10,269 matches
-
REPERE ISTORICE Două trăsături caracterizează ansamblul dezbaterilor teologice din mediul bizantin: pe de o parte, legătura lor cu disputele pentru întîietate și putere dintre marile patriarhate din Orient (Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Constantinopol); pe de altă parte, legătura lor cu politica imperială, din cauza controlului pe care, începînd cu Constantin, împărații l-au exercitat, sau au încercat să-l exercite, în mod constant asupra Bisericii. E limpede așadar cît de folositoare pot fi unele referiri succinte la frămîntările ecleziastice și teologice care au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nr. 5510-5533. Studii: O. Bardenhewer, Geschichte der altkirchlichen Literatur (cf. Bibliografia generală), IV, 1924, pp. 86-91; F. Nau, Eusèbe d’Alexandrie, DTC V, 1912, coll. 1526-1527. 16. Irineu de Tyr și Synodicon-ul contra Tragediei lui Irineu Irineu era un comes imperial, prieten cu Nestorie; fiind interesat de chestiunile teologice, l-a însoțit pe acesta la Efes în 431, fără să aibă vreo sarcină oficială, însă s-a străduit mult să-l sprijine. Indignat că Nestorie a fost condamnat de conciliul condus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că Nestorie a fost condamnat de conciliul condus de Chiril, le-a comunicat orientalilor sentința la sosirea acestora și, în iulie, a fost trimis de ei la Constantinopol pentru a susține cauza lui Nestorie. După condamnarea acestuia, printr-un edict imperial, Irineu a fost exilat la Petra, în Arabia. îl întîlnim circa 10 ani mai tîrziu, prin 445, ca episcop de Tyr. Atacat cu duritate pentru nestorianism de către eunucul Chrysaphios, de Eutihie și Dioscor din Alexandria (care intervin pe lîngă Theodosius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Eutihie și Dioscor din Alexandria (care intervin pe lîngă Theodosius al II-lea și invocă, între altele, faptul că Irineu fusese căsătorit de două ori, ceea ce constituia un impediment canonic pentru ocuparea funcției de episcop), este expulzat printr-un edict imperial din 17 februarie 448, fixîndu-i-se domiciliu forțat în orașul său natal, pe care nu-l cunoaștem; „tîlhăria” de la Efes, din august 449, îl anatemizează. Pare să fi murit la puțin timp după aceea, pentru că nu apare printre victimele „tîlhăriei” reabilitate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
legislatorul Bisericii. De aceea, nu s-a ocupat de teologie ca un teolog mai mult sau mai puțin diletant care își elaborează propria opinie, ci cu scopul de a pune la punct teologia oficială menită să constituie osatura întregii legislații imperiale. El a făcut din neocalcedonism teologia oficială a imperiului. Așa cum am văzut, una din trăsăturile acestui curent este acceptarea formulei monahilor sciți potrivit căreia „unul din Sfînta Treime a suferit”, ce permitea sublinierea unității celor două naturi în Cristos, într-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Ierusalim pentru a-i cere lui Iustinian scutiri fiscale; în timpul disputelor teologice, Leonțiu apără conciliul de la Calcedon, însă Sava îl îndepărtează cînd descoperă că e origenist, iar Leonțiu rămîne la Constantinopol și, după aceea, contribuie la introducerea în cercurile imperiale a unor reprezentanți ai origenismului palestinian, printre care Domițian și Teodor Ascida (cf. p. 000). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leonțiu povestește într-o scriere a sa împotriva nestorienilor și a eutihienilor că și el a fost nestorian, dar s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
opere în PG 86/1, pp. 568-620 și 621-784. Cf. R. Aubert, „Gregentios (Saint)”, în DHGE 21 (1986), coll. 1385-1386. 31. Pavel Silențiarul Termenul latin transpus în greacă sub forma silentiaroi îi desemna la Bizanț pe slujbașii (subordonați, administratorului palatului imperial, praepositus sacri cubiculi) ce aveau sarcina de a asigura ordinea și liniștea în palat. Unul dintre aceștia, Pavel, a compus două poeme în hexametri, fiecare cu o introducere în metru iambic, dedicate descrierii Sfintei Sofia și, respectiv, amvonului acestei biserici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cunoscute - prezbiteri proveniți chiar din Constantinopol și alți exponenți ai populației creștine. Semnificativ este însă faptul că era de origine siriacă tocmai cel mai vestit dintre ei, iar un anume Auxențiu, care fusese o vreme gardă de corp la curtea imperială, apoi se dedicase vieții ascetice și trăia la marginea capitalei; lîngă coliba lui, creștinii se adunau și cîntau imnuri. în același timp, apare obiceiul, atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii PG 86, 1, 173 și urm.), de a scrie „tropare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
această perioadă este format din cercurile cele mai restrînse și mai elitiste ale societății bizantine, spre deosebire de cel vizat de literatura hagiografică din aceeași epocă. Autorii sînt în general persoane cultivate sau juriști, care au legături cu ierarhia ecleziastică și curtea imperială; cititorii lor, la fel de cultivați, sînt interesați de istoria ideilor creștine, precum și de evenimentele care au zguduit Biserica în secolele al IV-lea și al V-lea; acestea trebuie să devină subiectul unor reflecții cu caracter religios și politic. în sfîrșit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
II-lea, căruia i se adresează printr-o dedicație plină de entuziasm curtenesc. împăratul, zice scriitorul, să binevoiască să accepte ostenelile sale, să le cîntărească și să le modifice potrivit cu judecata sa personală. Sozomen va respecta norma impusă de cenzura imperială; dacă aceasta va fi voința împăratului, el nu va mai adăuga nici un rînd la opera sa. Se pare că lucrurile au stat chiar așa, dacă în acest fel trebuie înțeleasă neașteptata întrerupere a Istoriei bisericești. Atunci cînd a fost prezentată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a spus că împăratul ar fi intervenit efectiv pentru a cenzura a doua parte a cărții a noua, la care s-ar referi aceste trimiteri, poate pentru că istoricul trebuise să amintească tulburările ce s-ar fi înregistrat în sînul casei imperiale. De altfel, e semnificativ faptul că nu este amintită nici măcar o dată împărăteasa Eudocia, soția lui Theodosius al II-lea, care plecase de la curte în jurul anului 440 și se retrăsese la Ierusalim (cf. p. 000). Pe alții nu i-a convins
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
domniei lui Theodosius al II-lea, este cea mai scurtă dintre toate și, așa cum am spus, în ciuda proiectului inițial, relatează evenimente care se petrec numai pînă în 414; așadar, nu pare să existe nici un motiv care să fi determinat cenzura imperială să elimine toate evenimentele ulterioare, întrucît s-ar fi putut mulțumi cu tăierea pasajelor referitoare la Eudocia. în consecință, adevăratul motiv pentru care istoria a rămas neterminată pare să fie moartea scriitorului. Potrivit proiectului inițial, Sozomen ar fi vrut să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
către împărat, și 448, anul morții lui Sozomen, sau poate ceva mai devreme, pentru că scriitorul afirmă că erezia lui Nestorie este ultima de care ar fi avut cunoștință, așadar, nu știe nimic despre problemele create de monofizism, de care curtea imperială avea să se ocupe începînd cu 448. Opera lui Sozomen e gîndită ca o relatare a evenimentelor ulterioare domniei lui Constantin, pe care le interpretează dintr-un punct de vedere ortodox; în ciuda faptului că subiectul și titlul sînt analoage cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu optica unui bizantin (intervențiile, adevărate sau anunțate, ale unor forțe bizantine în Apus ar fi servit în repetate rînduri la rezolvarea unor situații grave). Secularizarea istoriei este cu atît mai evidentă, cu cît Sozomen acordă o atenție particulară legislației imperiale, care chiar în acei ani era adunată într-un codex și organizată în mod critic la inițiativa împăratului Theodosius al II-lea. Culegerea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 439 și a luat numele de Codex Theodosianus. Istoria lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradiția siriacă mai tîrzie, compilatorul este chiar Zaharia, care este prezentat ca episcop de Melitene, în Armenia. Istoria Bisericii nu mai seamănă acum cu cele scrise de istoricii din secolul precedent. Scrierea i-a fost comandată lui Zaharia de către șambelanul imperial Eupraxios, care voia să știe ce se întîmplase în sînul Bisericii după conciliul de la Calcedon, iar Zaharia relatează ceea ce a aflat și a citit în timpul studiilor sale la Alexandria și Berit, precum și ceea ce putea găsi în documentele care îi erau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Discuția în contradictoriu cu maniheii, scrisă în urma condamnării sectei respective, în 527, de către împăratul Iustinian. Discuția pare să fi pornit de la un episod real: doi manihei lăsaseră un manifest ce cuprindea doctrinele lor în depozitul de cărți al palatului imperial și apoi fugiseră. Supraintendentul depozitului îl rugase pe Zaharia să combată doctrinele acelea, dat fiind că Zaharia scrisese înainte „șapte capitole” contra maniheilor (care însă n-au ajuns pînă la noi). Bibliografie. Texte: K. Ahrens, K. Krüger, Die sog. Kirchengeschichte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
spațiul apusean, Polonia, Austria, Italia, Elveția, cu plecarea din Botoșani și Parisul, ca punct final; și manuscrisul 1024, paginile 236-148, pentru spațiul răsăritean, cu plecarea din Iași, trecerea Prutului, străbaterea teritoriului străjuit de pe fiecare fațadă a instituțiilor publice de Vulturul Imperial rusesc, până la Odesa. Ediția din 2001, "revizuită și adăugită", față de cea din 2000, este considerată de autorii ei, ca și precedenta, "o premieră". Calificativul i se trage de la implicarea traducerii, deoarece textul Însemnările de călătorie ale lui Nicolae Suțu (1831-1847
Seducția manuscriselor by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14974_a_16299]
-
ermetic, ele devin imediat saune, în cel mai adevărat sens al cuvîntului. închipuiți-vă că sînteți obligați să stați "la saună" 19 ore! Nici în Viena nu se face exces de aer condiționat, de unde trag concluzia că verile fostei capitale imperiale erau mai degrabă blînde. Cel mai drăguț amănunt al verilor vieneze sînt vrăbiile. Zoologii ar putea nota apariția unei noi specii: vrabia domestică de restaurant. într-adevăr, în toate grădinile de vară există asemenea ființe mărunțele, care vin țopăind printre
Vara prin Europa by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15006_a_16331]
-
și cu reprimarea sexualității. Genii ale nimicului au propagat nebuloasa unei vieți viitoare, dementa frenezie a apropierii sfârșitului lumii, speculându-se pervers iluziile oamenilor, recomandându-li-se renunțarea la sine, dușmănirea trupului și erotismul suferinței. Spiritul roman exaltat de nobilimea imperială, va fi subminat abil și perfid de către apostolul Pavel, care a pus gând rău eleganței și vieții. Barbarul devenea egal cu cetățeanul iar sclavul cu patricianul. „Cel din urmă va fi cel dintâi”. Iată visul mujicului de oriunde, momeala care
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93032]
-
la „Scrisul bănățean” („Orizont”), „Steaua”, „Utunk”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” ș.a. Va traduce din Stefan George, Bertolt Brecht și din poezia germană din România, iar printr-un intermediar german, va da o versiune la Kyoto sau Tinerii îndrăgostiți din străvechiul oraș imperial de Yasunari Kawabata. Deși cuprinde texte inegale valoric, singurul volum al lui S., culegerea de povestiri și nuvele Ploaia de atunci, apărută în 1967, reușește să contureze profilul unui prozator nu lipsit de interes. Ca mulți scriitori ai promoțiilor ’60-
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
tragicomediei absurde, mocnesc reacții violente ale subconștientului, ca în povestirea Cum a spart un cizmar vioara lui Paraschiv și s-a preschimbat în cățel. SCRIERI: Ploaia de atunci, București, 1967. Traduceri: Yasunari Kawabata, Kyoto sau Tinerii îndrăgostiți din străvechiul oraș imperial, București, 1970, Țara zăpezilor, București, 1995; Franz Werfel, Povestiri din două lumi, București, 1971. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Proza scurtă, CNT, 1967, 11; Z.S. [Zaharia Sângeorzan], „Ploaia de atunci”, CRC, 1967, 15; Valeriu Cristea, „Ploaia de atunci”, AFT, 1967
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
împăratului. Impunerea „semnului” fiarei constituie un element complementar având o dublă semnificație: religioasă, în opoziție cu sfrag...j‑ul cristic din capitolul următor (14,1), și politică/economică: încă din epoca lui Augustus, contractele economice erau încheiate prin punerea sigiliului imperial. „Pecetea” în cauză, înscrisă pe mâna dreaptă sau pe frunte, are drept corespondenți numele și numărul împăratului. Autorul ne oferă un singur indiciu: cifra 666, care din secolul al II-lea și până astăzi a generat zeci de interpretări. Am
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
imediat sancționat. Aceeași reținere, din aceleași motive, după cum am văzut, și în privința figurii Anticristului. În fața unui public păgân, această figură ar fi reprezentat, dimpotrivă, un argument de primă importanță. Miza principală a celor două Apologii este deculpabilizarea creștinismului în fața puterii imperiale. În plan secundar se află sensibilizarea păgânilor și eventuala lor convertire. Descoperim în Iustin un creștin înzestrat cu tehnica persuasivă și puterea de seducție proprii filozofiei. A.D. Nock a arătat în ce punct se întâlnesc, în fond, modelele filozofice păgâne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
De Christo et Antichristo și Comentariu la Cartea lui Daniel, pe de o parte, și cea radical antimilenaristă a celorlalte fragmente, pe de altă parte, este explicat de Donini din perspectiva contactului autorului cu „atmosfera sincretistă” dominantă în mediul familiei imperiale a Severilor. În 1947, Pierre Nautin redeschide dosarul Hipolit, avansând o ipoteză cu totul inedită. Cercetătorul francez pornește de la observația că există diferențe radicale de ordin doctrinar, cultural și stilistic între Contra Noetum și Elenchos, precum și inadvertențe cronologice flagrante între
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip strict eclezial, fără nici o deschidere spre cultura clasică; în schimb, Hipolit din Roma, respectuos față de Roma și non‑milenarist - e o persoană cu o vastă cultură, cu legături la curtea imperială, căruia îi place să‑și etaleze erudiția și preocupările culturale sau științifice. Iată de ce este preferabil să ne gândim la doi scriitori diferiți și nu la unul singur care să fi suferit o profundă transformare interioară”. Spre deosebire de Nautin, care preferă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]