2,349 matches
-
capitala sa, au constituit și creuzetul afimării creștinismului, în general și al celui ortodox în special. Din punct de vedere istoric, alături de Atena și Roma, Constantinopolul și deci Istanbulul, este una dintre cele mai importante trei capitale antice care a dăinuit până astăzi. Istanbul este cel mai mare oraș din lume care se întinde pe două continente, Europa și Asia. Cea mai mare parte a cartierelor sale se găsesc pe pintenul din extrema sud-estică a Europei, despărțită de cele asiatice prin
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
au adăugat cu timpul alte trei construcții de interes: cea a Tezaurului (Skevophilakion), Baptiseriul (Baptiserion) și Clădirea Patriarhatului. Astăzi din ultima nu a mai rămas decât amintirea. Baptiseriul a ajuns mausoleu pentru doi sultani tirci, iar clădirea străvechiului Tezaur mai dăinuie între contraforturile din nord-estul edificiului principal. Hipodromul era o construcție sportivă de sorginte romană, un stadion îngust și mult alungit, care servea multor întreceri sportive, de circ, de gladiatori, festivităților în onorarea și celebrarea împăraților. Era conceput, în principal, pentru
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
vorvesc de reînălțarea obeliscului din ordinal lui [[Theodosius I-ul]], de către un guvernator numit Proclus. Obeliscul egiptean este monumental cel mai vechi și valoros dintre cele care dau pitoresc istoric fostului spațiu atât de văduvit al "Hipodrom"-ului antic. El dăinuie spre centrul spațiului, al fostei arene, vis-à-vis de Moscheea Albastră, mărturie demnă a unui trect bogat, fastuos și glorios. In partea sudică a fostului "Hipodrom" antic din Istanbul pe aliniamentul central al "Spinei" se ridică cu orgoliu "Coloana zidită a
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
bucură de locul al doilea, ca venerabilitate. Ea este mai veche cu 1400 de ani față de "Coloana zidită" și mai tânără cu 1000 de ani decât de "Obeliscul egiptean". La origine, această coloană ieșită din comun, turnată din bronz, a dăinuit în fața templului lui Apollo de la [[Delphi]], [[Grecia]]. Reprezenta un monument de amintire pentru bătălia de la Plateea, din anul 479 e.A, în care cetățile grecești aliate au învins categoric armatele persane ale regelui Xerxes I-ul. La [[Delphi]] " Coloana șerpuită
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
cu vas de aur. Cele șaptesprezece secole scurse de la nașterea "Hipodromu"-lui își fac simțită trecerea și prin creșterea nivelului solului cu aproximativ 3,5 metri, astfel că bazele "Obeliscului egiptean", a "Coloanei zidite" și a "Coloanei șerpuite" ce au dăinuit pe "Spina" sunt astăzi adâncite în sol, iar în jurul lor s-au excavat gropi circulare de protecție placate cu piatră. La capătul de nord, dinspre [[biserica Sfânta Sofia din Istanbul|biserica Sfânta Sofia]], actuala grădină amenajată deasupra arenei fostului "Hipodrom
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
locuri care erau acoperite cu păduri seculare. La un popas făcut în pădurea situată la nord de localitatea noastră și care poartă numele de Rareș și astăzi, și-ar fi pierdut cuca domneasca, de unde și-a luat denumirea satul care dăinuie până astăzi. O altă legendă transmisă tot din bătrâni și care este cunoscută și în unele documente din arhiva bisericii “Sf. Voievozi” din Cuca, ne spune că denumirea actuala a comunei vine de la rediului Cucului, un desiș de pădure ce
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
au așezat familii venite din Țara Maramureșului și din Bucovina(care se ocupau cu creșterea animalelor, fiind și meșteri în prelucrarea lemnului și a metalelor), fapt ce a determinat ca această parte de sat să se numească Ungureni, toponim care dăinuie, ca și Ruși, până în zilele noastre. Prima școală din sat s-a construit, prin 1882, în partea de sat, denumită Ungureni. În anul 1911, a fost înființată Școala Sticlăria, de numele căreia se leagă o generație întreagă de dascăli, dintre
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
aceasta constă importanța sa epocală), acest mediu a fost primul laborator de experimentare a umanului în ceea ce are el mai specific, sediul încercărilor și erorilor (errare-humanum est!) fără de care este greu de conceput că însemnul heraldic al speciei ar fi dăinuit peste milenii ("eu cred că veșnicia s-a născut la sat" caligrafia metamorfic un țăran ajuns cotă valorică a culturii și filozofiei românești). Este mai presus de orice îndoială faptul că sedentizare nu se poate înțelege în afara unor cadre geografico-factologice
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
Speranței )în preajma rîului Ayalon ,la nord-est de Yaffa, pe locul unde astăzi se află liceul "Shevah - Mofet " din Tel Aviv. Din cauza vicisitudinilor , mai ales în urma uciderii unora din coloniști de către cete înarmate ale unor arabi din vecinătate ,așezarea nu a dăinuit. Între membrii ei care s-au întors,cu amintiri destul de traumatice, în America, s-a numărat și bunicul scriitorului american (cu rădăcini germane) John Steinbeck . În anii 1866 - 1868 adepți ai "Bisericii lui Mesia" din SUA au fondat un mic
Tel Aviv () [Corola-website/Science/300198_a_301527]
-
a aparținut baronului rus Ustinov. În 1871 la nord de Yaffa, în centrul Tel avivului de astăzi, o comunitate luterană a Templierilor din regiunea Baden Württemberg au creat o așezare agricolă - industrială numită Sarona (după numele regiunii Sharon ) care a dăinuit, cu întreruperi,până în 1946. Bazele orașului Tel Aviv au fost puse începând din anii 1870 - 1880 de către imigranți evrei, din Europa de est și din Orientul Apropiat, însuflețiți de idealuri sioniste (de autodeterminare națională în vatra istorică ) sau de sentimente național- religioase
Tel Aviv () [Corola-website/Science/300198_a_301527]
-
la Angelo Poliziano. Andrea Mantegna reprezintă conform acestor concepții uciderea lui Orfeu pentru prima oară în cadrul unui ciclu de fresce în grisaille dedicat cântărețului din palatul ducal din Mantova (1464-1474), apoi, probabil mai liber, într-o compoziție care n-a dăinuit decât într-o copie a unui gravor italian. Acea alegorie a conflictului dintre sexe și a pierzaniei datorată poftelor carnale i-a servit probabil ca inspirație lui Albrecht Dürer (Fig. 6). Istoricul artei Aby Warburg a consacrat în studiul său
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
ferată, fiind ocupate de unități ale "Regimentului 15 Războieni", se va numi de acum "Războieni"”. Atunci, un membru local al gărzii naționale, anume Ioachim Mureșan, a înlocuit tablă cu vechea denumire, cu o altă, pe care era scris numele care dăinuie până astăzi. Acestuia i se va adăuga mai târziu și prima denumire, aceea de "Cetate": de aceea azi localitatea se numește "Războieni-Cetate". Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Secțio 140) localitatea apare sub numele de „Szek-Földvár”. Până în anul 1876
Războieni-Cetate, Alba () [Corola-website/Science/300268_a_301597]
-
din 1525 a unor „preoți ortodocși” - Ioan în Araneagul de Jos și Nicolae în Araneagul de Mijloc - iar în 1746 preotul se numea Sav. Satul avea biserică de lemn, consemnata din 1734 - cu hramul Adormirea Maicii Domnului - iar din 1870 dăinuie actuala biserică zidita din piatră cu hramul celei vechi. Locuitorii se ocupau în principal cu creșterea vitelor și cultivarea pământului, dar mai produceau și țuică având câteva „căldări” pentru așa ceva, iar prin 1851 aveau chiar și 9 mori mici de
Arăneag, Arad () [Corola-website/Science/300283_a_301612]
-
Aceste asociații de plante se explică prin faptul că zona respectivă se găsește la o răscruce climaterică. Pe ambele versante ale dealului aflat în partea de miazăzi a satelor Batoți și Dunărea Mică au existat păduri de stejar ce au dăinuit până la sfârșitul secolului al XIX-lea din care s-au păstrat numai o mică parte pe partea de apus a dealului Stirmina și altul pe culmea Dealului Alion Soava. În mod cu totul răzleț se întâlnesc exemplare solitare de ulm
Comuna Devesel, Mehedinți () [Corola-website/Science/301603_a_302932]
-
locuitorilor sunt ortodocși (96,62%). Pentru 1,48% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Satul Tomșani este reședința de comună din anul 1884. Înființarea lui nu cunoaște o dată exactă, dar s-a transmis din bătrâni faptul că acesta ar dăinui de aproximativ 500 de ani. Denumirea satului Tomșani vine de la numele căpitanului Tomșa. Acesta era un căpitan care conducea o oaste română în timpul lui Mihai Viteazul. O parte din ostași au rămas în acest teritoriu, au întemeiat o așezare de
Comuna Tomșani, Prahova () [Corola-website/Science/301746_a_303075]
-
fostului lor căpitan. Până pe la sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului al XX -lea, satul Tomșani a fost un sătuleț mic și sărac, cu toate că unii țărani au fost împroprietăriți prin reforma agrară din 1864 dată de Cuza Vodă, sărăcia dăinuind datorită faptului că pământul era muncit empiric, cu unelte primitive. O frescă a satului Tomșani din acea perioadă o găsim ilustrată în romanul "Din vremea căpitanului Costache", în prefața căruia autorul - Alexandru Antemireanu, originar din Tomșani, fiul preotului Damian Antemir
Comuna Tomșani, Prahova () [Corola-website/Science/301746_a_303075]
-
note filozofice în creația ei. În această perioadă, Anna Ahmatova și Vladimir Șileiko se mută la Fontannîi dom (Palatul Șeremetiev) din Petrograd, casă sub acoperișul căreia Anna a trăit numeroși ani. Dar nici acestei căsătorii nu-i fu dat să dăinuie; Anna și Vladimir se despart în 1922 și divorțează în 1928. Pe de altă parte, cu un an după divorț, Nikolai Gumiliov se însoară cu Anna Nikolaevna Engelhardt. Gumiliov era ostil față de revoluția socialistă, și își arăta public ostilitatea, prin
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
un mesaj sau un mic pachet cu alimente. La centrul poemului este durerea mamelor plângându-și copiii care suferă fără a avea vreo vină și deznădejdea lor neștiind dacă îi vor revedea vreodată. Este o imagine a atmosferei opresive, care dăinuia în Rusia în anii „Ejovșcinei”, teroarea declanșată de Nikolai Ejov, temutul șef al NKVD. În perioada în care în Rusia regimul comunist prognoza formarea unui nou tip de femei: femeia-tovarăș, femeia-muncitor, femeia-cetățean, Аhmatova revine la imaginea femeilor ruse care dăinuia
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
dăinuia în Rusia în anii „Ejovșcinei”, teroarea declanșată de Nikolai Ejov, temutul șef al NKVD. În perioada în care în Rusia regimul comunist prognoza formarea unui nou tip de femei: femeia-tovarăș, femeia-muncitor, femeia-cetățean, Аhmatova revine la imaginea femeilor ruse care dăinuia de secole - femeia-protectoare, femeia-îndurerată, femeia-îndoliată. Iar pentru Ahmatova, imaginea acestor vremuri o constituie imaginea crucilor pătate de sânge. În mod cu totul neașteptat, la recepția în onoarea unor scriitori pe care îi decorase în 1939, Stalin a întrebat de Ahmatova
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
apropiate. Cuvântul „suflete”, care se întâlnește frecvent și în lirica mai veche a Ahmatovei, ajunge să aibă un înțeles nou: sufletele sunt eliberate, mișcarea lor nu mai este stăvilită de barierele de pe pământ și ele nu mai sunt silite să dăinuie într-un singur compartiment al timpului. Printre temele care revin în această perioadă sunt întâlnirea cu „spiritele dragi care s-au întors din trecut”, iubirile providențiale care nu se întâlnesc pe pământ și înțelegerea tainelor existenței. Timp de 22 ani
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
XV-lea,îl amintesc printre voievozii români pe Ștefan de Birtin. De la semnalările acelui veac,abia în anii 1760-1762, este menționat satul Birtin, cu patruzeci și două de familii și un lăcaș de cult, ce se identifică cu cel ce dăinuiește. Este așezat pe unul din dealurile molcome ale satului, multă vreme tovarăși unor stejari seculari,iar de două decenii în aceia a bisericii de zid, câțiva pași spre răsărit. Actul de nastere i-a fost săpat de mână de cărturar
Birtin, Hunedoara () [Corola-website/Science/300539_a_301868]
-
octombrie 1901 - pe stil vechi - imediat dupa “număratul oilor”, după cum spune tradiția. Pe scurt, în urma eforturilor unor localnici ai urbei Odobesti, pe atunci o comună cu 5.000 de suflete, s-a înființat o școală viticola, școala ce avea să dăinuie peste veacuri. Funcționarea școlii a început într-adevăr în localul casei Potop, alcătuit din două încăperi. Până la data de 15 martie 1902 a funcționat numai un atelier de dogărie condus de un maistru și sub conducerea lui Vasile Popa - directorul
Odobești () [Corola-website/Science/300531_a_301860]
-
și un pârcălab. O parte din zidurile acestei cetăți au fost distruse de inundațiile din anul 1970 iar cele rămase sunt vizibile încă în curtea spitalului din Ilia. În mijlocul fostei cetăți prevăzută cu turnuri de observație și creneluri fortificate, măi dăinuie și azi castelul construit de Ștefan Bathory, care la 1 februarie 1574, înainte de a pleca în Polonia pentru a prelua tronul acestei țări, a făcut o vizită la Ilia și a donat castelul lui Farcaș Bethlen, tatăl lui Gabriel Bethlen
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
o ciumă groaznică care a făcut ca majoritatea locuitorilor să-și găsească moartea în gropile de var. Cei care au mai rămas și-au părăsit bordeiele și s-au mutat mai costișa din apropiere, formând satul Betegi. Urmele bordeielor au dăinuit până prin 1950, prin resturi de cărămizi, vetre, gropi, cioburi de vase, etc. Popa Pistol, după trecerea prigonirii turcilor, rămăsese cu un pistol pe care-l purta la chimir, pentru a se răzbuna pe cetele de turci care încă mai dădeau
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
Sus, Bucura de Mijloc, Bucura de Jos, Părul Mătușii, Moția, Telman, Iepura de Sus, Iepura de Mijloc, Iepura de Jos, Mândra, etc. Analiza geografică a zonei arată că acestea au fost amenajate de oamenii de demult și funcția lor a dăinuit până spre sfârșitul secolului al XIX - lea. Toponimele și hidronimele atestă stabilitatea istorică și conservarea moștenirii culturale: Talaba (tracic), Mălăiște (loc pentru cultura meiului), Bucura (loc frumos - dacic), Mândra (izlaz), Telman (existent la 1533), Vâlsan (hidronim din perioada totemică, similar
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]