2,195 matches
-
tuturor elementelor logicului, în acest caz, a regulilor, care sunt înaintea judecății? Un asemenea sens este cu totul exclus. De fapt, judecățile care pot fi necesare în mod absolut sau relativ, doar în funcție de regulile care pot fi astfel, sunt judecăți interpretate, care au deja constituția de S este (nu este) P, care au primit, așadar, o "interpretare" tocmai dinspre reguli. Iar acestea nu sunt în mod absolut factori primi: țin de structura originară S P, fiindcă toate decurg, în necesitatea lor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
făptuirii); b) formula corespondenței alethice; c) principiul identității formale și cel al contradicției ("formale" ar fi un adaos redundant); d) reguli de construcție (și de validare) a silogismelor, reguli care pot fi necesare în mod absolut sau relativ; e) judecăți interpretate, care de asemenea pot fi necesare în mod absolut sau relativ, după reguli (necesare în mod absolut sau relativ). Dat fiind faptul că primele trei niveluri de condiționări au fost puse în discuție, în acest subcapitol despre logica aristotelică, dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către regulile de constituire a silogismului. Abia din perspectiva astfel deschisă putem pune în discuție și modalitățile de participare a judecății la constituirea silogismului. Această îndreptare nu are decât rolul de a evidenția preeminența regulilor de construcție silogistică față de judecățile interpretate, așa cum ea apare în logica-organon aristotelică. Indicatorul acestei apariții este operatorul "trebuie" ("operator", pentru că obligă la o anumită operație, care conduce către necesitatea unei prescripții); "stilul" de prezentare este cel formal.84 Dar nu trebuie scăpat din vedere faptul că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe baza tipurilor premiselor. Figura silogistică are, neîndoielnic, o preeminență la Aristotel. De aceea este firesc să vorbim despre întâietatea sensului formal al logicii-organon. Concluzia unui silogism este dată în însăși formatul structurii judicative originare, ca S P. Trebuie însă interpretată această relație, adică trebuie determinată în forma unei judecăți de predicație, dar nu oricum, ci printr-o construcție logică a cărei primă operație deschide actul căutării mediului. Actul acesta cuprinde operații de includere sau excludere, adică operații de natură extensivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
stabili "cantitatea" subiectului) și verbul (pentru a stabili "calitatea" judecății). Dar este clar că nu judecata ca atare are nevoie de asemenea elemente. Utilizarea lor este legată de participarea judecăților la structura raționamentului. De aceea putem spune că orice judecată "interpretată", care, așadar, are S și P termeni determinați (nu doar formal, ca poziții logice) și verbul a dat un sens relației dintre termenii determinați este, măcar ca posibilitate, participantă la un raționament. În plus, fiindcă o asemenea judecată dă forma
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul lor este de a nu pune în formă "substanța", adică ceva. Ele însă devin "ceva" atunci când substanța este ea însăși. După cum știm din tabela categoriilor, substanța se află în grupa categoriilor relației, grupă care are legătură semnalată, descrisă și interpretată judicativ mai sus cu analogiile experienței. Asemenea tuturor categoriilor, ca forme pure ale intelectului (sau concepte ale intelectului pur), substanța capătă deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar da putința de a fi pusă la lucru și cu alt "material" tematic decât cel heideggerian sau cel presocratic (prezente în analitica existențială). Iar cea de-a doua, diferența ontologică, socotită dinspre actul-de-principiu formulat și comentat mai sus, trebuie interpretată și în limitele unei gândiri înțelegătoare care lucrează cu totul diferit față de "intelect" sau alte "facultăți" judicative, fapt care, de asemenea, deschide conceptul acesta către alte intenții și proiecte de reconstrucție filosofică. Diferența ontologică este nu-ul dintre ființare și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au forțat limita judicativului constitutiv. Dar acest fapt se încadrează chiar în limitele constitutive ale judicativului. Una dintre problemele cele mai semnificative în această privință este aceea a constituirii cunoștinței veritabile. Ea derivă direct din principiu, adică din gândirea-care-se-gândește-pe-sine. Aceasta, interpretată strict formal, implică, așa cum am menționat și mai devreme, două "poziții". Formal, ceva este gândirea care gândește și altceva este gândirea care este gândită. Fie a gândirea în cauză, a gândește a înseamnă, formal, a gândește a'. Dar a este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ordine de semnificații, judecata, ca act constitutiv universal (orice "obiect" de gândire, rostire și făptuire este constituit prin ea), este necesară și, desigur, a priori; iar obiectul acesteia de diferite niveluri de constituire este, întotdeauna evident. Neîndoielnic, evidența aceasta trebuie interpretată ca o evidență judicativă; așadar, am putea spune mai bine "obiect acreditat" și "acreditare", în loc de "obiect evident" și "evidență" (obiectuală). Dacă există un sens "intențional" către dictatura judicativului al celor două elemente ale judecății și o asemenea poziționare a acesteia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în măsura în care fenomenul timpului este însăși esența dictaturii judicativului și cu condiția dovedirii forței sale constitutive față de mulțimea manifestărilor celorlalte trei elemente din structura judecății. Acesta este și motivul principal pentru care am numit operația în cauză "reducție". Totuși, termenul trebuie interpretat și într-un sens generic, fiindcă, în fapt, va fi operat un șir de reducții, urmând ca ultima operație a acestui șir să treacă dincolo de condiția sub care se află toate celelalte, devenind astfel non-judicativă; păstrându-și, totuși, "obiectul": dictatura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
operațională și, cumva, reflexivă, vizându-se încă în mod esențial pe sine, fiindcă distincția formalului operațional față de obiectual nu este încă împlinită. De aceea, încă sunt posibile evaluări diferite ale structurii judicative: când în sens formal, când obiectual. Totuși, abia interpretați, S și P sunt chiar S și P și nu altceva. Desigur, logica îi separă de propriile lor "poziții" și "funcțiuni" determinate judicativ, pentru a-i cerceta în sine, însă nu trebuie uitat o clipă faptul că fiecare constituie o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
având ca agent al trecerii timpul), prinde o determinare generală, care o face să fie "ceva", timpul și ființa fiind de față, adică în "structura" ființării; fiind ambii, în termenii reducției judicative, prezentuiți. Această identitate a timpului cu ființa trebuie interpretată numai ca un rezultat al timpotizării timpului însuși, în sensul ființării care, totuși, nu este el, deși, determinat, chiar el este. Oricum, din conceptul acestei identități nu trebuie scoasă ideea după care timpul și-ar pierde statutul de ființare (determinată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba despre o cantonare a logicului în acest loc. De fapt, acest loc este ținut sub dominația judicativă numai în măsura în care elementele sale pot fi formalizate și trecute sub condiția alethică; adică numai în măsura în care pot fi "logicizate". În acest sens trebuie interpretate și încercările de logicizare a "formelor prejudicative". Între acestea se află și construcția logică a lui Alexandru Surdu din lucrarea Teoria formelor prejudicative, lucrare deosebit de semnificativă în sensul întăririi statutului logic al "locului" judicativului regulativ.234 Cum de scapă subiectul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
comunicat, în cele șapte numere, pe lângă cazuistica generală, câteva date, astăzi, prețioase: mișcarea bolnavilor (alienaților) din "ospiciul de lângă monastirea Neamțu" pe perioada respectivă, câteva cazuri clinice de sughiț particular (psihic), câteva cazuri de tulburări psihice consecutive unor tumori cerebrale (neurofiziologice interpretate corect), "colore cronsiată a pielei" (Addison), "delit de halucinație după gangrena prepuciului", tumoare cerebrală de origine sifilitică, tulburări psihice în fractura de craniu vindecată, cu corelații topografice etc. Cele mai multe dintre comunicări sunt semnate de doctorul Ulle. Este interesant al acești
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de a vătăma") se explică "prin faptul alterațiunii ce o sufere creierul său; de aceea, se poate spune că nocivitatea, la alienat, are un caracter cu totul organic"114. Ea intră deci, după Zosin, în însăși simptomatologia bolii și trebuie interpretată ca atare. Medicul este cel care trebuie să aprecieze gradul nocivității sau capacitatea bolnavului de a deveni nociv. Medicului, din acest punct de vedere, îi incumbă o responsabilitate mare. Societatea nu poate, bineînțeles, să reprime nocivitatea alienatului. Singurele măsuri sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
îi vine bine cel al tînărului furios, neconformist și gata să-și asume riscul evadării Adi Carauleanu a jucat cu aplomb, cu concentrare, personajul lui fiind singura rază de sinceritate și curaj capabilă să se opună agresiunii. Îl susține Bunica interpretată, cu rafinament al mijloacelor și cu o discreție a sentimentului, de Cornelia Gheorghiu. Personaj cu o simbolică limpede, Bunica încearcă să impună măsura bunului simț, tradiționalul optimism și judecata sănătoasă în această lume a derutei, compromisului și violenței. În rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
însă numărul 24, pe care îl consideră un parametru diferit: Pronume Nume proprii Substantive comune personale de pers. 1 personale de pers. 2 demonstrative și personale de pers. 3 uman animat inanimat Ierarhia nominală Dixon (1994: 85) Această ierarhie trebuie interpretată astfel: ● de la dreapta la stânga, posibilitatea nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de reflexivizare R (nu RI). Un verb intranzitiv ca sink 'scufunda' este derivat din corespondentul său tranzitiv prin reflexivizare, existând posibilitatea alegerii între: (a) RI − inacuzativul sink 'scufunda'; (b) R − argumentul verbului sink 'scufunda' trebuie externalizat prin deplasarea NP (deplasare interpretată diferit în cazul pasivului și al inacuzativului). În cazul verbelor inacuzative care nu au corespondent tranzitiv, Chierchia argumentează pentru respingerea ideii că acestea sunt marcate lexical ca fiind lipsite de argument extern (tipul <e, p> este potrivit numai verbe ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că essere este un verb inacuzativ, iar avere este un predicat tranzitiv. 2. VERBUL A FI În această secțiune voi încerca să demonstrez că verbul a fi poate primi o interpretare unificatoare − de verb inacuzativ − atât în cazul predicației locative (interpretată tradițional ca predicat verbal: Ion este la munte), cât și în cazul predicației existențiale (interpretată tradițional ca predicat nominal: Ion este înalt). Ideea de a unifica interpretarea nu e nouă în lingvistica românească. Două puncte de vedere diferite, dar convergente
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
FI În această secțiune voi încerca să demonstrez că verbul a fi poate primi o interpretare unificatoare − de verb inacuzativ − atât în cazul predicației locative (interpretată tradițional ca predicat verbal: Ion este la munte), cât și în cazul predicației existențiale (interpretată tradițional ca predicat nominal: Ion este înalt). Ideea de a unifica interpretarea nu e nouă în lingvistica românească. Două puncte de vedere diferite, dar convergente într-o anumită măsură, sunt exprimate de Neamțu (1986), care pledează pentru interpretarea ca predicat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
garantează definitiv poporului din Basarabia binefacerile libertății de care a fost atât de lung timp și atât de injust privat”. În ansamblul său, Răspunsul guvernului român se distinge prin rigoare științifică și atitudine energică, un act diplomatic ce se cere interpretat și din perspectiva situației actuale. În contextul înfrângerilor suferite de Puterile Centrale în război și a destrămării Imperiului Austro-Ungar, guvernul Al. Marghiloman a fost silit să demisioneze la 24 octombrie/6 noiembrie 1918, formându-se un guvern condus de generalul
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
determinant al natalității. Relația caracteristici personale-sărăcie. De multe ori, presupunerea unor cauze eronate nu se datorează în primul rând unor relații empirice care pot induce în eroare, ci ideologiei, prejudecăților colective ce se sprijină pe unele evidențe empirice, dar tendențios interpretate. Tom Burns (1970) oferă un exemplu clardin acest punct de vedere. Teoria sărăciei, curentă la începutul secolului în Anglia, parte a ideologiei burgheze tradiționale, afirmă că aceasta este cauzată de deficiențe personale, morale, caracteriale. Rowntree a întreprins cercetări amănunțite timp
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
standard este că relația cauzală reprezintă o relație simplă, care intră ca element component elementar al modelelor sistemice mai complexe. Structura reprezintă o mulțime de relații de dependență reciprocă - așadar cauzele - între o mulțime de elemente. Relația funcțională este adesea interpretată ca o varietate a relației cauzale.Oasemenea abordare mi se pare corectă, dar nu completă. Sunt o mulțime de relații cauzale analizate de sociolog care nu sunt incluse nici în cadrul relațiilor funcționale și nici în cel al relațiilor structurale. Ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de Dumnezeu, ci este asemănător prin toate felurile numai Tatălui care L-a născut și nu este din nici o altă substanță sau esență, ci din Tatăl. Și lucrul acesta ni s-a părut că trebuie consimțit că a fost bine interpretat: căci știm că și unii episcopi din bătrâni, și scriitori iscusiți și nobili, au folosit cuvântul de consubstanțialitate în învățătura despre Tatăl și Fiul, adică în raționamentul divin.” (Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea a II-a, cap. XI, în PSB
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
tocmai refuzul lor de a se concepe ca societăți perfecte sau în drum spre o perfecțiune colectivă. întemeiate pe recunoașterea propriei, indefinitei amendabilități, societățile liberale sînt figura unui mers accidentat, dar funcțional, pe orizontala timpului. E o trăsătură care, bine interpretată, interzice sacralizarea socialului și a istoriei, elimină obiectivarea sociomorfică a absolutului, menține distanța dintre imanent și transcendent. Ascunsă în adîncul fiecărui suflet, prezența transcendenței e lăsată mai evident ca oricînd în grija persoanei umane ; se manifestă public prin intermediul persoanei, prin
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]