3,459 matches
-
era un bun înotător. Urlând de frică, de groază și de frig, ajunsese la mașină. Jos, în canal, totul era neguros, tenebros, teribil. Iar de sus nu răzbea nici o lumină. Era pe punctul de a-și pierde cunoștința. Nu putea desluși forma automobilului și nu știa ce ar fi trebuit să facă. Nu-și putea da seama cât de mult se înălțase apa în interiorul mașinii. Se ținea, cu deznădejde, de marginea capotei. Dar chiar în clipa în care atinse mașina, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Îmi pare rău... Era sâmbătă dimineața. Sâmbătă toată lumea se duce la Băi. (Și eu mă aflam acolo în acea sâmbătă.) Era o dimineață înghețată și peste Baia Exterioară plana un baldachin de abur dens. Supraveghetorul, cocoțat pe scara lui, putea desluși doar câte un înotător ici-colo, când norul de abur alb era destrămat de vântul pișcător dinspre răsărit. Brian, Gabriel și Adam se aflau pe promenadă și priveau pe fereastră. Tocmai sosiseră. Fereastra era aburită, dar fiecare dintre ei o ștersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încă. Mai erau alte două paturi în dormitor, acoperite cu cuverturi albe, întocmai ca aceea pe care o șifona acum Hattie, șezând pe ea (lucru care n-ar fi trebuit niciodată să se întâmple.) Pe ferestrele mari, victoriene, se puteau desluși, în lumina domoală și limpede a asfințitului, o pajiște cu arbori coniferi, terenurile de tenis îngrădite cu o plasă de sârmă, care alcătuiau un desen geometric, argintiu, și, în depărtare, dealurile înverzite, cu coame molcome, ale peisajului de țară. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ceea ce sună cam tardiv. Nu numai că nu-i vorbise niciodată până atunci lui Rozanov, dar nici măcar nu se aflase în apropierea lui și nu avusese vreo ocazie să-i studieze fața. Până și acum îi venea greu să-i deslușească trăsăturile, pentru că era așezat în contra luminii orbitoare, iar mișcarea repede a norilor îi dădea senzația că încăperea se leagănă, ca un vapor acostat la țărm. — Domnule McCaffrey, începu filozoful, sper că îmi vei scuza libertatea pe care mi-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru Serviciul Secret. E adevărat că sunt heterosexual. Sper numai să nu mă întrebe dacă nu cumva sunt homosexual“. Dar John Robert nu-i puse asemenea întrebare. Stătu un moment în cumpănă. Tom, privind la fața filozofului, atât cât se deslușea în lumina care-i venea din spate, începu să se simtă ușor amețit. Norii albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înăuntru. Camera era mai luminată decât coridorul, razele soarelui pătrunzând oblic pe fereastra acoperită doar pe jumătate de o perdea neglijent trasă. O clipă, George a fost orbit de contrastul dintre penumbră și lumină. Primul lucru pe care l-a deslușit, era masa încărcată de cărți și hârtii, apoi patul și trupul voluminos al filozofului întins pe el. Dormea. George, care-și ținuse răsuflarea, îndrăzni, în sfârșit, să respire și, după ce aruncă o privire peste umăr, asigurându-se că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de șiruri întregi de alte mașini, priviseră la imensele coame de munți acoperite de zăpadă, care se iveau îndărătul altor creste înzăpezite și îndărătul cărora se ondulau alte întinderi de zăpadă, până în depărtările albe în care ochiul nu mai putea desluși. (John Robert ura automobilele dar, fiind californian prin adopțiune, era nevoit să conducă o mașină.) Margot, și mai târziu Pearl, îi însoțiseră în aceste escapade. Câteodată, însă, fusese singur cu Hattie. Desigur, era posibil să se fi încuibat în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Acum vedea clar botișorul ținut cu disperare în sus, ochii înspăimântați, labele care abia mai mișcau. O clipă mai târziu, câinele dispăru, ridicat cu forță pe coama unui talaz. George îl urmă cu repeziciune, încordându-și disperat ochii ca să poată desluși micuța creatură neajutorată. Dar privirea îi fu distrasă de imensitatea cerului, de imensitatea oceanului din jur, brăzdat de munți și de văi mișcătoare, scuipând trâmbe de spumă. Îl zări din nou pe Zet, îl ajunse și, călcând prin apă, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
voci. Rămaseră cu toții împietriți, ca niște statui, unii chiar în atitudinea în care-i surprinsese izbucnirea glasului, așezați într-un genunchi, sau ținând o mână în sus. S-ar fi zis că toți își țineau răsuflarea. Fețele, atât cât se deslușeau pe sub copacii poleiți de felinarele străzii, oglindeau extazul. Tom îi șopti lui Hector: Acum, repede, fă-i să plece! Tom și Hector, ca și cum ar fi fost cei din urmă oameni rămași vii pe lume, începură să circule printre cei adunați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lătrat, ci un strigăt adânc, răscolitor. Când Alex se năpusti spre ea, vulpea o zbughi pe lângă picioarele ei (blana îi mătură rochia) și țâșni direct pe ușa deschisă a garajului. Cu o spaimă aproape superstițioasă, Alex privi din prag și desluși vulpea stând în picioare pe scaunul din față al Rolls-ului. Ce s-a întâmplat? strigă Ruby care ieșise din casă. Nimic. Dar ce-i cu toată mizeria asta de aici? Nimic. Las-o așa. Deschizând larg ușa garajului, Alex o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
alterată. Tom simți nevoia să strănute. În clipa aceea, cineva închise aparatul de radio. Tom se gândi: „Știe!“. Dar acum îi putea auzi pe George și pe Diane vorbind cu glasuri liniștite. Dacă s-ar fi concentrat, ar fi putut desluși și ce-și spuneau. Se gândi iar „Trebuie să ies din dulapul ăsta cu orice preț; n-aș suporta pentru nimic în lume ca George să mă găsească aici, ascuns printre rochii, mi-ar ruina întreaga viață!“. Împinse ușor ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
viața lui, ca un inocent substitut pentru viața lui George. Iubirea își atinsese paroxismul și murise în pace. George pornise mai departe. Mergea, respira adânc și simțea înălțându-se în el calda lumină radioasă pe care Tom McCaffrey i-o deslușise, cu atâta uimire, pe față. — Ce-i scrisoarea asta? întrebă Diane. Și ea îi văzuse lumina și se simțea îngrijorată. — E de la John Robert. — E o scrisoare drăguță, amabilă? — E... să spunem... caritabilă. Ah, caritatea... mila... da... ce mai înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ai dus la marginea canalului. Bineînțeles că nu ai încercat s-o împingi. A fost un accident. — Ești sigur... în fața lui Dumnezeu? — Da. George nu păru ușurat. O expresie de suferință îi distorsiona fața. Murmură ceva din care preotul nu desluși decât cuvintele „... de milă“, apoi spuse cu glas tare: — Am săvârșit un lucru îngrozitor. Părintele Bernard îl pofti din nou să ia loc, numai că George refuza să se așeze. Se duse din nou spre bibliotecă și se întoarse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Se legăna ușor. Tom se opri cuprins de amețeală, apoi, ținându-se cu putere de balustrada netedă, cilindrică, coborî câteva trepte până la o mică platformă de mai jos, care promitea să fie mai stabilă. Scările, pe care nu le mai deslușea, păreau confecționate dintr-un metal ușor, flexibil, probabil că din oțel, dar un oțel de o calitate cu totul deosebită, se gândi Tom, din moment ce erau atât de elegante și de aeriene, aproape nesubstanțiale, cu treptele lor înguste și șirurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să rămân conștient!“ Se opri din nou pe un palier, apoi mai coborî câteva trepte și se izbi de un zid de beton în care era încastrată o ușă. Cu un gest automat, încercă ușa: încuiată. Se înapoie pe palier. Desluși o altă scară sub el, abia vizibilă în abur, dar nu putu descoperi nici o legătură între acea scară și platforma pe care se găsea acum. Se prinse de balustradă, își trecu un picior peste ea, îl ridică și pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
preparat pentru mine de un farmacist american. Încercările de a mă reînvia vor fi zadarnice. Părintele Bernard scoase un strigăt sălbatic de durere. Se uită disperat în jur, apoi alergă la ușile băii și le deschise larg. La început nu desluși nimic din cauza aburilor. Apoi văzu straniul, uriașul conținut, semicufundat, al căzii. Îngenunche pe marginea udă, alunecoasă, a bazinului și începu să tragă, cu neputincioasă repulsie, cu jale și cu groază, de suprafețele care ieșeau în afară. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Deodată își întoarse privirea în lungul pasajului și îl zări pe micul vagabond, care nici acum nu dispăruse. Se oprise undeva foarte departe, aproape de ieșirea din pasaj, unde se vedea strada luminată de soare. Se oprise și Nestor nu putea desluși prea bine de bună seamă că îl observa din depărtare. Dar unde privea femeia-manechin? Avea ochi atât de vii încât Nestor așteptă câteva clipe să vadă dacă nu clipește. Unde privea? Nimic din lumea concretă din jur nu-i putea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aveau să-și facă apariția Michi Bobancu și Gelu Popa, cei doi copii sărmani. Trebuie că încă rătăceau printre brazi, abia trăgându-și picioarele, frânți de oboseală după o zi de peregrinare. Lucian își încordă auzul. I se păru că deslușește ecoul slab al unei voci rostindu-și rolul sus, deasupra tavanului, dar nu era sigur fiindcă în încăperea de sub scenă era prea multă rumoare. Doamna Chivu spuse: În câteva minute intrați și voi. Haideți, încă un pic de frumusețe. Călin
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
istorisirea celor doi băieți sărmani. Privirea îi lunecă de-a lungul primelor rânduri, căutând-o pe mama. Nu întâlni decât fețe necunoscute, ochi zâmbitori, cumva mirați și fascinați, în care străluceau oglindite luminile scenei, de la primele rânduri, unde puteai să deslușești chiar și trăsăturile fețelor, și mai departe înspre rândurile din mijlocul sălii, unde nu mai vedeai decât lucirea ochilor ici și colo, și încă și mai departe spre fundul sălii și spre balcon, unde totul se ascundea în întuneric. La
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
se ascunde bețigașul de ruj, roșu, gras și lunecos. Acel bețigaș trebuia să-l uite. Se mustră că lăsase privirea-i să zăbovească pe chipul ei și repede și-o îndreptă către rândurile îndepărtate unde lucirile ochilor nu se mai deslușeau în ceața de întuneric. ASFALT AL COPILĂRIEI Avantajul era că existau pe strada mea, din loc în loc, de-a lungul trotuarului, guri de gaz metan, probabil la fel ca în oricare alt oraș dedicat petrolului. Altminteri, treceai pe lângă acele guri
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aia de pomană, de ce trebuia să se concentreze să cântărească atât de exact? Fiindcă ideea nu i-a venit decât după ce i-a umplut punga, deșteptule! îl apostrofa Damian, malițios. Cătălin se apleca și mai atent peste poză, doar-doar o să deslușească vreun semn după care Damian putuse să ghicească în ce moment anume s-a hotărât băcanul s-o servească pe Xenia fără să-i ceară bani. În clasa a doua se mutau în sala de dincolo de cancelarie. Era pe colțul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de petice de hârtie. Dumnezeule, ce-avea de gând? În văzul tuturor, Dogaru își trecu limba peste dosul unui petic și îl apăsă de geam. Peticul rămase lipit, strâmb. Erau mai multe cuvinte acolo, unele prea mici ca să le poți desluși de la distanță. Dar în mijloc puteai să citești clar cuvântul COMUNIȘTI, scris cu roșu. Luca Băleanu răcnea ca ieșit din minți, agitându-și brațele ridicate. Cătălin se uita la ei, mut, ca și cum i-ar fi văzut pentru prima oară. Urlau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
desișul castanilor de pe bulevardul Regina Elisabeta, care te scoate afară din oraș, și merge și tot merge până când în dreapta sa Valea Prahovei se lărgea și se adâncea imens, însorită, până într-atât încât departe pe versantul celălalt abia mai puteai desluși o cărare ce cobora domol către oraș. Și drumul pe care el mergea nu mai era Bulevardul Regina Elisabeta, ci un drumeag în plin soare, de-a lungul coastei dealului, abia cu puțin mai lat decât o potecă de munte
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de felul său agil, la fel de agil ca o sălbăticiune, și nu putea fi prins. Și trebuia să ai și multă energie ca să-l ajungi din urmă. Daniel nu mai avea energie. Satisfacție și un soi de jenă inexplicabilă, asta putuse desluși Daniel în zâmbetul necunoscutei în timp ce se apropia de el fără a se grăbi, sigură fiind că nu-i va rata urechea; cu o privire derutantă, vicleană, își paralizase victima precum șarpele; mizase ca o lașă pe cavalerismul băiatului pe care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
piciorul zidurilor dosnice de cărămidă roșie ale caselor din colonia Concordia și se oprea chiar lângă tribuna acoperită, pe un loc special îngrădit, unde aproape că nu ajungea soarele. De la înălțimea terasamentului liniei moarte, Rareș, ghemuit sus pe tampon, putea desluși afișul lipit pe poarta terenului Ileana, mare, roșu pe alb: CONCURS DE SĂRITURI CU MOTOCICLETA. ACROBAȚIE. CUNOSCUTUL MOTOCICLIST ANGHEL DATCU SARE DE PE TRAMBULINĂ, TRECE PRIN FOC ȘI PRIN STICLĂ... Trambulina era deja instalată în centrul terenului. Încă înainte să se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]