul al XVIII-lea au avut loc și valuri de exod ale populației românești din Ardeal în sens opus, spre Țara Românească
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
unor importante drumuri comerciale și având bogate resurse naturale, atestate în scrierile istorice din anul 1181, comitatul Sătmar a avut o istorie tumultoasă. În jurul anului 1000 regina Ghizela de Bavaria, soția regelui Ștefan I al Ungariei, a așezat la Sătmar coloniști germani. Cetățile de la Satu Mare, Ardud, Medieșu-Aurit, Carei ș.a., ale căror ruine rezistă până astăzi, apoi biserica romanică de la Acâș (secolul al XIII-lea) și bisericile gotice de la Ardud, Eriu-Sâncrai, Beltiug ș.a., sunt principalele monumente medievale ale acestei zone. După bătălia
Județul Satu Mare () [Corola-website/Science/296666_a_297995]
-
Sătmar au fost cucerite de polonezi. Tratatul de pace poartă semnătura colonelului Jan Sobieski, viitorul rege al Poloniei. Între 1660-1661 trupele otomane au devastat întreg ținutul. Guvernarea habsburgică de după 1711 a adus o perioadă de stabilitate și prosperitate în zonă. Coloniștii germani ajung aici în secolul al XVIII-lea și se stabilesc pe proprietatea conților Karoly de Carei. Cele două războaie mondiale și Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 sunt cele mai importante evenimente istorice ale județului din secolul
Județul Satu Mare () [Corola-website/Science/296666_a_297995]
-
anual. În ciuda acesti fapt, se fac eforturi de a păstra limba pentru a o salva de la dispariție. O limbă similară, "Dgèrnésiais" este vorbită în insula alăturată Guernsey; în insula Sark, se vorbește Sercquiais, o descendentă a limbii Jèrriais adusă de coloniștii de pe Jersey care s-au stabilit pe insula Sark în Secolul XVI; toate fiind inter-comprehensibile cu limba normandă din Normandia. Jèrriais este numită uzual "Franceză de Jersey" () sau Franceză Normandă de Jersey ("Jersey Norman French") de către vorbitorii de limbă engleză
Insula Jersey () [Corola-website/Science/296831_a_298160]
-
a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât și în mediul rural, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moș Crăciun. Conform legendei, Moș Crăciun ar fi fost adus în Statele Unite de către coloniștii olandezi ce s-au stabilit în New Amsterdam în secolul XVII. Această idee este însă greșită, deoarece imigranții olandezi, fiind protestanți, detestau cultul sfinților, inclusiv cel al Sfântului Nicolae, considerându-l obicei papistaș. „Santa Claus” a fost introdus într-o
Pom de Crăciun () [Corola-website/Science/296841_a_298170]