2,306 matches
-
a "locuinței", pentru că stă în relație cu rolul femeii și cu imaginarul configurat în jurul ei, este încadrată și controlată atent de dogmă. În chip necesar, trupul ca lăcaș al sufletului trebuie să se purifice, pentru a permite contopirea umanului cu divinul, a materiei cu spiritul. Regăsim acest precept major în Învățăturile lui Neagoe, în scrierea Sicriul de Aur al lui Ion Zoba din Vinț, în Viața lumii a lui Miron Costin și în Divanul lui Cantemir: Precum doao răsădituri trupului și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Paradisul pierdut, întâia "casă" descrisă de Biblie, la intrarea, ca pedeapsă, într-un habitat terestru (atât de fragil în raport cu natura, cu alteritatea dușmană și cu voința divină). Această alungare din perimetrul edenic în cel terestru, aflat doar parțial sub semnul divinului, va fi dublată și de ruperea relației cu Tatăl. Din această cauză, bărbatul medieval va reproșa femeii drama pe care este condamnat să o trăiască până la momentul Judecății. În încercarea de a accede din nou în spațiul-matrice, avatarii cuplului adamic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
basileic și realitățile locale". Mesina (coord.), Discursul identitar la români 125-50. 20 Oikonomia: concept discutat de Marie-José Mondzain în legătură cu textele iconodulilor din perioada crizei iconoclaste bizantine (secolele VIII-IX); el adună semnificații multiple, reieșite din întâlnirea doctrinei Întrupării (imaginea naturală a divinului) și a icoanei (imaginea artificială) cu planul politic creștin de gestionare a bunurilor terestre de către instituția imperială și ecclesie. Conceptul este fundamental pentru constituirea viziunii asupra imaginarului medieval ortodox, "citit" în capitolul de față mai ales prin/în scrierile românești
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sine însuși. Dar acest dincolo al timpului este conceput nu doar ca veșnicie; de fapt, pentru a fi astfel conceput, trebuie să intervină o instanță care, ființial, are un rang ontologic superior, cum se întâmplă la Augustin: este vorba despre divin. Acest dincolo al timpului apare și ca temporalitate, la Heidegger, dar și aici cu condiția intervenției unei "instanțe" care susține, de fapt, tot ceea ce poate avea relevanță pentru timp: Dasein-ul; temporalitatea este, pentru acesta, însăși constituția sa ființială fundamentală. Prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
umană; iar pentru o parte "istorică" a destinului uman, "forma" aceasta este însăși judecata, care s-a dovedit a fi o structură complexă, acoperind două sensuri care îi asigură "poziția": act ("logic") și obiect ("temporal"). Fără îndoială, expedientele de felul: divinul îl constrânge pe om la un anumit tip de existență etc., așa încât aceste "forme" sunt de natură divină, sau, pornind de la alte premise, că ele sunt venite pe o cale "naturală", nu au decât rolul de a înteți problema propriu-zisă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu "merite" omenești, ci divine în "iconomie" administrarea "lumii" rămânând, totuși, sub autoritate umană -, ideologie care exprimă, asemenea oricărei alte ideologii, un fel de blocaj existențial al unui grup uman, ratează deschiderea omului către Celălalt fie Acesta "gândit" ca fiind Divinul -, ratează ec-staza veritabilă (ca timporizare concomitentă sau concordantă), care înseamnă deschidere reciprocă, în acest caz, și desființează însuși Divinul; faptul din urmă este cu totul firesc pentru ceea ce numim, pe bună dreptate, "fenomen religios", fiindcă scoate Divinul de sub autoritatea în-ființătoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alte ideologii, un fel de blocaj existențial al unui grup uman, ratează deschiderea omului către Celălalt fie Acesta "gândit" ca fiind Divinul -, ratează ec-staza veritabilă (ca timporizare concomitentă sau concordantă), care înseamnă deschidere reciprocă, în acest caz, și desființează însuși Divinul; faptul din urmă este cu totul firesc pentru ceea ce numim, pe bună dreptate, "fenomen religios", fiindcă scoate Divinul de sub autoritatea în-ființătoare a timpului, adică îl scoate din orizontul ființării, care nu convine acestuia. Prin urmare, ideologia religioasă nu are nici o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândit" ca fiind Divinul -, ratează ec-staza veritabilă (ca timporizare concomitentă sau concordantă), care înseamnă deschidere reciprocă, în acest caz, și desființează însuși Divinul; faptul din urmă este cu totul firesc pentru ceea ce numim, pe bună dreptate, "fenomen religios", fiindcă scoate Divinul de sub autoritatea în-ființătoare a timpului, adică îl scoate din orizontul ființării, care nu convine acestuia. Prin urmare, ideologia religioasă nu are nici o atingere cu Dumnezeu cel viu ("non des philosophes et des savants"230); ea produce un Dumnezeu abstract, de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ea vorbește despre identitate în termeni de unitate, adică judicativ. Dar ea oferă, totodată, spațiul în care putem sesiza criza spiritului critic, în fond, ideea despre sfârșitul tuturor faptelor umane prin care umanul însuși se legitimează (față de sine și în fața Divinului): sfârșitul filosofiei sau doar al metafizicii, sfârșitul culturii (sau doar al unor culturi), al ideologiei înseși, al omului etc. Cum? Prin însușirea, de către ea, a înseși crizei spiritului critic (și acestă criză, un produs tot al ei). Se poate ușor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoaște, de pildă, noi ne raportăm întâi, într-un mod "natural", la celelalte ființări, nu la noi înșine; ajungem și la noi înșine, dar printr-un demers ulterior; la fel ajungem și la Tot, la universal, la ființă (Fiu), la divin, care, în ciuda constituirii lor obiectuale prin timporizări "subiective", sunt luate ca și cum ar fi străine de noi înșine. Maniera aceasta de a ne raporta la noi înșine prin intermediul altor ființări și nu prin mijlocire de sine, cum ar spune Hegel, sau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și „sacralitatea” sa, de unde ostilitatea în fața unor teme de proveniență profană și populară. În sfârșit, este condamnată modalitatea de execuție atunci când este lascivă și când exhibiționismul îi determină pe credincioși mai mult să râdă decât să-și înalțe mintea către divin. De comportamentul ireverențios al cantorilor se vor ocupa ulterior statutele ce vor reglementa disciplina capelelor muzicale. Acest document muzical a avut un răspuns aproape nul în sânul bisericii și nu a avut nicio influență asupra dezvoltării viitoare a muzicii polifonice
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de apăsată atmosferă dantescă, Balada lui Silviar și Globu - poetul, prins în „vorbirea despre otrăvi și moarte”, nu va reuși să răpună un „dulău” funest, devorator, prin vremi, al inimilor („ce-s pentru rugi păstrate” - inima, locul transmutației umanului în divin), efortul conjugat al întregii umanități, reprezentată, alegoric, de Globu, poate alunga obsesia neantului și înfrânge blestemul pierderii de sine, consecință a îndepărtării omului de realul sacru. Dincolo de enunțul, deseori abstrus (el a dus la situarea lui S., în Istoria literaturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
de grup. Elevii trebuie să simtă și ei că trăiesc în adevărul cel mai adânc al vieții, care le împărtășește lumină, iubire, înțelegere, să știe pentru ce trăiesc pe acest pământ. În felul acesta se trezește în sufletele lor glasul divinului, simțul adevărului, al frumosului și al binelui. Grupul-clasă are o influență majoră în dezvoltarea personalității moral-religioase a fiecărui membru, prin configurația și intensitatea relațiilor interpersonale, a fenomenelor ce apar pe baza lor: de comunicare, de influențare, de colaborare, de competiție
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
caută să descifreze secretul pietății și al fervorii create în jurul divinității, iubirea și ardoarea în a celebra „mormântul gol”. Autorul „amalgamului entuziast” prezent în culegerea Admirații ortodoxe (2003) știe că metafizica poetică echilibrată duce mult mai direct spre întâlnirea cu divinul decât versurile ce repetă canoane teologale sau dau frâu liber fantasmelor lirice sanctoide. Poemele glisează înspre exercițiul spiritual, intră treptat într-un ritm de evlavie și exultă prezența harului pogorât peste lume. Confesiunea, mereu însoțită de candoare, sugerează truda căutării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
religioase, poate chiar mai confortabil, mai liber, cîteodată, decît în trecut. Dar modelul nostru de univers este unul fără transcendență veritabilă; societățile tîrziu moderne nu se mai construiesc în funcție de un arhetip ceresc; cadrele vieții comunitare nu mai oglindesc decît absența divinului, ignorarea lui. Tematica treptelor superioare ale realului, sensurile existenței decurgînd dintr-un pol trans-lumesc au ajuns chestiune de credință privată sau valoare strict culturală, patrimoniu respectat, dar neîntreținut. Gînditorii care, în vremea noastră, lucrează într-un orizont religios sau propriu-zis
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
omului, care nu-și mai onorează condiția definitorie, nu mai reușește să acorde depășirii de sine adevăratul sens absolut. Dar, de pe această poziție, André Scrima are realismul și grația spirituală de a nu expulza vîrsta noastră tîrzie din teritoriul unde divinul își imprimă semnele și ordinea. Pentru el, spectacolul mutațiilor modernității nu e lipsit de expresivitate metafizică, nu are doar o funcție negativă, nu iese din sfera Logosului și a proiectului divin. Dimpotrivă. Modernitatea tîrzie e, poate, faza în care divinul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
divinul își imprimă semnele și ordinea. Pentru el, spectacolul mutațiilor modernității nu e lipsit de expresivitate metafizică, nu are doar o funcție negativă, nu iese din sfera Logosului și a proiectului divin. Dimpotrivă. Modernitatea tîrzie e, poate, faza în care divinul se manifestă în modul cel mai imprevizibil, mai nefamiliar, mai provocator, revărsîndu-și prezența dincolo de formele comun acceptate, explicite, gestionate sedentar. Vîrsta noastră tîrzie împinge spre o lectură apofatică a divinului, spre raportarea la un Principiu care își pune acut în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
proiectului divin. Dimpotrivă. Modernitatea tîrzie e, poate, faza în care divinul se manifestă în modul cel mai imprevizibil, mai nefamiliar, mai provocator, revărsîndu-și prezența dincolo de formele comun acceptate, explicite, gestionate sedentar. Vîrsta noastră tîrzie împinge spre o lectură apofatică a divinului, spre raportarea la un Principiu care își pune acut în scenă tocmai prezența inaparentă, misterul, paradoxurile. André Scrima vorbea în acest sens despre un pariu al Duhului: el mizează dintotdeauna, dar astăzi poate mai limpede ca niciodată, nu în primul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
cînd experiența lăuntrică a unei prezențe spirituale poate depăși anumite forme de conformism religios, material instituit. E ceea ce, radicalizînd, Simone Weil sau Nikolai Berdiaev numeau ateism purificator : refuzul chipurilor limitative, legate de conveniențe sau de putere, reduse la sociomorfism ale divinului. Biserica însăși e provocată de laicitate să își reamintească statura ei primă, esențială, acordată de Christos: ea e destinată să rămînă, de-a lungul timpurilor și al istoriei, turma mică, minoritate de înțeles ca ferment calitativ orientată ascendent, opusă tendinței
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și instituția religioasă sînt esențiale ca instanță mediatoare spre Adevărul ultim, dar nu îl circumscriu, nu i se substituie, nu îl domină. Principiul libertății religioase a omului poate fi privit ca un impuls pentru a medita la o eliberare a divinului de limitările instituției, de ceea ce, în autoritatea instituției, tinde să înlocuiască autoritatea Adevărului însuși, să pună margini transcendenței sale care solicită umanul în toată verticala lui individuală și transindividuală. în prezența inconturnabilă astăzi a principiului libertății se poate sesiza mai
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
spirituală a unei instituții este asigurată de bunul ei raport cu autoritatea și cu libertatea lui Dumnezeu, iar ca un derivat, de un bun raport cu libertatea omului. Aflu liber acel adevăr care mă eliberează, spunea Berdiaev. Vorbind despre eliberarea divinului de limitările instituției, nu am avut, evident, în minte diminuarea formelor instituționale, dogmatice etc. ale religiei, ci, dimpotrivă, utilizarea lor pînă la capătul și Originea lor, menținerea lor în condiția de vector. De altfel, în orice religie autentică se vorbește
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
religioasă a persoanei, locuiește în adîncul ei. Din acest punct de vedere, libertatea în sens laic poate fi privită ca un reflex îndepărtat, dar valorificabil, a ceea ce constituie rostul ultim al umanului : libertatea verticală, eliberarea de condiționări prin participare la divin. Există, desigur, o masivă problematică religioasă a liberului arbitru, care, bine exercitat, pregătește eliberarea omului. Totuși, libertatea nu își atinge sensul maxim dacă e privită numai ca libertate de alegere, ca opțiune, oricît de nobilă, între mai multe posibilități. Chiar
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
completă. Pentru un filozof creștin modern ca Berdiaev, tema libertății este primordială ; libertatea are demnitate metafizică supremă, e totuna cu abisul dumnezeirii, față de care Ființa divină e un derivat, constituie o primă determinare. Ființa lui Dumnezeu se subsumează libertății sale, divinului ca libertate. Acestei libertăți omul trebuie să-i răspundă prin creativitate. Invocată, revendicată, practicată cotidian, libertatea modernă a individului poate fi un punct de orientare fie și prin contrast spre libertatea verticală. în sfîrșit, aproape nu mai este nevoie de
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
riscă să producă idolatrie, spune abrupt Grigore de Nyssa 1, să pună un Absolut limitat de însăși formularea lui. De la Sfîntul Pavel la Grigore de Nyssa și la întreaga teologie negativă sau apofatică a Orientului și a Occidentului creștin, formularea divinului e solicitată pînă la limitele ei, e folosită pentru a trimite spre ceea ce este dincolo de formulare și concept. Un asemenea tip de formulare își pune atent în scenă propria depășire, mobilizează intelectul spre Tăcerea infinit plină de sensuri a lui
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
al societăților noastre. Dacă dimensiunea religioasă e o dimensiune fundamentală a omului, ea a încetat să fie pretutindeni vizibilă, declarată, afirmată ca o calitate indispensabilă pentru un membru al societății, pentru bunul cetățean. Laicitatea a eliberat, aș îndrăzni să spun, divinul de prestigiul social. în imaginarul tîrziu modern, chipul lui precumpănitor nu este cel al suveranului ceresc, adesea prea îndeaproape cuplat cu suveranități terestre, cu puterea temporală. Aspectul de atotputere a divinului nu ni se mai impune, nu se mai arată
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]