KorAP: Find »[drukola/base=halat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 ...128 >

3,185 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

care pompam încă aerul. Sunetul dispărea. Plămânii deveneau niște bureți lipicioși, umflați cu materie cleioasă. Apoi apa lua foc. Mă sufocam înainte să dau drumul la robinet. Gol, mă simțeam ridicol, ca la recrutare. Parcă își plimba o mamaie în halat alb rigla pe mine, de sus până jos. Coloana curbată, capul parcă prea mare, un pic strâmb. Buzele obișnuite. Ochii verzi, unul puțin mai mic decât celălalt. Gâtul lung, bun de-ascuns (probabil de-aia purtam col-roulé-uri, uneori și vara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
un milion. După două săptămâni, părul creștea la loc, așa că veneai înapoi, să pună iar ceara fierbinte pe tine, tot permanent. Și tot un milion. Serile, le spionai pe maminele cu trusele de pudre și vopseluri. Apăreau câte două, în halate de-un verde tonic, și te înfășurau în prosoape. După ce terminau cu prosoapele, se-apucau să-ți umble la gene cu furculițele alea mici cu păr: le băgau și le scoteau din niște tuburi subțiri, lunguiețe, umplute c-un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ușa de la baie și, odată cu ea, și trenuri, și gânduri, și degete de la picioare. Le-am ascuns pe toate, cum mă pricepeam mai bine. Maria a intrat triumfătoare, cu-o poză în mână. Se dezbrăcase și ea, purta doar un halat alb sau roz deschis (nu se vedea prea bine și-oricum nu prea nimeream culorile). Halatul s-a aplecat spre mine, dezvelind o jumătate de sân. „Victorie! Ia uite-aici!“ Mă uitam la sân, nu la poză. „Nu fi porcovan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ascuns pe toate, cum mă pricepeam mai bine. Maria a intrat triumfătoare, cu-o poză în mână. Se dezbrăcase și ea, purta doar un halat alb sau roz deschis (nu se vedea prea bine și-oricum nu prea nimeream culorile). Halatul s-a aplecat spre mine, dezvelind o jumătate de sân. „Victorie! Ia uite-aici!“ Mă uitam la sân, nu la poză. „Nu fi porcovan! Aici, în colțul din stânga!“ În colțul din stânga nu se zărea nimic. Sau poate aveam eu clăbuci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
flori în cap, în pastă groasă, severă. Nu-i de mirare că nu se mai vedea nimic, era limpede că nici nu se dorise asta. „Tot nimic.“, am protestat. „Dă-mi un indiciu.“ Maria a scos o lupă din buzunarul halatului și mi-a potrivit-o pe locul indicat. Am strâns ochii, concentrându-mă de-adevăratelea. Până atunci doar simulasem interesul, să nu-și dea seama că-mi place tipa. Maria era geloasă și pe-o fotografie (nu mai vorbesc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
niciodată pe nimeni, mai ales în anii ’50: doar dădea niște telefoane, și oamenii se-apucau să-și doneze bibliotecile. Azi, nici măcar nu se mai ocupa personal de asta, avea o echipă de transport, cu dube, camionete și băieți în halate albe. Îți oprea duba la poartă, și te hotărai pe loc să vinzi. Oricare ar fi fost adevărul, îl spuneai în șoaptă; nu te jucai cu Scurtu. Era șeful Anticarilor. Oamenii de rând se temeau de el (nu-i călca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nu se dovedea slab, ci de-a dreptul nul. Copiii n-arătau a copii (elevul Popete Ion, de 20 de ani, domina clasa a noua, după ce rămăsese repetent de câteva ori în generală, pe vremea lui Ceaușescu), iar profesorii purtau halate gri-șobolan și șublere în mâini. Nici ei nu semănau cu niște profesori, lumea le spunea: „Să trăiți, tovarășu’ maistru.“ Fetele din „Autotransport“ se dezvoltaseră și ele prematur. Nu-ți trebuia multă imaginație ca să le vizualizezi părinții: oameni încruntați, spătoși, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
n-o mai găseai deloc. Altfel, după ce treceai de prejudecăți, cartierul arăta chiar frumos: oamenii își săpaseră grădini de zarzavaturi printre blocuri, dacă știai unde să te uiți, descopereai și porumbul. Bărbații măturau aleile și jucau table în pijama sau halat, pe băncuțe montate de ei, bucată cu bucată. Lângă linia ferată, zmeura creștea grozav, trebuia doar să ai grijă să nu te rupă câinii când băgai mâna prin tufe. Mai urmăreai și îmbrăcămintea: scurtă, strâmtă, exactă, să-ți taie răsuflarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
recuperând câte un amănunt nou, esențial. Viețile ipotetice ieșeau imediat de sub cele reale, dorințele își făceau loc printre caiete și penarele în formă de franzelă, cu fermoar de fier. La ora de română ni se dictau compunerile, cu muncitorii în halate albastre și fabrica zumzăitoare unde urma să fim și noi angajați. Totul zumzăia în comunism: fabricile, albinele, hidrocentrala, până și fusta tovarășei învățătoare, sub privirile cuminți ale băieților. Se citeau poezii patriotice, despre viitor, încăpeam cu toții în vocea caldă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că „aia bronzată-i mai bună“); Leana, vânzătoarea de pâine de la colț. Tanti Leana (cum îi spuneam cu respect) te întâmpina cu niște țâțe uriașe, frații Montgolfier ar fi fost mândri de ea. Te luau pe sus, albe, lăptoase, ca halatul comunist care le-acoperea pe trei sferturi. Sfertul ăla rămas ne sucea nouă mințile: am fi sărit cu toții pe el, l-am fi smuls din strânsoarea nemernică a uniformei de lucru și l-am fi supt pe îndelete, în ture

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îndelete, în ture, cu schimbul. Leana purta sutien, era obligată. Statul comunist și bărba-su’ (muncitor la „Vulcan“) se ocupau pe rând sau împreună ca ținuta ei să fie decentă. În puținele momente când n-o făcea (adică vara, când strângea halatul într-o plasă și pleca spre casă într-o bluză largă, înflorată, cu mâneci scurte), plătea scump. O vedeam a doua zi la serviciu c-un ochi vânăt sau cu pete verzi-violacee înflorind pe picioare, ca după insolație. Ne uitam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu admirație. Nu-i păsa, ne zâmbea la fel de serios când ne dădea restul cincizeci de bani la o franzelă. Tanti Leana venise odată cu cartierul, ne născusem toți în poala ei ca într-o copaie blândă de cocă și-asfalt. Pe sub halatul de amidon, pulpele puternice fremătau, așteptându-ne capetele cuminți și lipicioase. Mâinile ei miroseau, desigur, a pâine, iar brațele atletice, cu care ne frământa mințile (și poate nu doar pe ele), tot a pâine. Era și greu să miroși a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
băteau departe. Toată lumea vroia „să i-o tragă“ lu’ Tanti Leana, colegii mei de joacă păreau de-a dreptul înnebuniți, numai despre asta vorbeau, de dimineața până seara și eu nu înțelegeam ce să-i tragă sau de unde: cocul? mâneca halatului? cutia cu mărunțiș de pe tejghea? Planurile colective erau alimentate și de zvonul că Leana ne-ar fi îndrăgit în mod egal, așa cum cereau normele echității socialiste. Cezar susținea că o și-auzise odată spunând, în timp ce cotrobăia după o ladă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-ne să perseverăm. Dificultățile tehnice nu creau nici ele vreun impediment, atâta timp cât nimeni, în afară de mine, nu le vizualiza: unde am fi încăput cu toții în magazin? cine ar fi intrat primul la tanti Leana? și, mai ales, cum am fi escaladat halatul ei imaculat: unul în cârca celuilalt, ca Albă ca Zăpada și cei șapte pitici? Treptat, pretențiile noastre s-au redus, adaptate posibilităților. Adevărul e că și furnizam un material interesant, competitiv: Cezar, cu părul rărit, atacat de pitiriazis (se scărpina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de funingine (tac-su’âl bătea-n fiecare seară cu sfoara clopotului de la locomotivă). Despre mine, ce să mai zic? Scheletic, timid, cocoșat: un adevărat amant cu bretele. Când se făcea foarte cald, ne întrebam dacă Leana poartă chiloți pe sub halat. Intram unul câte unul în magazin, sperând să găsim vreun indiciu. Mai luam o „japoneză“, mai ceream un corn, mai vroiam niște chifle. Toată industria românească de panificație ne sărea în ajutor, punându-se cu biscuiți și grisine, napolitane și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vreun indiciu. Mai luam o „japoneză“, mai ceream un corn, mai vroiam niște chifle. Toată industria românească de panificație ne sărea în ajutor, punându-se cu biscuiți și grisine, napolitane și eugenii, pufuleți și batoane, în slujba amplei investigații detectivistice. Halatul se balona la locul potrivit, stătea așa din cauza țâțelor. Mai sus și mai jos, observai totul: gâtul gros, ochii negri, părul negru-albit, strâns cu-o agrafă metalică la spate; picioarele strâmbe, gleznele umflate, șlapii de plastic gri, rupți la baretă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
totul: gâtul gros, ochii negri, părul negru-albit, strâns cu-o agrafă metalică la spate; picioarele strâmbe, gleznele umflate, șlapii de plastic gri, rupți la baretă. Tanti Leana transpira des. Când se întorcea cu spatele, să ia o pâine din raft, halatul i se lipea de fund. Nu nimereai o ocazie mai bună. Leana se ridica pe vârfuri, corpul se ducea în față, materialul și el; prindeai vreo două-trei secunde libere, să cercetezi mulajul. Ceream franzele, mai arse, din raftul de sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
zăreau țâțele mișcându-se frumos pe ecranul ușii, ca-n filmele indiene de la „Floreasca“. În seara aia, Leana nu s-a mai aplecat și nici lumina n-a curs cum ne-așteptam noi. Venise bărba-su’ s-o ia, era-n halat și el, au ieșit amândoi, el o strângea de gât și-o săruta sub becul chior. Leana plângea, de bucurie sau durere, nimeni n-ar fi putut spune cu precizie. Noi făceam semne și chicoteam în beznă, până s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
trecând prin paturile sordide și reci ale căminelor studențești din Grozăvești (unde, în întuneric, căutam sexul Feliciei și mi se dădea peste degete) și ajungând la doctorițele de la Policlinica 11 (pe care le supravegheam din bucătărie întinzându-și dresurile pe sub halat), nimic nu funcționa. Ceva lipsise întotdeauna, lucrasem în pierdere, parcă neprofesionist. Cosmosul Feliciei nu fusesem eu, ci poezia ei neuro-disociată (scria niște mizerii postmoderne, copiate, cu motănei care învârt printre mustăți jucării, bile, comete, șoseaua Ștefan cel Mare și tramvaiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
băuturi. Nici Honnecker, nici Ceaușescu, nici cel mai înfocat susținător al comunismului, n-ar fi putut anticipa exodul forței de muncă, în drumul ei spre hidratarea cotidiană. În fiecare zi, după ora trei, gardul era escaladat de bărbați necruțători, cu halatele pătate de motorină și experiență profesională. Oamenii căpătaseră o traiectorie precisă, de salariați în căutarea proviziilor: circuitul trecea pe sub balconul meu, ocolea prin stânga Fiatul 850 al vecinului Firănescu și sfârșea pe treptele „Alimentarei“ din colț. Drumul fusese bătătorit, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-mi mai înfierbânta nici sexul, nici intelectul. În fond, eu chiar eram profesor, iar Maria îmi fusese studentă; de îmbolnăvit, mă îmbolnăveam destul de des (mă chinuiau când migrenele, când gastritele, când alte câteva maladii semi-imaginare), așa că mă puteam lipsi de halatele albe și termometrele lungi, sticloase, strivite cu ruj pe mercur. Cât despre treaba cu pompierul, pe lângă faptul că nu pricepeam ce farmec are să dai buzna în costumul roșu de-astronaut (la noi, oricum, arăta căcăniu), transpirat și greu de-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
alegeam pepenii galbeni, plimbându-mi nările pe coaja aspră și parfumată. Abia la urmă, căutam porumbul de fiert, desfăcându-i vârfurile și apăsând boabele albe, neatinse. Între timp, Maria cântărea din ochi cuburile de telemea pe care un bărbat în halat de doctor le cresta priceput cu un cuțitaș, întinzându-ți bucățica, s-o guști. Tarabele străluceau de culori, legumele se-amestecau cu florile stropite cu apă rece, murăturile cu fructele exotice, semințele cu piramidele de mălai, brățările țigăncilor cu micile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-ntindem în Paris, tu să repari Montmartrain-ul, iar eu să-mi difuzez ideile prin metrou, alături de poeții locali și-acordeoniștii ruși? Ar mai fi varianta Amsterdam, se caută măturători la Schiphol, ne-am putea bate pe post. Frumos, poetic: ai halat bleumarin și mai vezi și Boeing-ul cum decolează de lângă tomberon!“ „Oriunde, nu contează. Pașoptiștii ăia ai tăi nu plecau în exil cum ieșim noi azi la plimbare?“ „Ba da, ba da. Cum îi apucau nervii pe Sturza sau Bibescu-Vodă, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
intervenție arătau ca niște bande de gangsteri, pregătite să dea lovitura. Le găseai doar cu pile sau dacă știai numărul adevărat, nu pe-ăla din cartea de telefon. Muncitorii veneau agățați de mașină, ca-n filmele cu Dinică. Purtau niște halate impresionante, lungi, fără nasturi, de culoarea peștilor morți. Dispăreau în subsol, cu lopeți și târnăcoape, uneori și cu niște furtune zimțate, inelare, bombate ca viermii de mătase. Nimeni nu afla ce fac acolo, reparația dura zile, uneori chiar săptămâni; după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la cumpărături pe Calea Victoriei. Cutiuțele cu sute de culori și inscripții urcau și coborau odată cu privirea mea, pe treptele unui turn de jucărie: le studiam ambalajele cubice și etichetele în formă de stegulețe, desfășurate calm și exact. Din spatele turnului ieșeau halatele farmacistelor, cu numele prins sub o plăcuță transparentă sau cusut cu ață maro deasupra sânilor. Nu le deslușeam chipul (mereu ascuns după medicamente), dar era suficient să te-oprești la mișcarea brațelor. Urmăream cu-o satisfacție vecină cu frenezia plimbarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]