KorAP: Find »[drukola/base=grindă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 ...99 >

2,471 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

aceeași viață. Petru era cel mai mare dintre copii. Taică-său și-ar fi dorit să-i semene. Căruța putrezea sub șopron, gura de ham, ca un apendice de înger, atârna sub streșina casei, pielea lui Puiu, însărată, legată de grindă. Petru la un altfel de car visa cu ochii deschiși; Sfântul Ilie, într-un exces de egoism biblic, s-a înălțat la cer; sub copitele cailor, doar cenușă. Doamne, sunt prea fără minte pentru a descoperi focul, pozează-mi modelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără pedale, se învârtea în cerc; viața alerga pe lângă Petru cine va ameți primul va fi liber cu adevăratelea. Timpul privea în oglindă: o păpușă din cârpe își scuipa plămânii peste grădinile publice (toamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
carton, din fiecare ungher rânjește fericirea, iapă știrbă în herghelia lui Dumnezeu. Luna, curvă bătrână, resuscitează felinarele. Se exfoliază strada cu picioarele desfăcute spre cer. Picioare subțiri cu mers legănat ca de trestie, suliță și frânghie până mai sus de grindă; Doamne, femeia asta... trebuie să umble cu scara după ea. Picioare bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
presărată cu cioburi de margarină, țigara Carpați cu filtru altoit de la alte chiștoace, deliciul cazon de la ora 11. Petru, absent, în afara grupului, privea peste zidul cazărmii, peste vârfurile arinilor, peste culmile mereu albe ale Făgărașului. Muntele, o scară sprijinită de grinzile cerului. Până la Dumnezeu, cel mai scurt drum crește în palmă, împreunează trei degete. Adam și Eva leagă nod linia vieții; fă semnul crucii ca și cum ai pune ordine în cuvine, spunea părintele Tatu. Petru ținea pumnii strânși; treimea, deasupra păcatului, adâncește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
obloanele. Petru ieșea din casă în lume (pe ușa din spate) ca o iluzie șchioapă, desena borduri între zi și noapte, așa cum îi poruncise Dumnezeu, apoi, după o zi de muncă, înnopta în pragul ușii, pentru a nu tulbura liniștea grinzilor. Căsuța lui Petru avea 4 grinzi, erau la fel de obosite precum stăpânul (cât era ziua de lungă țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își privea povestea pe gaura cheii, punea punct, punea virgulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lume (pe ușa din spate) ca o iluzie șchioapă, desena borduri între zi și noapte, așa cum îi poruncise Dumnezeu, apoi, după o zi de muncă, înnopta în pragul ușii, pentru a nu tulbura liniștea grinzilor. Căsuța lui Petru avea 4 grinzi, erau la fel de obosite precum stăpânul (cât era ziua de lungă țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își privea povestea pe gaura cheii, punea punct, punea virgulă între inimi și o lua de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
praf de pușcă rețele de drumuri suprapuse, îngerii circulau într-un singur sens; Dumnezeu, câte puțin, în fiecare intersecție verifica rezervoarele. Gratii în pânza păianjenului soarele trecea atât cât să deschidă un nasture (insecta țese, leagă juvețe, întinde capcane sub grindă). Gratii în șosetele cârpite în talpă nimic mai ermetic decât niște pași înfășurați în scutece de lână. Gratii în felia de pâine claustrofobia cuptorului încins pălea pe toate fețele. Gratii, creșteau gratii, două câte două, trei câte trei, patru câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din oglindă; aceeași imensitate de cer în fiecare particulă, aceeași nemărginire într-un singur trup. Nebunia este precum un puzzle ce întregește inima: prima zvâcnire un timp prezent, următoarea același timp; mâine, posibil, prezentul își va lega ultima verigă de grindă (maximă generozitate divină). Nebunul cântărește cenușa, o împarte în cantități aproximativ egale, apoi zidește mușuroaie pentru furnici. Aleluia! Nebunul, suferindul inconștient al conștiinței claustrofobe, narcoticul stelelor date în pârg, împătimitul "sfârcurilor de cometă", dependentul placentei (cerul mereu în luna a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
albastră de școlar, o recunoști? În icoană, rugăciunile încă se mai rostesc singure, ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub grindă mai cară roua botezului pe frunze, ciupicii din lână, împletiți de bunica, pășesc copăcel prin tindă. Uite lingura din lemn: erai singurul nepoțel pentru care bunicul a cioplit o lingură, ceilalți mâncau cu linguri din aluminiu, se cocleau în laptele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a lăsat câteva amprente în sânge: s-au șters odată cu prima bătaie de clopot. Cine-ți permite să învinuiești marea de incest când în burțile scoicilor abia că se mai aude furtuna? Încerci sa resuscitezi fotografiile, imagini descompuse sub o grindă! La dracu cu toate actualizările tale, nu mă regăsesc în nici un ungher, poveștile acestea miros a biserică de lemn putred. Au îmbătrânit hainele pe tine. Despre ce tinerețe vorbești? Gata, ajunge! Nu observi, pe partea nevăzută a lunii răsar brusturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
herghelia aceasta a rupt inima Carului Mare într-o dimineață de aprilie. Miluiește-o, Dumnezeule, miluiește-o! Cresc hamuri în certificatul de bună purtare, deschide-le poartă în inima ta. Din tavan lumina se cernea precum o ploaie hepatică. Sub grinzi, liliecii ronțăiau întunericul ca pe o turtă arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cât să nu-l eclipseze pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La marginea întunericului, puțini se încumetau să bată de două ori. Pe câte o bordură de lumină, sub grinzile cerului, liliecii făceau echilibristică. Ghearele spintecau razele lunii, viscol cu îngeri blonzi la fereastră. Dumnezeu, în postul Paștelui, mătura cerul de stele, mamiferele își ancorau zborul de alt cer. Dumnezeul nebunilor, închide ochii cât să înfigem pioneze în tavan! La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
intențiile), portocalele le mângâiam prin pânză aveau pielea netedă. Tata vine, semnează și mă ia acasă. Uite femeie, ai primit colet, am semnat în vreo 6 registre pentru el. Dumnezeii mamei lui de golan! În șopron cu el, legat de grindă! Să nu-l văd prin casă, că îl omor! L-am hrănit, l-am purtat în școli, am cheltuit bani! Citește în pizda mă-ti ce scrie aici: PARANOIA. Asta îți este meseria, cruciulița mă-ti? Nebunul satului și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Dumnezeu scria rețete instant de îndulcit întunericul după toate gusturile: rețete cu miros verde a iarbă de coasă cimbrul îmbiba memoria ceaiului fără zahăr; rețete alb-negru fotografie de bun rămas înrămată pe cruce; rețete în doză unică atârni somnul de grindă, la celălalt capăt, din câteva petice, reconstitui absența. La 22, se închideau ușile, se trăgeau obloanele, se lua lumina. Ana, mai mult actriță decât asistentă, dansatoare de cabaret, jucătoare de baschet, contabilă S.A. Ladorna, menajeră hotel 5***** , director de bancă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
miroase cămașa a praf de pușcă. Ochii rup sângele și-l scuipă-n în țărână: "Foc!" Nenea Matei, 21 de gloanțe pentru o singură viață. Sunt vinovat, părinte! Acolo, gratiile erau pentru îngeri, nenea se simțea liber ca liliacul sub grindă, eu l-am îndemnat să rupem gratiile; lumina, ca o mlaștină, a stropit zidul închisorii. L-am convins să-și construiască altă colivie. Sunt vinovat, părinte. El, sărmanul, avea nevoie de alt cer. (Doamne, măcar acest șotron plin de plumb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
rozele în felinare, precum lumânările din ceară curată. Peste 40 de zile vrei să colinzi despre o naștere în floarea de păpădie; scutece verzi pentru mântuitorul câmpiilor să împletești în icoană. Spargi zidul și, ca prin minune, înmugure busuiocul sub grindă, stoluri de fluturi se desprind din fotografiile înrămate, cotorul de pâine uscată în buzunarul paltonului coace spice ca un pământ sub unghia lui Dumnezeu. Aceeași durere apasă mereu altfel. Deschizi larg fereastra să golești casa de lumină, dar odaia, precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o tulpină de crin veșted; sub grindă, într-un lăstar de răchită, respira gârla, brumă de octombrie peste chipul lui Dumnezeu. Deasupra mesei, calendarul: anul 1993, octombrie, pe 26, sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sărbătorile. Praznicele împărătești, lăsatul-secului, dezlegările la pește subliniate cu pix roșu; posibil, toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de mesteacăn veșnica pomenire în sfeșnicul bradului se aprindeau lumânări. O salcie plângăcioasă începea să jelească niște grinzi putrede de cerdac. În biserică, la fel ca în pădure, în pădure, la fel ca în cer. Sus, la 500 m, spre est sau spre vest, viața se rostogolea pe roți într-o inerție a clipei. Sfinții, unul câte unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lumea o burtă de cal mort, destinul un intestin putred. Copăcel, puiule, copăcel! Vei sfârși ca orice lehamete a cerului, copăcel! Iisus a dus în spate crucea neputincioșilor, lui Petru, după ce a învățat pașii, pe umeri i-a crescut o grindă. Mântuitorul s-a înălțat din semnul păcatului, Petru, tot mai mut, într-o orizontală de umbră: Plec acolo unde cerul crește singur, m-am săturat să car în spate proptele pentru livezile zmeilor. Plec, nu vreau să împart cu nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
caută în om, îl caută în cărți, îl caută cât este ziulica de mare ba printre frunze în livadă, ba prin straturile cu flori, ba prin vârfurile brazilor. Stă și se holbează ore în șir la iaz, la clopote, la grinzile podurilor, de zici că vrea să-și facă seama. Se caută în cărți, noaptea scrie până târziu Dumnezeu știe ce. Are o valiză de lemn încuiată cu lacăt chinezesc, am încercat să o deschid, dar belciugele sunt din platbandă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
încredere, dar m-ai dezamăgit. Domnișoară, fii îngăduitoare, dă-mi răgaz trei zile și îi dau afară pe toți, îi împușc, cu mâna mea îi împușc, te rog, nu te mânia pe mine! Cum îi aflu, cum îi atârn de grindă, să învețe ce-i ascultarea. Mama lor de huligani! Îi scot la păscut când le va fi foame, ăștia nu știu să prețuiască pâinea trudită de mânuțele matale. Fii îngăduitoare măcar o zi! Mâine ridic gard în jurul livezii, gard de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a mai rămas vreo dâră de cer; fântână otrăvită de buze spurcate, prăvăli-voi pietre peste mine, indiferent că luna tremură de frig în căldare; lan de grâu pentru potirul lui Dumnezeu de m-aș coace, aș arde până sub grinzile cerului neghina, indiferent de foamea sfinților. Orice risipire din mine este o înfrângere, îmi ajunge! Petre, vorbești despre viață ca despre un morman de deșeuri nereciclabile: pom, floare, grâu, fântână, casă, necurății în intențiile Tatălui. Taie ce-i uscat, arde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a handicapurilor. Genia, obsesia mormântului îmi surâde până și din fotografii. Este vreme de secetă, plutoane de furnici mărșăluiesc cu firimituri de sicrie în spate, greierii (în sfârșit) au motive de fericire, păienjenii țes (pe uscat) raze de soare sub grindă, îngerii își umezesc buzele în scuipatul lui Dumnezeu, vreme de secetă, obsesia mușuroaielor goale întregesc intențiile oamenilor singuri. În mănăstire sunt 36 de gropi, unele mai adânci pentru sine, altele mai adânci pentru alții. În mânăstiri timpul scormonește câteva frunze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
desfrunzit. Robul propriilor nerăspunsuri ești, Petre. Icoana nu este o antologie de rugăciuni. Adevărul despre unicul om singur doar Dumnezeu pretinde a-l ști. Dumnezeu doarme și când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de o grindă sau prăvălit de pe un munte? Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii. Fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc cu ochii din buricele degetelor, cu podul palmei, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Așa a vrut Dumnezeu să fie, părinte stareț, așa a vrut Maica Domnului. Ne-a pedepsit pentru toate fărădelegile noastre, pentru toate necugetările, pentru toate păcatele Domnul ne-a tras de mânecă. Săriți fraților, peste părintele econom a căzut o grindă aprinsă! Să-l scoatem! Repede! Este în chilia cuviosului stareț, arde sărmanul de viu! Singur nu pot! Ajutați-mă, fraților! Fie-vă milă de el! Este trupul Domnului, să nu-l lăsam să ardă, chiar dacă pe mulți ne-a prigonit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]