2,143 matches
-
care pare, oricum, să repete schema din epoca minoică (cf., În acest volum, „Religiile preelenice din Creta și Micene”, subcapitolul 2.3b) și În care poate fi deja recunoscută distincția, de altfel nu Întotdeauna respectată riguros, Între animalele destinate divinităților infernale și, În general, morților și animalele pentru zeii olimpieni (Odiseea, X, 516-527). El reprezintă un fel de moment instituțional destinat dialogului cu zeii. Se știu puține, În schimb, despre locurile de cult, care, În majoritatea cazurilor, par a fi ocazionale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sângeros care rămâne oricum o parte a ritului, chiar dacă cea mai importantă și semnificativă. Animalul de jertfă era prin excelență boul, dar erau sacrificate frecvent și alte animale, ca porci, capre și oi. Dacă era destinată morților, eroilor și zeităților infernale, victima era, În cele mai multe cazuri, arsă În Întregime: era enàgisma, care ducea cu sine ideea de contaminare. Thysìa era, În schimb, jertfa pentru zeii olimpieni. Și victimele contribuiau la deosebirea destinatarilor, fiindcă erau de culoare Închisă pentru zeii infernali, deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeităților infernale, victima era, În cele mai multe cazuri, arsă În Întregime: era enàgisma, care ducea cu sine ideea de contaminare. Thysìa era, În schimb, jertfa pentru zeii olimpieni. Și victimele contribuiau la deosebirea destinatarilor, fiindcă erau de culoare Închisă pentru zeii infernali, deschisă pentru zeii olimpieni. Apoi, dimensiunile cultuale ale zeilor și eroilor erau definite și de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ce era folosit pentru haruspicii, datat și el În secolul al II-lea Î.Hr., ce poartă indicații epigrafice referitoare la legătura dintre diferitele zeități și diferitele zone de pe suprafața organului, pe baza corespondenței magice Între Împărțirea spațiilor cerești (și infernale) și organul animalului. Aceste două documente sunt susținute și de alte texte etrusce, dificil de interpretat, dar care au o semnificație religioasă certă, ca „țigla din Capua”, un ritual privitor la sfera infernală pentru diferite luni, Începând din martie până În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
corespondenței magice Între Împărțirea spațiilor cerești (și infernale) și organul animalului. Aceste două documente sunt susținute și de alte texte etrusce, dificil de interpretat, dar care au o semnificație religioasă certă, ca „țigla din Capua”, un ritual privitor la sfera infernală pentru diferite luni, Începând din martie până În octombrie, gravat pe o bucată mare de teracotă descoperită În capitala Campaniei etrusce (secolul al V-lea Î.Hr.), sau „Tăblița de la S. Marinella”, probabil un text oracular dintr-un sanctuar de pe teritoriul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imaginarul religios etrusc din epoca protoistorică Înregistrează existența unei reprezentări teriomorfice sau, În orice caz, non-antropomorfice a divinității. Capace de urne cinerare, asemenea celui de la Pontecagnano (secolul al IX-lea Î.Hr.), pe care se observă reprezentarea, probabil, a perechii infernale, cu extremitățile și chipurile alungite, surprinsă În actul unei Îmbrățișări de natură hierogamică, sau asemenea celui de la Bisenzio (secolul al VIII-lea Î.Hr.), pe care se poate citi celebrarea unui dans războinic În jurul unei ființe gigantice cu trăsături monstruoase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În tradiția etruscă din epoca istorică În mitul monstrului Oltaxe "Olta", ivit din pământ pe teritoriul volsiniilor și ucis de un fulger invocat de Porsenaxe "Porsena" (Plinius, Naturalis historia, XI, 140); aceeași trăsătură monstruoasă și animalică ar fi supraviețuit În infernalele larvaexe "larvae" și În subpământenii dei indigetes - pisciculi din tradiția romană. Nu există Îndoială că, În acest strat mai vechi al religiei etrusce, un rol fundamental le era atribuit forțelor elementare ale naturii, stabilite În cer, În pământ și dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cosentes), fie, În sfârșit, asupra prezenței unor divinități „inferioare” (poate divinități „decăzute”) cu nume ca Geniixe "Genii", Favoresxe "Favores" sau Laresxe "Lares". În aceștia din urmă - ca și În nesigura caracterizare a „grupurilor de zeități” sau În prezența „demonilor” lumii infernale sau a cortegiului lui Turanxe "Turan"-Afroditaxe "Afrodita", desemnați cu numele de lasaxe "lasa", aflat poate În legătură cu cel latin de lar, urmat adesea de o specificare (de pildă, Lasa Vecuxe "Lasa Vecu"viaxe "Lasa Vecuvia", latinizată, așa cum vom vedea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Anaceta Cerria" În oscă, utilizare menită să desemneze niște specializări funcționale sau ample sfere marcate de cupluri care se opun: astfel, etruscul Tiniaxe "Tinia" Calusna desemnează Tinia al lui Caluxe "Calu", sau „puterea” lui Tinia-Zeusxe "Zeus", activă chiar În sfera infernală proprie zeului catahtonic Calu. Tot de importanță mare apare existența unui fond de credințe, comune În Etruria, Latium și regiunii umbro-sabine, referitoare la auspiciu și la augur: nu numai Etruria dovedește că are cunoștințe și că folosește practicile augurale În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poate echivalent al latinului Quirinusxe "Quirinus" și protagonist al mai multor mituri locale; Caluxe "Calu" este un zeu al infernului, iar Peqanxe " Peèan" ar putea fi perechea lui; Caqaxe "Caèa" (sau Cauqaxe "Cauèa") este o divinitate solară, dar având conotații infernale, asemănătoare latinului (Sol) Indiges, chiar dacă panteonul latin nu cunoaște o corespondentă a lui Caqas secxe "Caèas se÷", „Fiica lui Caqa”, probabil „Celeritas Solis filiaxe "Celeritas Solis filia"” din cunoscutul fragment de mantică etruscă ce ni s-a transmis În manieră
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Martianus Capella (I, 45 sqq.); Tivxe "Tiv" este latina Lunaxe "Luna"; Celxe "Cel" (și Atixe "Ati" Celxe "Ati Cel", Cel „mama”) reprezintă, poate, versiunea etruscă a lui Tellus-Ghê; Manquxe "Manèu" (sau Manqurnaxe "Manèurna") pare Înrudită pe plan lingvistic cu zeița infernală latină Maniaxe "Mania", chiar dacă s-ar putea identifica și cu latinul Dispaterxe "Dispater"; Mlacucxe "Mlacu÷" Îi corespunde aproape sigur latinei Bona Deaxe "Bona Dea" și sabinei Cupraxe "Cupra"; Raqxe "Raè" pare să fie o zeitate a tinereții, pusă În legătură cu mantica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca să nu spunem că Întotdeauna, stratul grecesc (de cele mai multe ori de natură iconografică) s-a suprapus divinităților indigene, lăsând, În esență, intactă dedesubt o mare parte a personalităților vechilor zei. După cum Tiniaxe "Tinia" etrusc, care poate fi În același timp infernal și uranian, Întunecat și ceresc, este doar superficial Zeusxe "Zeus" grec, la fel, Menervaxe "Menerva" din Etruria, zeiță a destinului și a oracolelor, nu este deloc identică cu Atenaxe "Atena" greacă; identificarea lui Unixe "Uni" poate și să oscileze Între
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
intermediară” Între cer și pământ; În afară de acestea, incisura umbilicalis, În apropiere de vescica fellea, o a treia polaritate („Olimpxe "Olimp"” versus „Hadesxe "Hades"”?) contrapune un Marisxe "Maris" favorabil (ceresc?), Însoțit de Herclexe "Hercle", unui Maris nefavorabil, Însoțit de Întunecatul (și infernalul?) Tluscõ; polaritatea apă/foc ar putea fi revelată de contrapunerea, pe vesica fellea, Între Neq(uns), evident de apă și favorabil, și Maris, de foc și defavorabil. Aceste polarități fundamentale servesc la sublinierea mai puternică pe „ficat” a unei contrapuneri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinități defavorabile. În această optică, opozițiile radicale Între sfera htoniană și sfera uraniană, Între influențele pozitive și negative exercitate de diferitele zeități sunt mai degrabă o simplificare modernă decât o realitate antică: aceleași zeități pot avea sedes cerești și sedes infernale și, intervenind În viața oamenilor și trimițându-și propriile „indicii”, pot interacționa Între ele, exact la fel cum zeitățile se pot uni Între ele (cf. Tiniaxe "Tinia" calusna) sau pot „coabita” În aceeași sedes, conform cu ceea ce ne Învață cealaltă specialitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Laran", despre care s-a vorbit mai sus, cu corespondentul etrusc al latinului Quirinusxe "Quirinus", strămoș colectiv (la Roma el era „Romulusxe "Romulus" divinizat”) și zeu al curiilor, căruia anticii Îi asociau numele cu lancea și care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură lumea infernală și pe cea a oamenilor, au fără Îndoială aceleași rădăcini comune străvechi și lingvistice cu cele ale credințelor etrusce analoage; tot paralel cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Roma el era „Romulusxe "Romulus" divinizat”) și zeu al curiilor, căruia anticii Îi asociau numele cu lancea și care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură lumea infernală și pe cea a oamenilor, au fără Îndoială aceleași rădăcini comune străvechi și lingvistice cu cele ale credințelor etrusce analoage; tot paralel cu latinul genius pare să fie etruscul Farqanxe "Farèan", ipostază a capacității generative a străbunului nobiliar și a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Caronixe "Caroni", cu desăvârșire necunoscută lumii grecești de la care ea a Împrumutat acest personaj. Așa cum ne Învață unele dintre cele mai semnificative morminte tarquiniene pictate, cum ar fi cele ale „Caronilor”, ale „Demonilor albaștri” și al „Cardinalului”, aceste ființe infernale posedă câteodată epitete diverse (Xarunxe "Xarun", Xarun cunculisxe "Xarun ÷un÷ulis", Xarun huqsxe "Xarun huès") și iconografii diferite - de pildă unele sunt Înaripate, altele nu - și, cu siguranță, au desfășurat În Hadesxe "Hades" funcții diferite: ca să dăm un exemplu, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu barca de pe un mal pe celălalt” (rol care Îi este totuși atribuit de iconografia funerară etruscă), ci și demonul neînduplecat ce Încuie pentru totdeauna În spatele defuncților intrarea În Hades. Acești Caroni se adaugă unei serii surprinzătoare de alte ființe infernale de origine indiscutabil locală, lase sau altele, Între care se remarcă Vanqxe "Vanè", un „Înger al morții”, deținător al destinelor scrise privitoare la fiecare individ, și Tuculcaxe "Tu÷ul÷a", ființă monstruoasă cu aripi În formă de șarpe și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puternică pe care restul documentației o arată ca fiind Îndreptată Îxe "Serapis"n sens medical, lipsit de mituri cu excepția celui de Întemeiere, rod al convergenței unor tradiții grecești și egiptene, figura lui Serapisxe "Serapis" este nouă și, totodată, veche. Trăsăturile infernale și legăturile cu sfera agrară, exprimate În atributul baniței (modius) care Îl caracterizează, dezvăluie profunda lui continuitate cu grecescul Hadesxe "Hades"/Plutonxe "Pluton", dar mai ales cu egipteanul Osirisxe "Osiris" căruia, de fapt, pe tot parcursul istoriei religioase elenistico-romane Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de grea, ba chiar imposibilă, pentru cei răi: podul, larg pentru cei dintâi, le va conduce sufletele În paradis; Îngust pentru cei din a doua categorie, va deveni asemenea unei lame, făcând așa Încât sufletele acestora să se prăbușească În abisul infernal. Motivul da¶n³xe "dae>na>", legat inițial de concepțiile indo-iraniene despre viziunea mentală (Gonda, 1963, pp. 259 sqq.), despre vederea prin ceea ce s-ar putea defini ca ochi al sufletului, prezent pe larg În G³th³, pare să exprime conceptul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au eliminat numele indo-european al cerului (ca obiect al cultului: *dy¶us), Înlocuindu-l cu termenul *nebhos(În rusă, nebo; În avestică, nabah-), care, inițial desemnează norii; 2) termenul *deiwos, „zeu”, dobândește valoare de „demon” (În rusa veche, divú, „pasăre infernală”; În avestică, da¶va„demon”) și este Înlocuit de: 3) *bhogo(În rusă, bog; În avestică, baga-), care, la origine, Însemna „distribuitor (al destinului oamenilor)”; 4) termenul slav pentru „credință” (În rusă, vìra) are un corespondent exact doar În avestică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Polomé (1988) poate fi Înțeles ca un derivat de la germanicul *hlud½, „renume, faimă”, cu sufixul -no-, despre care am mai vorbit În legătură cu Odin; este deci personificarea sau reprezentanta gloriei. Dar Meid (1957) preferă să o vadă ca pe o divinitate infernală, legându-i numele de termenul holda „daemonum turba”, din germana nordică veche. Tacitus (Germania, XLIII) amintește doi zei pe nume Alci: „La naharvali există o dumbravă sacră, În care se celebrează un vechi rit religios. Ritul este condus de un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un capitol esențial dintr-o virtuală Antologie a sadismului (sintagma aparține autorului). Fenomenul analizat aici ar reprezenta un unicat românesc absolut. În termenii lui I., e vorba de „dezagregarea psihică prin schingiuirea deținuților de către alți deținuți”. Personajele unui asemenea scenariu infernal suferă o schimbare radicală de semn: „Victima e transformată metodic în călăul semenului său”. Dintre cărțile publicate în primă ediție în țară, Dimpotrivă (1994) continuă tematic și retoric polemicile inaugurate în volumul Românește, ca și subțirimile categoriale exersate acolo: „O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
Pecican, „Piteștiul” a fost dincolo de iad, APF, 1990, 3-4; Mircea Mihăieș, Arhipelagul MAI, O, 1990, 20; Ion Simuț, Tiberiu Ciorbă, Adrian T. Sârbu, Traian Ștef, Ioan Moldovan, Biografia unei cărți: „Fenomenul Pitești” de Virgil Ierunca, F, 1990, 7; Ion Buzera, Infernalul Pitești, R, 1990, 6; Elena Ștefoi în dialog cu Virgil Ierunca, CNP, 1990, 48; Gabriel Dimisianu, Cărți despre gulagul românesc, CC, 1991, 1; Nicolae Manolescu, Crimă și pedeapsă, RL, 1991, 3; Mihaela Șchiopu, Itinerariul publicisticii românești a lui Virgil Ierunca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
derută permanentă. Personajul pare a se limpezi abia după o serie de întâmplări dure - suferințele și umilințele din timpul stagiului militar, o detenție nedreaptă într-o închisoare populată de ființe bestiale, moartea mamei naturale și a celei adoptive (o femeie infernală) -, care îl eliberează de obsesiile copilăriei, permițându-i intrarea în normalitate. Deși tinde să demonstreze că aparent solida existență vizibilă este construită pe subterane amenințătoare ale sufletului omenesc, romancierul oprește derularea evenimentelor pe o imagine luminoasă, optimistă. P. H. încearcă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]