2,233 matches
-
fie responsabili față de ei înșiși" (Ozawa citat în Stockwin, 1997, p. 75). Până când Japonia nu învață să își dezvolte strategiile pe o bază mai autonomă, ea nu va fi capabilă să obțină un real sentiment de securitate în sistemul internațional emergent. Capitolul 5 Politica externă chineză după Războiul Rece Consecințele "afirmării Chinei" ca putere majoră este una dintre cele mai discutate teme din politica internațională după Războiul Rece. Totuși, originile acestei dezbateri pot fi identificate în tendințe apărute cu mult timp
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
elita chineză să realizeze că interdependența economică și modernizarea urmărite de China în regimul post-Mao aveau implicații politice semnificative. În al doilea rând, colapsul comunismului sovietic a dus la dispersarea flotei sovietice din Pacific. În consecință, China a devenit puterea emergentă capabilă să umple vidul lăsat de declinul influenței rusești în Asia de Est. Prin urmare, perioada sfârșitului Războiului Rece a ridicat întrebări importante cu privire la rolul viitor al Chinei în sistemul internațional, după aceste schimbări majore. În capitolul de față vom
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
modele ale relațiilor internaționale neorealist, instituționalist și liberal pentru a analiza strategiile adoptate de China în perioada 1989-1999. În baza acestei discuții vom concluziona cu privire la tipul reacției Chinei față de sfârșitul Războiului Rece, și la opțiunile ei strategice în sistemul internațional emergent. Neorealismul Waltz, Layne și Mearsheimer au folosit modelul neorealist pentru a face predicții cu privire la comportamentul Chinei în sistemul internațional post-Război Rece, identificând-o ca o "putere în afirmare" în structura de putere internațională (Waltz, 1993; Layne, 1996; Mearsheimer, 2001). Într-
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Dibb, 1995, p. 27). Și alți analiști sunt de acord cu această perspectivă (Roy, 1994, p. 149; Layne, 1996, p. 69; Bernstein și Munro, 1997, p. 18; Nye, 1997, p. 70; Pumphrey, 2002). Neorealiștii prevăd că poziția Chinei în structura emergentă a politicii internaționale o va încuraja să-și definească interesele în funcție de capacitățile ei relative tot mai mari. Efectele compatibile cu acest comportament constau într-o orientare către o multipolaritate conflictuală în Asia de Est și în sistemul internațional în general
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
anxietăți regionale, mai ales în combinație cu lipsa de transparență a planificării strategice de la Beijing (Hughes, 1996b, p. 241; To, 1997, p. 252; Godwin, 1998, p. 186; Roy, 1998a, p. 149). De asemenea, neorealiștii ar putea atrage atenția asupra tensiunilor emergente dintre China și alte state. Dificultățile din relațiile Chinei cu Statele Unite au ieșit la suprafață pentru prima dată după masacrul din Piața Tiananmen din iunie 1989. SUA au instituit sancțiuni economice împotriva Chinei, care au fost ridicate gradual în decurs
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
achiziționare de către China a tehnologiei de alimentare în aer, și a emis avertizări publice cu privire la achiziționarea unui portavion (Segal, 1993, p. 30; Roy, 1994, p. 163). Se poate afirma că astfel de tendințe sprijină predicțiile neorealiste privitoare la conflictul structural emergent între Japonia și China. Rolul Chinei în dinamica geopolitică din Asia vine în sprijinul interpretării neorealiste a strategiilor sale post-Război Rece. China a afișat o perspectivă de sumă nulă asupra suveranității sale în Hong Kong și Macao, în negocierile cu Marea Britanie
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
fi, de asemenea, explicate din perspectivă neorealistă. Odată cu dispariția amenințării sovietice, relațiile chino-rusești s-au ameliorat foarte mult în câteva domenii (Goo, 1993, p. 293; Garver, 1998, pp. 119-129). Destinderea chino-rusă poate fi privită în termenii efectelor unei structuri multipolare emergente, "în care un bloc ruso-chinez "continental" balansează un bloc americano-japonez "maritim"" (Garver, 1998, p. 131; vezi și Bilveer, 1998). Relațiile Chinei cu state din Asia de Sud vin în sprijinul enunțurilor neorealiste. Relațiile chino-indiene s-au dezghețat la începutul anilor 1990, culminând
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la comerț și investiții atât între Europa, Japonia și SUA, cât și între statele europene (Cable și Ferdinand, 1994, p. 255; Moller, 1996; Maull, 1997; Klein, 1998). Un astfel de comportament poate fi înțeles în termeni compatibili cu conflictul structural emergent anticipat de modelul neorealist. În general, există numeroase dovezi care favorizează o interpretare neorealistă a strategiilor Chinei dintre 1989 și 1999. Conform cu puterea sa economică în afirmare, China și-a modernizat capacitățile militare și a urmărit o agendă tot mai
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
un argument convingător pozitiv, conform căruia instituțiile internaționale au modelat trăsăturile fundamentale ale politicii externe chineze după 1989. Liberalism 1: variația internă Liberalismul prevede că un grad ridicat al variației culturale și instituționale va fi încorporat în dinamica sistemului internațional emergent. Aceasta se datorează modului în care procesul de internalizare a normelor liberale va fi afectat de coalițiile interne din cadrul statelor, care reflectă identități sociale întipărite, interese economice și instituții politice interne. Din acest motiv, preferințele interne joacă un rol critic
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
tranziției după Războiul Rece prezintă un context istoric pentru testarea și rafinarea teoriilor concurente ale relațiilor internaționale. Precondițiile sunt prezente pentru fiecare dintre cele trei perspective dominante asupra sistemului internațional, astfel încât alcătuiesc un set distinct de predicții privind ordinea internațională emergentă. Potrivit realismului structural sau neorealismului, sfârșitul Războiului Rece a dus la o schimbare majoră a balanței globale de putere. Potrivit instituționalismului, tiparele interdependenței economice și instituționale variază foarte mult între regiuni strategice importante. Potrivit liberalismului, un nucleu stabil de democrații
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Rece a dus la o schimbare majoră a balanței globale de putere. Potrivit instituționalismului, tiparele interdependenței economice și instituționale variază foarte mult între regiuni strategice importante. Potrivit liberalismului, un nucleu stabil de democrații liberale domină în mod clar sistemul internațional emergent pentru prima dată în istoria mondială. Astfel, cei care studiază relațiile internaționale se confruntă cu o situație care se apropie cu adevărat de un "laborator în lumea reală", pentru evaluarea cadrelor lor conceptuale centrale. Totuși, în mod paradoxal, sfârșitul Războiului
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
deloc limpede. De exemplu, rămâne de dezbătut de ce Uniunea Sovietică s-a dezintegrat atât de brusc în această perioadă, în ciuda asumpției generale privind stabilitatea ei pe tot parcursul Războiului Rece. În mod similar, consecințele dezintegrării imperiului sovietic pentru ordinea internațională emergentă sunt incerte în continuare. Situația în care se află sistemul internațional în prezent nu este neapărat în totalitate nouă. Dar natura neașteptată și scara uriașă a schimbărilor asociate cu sfârșitul Războiului Rece adaugă greutate argumentului că este posib ca sistemul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sfârșitului Războiului Rece pentru cercetarea din domeniu generează dificultăți. Există foarte puține încercări de abordare sistematică a problemelor conceptuale ridicate de eșecul de a prezice colapsul Uniunii Sovietice, și de utilizare a cadrelor rezultate pentru analiza tendințelor din ordinea internațională emergentă. Abordând în mod direct întregul spectru de teme teoretice și empirice generate de sfârșitul Războiului Rece, în studiul de față am încercat abordarea acestui gol din literatura de specialitate. În capitolul teoretic am abordat reconceptualizarea sistemului internațional pentru perioada post-Război
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și instituționaliști. Apoi am examinat studiile de caz ale politicii externe a unor state importante în perioada dintre 1989 și 1999, în lumina modelelor teoretice. Studierea reacțiilor acestor țări față de sfârșitul Războiului Rece a indicat tendințe empirice din sistemul internațional emergent. Concluziile rezumă descoperirile teoretice și empirice ale studiului în trei secțiuni. În prima secțiune vom aborda implicațiile colapsului sovietic pentru abordările sistemice ale relațiilor internaționale, și vom contura implicațiile teoriei liberale pentru programele de cercetare din domeniu după Războiul Rece
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
în interiorul sistemului se va "dizolva" gradual, pe măsură ce se reface balanța de putere. Modificarea adusă de Wohlforth teoriei neorealiste este, așadar, deschisă criticii potrivit căreia ea face o raționalizare post hoc a eșecurilor predictive, asociate cu explicația neorealismului convențional pentru structura emergentă a politicii internaționale. Din acest motiv, în studiul de față nu am operaționalizat și nu am testat argumentul realist structural modificat al lui Wohlforth, privitor la stabilitatea lumii unipolare. În schimb, dezbaterile dintre neorealismul ortodox și instituționalism au reprezentat principalele
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
trebuie integrată într-o explicație coerentă a tendințelor pe termen lung din sistemul internațional. În al doilea rând, teoriile sistemului internațional dezvoltate în timpul Războiului Rece trebuie să fie revizuite în totalitate pentru a surprinde în mod adecvat dinamica ordinii internaționale emergente. Sfârșitul Războiului Rece trebuie să fie privit drept un moment ce marchează reorientarea fundamentală a traiectoriei generale a socializării generate de sistemul internațional. Această reorientare afectează structura relațiilor dintre toate marile puteri, și modifică radical perspectivele schimbării pașnice la scară
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
exercită propria influență în termeni mai autonomi decât în trecut. Aceste discontinuități reprezintă anomalii pentru predicțiile instituționaliste privind continuitatea în structura acordurilor multilaterale postbelice, după Războiul Rece. Totuși, ele nu se potrivesc nici cu ipotezele neorealiste. În timp ce în ordinea internațională emergentă sunt prezente elemente ale competiției poziționale dintre marile puteri, de fapt, tendința dominantă pare să fie orientată către o transformare calitativă a densității și structurii relațiilor multilaterale dintre principalele puteri. Acest fapt este vizibil în două tendințe pronunțate. Mai întâi
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
cu tendințele post-Război Rece, toate puterile importante analizate au fost încurajate să adopte schimbări semnificative ale orientării lor către multilateralism în primul deceniu după Războiul Rece. Complexitatea dinamicii instituționale din sistemul internațional după Războiul Rece susține perspectiva potrivit căreia ordinea emergentă poate fi privită ca un hibrid distinct, ce reflectă un compus agregat din multe curente și tendințe diferite (Buzan, 1993; Wendt, 1999). Cu toate acestea, nu trebuie să ne îndepărtăm de faptul că o tendință fundamentală puternică se coagulează din
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
din acest compus, indicând o transformare calitativă a tiparelor generale ale relațiilor instituționalizate dintre principalele puteri. Acest lucru a crescut șansele schimbării pașnice la scară globală și funcționează în favoarea unei structuri mai egale a drepturilor și responsabilităților în cadrul ordinii internaționale emergente. Tendința generală observată este asociată cu un amestec complex între continuitate și schimbare, care prezintă anomalii majore pentru predicțiile teoriei neorealiste și teoriei instituționaliste. Prin contrast, acest amestec este compatibil cu marjele de comportament asociate cu modelul liberal. Ajustări ale
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
timp extrem de scurtă, structura aparent imuabilă a conflictului dintre superputeri s-a dezintegrat. După o perioadă de nesiguranță, începem să discernem conturul noii ordini internaționale. Tendințele ce par a se contura oferă motive întemeiate pentru a crede că sistemul internațional emergent se află în mijlocul unui proces istoric de transformare. În aceste circumstanțe, gândirea critică dobândește o semnificație istorică sporită. Forțele puternice din fundal, care funcționează în interiorul sistemului, vor încuraja transformarea indiferent de ajustările de politică externă ale vreunei mari puteri. Totuși
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
semnificație istorică sporită. Forțele puternice din fundal, care funcționează în interiorul sistemului, vor încuraja transformarea indiferent de ajustările de politică externă ale vreunei mari puteri. Totuși, viteza schimbării va depinde foarte mult de cât de conștienți sunt actorii principali de tendințele emergente, precum și de gradul în care sunt capabili să încorporeze această cunoaștere în marile lor strategii. O gândire diferită asupra relațiilor internaționale după Războiul Rece ar putea ea însăși să genereze cunoaștere care să joace un rol important în facilitarea tranziției
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
care sunt capabili să încorporeze această cunoaștere în marile lor strategii. O gândire diferită asupra relațiilor internaționale după Războiul Rece ar putea ea însăși să genereze cunoaștere care să joace un rol important în facilitarea tranziției istorice în ordinea internațională emergentă. Postfață Momentul 11 septembrie 2001 și urmările sale După 1999 sistemul internațional a fost zdruncinat de o serie de crize globale majore, la o scară nemaiîntâlnită în primii zece ani după Războiul Rece. Atacurile asupra orașelor New York și Washington la
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și Washington la 11 septembrie 2001 au fost urmate la scurt timp de campanii militare conduse de americani, împotriva regimurilor din Afganistan și Irak. În mod inevitabil, astfel de evoluții au consecințe importante pentru o analiză a formei ordinii internaționale emergente, și, prin urmare, se cuvine să reflectăm asupra semnificației lor pentru natura schimbării internaționale post-Război Rece. Constrângerile metodologice asupra analizei perioadei post-1999 sunt și mai mari decât cele ridicate de examinarea primului deceniu al tranziției de la Războiul Rece. Așadar, scopul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
colapsului Uniunii Sovietice. Prin urmare, este adecvat să dezbatem gradul în care poate fi legitimă înțelegerea evenimentelor de la 11 septembrie 2001 în termeni similari cu sfârșitul Războiului Rece. De asemenea, vom discuta despre implicațiile evoluțiilor post-1999 pentru caracterul sistemului internațional emergent. Evenimentele de la 11 septembrie 2001 și urmările lor au generat întrebări importante cu privire la durabilitatea tendinței de aliniere a marilor puteri, ce a caracterizat primul deceniu de ajustări după Războiul Rece. Se poate afirma că evoluțiile recente reflectă o revenire la
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
revenire la instabilitatea internațională și la balansarea marilor puteri, care au fost anticipate de multă vreme de neorealiști. Așadar, vom examina măsura în care aparenta disoluție a alinierii la marile puteri poate fi înțeleasă ca reflectând predicțiile neorealiste despre ordinea emergentă post-Război Rece. Imediat după 11 septembrie 2001 comentatorii s-au grăbit să afirme că era vorba de primul atac direct, la scară mare asupra teritoriului Statelor Unite după bombardamentele japoneze de la Pearl Harbor din 1941. Fie și numai din acest motiv
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]