99,031 matches
-
mult prea mult.' Și în același sens, tot Pinter ne spune: îAvem foarte puține cuvinte - ele nu trebuie ucise prin folosire excesivă.' În ce privește literatura critică, e sceptic: îCriticii sunt inutili, după mine. Cui îi trebuie critici ca să-i spună ce gândește?' Pinter nu iubește critica și unii critici nu-l iubesc pe el. Herb Greer a publicat în 1997, în National Review, următoarele: îîncă de când i-am văzut primele piese de un act în anii '50 în Londra de nord, era
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
apărăm interesele când vă torturăm."' Întrebat în 1966 dacă se simte în competiție cu alți scriitori, Pinter a dat răspunsul generos al unui întemeietor de curent: îScrisul bun mă incită, face ca viața să merite să fie trăită. Nu mă gândesc niciodată la competiție.' Pe de altă parte, profund revoltat și protestatar convins (îștiu că sunt o mare pacoste...' zice el însuși, poate exagerând un pic, cum zic englezii, îwishful thinking' - adică crezând ce i-ar plăcea lui...), Pinter conchide foarte
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
în leagăn în odaie. Habar n-aveam ce s-a întâmplat sau cum să explic ce se întâmplă cu mine. Mi-am dat seama ce se întâmplă cam după jumătate de oră. Pur și simplu mă durea sufletul când mă gândeam la viața care îl așteaptă. Mă gândeam că doarme liniștit...dar de fapt priveam mai departe și mă gândeam ,Sfinte Dumnezeule, oare ce îl așteaptă?"' În 1975 a cunoscut-o pe Lady Antonia Fraser, scriitoare de biografii și istoric, cu
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
ce s-a întâmplat sau cum să explic ce se întâmplă cu mine. Mi-am dat seama ce se întâmplă cam după jumătate de oră. Pur și simplu mă durea sufletul când mă gândeam la viața care îl așteaptă. Mă gândeam că doarme liniștit...dar de fapt priveam mai departe și mă gândeam ,Sfinte Dumnezeule, oare ce îl așteaptă?"' În 1975 a cunoscut-o pe Lady Antonia Fraser, scriitoare de biografii și istoric, cu care s-a căsătorit în 1980, după
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
mine. Mi-am dat seama ce se întâmplă cam după jumătate de oră. Pur și simplu mă durea sufletul când mă gândeam la viața care îl așteaptă. Mă gândeam că doarme liniștit...dar de fapt priveam mai departe și mă gândeam ,Sfinte Dumnezeule, oare ce îl așteaptă?"' În 1975 a cunoscut-o pe Lady Antonia Fraser, scriitoare de biografii și istoric, cu care s-a căsătorit în 1980, după divorțul de Vivien Merchant. A debutat în 1957 cu The Room. Celelalte
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
mult prea mult.' Și în același sens, tot Pinter ne spune: Avem foarte puține cuvinte - ele nu trebuie ucise prin folosire excesivă.' În ce privește literatura critică, e sceptic: îCriticii sunt inutili, după mine. Cui îi trebuie critici ca să-i spună ce gândește?' Pinter nu iubește critica și unii critici nu-l iubesc pe el. Herb Greer a publicat în 1997, în National Review, următoarele: îîncă de când i-am văzut primele piese de un act în anii '50 în Londra de nord, era
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
apărăm interesele când vă torturăm."' Întrebat în 1966 dacă se simte în competiție cu alți scriitori, Pinter a dat răspunsul generos al unui întemeietor de curent: îScrisul bun mă incită, face ca viața să merite să fie trăită. Nu mă gândesc niciodată la competiție.' Pe de altă parte, profund revoltat și protestatar convins (îștiu că sunt o mare pacoste...' zice el însuși, poate exagerând un pic, cum zic englezii, îwishful thinking' - adică crezând ce i-ar plăcea lui...), Pinter conchide foarte
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
trebuie, ori nu ținea minte deloc. Voiseră să contribuie și ei, dar bătrâna musulmană, semianalfabetă, se codise, deși banii dăruiți pentru instalarea luminii, îi primise bucuroasă la sfârșitul unei veri, când plecaseră acasă. Iarna, primăvara, cât stătuseră în București, se gândiseră mereu cum ar avea să arate coșmelia ei electrificată, dar vara următoare constataseră dezamăgiți că Menaru continua să trăiască în evul ei mediu, cu opaiț și celelalte semne ale perioadei. La nea Mitică și coana Lenuța, unde trăgeau ei, era
Asfințit cu ghioc (V) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12049_a_13374]
-
poate m-ar liniști. Dar nu mai știu s-o descriu, s-o amănunțesc. E prea nouă, prea dură, peste puterea mea de rezistență. Diazepam, propanolol, nimic nu ajută. Mă simt pustiit, jefuit de ce mi-e mai drag. Atunci mă gîndesc la fata mea, Andreea. Aș vrea să-i scriu o scrisoare lungă, o scrisoare în care să-mi explic nefericirea, spaima de-a nu o pierde, compromisurile pe care sînt nevoit să le fac. Tinerețea mea s-a consumat la
Scrisoare neexpediată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12178_a_13503]
-
va curge toată ființa mea în neputință, în furie și degradare? E tîrziu cînd vă scriu. Am lăsat citatele, cărțile. Nu înțeleg răutatea, răutatea voită, răutatea programată, toporul aplicat în moalele capului cînd nici nu te aștepți. Și iar mă gîndesc la fiica mea, Andreea, și-mi vine să plîng; ea nu va pricepe nimic decît mult mai încolo, poate cînd nici nu voi mai fi. Rămîn mut, cu ochii pierduți pe geam,cu sufletul chircit. N-am glas, pare inutil
Scrisoare neexpediată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12178_a_13503]
-
să aibă este foarte probabil că, într-adevăr, voi fi citit și "discutat", că lucrurile de aici vor intra într-o anumită istorie literară (dacă istoria literară va mai fi), pentru un moment scurt. Pe de altă parte, cînd mă gîndesc că o mulțime de inși (în România chiar) se macină în mărunțișele și umilințele lor, sperînd și ei să se salveze prin literatură, m-apucă rușinea. îmi dau seama că lucrul acesta este nedemn, meschin. E lesne să reușești în
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
lui de corpuri nu e puritate (puritatea iubește corpul, nu se dezgustă), ci o dezintegrare, dezincarnare. Este un paradoxal senzual, rușinat de simțuri, de corp. 30 Iulie. E o liniște așa de mare aici, încăt mi-e imposibil să mă gîndesc la războiul care amenință să izbucnească în lume. La moarte, mă pot gîndi. E liniștea morții în pace. 31 Iulie. Nu mă gîndesc decît să scriu, să scriu și iar să scriu, am devenit un literat incorigibil, tocmai eu care
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
o dezintegrare, dezincarnare. Este un paradoxal senzual, rușinat de simțuri, de corp. 30 Iulie. E o liniște așa de mare aici, încăt mi-e imposibil să mă gîndesc la războiul care amenință să izbucnească în lume. La moarte, mă pot gîndi. E liniștea morții în pace. 31 Iulie. Nu mă gîndesc decît să scriu, să scriu și iar să scriu, am devenit un literat incorigibil, tocmai eu care disprețuiesc pe literați și literatura. Și tocmai acum, "literat", cînd nici nu mai
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
de corp. 30 Iulie. E o liniște așa de mare aici, încăt mi-e imposibil să mă gîndesc la războiul care amenință să izbucnească în lume. La moarte, mă pot gîndi. E liniștea morții în pace. 31 Iulie. Nu mă gîndesc decît să scriu, să scriu și iar să scriu, am devenit un literat incorigibil, tocmai eu care disprețuiesc pe literați și literatura. Și tocmai acum, "literat", cînd nici nu mai e momentul (n-a fost niciodată). Odinioară, aveam un fel
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
unei Gramatici, ale cărei merite au fost puse în evidență cu obiectivitate abia în anii din urmă, constituie aspectele principale ale activității sale lingvistice. Este ușor a vedea azi exagerările lui Cipariu, dar ținând seama de împrejurările în care a gândit și a acționat, când limba română era amenințată din cauza politicii de deznaționalizare, lingvistul și filologul Cipariu ne apare ca un apărător tenace al "tezaurului limbii", în care vedea însăși puterea de viață și dăinuire a națiunii noastre. Istoria literară din
Timotei Cipariu - 200 by Ion Buzași () [Corola-journal/Imaginative/12002_a_13327]
-
cu lumea. Din contră, el a fost toată vremea cu oglinda în față, - și asta îl făcea comic. Și toată această oglindire cronică, această preocupare puerilă de mutra lui morală și fizică (nota bene!) i-a obstruat și talentul literar. Gândește-te la cantitatea romanelor și nuvelelor lui neisprăvite. începea, de obicei, lucruri foarte lungi, și le părăsea, fiindcă, în fond, vedea că e aceeaș șițconstrucție care se repetă. Și nici dragoste "obiectivă" pentru meșteșugul literar nu avea. în fond n-
O scrisoare necunoscută a lui Paul Zarifopol by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Imaginative/12048_a_13373]
-
lirice românești a anilor șaizeci, opțiunea estetică a acesteia - ilustrată și în crezul poetic al Anei Blandiana - are "valabilitate" în modernitate, eventual prin scurte comparații (nu neapărat prin asemănare) cu câteva din vocile semnificative ale liricii europene de astăzi, mă gândesc de pildă la poezia Wislawei Szymborska. Reinvestirea Cuvântului cu sensul său primar, aspirația de sorginte ortodoxă și bizantină către esențializarea limbajului poetic, către "poezia săracă", cum bine spune Biancamaria Frabotta, a impus, cred, un alt tip de efort din partea traducătorilor
Eveniment poetic românesc în Italia by Monica Joita () [Corola-journal/Imaginative/12265_a_13590]
-
Emil Brumaru Atîrnai de dînsul pe pămînt Mă gîndeam să-ți mîngîi trupul sfînt Sînii cu sfială să ți-i cer Coapselor închise să mă-nchin Să le-ating uimit ce albe sînt Doar cu floarea grea a unui crin Să le-mbrățișez îngenunchind Și apoi ca fluturii să
Aveai părul lung pînă la cer by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12324_a_13649]
-
scris nimic aici. Credeam că n-am mai scris decît de ieri. Fuga timpului se accelerează în progresie geometrică. E seară. Am impresia că mă culc pentru a mă trezi mîine dimineață la vîrsta de șaizeci de ani. Cînd mă gîndesc că și R. îmbătrînește, odată cu mine, că timpul fuge și pentru ea, tristețea mea se însutește. Sunt grav răspunzător de timpul, de viața pe care o pierde și ea, alături de mine. își dă toată viața pentru a mă apăra, pentru
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
M-au crezut un revoltat (Claudel și Jammes), pentru că nu am putut obține, sau pretinde, de la mine, aceasta lase supunere care mi-ar fi asigurat confortul. E poate ceea ce am eu mai protestant: oroarea de confort". E cazul să te gîndești nu numai la "confortul material" al celor ce urmau să intre în tranșee, dar și la confortul moral al acelora ce participară la teribilă dramă a lumii ce începea, vădit să se iște. Nu îl acuz de faptul că s-
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
dacă te joci răsturnând clepsidra asta - pe care chiar uiți uneori s-o mai privești, și atunci timpul nici nu mai este adevărat - de parcă ar fi vreodată real) și, ca oricând, te joci astfel cu foșnetele vorbelor, minți, și te gândești, viclean, că nici nu înseamnă ceva vânturarea asta de vorbe, povestea s-a terminat, tu nici n-ai intrat vreodată în ea, ei își văd de treaba lor mai departe, dincolo, afară, și tu stai la marginea mesei și crezi
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
chestiunea fundamentală pe care mi-am pus-o, mi-am pus-o chiar de când am început să scriu. Și tot în aceeași clipă m-am hotărât să nu mi-o mai pun, fiindcă știam că dacă continuu să mă mai gândesc la chestiunea asta va trebui să nu mă mai opresc. Deci eu nu puteam să continuu să scriu decât dacă mă lăsam purtat complet. Mai bine întreabă-mă cum scriam: mult, puțin, ușor. A.V.: în loc să dibui, să caut câteva
Cealaltă voce by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Imaginative/12335_a_13660]
-
Însă pricepusem că orice, chiar nenorocirile, au un sfîrșit. De aceea mă grăbeam să iubesc, să scriu, să citesc... Zilele treceau... sau mi se părea mie că trec?... halandala... Cînd citeam, doream din tot sufletul să scriu... cînd scriam, mă gîndeam la zeci de cărți importante, abandonate, rătăcite... cînd, de bine, de rău, le făceam pe amîndouă, mă cutremura spaima că nu voi mai iubi niciodată... niciodată... iar, în fine, îndrăgostit, tîrît labirintic prin fel de fel de întîmplări năucitoare, tînjeam
Povestește-mă, băi by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12421_a_13746]
-
talent și de sărăcie. Îi iubesc și-i admir, și sunt una cu ei." Însă bucuriile literare de acest gen au un termen ; trei ani mai târziu, în septembrie 1945, un MRP de 34 de ani își exprimă dezamăgirea: "Mă gândesc la acești tineri pe care i-am ajutat să crească și care, acum, mă vorbesc de rău, neputând să mă arunce la gunoi". Îl numește pe unul dintre ei, mai loial dar nereținut de istoria literară (Marin Sârbulescu) numai pentru
Jurnalul lui M. R. Paraschivescu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12112_a_13437]
-
scoteau limbuța de sub rochia de voal și-mi spuneai povestea hamalului genghiz și a frumoasei spălătorese tu erai eu eu eram tu nășteam cu schimbul mai toarnă puțin lapte pe mamelonul ăsta să crească să se mîntuiască la tine mă gîndesc ferugan și la planeta cu fete de gumă mă gîndesc la palatul buckingam cînd se schimbă garda și la petecul de astrahan negru din manșonul mamei cu care-ți acopăr gura ferugan cam asta e tot ce bine luna peste
Poezie by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12207_a_13532]