2,610 matches
-
are robot telefonic. Mai e apoi, firește, tata, care locuiește în Africa de Sud cu cea de-a treia nevastă. Nu l-am prea mai văzut de când aveam trei ani. Dar e OK. Mama are destulă energie cât pentru doi părinți. În timp ce gonim pe Strand, arunc o privire la ceas. Șapte și patruzeci și două. Sunt din ce în ce mai surescitată. Oare de când n-am mai văzut-o pe mama ? Cred că de la... Crăciun. De șase luni. Ne oprim în fața restaurantului și plătesc taximetristul, adăugând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o gură - și e absolut divină. Cred că ți-a fost foarte greu când ți-a murit bărbatul, mă aventurez prudentă. — A fost o perioadă cumplită. O spune pe un ton alb. O găină rătăcește pe sub masă și Iris o gonește. Am avut dificultăți financiare. Eu nu mă simțeam bine. Dacă nu era Nathaniel, cred că pierdeam pub-urile. Dar el a avut grijă să repună lucrurile pe linia de plutire. În memoria tatălui său. Ochii i se întunecă o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe cei din comunitatea ei. Numai Dumnezeu știe adevărul! Tânărul nostru călător se Îndepărtă, așadar, Împăcat cu gândul de a-și continua drumul, chiar dacă ar fi trebuit ca bidiviul să i se prăbușească sub picioare, când bătrânul Îl strigă: — Unde gonești astfel, fiule? — La Isfahan! Bătrânul izbucni În râs. — Nu ți s-a spus niciodată că Isfahanul nu există? — Cum adică, nu este ea cea mai mare, cea mai frumoasă dintre cetățile Persiei, nu era oare, Încă din vremuri Îndepărtate, mândra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
exasperantă. M-am hotărât, așadar, să-i imit pe ceilalți vizitatori, angajând, pe câțiva bănuți, un adolescent care se Îndeletnicea să-mi facă vânt cu evantaiul și să alunge insectele. Cel mai greu a fost să-l conving să le gonească de la masa mea fără să caute să le strivească, sub ochii mei, Între dolmas și chebapuri. Mă asculta o vreme, dar, de Îndată ce vedea o muscă În raza de acțiune a redutabilei sale ustensile, ispita era prea puternică, lovea. În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Dallas și a lui Lambert. Poate că alte grozăvenii se adunau în negura îmbâcsită de praf? Căpitanul tânjea după siguranța caldă a pereților metalici ai lui Nostromo. Puternicele faruri care înconjurau structurile remorcherului ca un inel strălucitor, suplineau lipsa soarelui, gonit de pe glob. Departe de a înveseli împrejurimile, ele dispersau pe contururile lugubre ale stâncilor o aureola lunară nu prea ademenitoare. Tot mai numeroase, cocoloașele de praf aglomerate striau valul de lumină împrejmuit de noapte. Pe pasarelă, Ripley aștepta, se resemnase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-mă să duc cu mine câteva secrete. Ripley scoase cablul. ― Salut, Ash! (Se adresă colegilor.) Când e să aleg între mai mulți paraziți, prefer să-mi încerc șansa cu unul care nu minte! Acestea fiind zise, dacă nu izbutim să gonim creatura asta, vom avea măcar satisfacția de a muri știind că se va duce să le facă o vizită unora dintre experții Companiei... Era așezată în fața pupitrului ordinatorului central când Parker și Lambert o găsiră. Abandonă momentan cadranele. Era deznădejde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
temut și pentru viața ta, cînd ai intrat În labirint. Dar Încă de atunci eram convinsă că nu la mine te va aduce firul pe care ți l-am dat. Tu nu poți iubi nimic. Cel care iubește nu poate goni Întruna. La un moment dat trebuie să se oprească. Tu Însă... Mă uit, Tezeu, cum spumegă valurile În urma corăbiei tale și-mi spun că e un destin ce te soarbe mereu. Dar mă mîhnește felul cum ai fugit, hoțește. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să recapituleze. Se Întoarce cu fața spre deșert și simte nisipul prăfuindu-i obrazul... (...CÎt de tînăr eram cînd am plecat să urmăresc Himera! Mi se părea că goana mea pe urmele ei n-avea să sfîrșească niciodată și voi goni astfel, cu părul În vînt, cu ochii strălucitori, tînăr și nepăsător, pînă la sfîrșitul lumii. La ce mi-a folosit această trufie? Memoria mea plină de sînge și de tinerețe, de eroism și de greșeli mă Înconjoară acum din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
că și lumina e de nisip, și soarele e de nisip, și cerul e de nisip, iar pe acest cer steaua mea de nisip trece prin lume ca o greșeală; În vreme ce Himera renaște, avînd și ea trup de nisip, și gonește pe urmele mele să mă Înghită. Numai nisipul ne Îndeamnă să ne apărăm de moarte, celelalte lucruri ne Îndeamnă să trăim; așa spunea și tatăl meu Sisif. Și numai nisipul ne face să ne cernem din nou toată viața printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de fapt, într-o mai vastă nemulțumire. Se aplecă, strânse de pe bancă farfurioara, ceașca de ceai, punga în care fuseseră pastilele. Rămase cu ele în poală, nu se mișcă. Se așezase, destinsa, privea norii ușori, violeți și zâmbea. Amurgul, norii gonind pe cerul primăvăratec... dar doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită. Marga privea doar spre musafiră. Irina înțelese, zâmbi. Doctorul o luă tandru, după umeri, îndreptându-se spre cabinet. O zi lungă, sucită. O zi care o rotise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vie, neștiută. Adică adevărată, adică vie, încă vie. A nopții celeimari și bune, durere fericită, pe noi nouă redă-ne. Cerul violet. Silueta vineție, haita depui. Un cap de cățea, dacă te uitai bine. Capul prelung al unei cățele furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase toarta, o ridicase alene, sorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe străzi și pe dealuri, ziua și noaptea, nedormit, nemâncat, neobosit a căuta un martor, un răspuns, o dezlegare pentru tot ce se întâmplase. Tacâm pentru frumoasa soră Sonia, regina barului Levcenco, ținta, în fiecare seară, a unui neîntrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în patul îngust ca un sicriu, fără a clipimăcar. Ușa se închisese în urmă. Se afla iarăși în curte, în stradă, în ploaie. Ridicase, zgribulit, gulerul hainei umede. Ridicase, fără să vrea, brațul, văzu ceasul de la mână. Privi cadranul, acul gonind, în cerc. Jumătate de oră! Atâta trecuse, doar o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste drum, unde abia fusese, acum o mie de ani. În ceața și ploaia nopții auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste drum, unde abia fusese, acum o mie de ani. În ceața și ploaia nopții auzea, în jur, forfota, vocile, graba pietonilor, rutina înlocuitorilor gonind spre văgăuni, obosiți de mascarada care mai înghițise o zi, un veac. O reauzea pe Ira Irina, cea din urmă cu un veac, cu o jumătate de oră, cu o mie de ani. Dacă subalternul Vancea Voinov ar fi amânat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
caută finalul. Iar amicul Marga își pierde vremea cu bieții de noi, orfani schizofrenici pe planeta schizofrenică. Dacă se gândea bine, el, schizofrenicul orfan Tolea avea aproape aceeași vârstă cu Domnul Marcu Vancea, pe care Marele Scenarist din ceruri îl gonise, în urmă cu 40 de ani, într-o noapte de primăvară, spre moarte. Dintr-odată, brambura pe străzi și mai departe, pe câmpuri, ucis sau sinucis, cine mai poate ști, în hipnoza negrei nopți de primăvară. Sinucis sau poate ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil. Palid, ca un mort, dar treaz. Nu era beat, avea mutra lui bășcălioasă dintotdeauna, dar era palid, palid de tot. Ca un prunc privea, fără să clipească și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Realizând că nu pot păstra nimic în loc. Și nu înțeleg acum, de ce vrei să cedezi Văzând cum arunci cu apă peste viul foc... Încă nu îmi dau seama de greșeala ce ai văzut-o Care te-a împins să mă gonești din acel colț stingher. Nu mi-ai arătat că era pasiune dar am simțit-o; Acum am ajuns să nu mai știu ce vreau, ce să ofer... De la incertitudine ai ajuns repede la nepăsare Și sper să nu fi uitat
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
la diplomație? Mi-a spus nepotul Lim onadă să vă zic mersi pentru tratație și să vă pup mâna în locul lui.“ Cu o adâncă reverență, lunganul prinse mâna zârnoaicei și o sărută îndelung, prelung. În cele din urmă Andromanda îl goni: „Ho, potcosule, că mă prinde Zorilă p-acilea și-mi ia puterile“! Astfel, povestesc unii, s-ar fi plămădit fata veterinarei. Alții jură că a fost făcută cu un excavatorist, Sile Bogheanțu, din echipa de instalatori care au tras conducta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Nu de țî vă-ntreb, doamnă. Mă gândesc doar că, respectiv, aici în documentul de identitate scrie o vârstă și dumneavoastră arătați cu totul alta. Parcă zici că sunteți fiica doamnei din actul de identitate. Și flutură iar buletinul femeii, gonind de la distanță muștele care încă se roteau deasupra resturilor acelea de salam și chiflă de graham. - Mama... oftă femeia. Cum o să fiu eu mama, chicoti ea. Săraca mama mea a murit la Mislea. În lotul călugărițelor, dacă mai ții minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
program prelungit, încolăcesc biserica Sfinților Constantin și Elena, părintele Ioachim tocmai ieșea pe poartă în gipul său nou, pătrund în altar și scormonesc undeva sub pristol, dau peste o pungă veche, din piele, o desfac, scot cocoșeii și-i resfiră, gonesc degetele ei tot mai departe, intră în cimitir, cutreieră aleile, ajung la parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
valuri de miresme veneau din aceleași nevăzute depărtări ale neatinsului, îi împurpurau obrajii și lăsau ochilor lumina aceea de sfârșeală când minunile văzute se pierd în vălătucii năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel care nu va mai sosi niciodată, când venirea lui viitoare învolbură aerul, despică lumina, sfâșie straturile ascunsului și-ți biciuie privirea cu molatece atingeri, sfâșiindu-ți puterea de a privi și lăsându-ți doar boarea lacrimii din rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă și plângea mocnit, ca un scâncet, ca un susur de ploaie mocănească, plâns de copil gonit de acasă, de înger izgonit din minune. - Tovarăși, le mărturisi pe la prânz celor de la Securitate, a fost așa, ca o... Nu știu dacă mă înțelegeți, că eu sunt scriitor. Ce m-a răscolit a fost candela aia. Era exact ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tot ce are femeia la sine când le lua Macatist al meu la prelucrat se topea, se fierbea, clocotea, urlam străpunsă de mii de nesătui, moroii moroilor intrau în mine, corbiii corbiilor și aprinșii aprinșilor, popânzoii tarlalelor și totimea șerpoaicelor goneau în vintrele mele, tăciuni de oțel încins, bulgări de stele negre, nesătui și spăimoși, îi răsazvârlea Macatist în mine, de urlam că credeam că jucau ăia cu copitele în afundul meu, împungeau cu coarnele să-mi iasă prin țâțe, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
desenau în zarea șoselei. Silueta masivă a silozului de tutun. Acum, năruită, clădirea părea că țipă speriată în înserare. Aceleași sălcii, aceeași boltă, același pietriș al șoselei, același miros stătut de pește și de mâl, același șfichiuit al vântului care gonea stârnind gunoaiele de pe drum. Doar bucuria aceea a freamătuli că se întoarce acasă nu mai îl toropea... - Poate, spuse el, dacă nu întârzia vaporul acela, atunci, m-aș fi dus să mă predau. Cu gândul ăsta plecasem de-acasă. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de frumoasè și intangibilè, încremenesc tècut, de teama că nu cumva, fècând vreo mișcare bruscè, sè se topeascè totul în aer, Pentru trenul meu, însè, nu existè opriri în aceste locuri, iar felul în care, unduindu-se printre dealuri și gonind mai departe, urmând neabètut direcția prestabilitè, îmi confirmè credință în caracterul imuabil al lucrurilor, Da, lumea vèzutè din mersul trenului este pentru mine că o lume transcendentè, o lume râvnitè, dar inaccesibilè, Nu voi ști niciodatè dacè viața liniștitè, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]