534,793 matches
-
46 - am descoperit opera unui filosof al istoriei, Arnold Toynbee. M-a pasionat până când mi-am dat seama că greșește foarte mult. Am îndrăznit să propun la Sorbona să fac o teză de doctorat - primul titlu pe care l-am dat era "O critică a operei lui Arnold Toynbee", acest filosof al istoriei care a avut un succes de librărie fantastic! Acuma e lăsat uitării, cu drept cuvânt - după părerea mea - pentru că a luat-o razna cu niște teorii total aberante
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
de fapt, dar opriți de o lună la Petrograd fiindcă poliția țaristă găsise "bube în cap" unei mici elvețience care era cu noi, numele ei coincizând cu al unei spioane germane pe care o căutau și nu vroiau să ne dea pașapoartele înapoi! Le-am obținut chiar în ziua în care, ieșind cu ele pe poarta ministerului, toate podurile erau deja ocupate de Armata Roșie. O dramă! S-ar putea scrie un roman pe tema asta!. - Ar fi captivant! - Al doilea
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
Stockholm. Noul guvern avea în frunte pe generalul Sănătescu și pe Grigore Niculescu-Buzești la Externe, care fusese șeful meu în minister, director al Cabinetului; primul lucru pe care l-au făcut a fost să mă numească în post la Stockholm, dându-și seama că n-o să mă mai pot întoarce până la sfârșitul războiului nici prin Germania și cu atât mai puțin prin Rusia. Am rămas în Suedia oarecum uitați de toate guvernele succesive; nu sunt un partizan al lui Gheorghe Tătărescu
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
făcut un fel de lobby românesc ce a avut un rezultat senzațional zece - unsprezece ani după aceea, cu Unirea principatelor, cu aducerea lui Carol de Hohenzollern, deci lucrurile neplăcute se mai neutralizează, ca să zic așa. Pentru diaspora de după 1948 vă dau un alt exemplu: Adunarea Națiunilor Captive, stabilită la New York, care grupa toate țările de dincolo de Cortina de Fier, după foarte puțin timp a ales ca președinte pe Constantin Vișoianu și secretar pe Brutus Coste - doi români; ani de zile ei
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
circulație, în nici o țară din Europa ea nu mai joacă nici un rol, iar francmasoneria a slăbit foarte mult, nu mai are rostul pe care l-a avut la sfârșitul veacului al XIX-lea și în primul război mondial. Vreau să dau un singur exemplu, de pildă, când ajunge la oarecare ceartă Ionel Brătianu cu occidentalii (Clemenceau și alții) și se retrage de la guvern, este numit Vaida-Voevod și i se recomandă să devină cât mai repede mason, ceea ce a și făcut, pentru că
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
limite măsurate, nu am înțeles de ce Ford este împins într-un exces de caricatură (în monologul geloziei-pandant ridicol la Othello?) fără să fie nevoie, căci textul spune destul. Ștefan Ignat mizează pe vocea sa generoasă, cu timbru consistent pentru a da muzical o contrapondere accentelor de deriziune și reușește să domine scena. În ceea ce îl privește pe Fenton, tenorul Marian Someșan, nouă achiziție a teatrului, poate că va deveni cândva o prezență scenică, deocamdată cântă îngrijit o partitură plină de poezie
Un succes de durată? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/14070_a_15395]
-
întrunește în mod fericit un cvartet tânăr, bine diferențiat tipologic, așa cum o cere intriga. În fruntea "nevestelor vesele", Roxana Briban adaugă cu Alice Ford încă un rol palmaresului ei deja bogat. Cu timbrul ei somptuos ea a susținut scrupulos linia, dând personajului o prezență feminină atractivă și autoritatea celei ce conduce jocul (doar gestica mi s-a părut cam stereotipă). Oana Andra a fost, cu grație, vesela Meg, iar Adriana Alexandru a conturat o Mrs. Quikly vicleană, cu grave bine impostate
Un succes de durată? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/14070_a_15395]
-
și deconectant. Piesele, în ansamblul lor, respiră într-o atmosferă intimă, aproape familială. Binomul ideatic al lucrărilor sale este: ,,Cer - Pământ", ,,Familie - Mântuitor", el devenind și mai convingător prin susținerea lui în plan material printr-o gândire plastică robustă care dă, în final, adevărata măsură a calității. Această concepție - pe care am putea-o denumi, cu riscul unei anumite prețiozități, Umanizare a Sacrului - constituie una dintre coordonatele "poeticii" sale. "Eul creator" nu mai disociază raportul autor-operă, implicarea auctorială fiind acum totală
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
pe măsură ce adolescența trece și îi consumă din consistență. Cosmin, în schimb ține să rămână cu legendarele ei trofee, cu generozitatea și cu fastul celor bine asimilate, și care au început deja să i se reverse semnificativ în biografie. Ce răspuns dă Cosmin lui Bogdan, în dialogul lor ciudat, vom vedea. Ra se pornește astfel: "Eu răsar pe cer de aur și luminez/ chipul tău dimineața când dormi/ cu raze mucilaginoase de perlă/ eu sunt Soarele pe care îl privești/ la apus
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14075_a_15400]
-
disensiuni... Cum ai spune necazuri. Niște necazuri. Era întâia oară când auzeam folosită în limba română o asemenea propoziție, la persoana întâi. Să ai așa ceva... Celălalt a tăcut, înțelegător, pe urmă a întrebat unde, iar primul a precizat în familie. Dădusem deseori de acest cuvânt prin ziare, prin cărți, la conferințele, cuvântările, analizele cu luări la mișto, de pe la t.v., dar în vorbirea curentă, de zi cu zi, în cele câteva sute de vorbe strict necesare întrebuințate ca să trăim cu toții de
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
bine pe tânărul de pe scaunul din mijloc și parțial pe celălalt, aflat la geam. Tânărul din mijloc strănuta Întruna. Cam o dată din două, strănutul Îl surprindea În timp ce se uita pe geam. Îi strănuta atunci fratelui lui, În obraz. Invariabil, acela dădea o dată cu palma prin aer, plictisit, de parcă s-ar fi apărat de-o muscă. În rest, strănuta drept În speteaza scaunului din față. În fața tinerilor stăteau o femeie și o fată de vreo 10 ani. Scaunul de lângă ele, cel din fața țigăncii
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
lângă mașină. Când am vrut eu să deschid ușa, mi-a luat-o Înainte. „Unde mergeți?” Trecând pe lângă el spre spatele mașinii, i-am spus: „N-am nevoie de nimic. Am totul aranjat”. Taximetristul a deschis portbagajul și mi-a dat valiza. Una mare, după cum am mai spus, și cu mânerul Împodobit cu banderole de hârtie multicolore, atestând, dacă mai era nevoie, o călătorie internațională cu avionul. Am smuls pe loc banderolele de hârtie, dar ele deja Își făcuseră efectul. În timp ce
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
regulile tradiționale și se lasă guvernată de principii anarhice. Toată această viziune asupra istoriei este prezentată prin prisma evoluției/involuției unui personaj narator, Sabin Carp, fost profesor de științe sociale (dată fiind problematica romanului, specializarea nu este întîmplătoare) înainte de revoluție, dat afară din învățămînt după evenimentele de la Brașov, din noiembrie 1987, și ajuns după revoluție un soi de vagabond în subteranele Bruxelles-ului, capitala principalelor organisme transnaționale (NATO, Uniunea Europeană), oraș-simbol al globalismului. Parafrazînd un celebru titlu al lui Sextil Pușcariu se
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
mirăm - se știe, broscuțele sînt rezistente! Mai mult ne mirăm că au supraviețuit oamenii din echipă! Dar, de fapt, știam din manifest că echipa s-a compus numai din maniaci (în sensul de entuziaști maladiv!); singurele trei excepții ("ca să nu dai de belea") au fost electricianul, juristul(a) și contabilul(a)! Poate și de aici titlul de 3 păzește!... Am înțeles, de pe genericul de sfîrșit, că un rol important a avut, în privința "locațiilor", "bunica Theodorei Herghelegiu"! Deci totul s-a desfășurat
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
verb, în acțiune și în replică, cu răsturnări spectaculoase. Și se petrece în zilele noastre, în profunzimea celor mai actuale dintre teme: război, alienare, normalitate și anormalitate. O mânăstire de maici, uitată undeva în munți, este transformată la un moment dat într-un spital psihiatric. La fel de abandonat, de a cărui existență nu-și mai amintește aproape nimeni. Acolo, însă, trăiesc niște oameni cu diverse probleme sau, cum spune autorul, mai altfel. Singuri, într-o pustietate desăvîrșită, la marginea societății. Singuri la
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
un regizor, acela ce nu-l lasă să se repete, să se odihnească confortabil în cunoscutu-i stil, care îl aduce în fața spectatorilor în noi și incitante ipostaze. Ca în Colonelul și Păsările, de exemplu. Acest șir de întîlniri a dat spectacolului un alt fel de energie, l-a încărcat cu implicarea totală a fiecărei actrițe și cu sensibilitatea pe care o are aici Colonelul - Victor Rebengiuc, l-a făcut într-un fel mai poetic și mai naiv decît pe cel
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
sa. Într-o bună zi, din seninul clipelor, s-a pogorît asupra lui Iov un șir de nenorociri: copiii îi mor, toți, sub dărîmăturile casei în care se ospețeau, focul și hoții îl lasă fără turme și herghelii. Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvîntat." Aceste vorbe se auzeau din gura bietului Iov și niciodată ocară sau lepădare. Mai mult, Iov se îmbolnăvește rău. A șasea plagă a Egiptului, o boală asemănătoare cu lepra, termenul grecesc desemnînd o
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
Egiptului, o boală asemănătoare cu lepra, termenul grecesc desemnînd o explozie de inflamații purulente și dureroase pe toată suprafața corpului, îl chinuie cumplit. În afara orașului, se afla un loc în care se depozitau gunoaie. Din cînd în cînd, li se dădea foc. Textul ebraic îl așază aici pe Iov, "în mijlocul cenușii" sau "printre cenuși". Aici îl găsim și noi. O imagine majoră, care mi-a fixat spectacolul în memorie, este spațiul în sine, spațiu în care toată povestea spusă sau nespusă
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
cumplită încercare un om care îl iubește necondiționat pe cel de sus. Nenorocirile l-au adus la marginea cetății, părăsit, urmași nu mai are, averi nici atît, iar buboaiele purulente și urît mirositoare îl tăvălesc în neputința durerii. "Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvîntat", se aude, ca un murmur continuu, din închisoarea cea de toate zilele și nopțile ridicată pe scena de la Sibiu. Fiecare perete al construcției metalice " o figură geometrică cu multe laturi " are cîte o
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
de timp, de răbdare, de așteptare. Și la Sibiu se întîmplă cîte ceva din toate astea. Sau cel puțin așa se văd lucrurile din postura mea de spectator. "Și a murit Iov, bătrîn și sătul de zile." Dumnezeu i-a dat înapoi totul, iar Iov și-a asumat calea spre adorația Creatorului. Să ne gîndim, din cînd în cînd, la Iov.
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
Ioana Pârvulescu România în anul 2000. Aceasta a fost una dintre compunerile la modă, cînd eram în clasele primare, iar învățătoarea mea avea probabil pasiuni viitorologice pentru că ne-o dădea măcar o dată pe an. Cum nouă deceniile ne păreau veacuri, ca oricărui copil care n-are prea mulți ani de pămîntean la activ, ne lăsam imaginația să construiască cele mai minunate lucruri cu putință: circulația cu rucsaci zburători, biciclete și
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
eram învățați să vorbim, colegii ar fi spus imediat că o asemnea compunere "nu corespunde titlului". Orașul din România anului 2003: oameni obosiți, nervoși, urît îmbrăcați. Șoferii care se înjură între ei, ca și atunci, pietonii care umblă ca drogați, dînd unii peste alții, vînzătoare la fel de acre, funcționari la fel de adormiți și de indolenți, scrisori care fac tot trei zile între două orașe aflate la 50 de kilometri distanță, șosele cu gropi la fel de mari, dar mai multe. Fumezi praf, în oraș, imediat ce
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
-și ascunde originile precum un lucru compromițător: "Cunosc pe cineva din Arizona, ne relatează Gabriel Stănescu, care nu mai citește publicații românești de teamă de a nu fi suspectat că nu stăpînește destul de bine engleza. Nu ar vrea, probabil, să dea astfel, în nici un fel impresia că problemele societății românești nu-l mai afectează decît într-o mică măsură, sau doar tangențial. O doamnă care a locuit mulți ani în California îmi mărturisea că fiicei ei, care a venit numai de
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
chestiune vom discuta cu altă ocazie)... Alți români ajunși în America, dimpotrivă, se arată refractari procesului de asimilare, trăind "drama imposibilității socializării, manifestînd de obicei o atitudine rezervată, dacă nu chiar rebarbativă în relațiile lor cu americanii". La aceasta își dau concursul nu numai stăpînirea defectuoasă a limbii engleze și setul de "prejudecăți și de obiceiuri mult prea balcanice pentru a fi receptat la un nivel cel puțin satisfăcător de reprezentanții melting-pot-ului culturii americane", dar și o structură afectivă, o sensibilitate
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
la un nivel cel puțin satisfăcător de reprezentanții melting-pot-ului culturii americane", dar și o structură afectivă, o sensibilitate ce înclină balanța spre postura conservatoare. Oriunde s-ar afla, asemenea persoane "duc ca pe o cruce nostalgia originilor". Spre a ne da seama de amploarea unei astfel de "nostalgii", să menționăm confesiunea pe care i-o făcea autorului însuși Mircea Eliade: "Adevăratul meu exil n-a fost plecarea din țară la Londra, în Portugalia sau la Paris. Nu. Adevăratul meu exil a
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]