7,503 matches
-
care le poți atinge și de care te poți bucura; fie de a trăi conform dorințelor, dar refuzând să Înțelegi și să nesocotești, În mod nesăbuit, limitele propriilor tale posibilități, aspect Înșelător ce te va azvârli În Încercări amăgitoare care, epuizându-ți posibilitățile, te vor face să suferi, sfârșind prin a eșua. Prin aceste două atitudini, oamenii se diferențiază Între ei. Problema esențială este dată de modul În care trebuie să ne folosim viața. La această problemă soluțiile sunt numeroase și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și labil. Aceasta te va Împiedica să vezi realitatea propriilor tale limite, deschizând calea exceselor, dincolo de orice fel de critică sau de grija evaluării consecințelor imediate sau târzii ale acțiunilor tale. Din acest moment, amăgit de aparentele succese, vei continua, epuizându-ți rapid resursele limitate, ceea ce se va duce la o stare de echilibru sufletesc și moral, care se va sfârși rapid printr-un eșec, la suferință sufletească și la desnădejde morală. Abia atunci vei vedea și vei Înțelege adevăratul tău
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
conform voinței sale; depinde Însă dacă această voință este pusă sub semnul rațiunii sau sub semnul dorințelor. Folosirea greșită a vieții are la bază satisfacerea dorințelor individuale, dincolo de orice control al rațiunii. Ea este expresia unui hedonism egoist, care va epuiza rapid persoana, atât din punct de vedere psihologic, cât și moral. Totul se va sfârși prin eșec. Denotă oare aceasta că satisfacerea dorințelor este un act irațional, că primatul dorințelor, față de cel al dreptei măsuri impusă de rațiune, este expresia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
că realitatea ultimă, care este destinul, reprezintă pentru o persoană fie realizarea, fie epuizarea tuturor posibilităților sale de viață. Privită din perspectiva psihobiografiei sale, ca istorie personală, viața oricărei persoane se descarcă sau se Încarcă până În clipa finală, când se epuizează orice energie sufletească. Numai În momentul acela se poate vedea cu adevărat cine a fost persoana respectivă și cum s-a realizat destinul ei. Libertatea are un caracter și o semnificație particulară. Aparent, ea este ceva la dispoziția persoanei, conform
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de a. au produs-o în istoria artei semnifică în primul rând imposibilitatea postulării unor norme estetice ca universal valide. „Cultură a crizei”, a. vede în artă o experiență a falimentului și a crizei. Dacă nu există sau a fost epuizată, criza trebuie inventată. De aici accentuarea declinului „natural” al formelor tradiționale și dramatizarea paroxistică a simptomelor decadenței și epuizării lor într-o lume mereu în schimbare și tot de aici imposibilitatea stabilirii unui moment anume în timp pentru ceea ce a
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
care stă împăratul. Urmărește, cu capul golit de gânduri, linia spăta rului înclinat și curbura, aproape în semicerc, a scaunului. Ochii îi ză bovesc asupra picioarelor, arcuite și divergente la extremități... Aude respirația sacadată a principelui. Înțelege că i-a epuizat răbdarea și atunci vorbește: — Vara trecută, unul dintre oamenii noștri din Campania... — Ce om? întreabă împăratul cu asprime. Secretarul arată cu un deget tremurând cupa de pe masă. — El ne furnizează, stăpâne, această amețitoare licoare din care bei... Augustus încuviințează și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
căscat până la urechi... Își trage iute capul înapoi. — Unul tocmai a trecut pe lângă mine! strigă. Se uită întrebător la Rufus. — Mi s-a părut că are ochii azurii... Instructorul mustăcește. Pusio mai riscă o privire afară. — Pe unul l-au epuizat și i-a sărit în spinare un călăreț... Un altul l a apucat de coarne... — Singura metodă să-i dărâmi, rostește Rufus, jucându-se gânditor cu sabia lui de lemn. O ține câteva clipe în echilibru cu vârful degetelor. — Spinarea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici un rost să trăiască. Se șterge pe frunte cu dosul palmei. Poate că totuși Nerva n-o să-și mai amintească vorbele astea spuse la beție. Își simte gura amară. Caută din ochi o carafă cu apă, apoi renunță. E prea epuizat să-l cheme pe Lygdus. Simplul gest de a întinde mâna după cordonul clopotului i se pare extrem de anevoios. Găsește însă puterea să surâdă. Un nărod și Cocceius Nerva! Să-și mănânce ficații din cauza prostiilor îndrugate de un astrolog. Șarlatani
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o să-l văd mă va face să mă țin bine la noapte. Destul de uimitor de vreme ce numai la asta m-am gândit de când am primit biletul de avion - la revedere - tot am reușit să dorm pe avion. Cred că emoțiile mă epuizaseră, dar i-am urmat totuși sfatul Geraldinei și mi-am împrospătat fața, m-am acoperit cu cremă hidratantă și am adormit buștean, după care am fost trezită de stewardesa care mi-a pus în față un platou pentru micul dejun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Dar nu vor avea nici un pic de ură față de acești soli dintr-o insulă care vouă vi se pare atât de mică și îndepărtată. Când s-au întors în odăile de la primărie în care fuseseră găzduiți pentru noapte, solii erau epuizați, însă entuziasmul nu se scăzuse câtuși de puțin. Nici nu visaseră vreodată că aveau să-l întâlnească pe rege. Cu obișnuitul său zâmbet încrezător, Velasco le spusese un lucru la care nu se așteptaseră nici în ruptul capului. După ce suflară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru că nimic nu te poate răni atunci când nu-ți pasă. În regulă. Și nici acum n-o să-i pese de moarte. Ce nu putea suporta era durerea. Adică suporta durerea ca oricine, dacă nu ținea prea mult, cât să-l epuizeze, dar În cazul său fusese ceva care duruse Îngrozitor, Însă Încetase exact când el credea că o să-l frângă. Își aduse aminte, era mult de atunci, de Williamson, ofițerul de artilerie, care În noaptea aceea, când Încerca să treacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mi-a spus s-o aduc pentru signora. Capitolul 11 Mulțimea striga Întruna și arunca În arenă cu bucăți de pâine, cu pernuțe și cu câte-o ploscă de vin din piele, fluierând și strigând Încontinuu. În cele din urmă, epuizat de la atâtea Înjunghieri neîndemânatice, taurul Își strânse picioarele și se lăsă la pământ, și cineva din cuadrilla se aplecă peste el și-l ucise cu un puntillo. Mulțimea trecu peste barrera și-l Înconjură pe toreador; doi bărbați Îl ținură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
oxid și bioxid de carbon, se va micșora cantitatea de energie solară, din spectrul infraroșu, absorbită de aerul atmosferic. Ca efect, la atingerea solului, razele solare vor fi din ce în ce mai fierbinți. Apocalipsa se va încheia în momentul în care se va epuiza rezerva de oxigen din aer. În acel moment vor muri prin asfixiere toți oamenii și toate animalele. Întrucât plantele își fabrică singure oxigenul, vor supraviețui plantele rezistente la căldură (cactușii, etc.). De asemenea vor supraviețui microorganismele anaerobe (care trăiesc fără
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE. In: Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
pe drum pentru obișnuita pauză de pipi, unde un nor de țânțari se abătuse asupra lor ca și cum ar fi fost armata Bai pornită pe urmele lor. Heidi a Împărțit cremă cu hidrocortizon. Era oricum prea târziu pentru DEET1. Bennie era epuizat. Umerii Îi atârnau greu. Era oare un semn de rău augur prevestind cele ce vor urma? Oare ceilalți credeau că era numai vina lui pentru că alesese un ghid prost? Se străduia așa de tare ca totul să iasă perfect, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
odată ecranul se face negru și nu mai e nimic de memorat. Era atât de amețit Încât nu o auzi pe Belinda. —Ești bine? Zilpha se aplecă spre el: — Vrei s-o mai vezi o dată? Harry scutură din cap. Era epuizat emoțional. Scoase caseta din camera video și o Împachetă cu grijă În pânza albă, băgând-o În buzunarul de la piept. Nici Walter, nici Heinrich nu pomeniseră nimic de o surpriză de Crăciun În junglă. Dar cât Își amintea Walter? Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
prea greu. Era bine când se deschidea ușa în stație și mai intra aer curat, dar la Ōtemachi, când s-a închis ușa, am simțit că mă sufoc. Cum aș putea descrie în cuvinte? Era înăbușitor. De parcă aerul însuși se epuizase. Timpul se oprise și el... exagerez puțin. „Ciudat!“ În clipa aia cei care se țineau de bară au început să tușească. Metroul era destul de liber atunci, doar vreo trei-patru oameni stăteau în piciore lângă scaune. Mi se tăiase respirația. Voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
traumatic. Amintirile dureroase sunt împinse în abisul sufletului și, din acestă cauză, celelalte activități sunt reduse. În mod automat, perimetrul activității memoriei se îngustează. În plus, ei reprimă din toate puterile aceste amintiri, astfel că întreaga energie este folosită și epuizată în acest scop. Există și această fațetă. Energia nu este folosită sau, mai bine zis, nu este direcționată corect. Toate coboară pe o pantă abruptă; aceasta este o altă caracteristică a sindromului stresului post traumatic. — Ceea ce înseamnă că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Care sunt simptomele care ar trebui să alarmeze? Primul indiciu: frica. Rememorați momentul atacului? Aveți insomnii, coșmaruri? Nu vă mai puteți concentra și memoria vă joacă feste? Ați devenit mai supărăcios, mai irascibil? Aveți dureri de cap, amețeli, vă simțiți epuizat... Simptomele pot fi nenumărate. Dacă aveți impresia că ceva nu e în regulă cu dumneavoastră, vă aștept la o consultație! V-am ascultat și mi-am dat seama cât de serioasă este această problemă. Suntem la un an și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
adresa, dar nu vedeam și n-am putut scrie. Mai mulți erau în aceeași situație. Nu mă puteam concentra și nu puteam scrie ca lumea. Am fost internat șase zile. Pe 20 martie m-am simțit foarte rău. Am fost epuizat. Eram cu aceleași haine pe mine. Îmi făcuseră multe analizele. Nivelul colinesterazei din sânge era foarte scăzut. Pentru ca acesta să revină la normal a trebuit să fac timp de trei-patru luni transfuzii de sânge. Nici pupilele nu erau deschise normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mi se întâmplă destul de des. După externare, mă duceam la programul de reabilitare cu mașina. La fiecare jumătate de oră mă odihneam. Conduceam puțin, mă opream. Repetam mereu figura asta. În cazul în care conduceam mult, atunci când ajungeam acasă, eram epuizat. Am vorbit cu asistenta care m-a îngrijit și ea m-a certat. Nu aveți voie să faceți prea mult efort.» Am continuat să joc tenis, dar nu mai am forță când apuc. În plus, obosesc mult mai ușor ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
analizam la rece, ar fi trebuit să-mi dau seama. Pe moment, nu am conștientizat că mă afectase și pe mine. Îmi ziceam: «Oare de ce nu m-am îmbrăcat bine într-o zi așa de răcoroasă?» Mă simțeam obosit. Eram epuizat. Cam atunci mi s-a așternut ceața pe creier și nu-mi mai amintesc nimic; parcă am auzit sirene ambulanței. Amintirile sunt vagi. Intenționam să merg la muncă. Mă duceam spre Ningyōchō. Pe drum am văzut un microbuz al poliției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
la dubițe, pentru că puteau lua cinci sau șase oameni. Toți au oprit. Le-am explicat situația, ne-au înțeles și ne-au dus. Cred că am stat cam o oră pe acolo. Îi căram în spate pe cei care erau epuizați până pe partea cealaltă a drumului. Am făcut două grupuri: unii se ocupau de cărat și alții de oprit mașini. Eu eram la cărat. Îi urcam în mașini și le spuneam: «Vă rugăm să-i transportați la Spitalul Sfântul Luca!» Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de după căsătorie, cei doi au trăit numai din agricultură, dar când viața a devenit mai grea, domnul Wada a fost nevoit să muncească într-o fabrică, lucrând la pământ numai în zilele libere. Munca dublă pe care o făcea îl epuiza la maximum. Când fiul lor a murit în atacul cu gaz sarin de la metrou, aproape că nu și-a mai putut reveni din șoc și a renunțat la slujba de la fabrică. L-am întrebat ce gen de copil fusese Eiji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
corpul... Tata a demisionat și a îngrijit-o pe mama. I-a fost tare greu. Și atunci mă certam mereu cu el. A făcut un lucru admirabil, dar nu-mi dădea pace. Acesta era motivul discuțiilor. Poate că atunci am epuizat toate certurile și acum trăim în aceeași casă și ne înțelegem bine. Mai apar diverse probleme, dar nu degenerează. În ultima vreme tata îmi spune: «Te-ai schimbat.» M-am mai cizelat și eu. Sunt mai matură. Poate și datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mult decât alții. Datorită acestui lucru am un corp bine făcut. În acest timp frecventam o școală numită Școala Tehnică de Jurnaliști. Aș fi vrut să scriu ceva în stilul lui Kamata Satoshi. La acea vreme, viața din Tokio mă epuiza. Mintea mea era destul de confuză. Devenisem mai violent, mai nervos. Eram interesat de ecologie și dorința de a mă întoarce la natură sau, mai bine zis, în satul natal devenise din ce în ce mai pregnantă. Odată ce îmi intră o idee în cap, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]