2,256 matches
-
stătătoare, prefigurată deja în ideile sale majore [Stănciulescu, 1996:44-46]. 10 O dată mai mult, vom înțelege că tot ceea ce omul a descoperit ca fiind valabil pentru timpurile actuale, se regăsește ca germene în adevărurile sau practicile timpurilor originare. 11 Potrivit exegeților, textul ebraic original nu conține noțiunea de "coastă" (prezența sa în Septuaginta datorîndu-se unei erori de traducere), ci pe aceea de "parte" (din esența omului): "Atunci El Yahweh a adus somn greu asupra omului și, în vreme ce el a adormit, El
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dar autorul, Vasile Nicolescu, personajul-cheie al întregii afaceri pe atunci director al Publicațiilor din fostul Comitet de Cultură și Educație Socialistă putea susține că, în felul acesta, el a salvat totuși cartea, propulsându-se în același timp și ca prim exeget al unei opere interzise, prilej și de mică glorie personală. Toate acestea se pot susține, într-adevăr. Personaj ambiguu, cu calități și defecte, agravate să recunoaștem și de poziția sa oficială total ingrată, plin de oscilații, de care nu era
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de arhivă și pe despuierea a zeci de publicații. Lucrarea situează biografia și activitatea lui Iosif Vulcan în contextul epocii și reconstituie rolul important jucat de acesta în mișcarea literară transilvăneană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Exegetul analizeză cu obiectivitate și discernământ critic opera prolifică, de o derutantă diversitate, a lui Iosif Vulcan, netrecând cu vederea valoarea artistică modestă a scrierilor acestuia, dar apreciind aportul la umplerea unor goluri acut resimțite în literatura și presa transilvăneană din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286875_a_288204]
-
și anecdotica de colportaj, se arată A. în medalioanele de regizori și de actori. Prieten cu Gordon Craig, încearcă să-i prezinte gândirea regizorală în broșura Gordon Craig și ideea în teatru (1936). Oprindu-se asupra controversatului termen de „supramarionetă”, exegetul nu înțelege prin el „actorul-păpușă”, ci un interpret de superperformanță. Craig răspunde printr-un gest cordial, scriind un „cuvânt înainte” la cartea cea mai importantă a lui A., Pretexte pentru o dramaturgie românească (1936). Dramaturgul este îndrumat spre modelul clasic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
E necuprinsu-n care vei fi de-acum-nainte Încununat de lauri, știință și renume ! Format întru rigoare și temeinicie de mari profesori de la facultățile de Filologie/Litere și Filosofie ale Universității ieșene, cărturarul Andone Cumpătescu, truditor de mulți ani pe tărâmul medalisticii, exeget perseverent și membru de seamă al Societății Numismatice Române, autor a multor studii și articole de profil în presa ultimelor decenii, este semnatarul și al altor lucrări de referință în domeniu, cum ar fi Personalități ale Iașului în imagini medalistice
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
o retorică discretă, echilibrată și pudică. Niciodată grosolan, chiar în miezul pătimaș al polemicilor sale, elegant și aristocratic în complimente ca și în execuțiile ferme și imparabile. Dincolo de imaginea cumva țeapănă, închisă pe care s-au străduit să o edifice exegeții săi de-a lungul timpului, Corespondența intimă a lui Mauriac ne arată un om mult mai deschis și mai liber decît am fi crezut-o, mult mai pasional și mai frămîntat decît și-ar fi dorit-o coreligionarii săi stricți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Adamek, Meridianul Celan, APF, 1999, 2; Emmanuel Turczinski, Czernowitz. Jüdisches Städtebild, „Südost-Forschungen”, 1999, 58; Peter Motzan, Czernowitz. Jüdisches Städtebild, „Südostdeutsche Viertelsjahres Blätter”, 2000, 4; Edgar Reichmann, Voyage en Célanie intérieure, „L’Archie”, 2001, 519; Henri Zalis, Paul Celan în viziunea exegeților europeni, CNT, 2002, 4; Marin Mincu, „Meridianul” lui Paul Celan, „Cotidianul”, 2002, 3168; Lefter, Critică, 340-342; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 125-126. V.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286410_a_287739]
-
dispariție prin deteriorarea publicațiilor"167. În aceste condiții, publicistica eminesciană continuă să rămână un teren deschis editării critice și interpretării textelor. 3.2. Specificul exegezelor în domeniu De-a lungul timpului, creația eminesciană a atras atenția unui număr impresionant de exegeți români și străini, fiind abordată din perspective și cu instrumente variate. În contextul unei atari bogate exegeze, este greu de crezut că se mai pot găsi căi inedite de interogare a obiectului sau domenii ale operei care să nu fi
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
rămână, cu rare excepții, un domeniu abordat tangențial sau, de cele mai multe ori, neglijat de eminescologi. Explicațiile pot fi atât de natură obiectivă, editarea integrală a publicisticii eminesciene realizându-se relativ târziu, cât și de natură subiectivă, vizând impactul personalității unor exegeți, situație ce a generat preluarea necritică și promovarea fără rezerve a judecăților lor de valoare. Apropierea de opera eminesciană poate părea o întreprindere aventuroasă pentru orice cercetător, date fiind multitudinea exegezelor și autoritatea unora dintre interpreți. Ce șansă mai poate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
românilor, pentru păstrarea identității naționale, pentru conservarea valorilor culturale, relevând preocuparea gazetarului pentru soarta poporului român. Naționalismul, reacționarismul, paseismul, acuze formulate de critică, sunt atitudini care traduc în fond dragostea și respectul jurnalistului față de specificul și valorile neamului românesc. Primul exeget al creației eminesciene rămâne, fără îndoială, Titu Maiorescu, cel care, în articolul " Direcția nouă în poezia și proza română" (1872), vorbește despre Eminescu ca despre un spirit modern, "poet în toată puterea cuvântului". Textul, publicat în Convorbiri literare, cuprinde una
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nației din care face parte. Anul 1881 este cel în care Eminescu dedică un număr impresionant de articole chestiunii evreiești, intrând în polemică cu o serie de publicații evreiești precum Fraternitatea, Cumpăna sau Apărătorul. Remarcăm că în ceea ce privește antisemitismul eminescian, opiniile exegeților sunt împărțite, oscilând între catalogare fără apel și nuanțări ale atitudinii adoptate de jurnalist. A declara antisemit pe autorul articolului "În contra maltratării evreilor", publicat în Curierul de Iași, la 29 septembrie 1876, pare, cel puțin la prima vedere, o nedreptate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
deficitară. Prin natura sa ancorat în prezentul evenimențial, discursul jurnalistic nu poate fi desprins de funcția majoră care îl guvernează: aceea de a oferi informații. Un alt factor de influențare a fenomenului receptării îl constituie criteriul de judecată folosit de exegeți, criteriu care, nu de puține ori, constituie un adevărat pat procustian pentru scrisul jurnalistului. Astfel, pentru a se argumenta încadrarea publicisticii eminesciene într-o ideologie sau alta, s-au excerptat fragmente din corpusul jurnalistic, avansându-se ipoteze și judecăți de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mult. El coboară până la vorba sătească și la proverb, scoate pilde, face figuri cu o siguranță uimitoare. Niciodată nu s-au exprimat la noi idei generale cititorului de gazetă într-un chip care să dea fiecăruia iluzia că pricepe"311. Exegetul subliniază în aceste rânduri una dintre cele mai mari calități ale stilului publicistic eminescian: capacitatea de exprimare a ideilor abstracte prin cuvinte simple, facilitând astfel accesul cititorilor la mesajul textelor: "Teoriile sunt înșirate pe ață băbește, sunt desfăcute în pilduri
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
teoretice Una dintre distincțiile des întâlnite în literatura de specialitate este aceea dintre postmodernism și postmodernitate (postmodernism postmodernity, postmodernisme postmodernité), care presupune în subsidiar o altă distincție, cea dintre modernitate și postmodernitate (respectiv între modernitate și modernism, iar după unii exegeți, între modernizare și postmodernizare). La fel ca și pentru alte curente culturale, postmodernismul este mult mai bine interpretat în prezența cunoașterii condițiilor social-economice care poate chiar l-au făcut cu putință. În acest sens, în linii mari, postmodernitatea, caracterizată de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
bază a textelor baudrillardiene, care pot fi citite atât ca o filosofie a postmodernismului, cât și ca o filosofie postmodernă. Și tot aici rezidă, din punctul meu de vedere, și nucleul multor erori localizate la nivelul orizontului de așteptare mulți exegeți au căutat explicații coerente, pertinente și analitice acolo unde Baudrillard nu era decât în postura unui scriitor postmodern, și nu în aceea a unui observator neutru și imparțial. Acolo unde scriitura sa este realmente postmodernă, soluțiile practice sunt puțin relevante
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în ce domeniu, politic, biologic, psihologic, mediatic, în care distincția dintre doi poli nu poate fi menținută, se intră în domeniul simulării, și deci în manipularea absolută nu pasivitatea, ci indistincția dintre activ și pasiv"451 (s.a.). După cum au remarcat exegeții săi, conceptele de hiperrealitate și simulacru ocupă un rol-cheie în scrierile lui Baudrillard, asigurându-i baza multiplelor deconstrucții pe care le va efectua și a colapsului categoriilor și dihotomiilor subiect obiect, suprafață adâncime, aparență realitate etc. Chiar dacă și alți autori
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Marx primii au observat mult mai adecvat, consideră autorul francez, faptul că reproducerea, multiplicarea serială au luat locul producției și în acest proces tehnica nu reprezintă o "forță productivă", ci un nou mediu sau principiu al societății. De altfel, unii exegeți ai scrierilor baudrillardiene consideră că "analiza hiperrealității poate fi văzută ca o extensie și o radicalizare a teoriei reproducerii mecanice a lui Walter Benjamin"459, care dezvoltă un număr de consecințe sociale și ontologice ale intruziunii crescânde a mijloacelor tehnice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a fost, de asemenea, aspru criticată). Cartografierea schimbărilor, viteza pe care o imprimă scrierilor sale, critica asociată aforismului fac din discursul pe care îl practică un exemplu de discurs postmodern, cu toate exagerările și performanțele sale cunoscute. După cum interpretează unii exegeți, însuși universul postmodern propus de către scriitorul francez este unul hiperreal, în care, de exemplu, modelele, codurile și experiențele oferite de către mijloacele de comunicare în masă sunt mult mai intense decât cele ale vieții cotidiene. Mai mult decât atât, scrierile lui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi graffiti), ce pot fi înțelese drept o invitație incitantă de angajare într-o reflecție mai puțin convențională, care să sugereze importanța unor practici discursive din alte domenii în conturarea ideilor din anumite câmpuri teoretice clasice. După cum au observat și exegeții săi, asemenea strategii și experimente textuale destabilizează sistemele și modurile de abordare tradiționale, aceste tactici lingvistice alcătuind nota "anarhistă și iconoclastă" a scriiturii sale. În termenii folosiți de Habermas, Baudrillard se înscrie în tentativa postmodernă de nivelare a distincțiilor de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vidit sine veste Dianam / Praeda fuit canibus non minus ille suis" (Tristia II, 103-106). Ce-a văzut poetul? Nu aflăm nici din versurile sale (v. și Tristia 3, 5, 49 și 3, 6, 28) și nici din alte surse antice. Exegeții moderni au urzit în jurul motivelor de relegare carmen și error numeroase ipoteze, peste 20 de variante, unele raționale, altele alambicate sau altele aberante. Au fost grupate în trei categorii generice: I motive morale, II motive religioase și III motive politice
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și error numeroase ipoteze, peste 20 de variante, unele raționale, altele alambicate sau altele aberante. Au fost grupate în trei categorii generice: I motive morale, II motive religioase și III motive politice. Să le urmărim, selectiv, pe rând. MOTIVE MORALE. Exegeții moderni au încercat să lămurească, mai întâi, termenul carmen, care se referă, fără îndoială, la opera sa erotică. Unii exegeți 3 s-au referit la Iulia Maior, fiica lui Augustus cu Scribonia, care ar fi fost slăvită sub pseudonimul Corina
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
categorii generice: I motive morale, II motive religioase și III motive politice. Să le urmărim, selectiv, pe rând. MOTIVE MORALE. Exegeții moderni au încercat să lămurească, mai întâi, termenul carmen, care se referă, fără îndoială, la opera sa erotică. Unii exegeți 3 s-au referit la Iulia Maior, fiica lui Augustus cu Scribonia, care ar fi fost slăvită sub pseudonimul Corina (Tristia IV, 10, 59-60) în ciclul de poeme Amores. Dar Ovidiu însuși, în Tristia (II, 339-340), declara că este un
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ar fi văzut scena de dragoste dintre împărat și Iulia Maior sau dintre împărat și Terentia, și pentru acest fapt ar fi fost pedepsit. Ipoteza e însă neverosimilă întrucât poetul a fost relegat, cum am spus, după trei decenii. Alți exegeți, mai prudenți, s-au referit la tăinuirea relației dintre Iulia Minor (fiica Iuliei Maior cu Emilius Paulus) și aristocratul Decimus Iunius Silanus. Această ipoteză este susținută de exilarea simultană a Iuliei Minor, în insula Trimerium 6, și a lui Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
filozofică suspectă prin adunările ei secrete. Nici argumentele lui Carcopino nu suportă însă o analiză riguroasă. Într-adevăr, Ovidiu prezintă, în Metamorfoze, Cartea XV, teoria metempsihozei, dar opera poetului conține multe elemente în contradicție cu doctrina lui Pitagora 17. Alți exegeți consideră că motivul relegării trebuie căutat în lupta facțiunilor pentru succesiunea lui Augustus 18. Tacitus ne relatează că Augustus, însoțit de Paulus Fabius Maximus, ar fi făcut o vizită secretă lui Agrippa Postumus, nepotul împăratului, promițându-i că va fi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Chr., Augustus l-a adoptat pe nepotul său, Agrippa Postumus, fiul lui Agrippa și al Iuliei Maior, ca moștenitor. Dar Augustus l-a exilat pe violentul Agrippa 24 la Sorrento și, apoi, în anul 7 p. Chr., în insula Planasia. Exegeții au urzit scenarii diferite despre implicarea lui Ovidiu în acest eveniment politic. I. K. Horvarth 25 crede că Livia ar fi vrut să-și otrăvească nepotul și că Ovidiu cunoștea acest plan. Prin exilarea lui Ovidiu, Livia ar fi scăpat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]