3,585 matches
-
să fie și el de față. Pe la jumătatea celei de-a doua sticle de vin (pe care trebuie să recunosc că eu și Fran o golim aproape de unele singure), mă ridic să mă duc la toaletă. În vreme ce-mi croiesc drum prin restaurantul Înțesat, arunc Într-o doară o privire la clienți: toată lumea discută Însuflețit și se distrează, iar eu constat că mă simt minunat, acum că am revenit printre oameni. Exact așa mă simt, de parcă aș fi fost Închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-mi convine, poate că uneori nu-mi place de ea, dar Linda și Întreg clanul Cooper și tot ce are de-a face cu ei sînt parte din mine. Parte din familia mea. — Arăți Îngrozitor. Ce s-a Întîmplat? Îmi croiesc drum prin grupul de mame care le dau de mîncare copiiilor lor În cafenea și mă aplec să-l sărut pe Tom. Nu m-ai crede dacă ți-aș spune, Îi zic, știind că firește o să-i spun, că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vorbi în numele lor. Acum dispari din fața ochilor mei! În timp ce ieșeam, judecătorul Saxo mi-a făcut cunoscute ordinele pe care le primise, fără emoție, ca și cum ar fi vorbit cu glasul altcuiva. Trebuia să mă duc în ținutul stăpânit de tribul Ariberti, croindu-mi drum prin păduri dese și sălbatice dincolo de Tagliamento, două mile la sud de locul unde via Postumia se-ntâlnește cu izvoarele râului pe care romanii îl numesc, lipsiți de fantezie, Fiume. Acolo aș fi găsit un tânăr, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
iuțeală. Cei dintâi care s-au arătat au fost ducii, urmați de purtătorul de steag, de șase luptători, zece longobarzi și, la sfârșit, de douăzeci de soldați cu sulițe. Cei doi frați erau îmbrăcați în haine lungi bogate, cu mânecă croită în stil bizantin. Au descălecat amândoi odată, ceea ce a stârnit în rândul femeilor un zumzet de admirație. Desigur, carâmburile moi de piele, dantelele de la mânecile tunicii scurte de călătorie purtate pe dedesubt, aurul scramasaxului, colierele și centurile n-au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
e unul dintre cei care au pus la cale asasinarea ducilor și răpirea lui Rotari. Numele lui este Andras. Era îmbrăcat așa cum îl văzusem la Oderzo, având pe față aceeași răceală. Gisulf mi-a trecut o mână peste umeri și, croindu-și loc printre cei de față, m-a adus la câțiva pași de tron. Andras a avut un licăr de surprindere în ochi, pierzându-și doar pentru o clipă expresia imperturbabilă, după care m-a ignorat nepăsător, ca și cum nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
le duceam în spinare. Pe când soarele asfințea cu repeziciune, s-a ivit un bărbat din pădurea din spatele nostru fără ca noi să fi auzit nici măcar un foșnet. Era îmbrăcat ca un fierar, și chiar asta trebuia să fie, fiind el bine croit în umeri și având mâini mari, bătătorite și puternice. Vorbea iute, și privirea îi era fioroasă. Ne-a întrebat câte roți avea carul pe care-l comandaserăm și câți pari trebuia să aducă. Nu s-a arătat încântat de răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în lectura și în învățătura de carte a mirenilor calea principală a îndoielii, drept care propovăduiseră în biserici că un bun creștin nu trebuia să se spele pentru a nu trezi simțurile cărnii și nu trebuia să citească pentru a nu croi un vad diavolului în mintea lui. Din păcate asta era starea de lucruri când am ajuns eu la Bobbio. După ce am încredințat caii unui grăjdar, am bătut cu ciocănelul în poarta mănăstirii. Mi-a deschis portarul, cu ochii obosiți, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că, atunci când ea nu avea să mai fie, fiica ei va continua să trăiască. De-acum mai exista o ființă Împreună cu care să privească lumea, un alt glas cu care să-și rostească gândurile, o altă minte pentru a le croi. Viața mea, se gândi, nu mai e doar a mea: e a noastră. Își pudră obrajii cu fard. La contactul cu peria moale simți o durere sfâșietoare. Continuă, suspinând, până când Îi păru că vânătaia dispăruse. Nu reușea să șteargă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
putem ignora, Ne prefacem că nu se știe Că există undeva sentimentul de ură. Din nisipuri mișcătoare, Nisipuri de disperare, de neputință, Încerci să scapi, Ai doar o șansă: Să-și regăsești aripile. Speranța... O perdea de fulgi ce-și croiesc propria soartă se avântă spre pământul trist. Norii care plâng neîncetat cu lacrimi de gheață căci adăposteau odată fericirea iernii și îi dădeau drumul peste un platou de bronz, acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
capul în brațe... și m-am cutremurat. Rânjetul slab de marionetă, petele de sânge ce îi dezveleau chipul, buzele vinete, întredeschise, ce implorau îndurare, invizibila disperare ce ignora ajutorul, lividele sclipiri din ochii lui albaștri - toate m-au făcut să croiesc un nou tipar, să accept o nouă realitate sumbră: copilul acela eram eu... Soarele tomnatic nu ezită să îmi șicaneze mugurii indolenței... vântul adie lin, prea lin pentru o zi obișnuită de brumar... într-un parc părăsit, un copil se
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a lăsat convins să mă împuște în spate de trei ori, bineînțeles armura s-a dovedit a fi perfectă, am simțit doar ca o pișcătură de țânțar, așa că m-am hotărât să-mi fac una și pentru piept, am și croit bucățile de carton, și urma numai să le cos și să le lipesc, o treabă de vreo jumătate de zi, însă tocmai mi se terminase lipiciul, așa că până la urmă n-am mai făcut-o. În timp ce meșteream la armura mea, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nu vedeți că am mâinile pline. Am recunoscut vocea, iar după ce i-a mai răsfirat puțin pe câțiva, am văzut că era într-adevăr tanti Ani, purtând în brațe o stivă de lădițe, băgate una-ntr-alta, cu care-și croia drum, strigând, gura, toată lumea și să se dea mai în spate, să se facă liniște, ăsta e comportament necivilizat, este absolut inadmisibil, să se dea mai în spate imediat, la o parte de la ușă, este revoltător ce fac tovarășii, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de multe ori veneam până aici pe jos, cu băieții, ca să ne dăm cu sania, acum însă drumul mi se părea mult mai lung, poate și din cauză că mă jenau pantofii de lac, iar cravata neagră, pe care mama mi-o croise dintr-una de-a tatei, mă strângea atât de tare încât, de câteva ori, am simțit că mă sufoc, numai pentru că nu vroiam s-o supăr pe mama, nu i-am lărgit nodul, înainte să plecăm, mama o aranjase preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
parte, să i se facă loc să treacă, așa că tovarășul Bherekméri și-a întrerupt fraza la mijloc, a lăsat foile în jos și s-a uitat, și m-am uitat și eu, și am văzut că bătrâna, tanti Ivon, își croiește drum spre răposat, agitând în mână un buchet mare de trandafiri roșii și strigând că nu dă voie, nu îngăduie ca mult iubitul ei iubit să fie îngropat fără ca ea să-și fi luat rămas-bun de la el, și că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
una cu ranga peste coapse, de s-a chircit de durere, înjurând, și m-am întors și am sărit de pe podium și fluturând ranga pe deasupra capului, am strigat, la o parte, toată lumea la o parte, și am început să-mi croiesc drum spre ieșire, ca atunci când ne cafteam la școală, în pauza mare, cu vlăjganii, în vechea pivniță care ajunsese adăpost antiaerian, nu mă uitam unde lovesc, trăgeam cu ochiul doar la intrarea principală, în timp ce oamenii se apucaseră să strige, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
apropiați, cum se agitau febril pregătind să Îngroape viața de holtei, neștiind nici unul că mîine nimeni nu va mai avea chef de rîs. Și nici de nuntă. Am dat peste cap ce mai rămăsese pe fundul ceștii și mi-am croit drum spre ieșire. Salutul meu adresat tuturor, fără să vizeze pe cineva anume, se pierdu În agitația Înconjurătoare. Am luat-o de-a lungul debarcaderului, am lăsat În urmă primăria situată la capătul extrem al portului și am simțit izbindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că nu vor izbuti să le miște din loc. Nutrind o firavă speranță, Lucas scoase mobilul. Nu avea semnal. Erau prinși În cursă. O văzu atunci pe Marie holbîndu-și ochii, Îi urmări privirea și păli. Primele valuri ale fluxului Își croiau deja loc printre stîncile Îngrămădite. Grota avea să fie curînd sub apă. Și ei odată cu ea. 17 Gwenaëlle venise direct pe faleză, sigură că-l găsește acolo pe Pierric. Era Într-adevăr acolo, proțăpit la marginea vidului, uitîndu-se În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
locurile din lume, în gara Paddington. Ca teleghidată, mă întorc spre intrare și intru. E zgomot și locul e ticsit de călători. Luminile fluorescente și aerul condiționat și toate anunțurile de la megafon mă fac să tresar. În timp ce-mi croiesc drum spre un chioșc care vinde apă plată, mobilul îmi vibrează din nou. Îl scot și mă uit să văd cine mă sună. Am cincisprezece apeluri nepreluate și alt mesaj de la Guy. Mi l-a lăsat cam acum douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
impozantă, din piatră de culoarea mierii, cu frontoane ascuțite și două Porsche pe alee. Ridic o mână și trag de mâner. Nu se aude nimic. Rămân acolo câteva clipe, dar întreaga casă pare pustie. Tocmai vreau să renunț și îmi croiesc drum cu greu pe alee, când, brusc, ușa se deschide larg. În fața mea se află o femeie cu păr blond lăcuit până la umeri și cercei lungi, care i se bălăngăne. E foarte fardată, are pantaloni lungi de mătase într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ochi ageri. Poate că am să ies în curte. Să mă bucur de grădină, de vietățile sălbatice și de roua dimineții. E o idee foarte bună. Doar că problema cu roua dimineții e că te cam udă la picioare. Îmi croiesc stresată drum prin iarba umedă, dorindu-mi să nu-mi fi luat sandalele deschise în față. Sau să-mi fi amânat plimbarea pentru mai târziu. Grădina e mult mai mare decât mi se păruse. Pornesc pe peluză spre un gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să mergi mai încet. Pornește pe stradă și eu mă iau după el, încercând să pășesc la fel de relaxată ca el. Dar nu sunt obișnuită cu un ritm atât de lejer. Sunt obișnuită să merg cu pași mari pe trotuare aglomerate, croindu-mi loc cu cotul și împingând. — Ești din satul ăsta ? îl întreb, încercând să merg mai agale. — Îhâm. O cotește spre stânga, pe o uliță pietruită. M-am întors când s-a îmbolnăvit tata. După care a murit, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Apuc tava mai bine, las capul în jos - și avansez încet în camera aglomerată. Nu pot să merg firesc. Parcă am picioarele de lemn. Mi s-a zburlit tot părul de la ceafă ; îmi simt sângele pulsându-mi în urechi. Îmi croiesc drum printre costumele scumpe, fără să îndrăznesc să ridic privirea ; fără să îndrăznesc să mă opresc, pentru a nu atrage atenția. Nu-mi vine să cred că se întâmplă una ca asta. Sunt îmbrăcată într-o uniformă verde cu alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vreau. Nu știu ce ar trebui să fac. În viața mea nu m-am simțit așa confuză. Hai odată ! Asprimea din tonul ei mă face să tresar. Mă simt de parcă aș fi pe o bandă rulantă. Cu un singur sens, înainte. Îmi croiesc drum cu picioarele ca plastilina spre mijlocul peluzei, unde a fost aranjată o tribună cu microfon. Soarele glisează în toate lentilele aparatelor de filmat sau de fotografiat și sunt parțial orbită. Îl caut pe Nathaniel din priviri în mulțime, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pentru a i se oferi lui Dănilă ceea ce-i lipsește: “un burduf de bivol plin cu bani, să-l deie pusnicului Dănilă”. Dar “norocul” nu-i poate surâde pentru mult timp păgubosului Dănilă și, constatării sale sarcastice: “Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în samă, să-ți vie cu banii de-a gata la picioare și să te facă putred de bogat”, i se contrapune o nouă provocare născută din predestinarea da a fi “cel dăruit de
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
spune el radios. Ești o fată foarte bună, Emma. Unde să le pun ? Ne uităm amîndoi neajutorați În jur, la camera plină de troace. — Ce-ar fi să le pui acolo, În spatele televizorului ? spune bunicul În cele din urmă. Îmi croiesc cu greu drum prin cameră, trîntesc cutia pe jos, după care mă Întorc la el, avînd grijă să nu calc pe ceva. — Fii atentă, Emma, zilele trecute am citit un articol dintr-un ziar, care m-a cam Îngrijorat, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]