2,961 matches
-
mulțime de lucruri pentru a petrece acest timp cât mai plăcut posibil? Și cum, ca ființe sociale, e greu să te simți bine de unul singur, de ce să nu fii amabil cu ceilalți? De ce să urăști pe cineva, de ce să invidiezi pe cineva, de ce să porți pică altuia, când e limpede că singurul care suferă în asemenea situații ești tu însuți, autointoxicându-te cu propriile otrăvuri? Profesorul Neculau era foarte tonic, nu doar preda psihologia, ci se și purta cu studenții ca
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
pe soția lui, siberianca Mașa, acolo a cunoscut-o și apoi s-a dus s-o ceară de soție familiei ei din Siberia! Brzezinski? Cred că are sau se apropie de 80 de ani, însă era într-o formă de invidiat. Dar a mai prevăzut cineva prăbușirea comunismu-lui, chiar puțin mai înainte: tânărul pe atunci Emmanuel Todd, în L'Empire éclate. Și chiar la fel de tânărul istoric rus Amalrik, mort în accident sau asasinat în drum spre conferința post-Helsinki de la Madrid, în
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
falsum-ul etc. Oricum, dacă poetul ține să sublinieze acest lucru, fără îndoială, o face pentru că în ansamblul error-ilor ovidiene era inclusă și "perceperea de compensații". De asemenea, în altă parte, Ovidiu subliniază că vina sa nu are nici o legătură cu invidia, adică cu ura, cu ranchiuna, cu aversiunea poetului față de cine păcătuiește 85. Ultimele versuri la care am făcut trimitere ne aduc un nou element în determinarea a ceea ce poetul considera a fi vina sa: oricum, e vorba de o culpa
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ceea ce va face și cu Augustus că îi va consacra tot ceea ce a mai rămas viu și eficient în propriul spirit. De altfel, însuși Germanicus este poet, ca Ovidiu: când merge la război, când scrie versuri, cu o ușurință de invidiat pentru oamenii de meserie. În cele din urmă, Ovidiu imploră pentru un loc mai puțin îndepărtat de solul ausonic. Oricum, un lucru e cert: faptul că Ovidiu i s-a adresat tânărului Germanicus prin intermediul lui Suillius demonstrează orientarea diferită a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de mărfuri), purtătoare de bunuri materiale și de bunuri de prestigiu, semn ale ierarhiilor de putere, aceste practici erau oficial condamnate, ba chiar puteau atrage după sine pedeapsa capitală. În fapt însă, ele erau tolerate, chiar încurajate, atâta vreme cât nu stârneau invidia sau ura la vârf: Ceaușescu însuși se lăuda adesea că el nu are salariu, pur și simplu fiindcă avea toata țara la dispoziție. Miniștrii lui dădeau și primeau mită constant, în genere în obiecte, inclusiv cuplului prezidențial, iar la scara
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
se pot împăca cu inactivitatea, lenea ci mereu sunt în criză de timp, abordează și alte domenii decât cel în care sunt performante Modalități atrăgătoare de stimulare materială și morală. Evident, un premiu substanțial, o medalie, o situație materială de invidiat canalizează eforturile spre realizarea unor idei și valori deosebite. 6. Curiozitatea. Este un factor motivațional fiind dorința de a cunoaște, de a înțelege ceva nou, ieșit din tipare. Se manifestă mai intens la copii, prin interminabilele întrebări puse adulților. Aceștia
Idei și proiecte by Elvira Grigoraș () [Corola-publishinghouse/Science/1213_a_2053]
-
atunci cînd analiza, cu o rară finețe, momentul de grea cumpănă în care se afla, între viață și moarte, baciul moldovean: „Dacă lipsa de reacțiune ar fi rezultatul unei insuficiențe organice, fără alte echivalențe, situația rasei n-ar fi de invidiat: ea ar fi numai semnul decadenței, a unei descompuneri fără nici o utilitate, fără nici o contribuție la totalul civilizației omenești, pe cînd, dimpotrivă, ea este dovada unei vieți interioare, a unei bogății sufletești care, dacă nu se traduce în fapt, se
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pe Dunărea veche. Mai încolo, un ditamai TIR-ul își făcea cu greu drum spre bac. Stăteam și noi la coadă și într-un târziu, ne-a venit și nouă rândul să ne mișcăm. Pe bac era o ordine de invidiat. Mașinile, foarte multe la număr, căci erau un bac mare, stăteau în coloane, una după alta, iar printre ele localnici, care mergeau cu treabă în Dobrogea. Lângă noi era un grup de pescari cu niște bețe lungi de bambus, rudimentare
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lapte fermentat și a urină de copil. Duminica se va duce la biserică îmbrăcată elegant, reclamă vie a bunului mers al afacerilor familiei Marincioglu. Femeile vor întoarce capul după ea și fără să-și miște buzele își vor exprima șoptit invidia: „Ce noroc a avut Lavinia asta!” Lacrimi mari i se rotunjeau în colțul ochilor și, până să se rostogolească pe obrajii palizi, le ștergea grăbit cu batista din dantelă. Tata, din capul mesei, vorbea încontinuu, politică și numai politică, aruncând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
își permitea să se întrebe asupra veridicității dictonului „mai bine o pace strâmbă decât un război drept”. Toți cei rămași în mica sală elegantă, dacă ar fi fost puși în situația de a aprecia atitudinea marelui logofăt, ar fi exprimat invidia față de nepotul care nu acceptase să fie nici măcar spectator la această scenă. Fără să vrea, pentru o clipă Mihai își aminti de femeia cu ochi obsedanți și cu sprâncene negre arcuite. Îi venea să urle: Unde ești, mamă? Te caut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
au desfășurat lucrurile îl pusese pe gânduri. Io Constantin Brâncoveanu era discipolul lui și eruditul stolnic își spuse în gând, cu oarecare amărăciune: „Pare se că am în față un domnitor deosebit, cred că și răposatul Șerban l-ar fi invidiat”. Au pornit de la Mitropolie spre Curte. Ca la sărbătoare, mergeau în frunte ostașii, apoi, călare pe calul împodobit ținut din scurt de frâu, vodă Constantin, după el boierii potrivit rangului. Clopotele Mitropoliei băteau vesele anunțând țara că a fost ales
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
beizadea Ștefan, îndată ce apăru de după o cotitură a dealului șirul de calești și de călăreți. Vodă se mulțumi să zâmbească doar, imbrohorul însă se închină a mulțumire și spuse politicos: — Ești fericit, Constantin bei, până să te întâlnesc nu am invidiat pe nimeni, acum însă te invidiez și-mi pare rău că nu am și eu un fiu ca fiii măriei tale. Beizadea Ștefan cunoaște la oameni și asta este un mare dar. Îți mulțumesc, prințe, pentru încrederea ce-mi arăți
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cotitură a dealului șirul de calești și de călăreți. Vodă se mulțumi să zâmbească doar, imbrohorul însă se închină a mulțumire și spuse politicos: — Ești fericit, Constantin bei, până să te întâlnesc nu am invidiat pe nimeni, acum însă te invidiez și-mi pare rău că nu am și eu un fiu ca fiii măriei tale. Beizadea Ștefan cunoaște la oameni și asta este un mare dar. Îți mulțumesc, prințe, pentru încrederea ce-mi arăți. Înțeleg că nu mai trebuie să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
indiferentă starea lucrurilor de pe pământ, viața și faptele oamenilor. Entitățile celeste veneau în calitate de mesageri, sfătuitori, ghizi, păzitori s-au pedepsitori, cooperând cu omul dar și ocrotindu-l. Marea putere păgână vecină, nu privea cu ochi buni progresul Edenului. Împăratul Baltazar invidia succesele redutabile ale acestora, punând la cale planuri secrete de atac armat și invadare. Egoismul și lăcomia lui Baltazar, stăpânul atotputernic al regatului vecin, învinsese. Imprevizibilul atac, a fost scurt și decisiv. Încurajați de slaba opoziție a adversarului, cotropitorii au
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ochi, dar cu un glas domol, gospodăresc. Pâș, pâș, și... Și arătă cu mâna în depărtările închipuirii. Țelul prea sigur al vieții sale nu-i mai plăcea, bănuia, intuia poate că destinul meu avea să fie mai aventuros și mă invidia? Râsul meu triumfător i-o confirma, se dăduse de gol, dar era alături de mine, nu avea în firea lui nimic obtuz sau ranchiunos. - Bine, zic, hai să fugim! - Clar!... Ne facem marinari. Sau mergem pe jos, ca Mihai Tican Rumano
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
erau oameni adevărați, În care aveai Încredere, care te ajutau când aveai nevoie, nu să te jefuiască, să te Înșele. Păcat, mare păcat! În loc sa avansăm, regresăm. Îmi plac oamenii frumoși la suflet. Pentru că ei nu știu să urască, să invidieze, să facă rău cuiva. Frumusețea și bunătatea li se oglindesc pe chipurile lor luminoase, cu intenții bune, fără riduri și rictusuri. Ei sunt răbdători, blânzi, calzi, sinceri, tandri, romantici, știu să discearnă, să fie exigenți când trebuie, decenți, onești și
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
era în toi. Toamna îi dădea de lucru lui Florin și mie, care așteptasem o vară întreagă să mă plimb cu tractorul peste pământul plin de roade al satului meu. Purtat de colo-colo, când în cabină, când în remorcă, eram invidiat de toți prietenii mei. Mai puțin de profesorii de la școală care se plângeau mamei că lipsesc prea mult. Îmi primeam eu papara apoi acasă, da’ eram liniștit. Mă mulțumea gândul că dacă nu mâine, poimâne fug iar. Ieșisem de la școală
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
rece ai pantalonilor. Ridică privirea spre fruntea mată a lunii, în jur, infinitul lichefiat care îi ignora gândul și întrebările. „Bilanț pozitiv, am reușit, chiar dacă biografia mea nu le convenea, locuiesc în București, lucrez la cel mai mare institut. De invidiat !“ Ciocănea undeva un lung braț metalic. Nu reușea să se rotească, să vadă cine se apropie. Nimic n-ar înlocui vecinătatea vindecătoare a mării. O săptămână darnică, îngăduise orele fiecărei zile și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fost tu aici, n-aș fi avut atâta încredere în mine însumi... Dar vezi, chiar noi, care ne-am apropiat sufletele prin suferințe comune, și noi trebuie să ne împărtășim zbuciumările într-o limbă străină! Atunci cum să nu-i invidiem pe cei morți, Bologa? Locotenentul nu-l mai asculta. Liniștea lui Klapka însă îl neliniștea mai rău. Întrebă deodată cu un fir de nădejde în privire: ― Și crezi d-ta că-i sigur?... Căpitanul după o șovăire scurtă răspunse hotărât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vậntul sau ca pậraiele. Intr-un tậrziu, vizibil afectată, am conștientizat că Yon era îmbrăcat tot în negru, că un “noian” la fel de negru îi stăpậnea sufletul obligat prea devreme parcă să împlinească datini nedorite.Un lucru îmi devenise clar: o invidiam pe moartă și mi-aș fi schimbat imediat destinul cu al ei. Prețul integral al vieții, cum bine zicea Eliade, îl dă numai moartea. Adieri dulci de amurg de vară se scuturau printre plopii din curtea bisericii, cărora începuse să
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
chipeș de altădată care era cật se poate de natural în dorința lui arzătoare de dragoste. Eu însă devenisem artificială, cerebrală, analizam fiecare gest, fiecare privire, ca și cum bărbatul acela s-ar fi aflat în fața unei fortărețe greu de cucerit. Îl invidiam pe Yon că putea trăi adevărat, îi simțeam pasiunea arzătoare, primitivă chiar, și dorința de a-mi acapara cu totul ființa. Acum mi se pare că niciodată nu l-am iubit mai mult decat în noaptea aceea interminabilă...Atunci am
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
femeile la dans. Ce-aveți cu moni, nu e și ea femeie? Și ce femeie, mie Îmi place de ea, s-a mai cizelat, are profesor de palavrageală, umblă pe podiumuri cu haine scumpe pe ea, pe unele le roade invidia, cred eu... A făcut fata hocus pocus din trupul apetisant, i-a sucit mințile irinelului și gata, altele n-ar fi făcut la fel? Acu’, dacă intră și-n politică, e realizată... Sandu Șpriț Îl privește pe Gore cu milă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Mă ling pe degete când iese carnea din untură, ca la mama acasă... O viață avem și trebuie trăită! Voi cu porcu’, eu cu mândra... Gore se Înfige În ibricul cu vin și umple cupele cu o dexteritate demnă de invidiat. Mai aruncă și un ochi pe fereastră și ridică din umeri, a pagubă. Vântul spulberă frunzele, iar picăturile de ploaie bat darabana cu o indiferență strigătoare la cer. Ce să faci tu la maiami bici, Sănducule, acolo nui de tine
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ori a făcut-o dureros de târziu. Marii reformatori nu s-au întâlnit cu odihna decât pe cruce. Merită să muncești toată viața pentru un bust. Chiar dacă posteritatea te va scăpa de apăsarea lui. Atât gloria cât și anonimatul își invidiază reciproc privilegiile. În definitiv, și pleava a pus umărul la gloria pâinii. Toată viața, creatorii de artă nu fac decât să-și construiască absența. Tot mai mulți oameni sunt tentați de scurtătura vicleană spre podium. Oamenii de geniu ni se
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cei care îți oferă o șansă să te înșeli. Cea mai mare grijă a noastră e să rămânem în viață, nu să trăim. Orice societate are în dotare și imbecili. Depinde însă pe ce raft îi așază. Proștii nu-i invidiază pe cei inteligenți. Îi compătimesc. A ajuns în culmea ratării. Îl laudă toți proștii. Cel care rage nu mai are nevoie de adeverință că-i măgar. Imbecilii nu se încumetă să transforme lumea. Le vine mai ușor să o răstoarne
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]