3,537 matches
-
de două ori pe săptămână, Bruno se hotăra să-și schimbe viața, s-o ia Într-o direcție total diferită. Iată cum proceda. Mai Întâi se dezbrăca gol pușcă, se privea În oglindă: trebuia să Împingă autodisprețul până la capăt, să contemple toată abjecția burții umflate, a fălcilor, a feselor deja căzute. Apoi stingea toate luminile. Își lipea picioarele, Își Încrucișa mâinile la piept, Își apleca puțin capul Înainte ca să se concentreze mai bine. Inspira Încet, profund, umflându-și la maximum burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu iubirea. 11 După vizita lui Bruno, Michel rămase culcat două săptămâni Întregi. Într-adevăr, se Întreba el, cum ar putea o societate să supraviețuiască fără religie? Părea dificil chiar și În cazul unui individ. Timp de mai multe zile, contemplă caloriferul aflat În stânga patului. În sezonul rece, țevile se umpleau cu apă fierbinte, era un mecanism util și ingenios; dar cât timp ar putea supraviețui societatea occidentală fără o religie oarecare? Copil fiind, Îi plăcea să ude plantele din grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un text slab... Mai ai vin? — Doar o sticlă. Michel se duse la bucătărie, aduse cea de-a șasea și ultima sticlă de Vieux Papes; Începea să se simtă cu adevărat obosit. Mâine lucrezi, nu? Întrebă el. Bruno nu reacționă. Contempla un punct precis de pe parchet; dar În locul acela de pe parchet nu era nimic, nimic precis; doar câțiva stropi de murdărie. Se Însufleți totuși auzind zgomotul dopului, Își Întinse paharul. Bău Încet, cu Înghițituri mici; acum privirea Îi alunecase și plutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
depindea doar de el - primele momente ale croazierei sale: „Mai Întâi, veți pătrunde În marele hol inundat de soare, sub imensa cupolă din sticlă. Cu ascensoarele panoramice, veți urca până la puntea superioară. Acolo, prin imensa fereastră de la prova, veți putea contempla marea ca pe un ecran uriaș.” Puse deoparte prospectul, promițându-și să-l studieze mai atent. Să se plimbe pe puntea superioară, să contemple marea din spatele unui geam uriaș, să rătăcească mai multe săptămâni sub un cer neschimbat... de ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Cu ascensoarele panoramice, veți urca până la puntea superioară. Acolo, prin imensa fereastră de la prova, veți putea contempla marea ca pe un ecran uriaș.” Puse deoparte prospectul, promițându-și să-l studieze mai atent. Să se plimbe pe puntea superioară, să contemple marea din spatele unui geam uriaș, să rătăcească mai multe săptămâni sub un cer neschimbat... de ce nu? Între timp, Europa occidentală n-avea decât să se năruie sub bombe. Ei vor debarca, proaspeți și bronzați, pe un continent nou. Dar până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Putem, de pildă, să cităm descrierea pe care i-o face Giraldus Cambrensis În 1185: „Această carte conține concordanța celor patru Evanghelii după textul Sfântului Ieronim, cu numeroase pagini și aproape tot atâtea desene, toate În culori admirabile. Aici putem contempla chipul slavei divine, minunat desenat; tot aici, reprezentările mistice ale evangheliștilor, care cu șase aripi, care cu patru, care cu două. Aici vedem vulturul, dincolo taurul, aici chipul omului, dincolo leul, precum și alte desene, aproape fără număr. Privindu-le neatent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am confirmat că așa era. Ni se așternea la poale centrul Parisului - Place de la Concorde cu obeliscul, Orangerie, Chambre des Députés, Sena cu podurile ei pompoase, palatele, grădinile. Firește, erau priveliști grandioase și cu atât mai grandioase acum, când erau contemplate de la etajul de sus al hotelului „Crillon”, de către Ravelstein, care numai cu un an În urmă avusese datorii de o sută de mii de dolari. Sau poate chiar mai mult. Obișnuia să facă haz cu mine În legătură cu „capitalul lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de amour propre, plănuind cum să‑i convingă și pe ceilalți să adopte imaginea pe care și‑o confecționase el despre sine; personalități plate, calculate („personalități” e un termen mai bun decât „suflete” - cu personalitățile te mai descurci, dar a contempla sufletele unor astfel de indivizi e o oroare pe care dorești s‑o eviți). Nici o concepție de viață decât stupizenia, gloria deșartă - nici un dram de loialitate față de comunitate, nici un pic de dragoste pentru polis, goliți de gratitudine, văduviți de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
profesori În general. Nu au avut mare lucru de oferit În insuportabilul secol care tocmai expiră. Așa gândeam, sau obișnuiam să gândesc. E plăcut să‑mi amintesc de acea săptămână când m‑a vizitat Ravelstein la țară. Liniștita Nouă Anglie contemplată prin cadrele lungi, Înguste ale ferestrelor - lumina soarelui, verdele, straturile de maci portocalii alături de bujorii roșii și albi. Ravelstein privea printre crăpăturile storurilor (separând și lărgind spațiul dintre lamele, cu degetele lui tremurânde) și vedea pomii În floare - era tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
explica lucrurile. O bucurie gălăgioasă, un immenso giubilo - o uriașă armonie Îmbinată ne alipea, ne conecta, și ar fi cu neputință să Încerc a o formula. În acele zile, Rosamund călătorea mult cu trenul suspendat. Străbătea vasta arie a orașului, contemplând și meditând la fețele pasagerilor din jur. Îmi monitoriza poșta săptămânală și mesajele telefonice. Timp de doi ani a fost asistenta mea doctorandă, care dactilografia pentru mine și‑mi expedia faxurile. Vela o trata cu condescendență și n‑o invita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
l‑a ajutat să se ridice și l‑a condus În dormitor, scuzându‑se: - S‑a obosit prea tare. A crezut că poate să sară peste siestă, și uite că n‑a putut. Muțenia aparatului video și Ravelstein, tăcut și contemplând poate În gând, dintr‑un unghi nefamiliar, aspectele bolii și ale morții, l‑au urmat pe Nikki afară din cameră. L‑am culcat În patul cu saltea de puf și cuverturi de mătase. Când și‑a lăsat capul pe pernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
încalecă și trage.) Uah! (Extaz în fața piciorului eliberat.) E grozav să nu porți cizme... Nimic nu e mai plăcut pentru picior... și pentru om, în general... (Scoate un șobolan mort din cizmă.) Ia te uită! Pe unde o fi intrat? (Contemplă gaura din talpă.) Poate pe aici? ARTUR (Privind cu milă șobolanul.): E mort? E mort într-adevăr? COLONELUL: Cred că e mort de trei zile. De trei zile mă supără ceva în cizmă. N-am avut o clipă de răgaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ciozvârta, apoi o aruncă pe iarbă. Lângă roțile din spate ale cisternei. - Ce poa’ să fie? șopti Verginel. Un lichid amar îl podidi între dinți. Deschise larg gura și respiră, ca și cum s-ar fi sufocat. Aulius nu-l mai auzea. Contempla concentrat zăpăceala vidanjorului. Preda rămăsese încă în ușa primei cabine și privea prostit când furtunul, când brațul acela din iarbă, când se răsucea spre cei doi. Parcă ar fi vrut să-i întrebe ce s-a întâmplat, poate văzuseră ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nou timp și o nouă cadență a mișcărilor. Carnea mi s-a încrâncenat. Am simțit gâtul încordându-se, brațele ridicându-se și urmând niște traiectorii cunoscute parcă dinainte. Eram ca un robot, sau ca un om în interiorul unei mașini, care contemplă fascinat mișcarea. Buzele ni s-au strivit într-un sărut fierbinte, în care gemetele noastre păreau vălătucii de fum iscați de un incendiu. Am aruncat-o pe pat, alături, și m-am ridicat în genunchi. Ochii ei rămăseseră pironiți asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Toate apartamentele erau supraetajate și aveau curți generoase, iar camerele propriu-zise se aflau dincolo de grădini, ascunse de vegetație. Pentru ca fiecare grădină să primească partea cuvenită de soare, fuseseră construite în spirală, iar din spațiul Mamaiei, aflat la parter, le puteai contempla curbura, pierzându-se în înălțimea celor cinci etaje. Nu era o priveliște plăcută, și nici utilă; soarele lipsea în cea mai mare parte a zilei, iar senzația de claustrofobie era pregnantă. Dimineața era cât de cât în regulă, dar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
suntem incapabile de comportamente empatice. Asta nu înseamnă că suntem niște monștri lipsiți de compasiune; resimțim la un anumit nivel nevoia de a fi mângâiate, dar fiindcă ne putem detașa cu ușurință de sentimente, nu ne rămâne decât să ne contemplăm propriile proiecte afective. După cum ai văzut, confictele dintre noi sunt frecvente, dar apar pe fondul unei capacități reduse de concentrare asupra unui element exterior naturii noastre. Tiparele neuronale sunt extrem de neregulate, consecință a modificării structurale a cortexului frontal. Din aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
al lui Paul, cu atât vei fi mai aproape de scopul întregii construcții. Și știi care e scopul întregii construcții? Sigur că știi. Profesorul Păvălache se opri și plescăi triumfal. Mi-l închipuiam zâmbind și dându-și iar capul pe spate, contemplând o mulțime fictivă care-i sorbea cuvintele în amfiteatru. Poate că îi revedea pe foștii lui colaboratori și studenți, pe toți cei care îl făcuseră demult celebru și care astăzi îl uitaseră, surghiunindu-l într-un bloc prăpădit de la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Se îndrăgostise de ceva timp de coleoptere - sunt cărăbușii colepotere? nu știu, parcă mi-a explicat, dar am uitat - și de câte ori avea ocazia se juca cu băieții din borcan, cum îi numea. Îi scotea, îi înșira, îi număra și-i contempla. Așa coleg mi-au dat. Mă uitam la el cum stă sprijinit în cot și face cute în cearceaf ca să varieze traseul cărăbușilor, și mă gândeam că e poponar, pervers sau poate chiar criminal. Avea zâmbetul eternei bunătăți și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
era cunoscută sub numele de bucătărie, ca să nu spun altfel, și am pus apa la fiert. De un singur lucru nu duceam lipsă niciodată, ceaiul. Acum că aveam musafiri, eram obligată să fac un pas în spate și să-mi contemplu stilul de viață sordid, de burlac - cutii goale de bere, mâncare la pachet și așternuturi murdare-pe care îl adoptasem de curând. Gata! Scap de mobile și fac curățenie generală. Poate c-ar trebui să închiriez un furtun din ală pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se schimba; luminile s-au micșorat și apoi s-au stins, actorii au tăcut. Mașiniștii trăgeau de cablurile lor și trei dintre mobilele mele pluteau în întuneric, coborând sub noi, lucitoare ca niște sateliți. Un moment am uitat de toate, contemplând rezultatul muncii mele; Sam se uita la lucrările ei și vedea că sunt bune. Sunt al dracu’ de mișto, zise Bez încet. Până atunci vorbisem pe un ton aproape normal; întotdeauna mă uimea cât de mult zgomot se putea face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în cazul acesta. Nu, stai un pic, care e cuvântul corect pentru ceva care a fost împărțit în trei? Întrețit? —Hugo, zisei eu, taci din gură. Bați câmpii. Da, dragă. Se lăsă pe spate, pe scaun, și-și rășchiră degetele, contemplându-și inelele. Când a trebuit să dau declarația, zise Violet, pe o voce mai joasă, pentru un efect mai puternic, polițiștii m-au întrebat câte seringi-creion i-am dat lui Philip. Și n-am fost prea sigură, dar știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
spectacolul acesta a fost un adevărat focar de lipeli. O fi din cauza atmosferei piesei - toată alergătura aia prin păduri și săritul pe prima persoană care-ți iese în cale de după tufiș. Mă îndoiesc că Regele Lear va fi la fel de frenetic. Contemplă această perspectivă pentru un moment. — Deși, nu se știe niciodată, sângele și mutilările fac minuni pentru unii... Deci, Bill, ai pus ochii pe careva? —O, eu sunt căsătorit, zise Bill evaziv. Mai vrea cineva un aperitiv? O luă la goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lucru, vârâți în paltoane cenușii, cu ochii în pământ și zoriți, înțepeniți de frig, sufocați de fum, înghesuiți în fața ușilor de la metrou și de la autobuze, blestemând fiecare gest monoton și repetat de mii de ori în viața lor; și atunci, contemplă, recunoscător, norișorul alb ce trecea alene pe cerul foarte albastru și senin, dincolo de coroanele unui miliard de arbori maiestuoși din Amazonia. Auzi cântecul primei „păsări-bombardier“ a după-amiezii și fluierătura amoroasă a unei vulturoaice cu penaj cafeniu-închis. Un șarpe veninos alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
doar ferestre și iar ferestre de clădiri cenușii? De câte ori n-a traversat în fugă străzile în căutarea soarelui sfios ce încerca să încălzească colțul opus al străzii? De câte ori n-a mers până în parc ca să se tolănească pe iarba veștejită, să contemple coroanele copacilor, deranjat de strigătele copiilor, de gemetele cuplurilor care făceau dragoste sau de fluierăturile polițiștilor care încercau să-i împiedice.? La Chicago a învățat să iubească Natura, pentru că ea nu exista. Pe străzile orașului a început să viseze spațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
unul dintre locurile cele mai oribile de pe planetă. Căută locul cel mai adânc, departe de norul de țânțari, verifică dacă lancea, funia și lanterna erau așezate în ordine, mâncă o felie de papaya și două banane și se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor ce se furișau, gâfâituri ce păreau o respirație întretăiată, atingeri vâscoase ce puteau fi la fel de bine ale unui pește speriat, ca și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]