2,352 matches
-
dumneavoastră, domnule, cum se mai descurcă?“ izbucnea ea deodată vioaie din capătul de masă unde ședea, provocându-l pe tata, care, după o zi de hărțuială, nu era prea dornic să comenteze probleme de stat cu o persoană ciudat de ireală, care n-avea habar de ele și nici n-o interesau. Crezând că se vorbea despre muzică, bolborosea: „Dar și tăcerea poate fi frumoasă“. „Vai, dar Într-o seară, Într-o vale pustie din Alpi, am auzit efectiv Liniștea.“ Asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ba cu petreceri cu pături pe noi, cu artificii, cu o mare scăldată În lumina lunii și o cantitate frumușică de Muscat Lunel din Crimeea, hârjoneala amoroasă era În toi; și Între timp, pe acest fundal frivol, decadent și Întrucâtva ireal (care - Îmi făcea plăcere să cred - reconstituia atmosfera vizitei lui Pușkin În Crimeea, cu un secol În urmă), Lidia și cu mine practicam un joc de oază născocit de noi. Ideea care stătea la baza lui era parodierea unei abordări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nenumărate ori și Întotdeauna la fel, cu același aer dezgustat pe care-l avea chipul lui cu nobile cute de pe frontispiciul operelor sale complete. Presupun că pentru un observator detașat ar fi ușor să facă haz de toți acei oameni ireali care mimau În orașe străine o civilizație moartă, mirajele Îndepărtate, aproape legendare, aproape sumeriene, ale St. Petersburg-ului și ale Moscovei din perioada 1900-1916 (perioada care, chiar și În anii douăzeci și treizeci, părea perioada 1916-1900 Î.Hr.). Dar cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu mine am văzut ceva asupra căruia nu i-am atras imediat atenția copilului nostru, pentru a se bucura pe deplin de splendidul șoc, de Încântarea și fericirea pe care le va simți când va descoperi, În fața ochilor lui, prototipul ireal de real al diferitelor vapoare de jucărie pe care le-a manevrat În băița lui. În fața noastră, acolo unde un șir discontinuu de case se Înălța Între noi și port și unde ochiul Întâlnea tot felul de nimicuri, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
garsonierei mele am constatat că nu mai puteam să intru. Pierdusem servieta în care erau cheile, actele, hârtii felurite. Buimac, am rătăcit apoi prin oraș, încercând să mă adun, să revin într-o lume care, dintr-odată, mi se părea ireală. Eram fără identitate, fără amintiri, mahmur și copleșit de-o oboseală... metafizică. Mergeam alandala, buimac, pe Bulevard. Încă nu se ridicase ceața, erau puțini trecători și, cu un gând tulbure, credeam că pe undeva, între Biblioteca Armatei și Cișmigiu, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dădeam seama, instinctiv, că realitatea devine adevărată, profundă, frumoasă numai dacă o scrii. Intuiam că literatura dă sens vieții. Ficțiunea face lumea coerentă. Că tot talentul unui prozator nu este de a copia realitatea, ci de a-i descoperi contururile ireale, fabuloase. Ireale în sensul de ascunse, nu bazaconiile subconștientului, ale incoerentului. Știam că arta prozatorului este de a ridica giulgiul realului (sună pășunist, dar n-am altceva la îndemână) și de a arăta adevărul etern al trecătoarei (na!) clipe. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
instinctiv, că realitatea devine adevărată, profundă, frumoasă numai dacă o scrii. Intuiam că literatura dă sens vieții. Ficțiunea face lumea coerentă. Că tot talentul unui prozator nu este de a copia realitatea, ci de a-i descoperi contururile ireale, fabuloase. Ireale în sensul de ascunse, nu bazaconiile subconștientului, ale incoerentului. Știam că arta prozatorului este de a ridica giulgiul realului (sună pășunist, dar n-am altceva la îndemână) și de a arăta adevărul etern al trecătoarei (na!) clipe. Nu știam nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără a ne mai pofti să revenim. Am mers târându-ne până la statui. Troleibuzele nu mai circulau de mult. Prinsese iar să fulguiască. Luminile orașului erau stinse. De undeva doar, din înălțimi, venea strecurată printre vălătucii fulgilor o lumină lăptoasă, ireală în așezarea ei peste umbrele negre ale statuilor, ale clădirilor din jur, peste silueta masivă a Universității conturându-se ca o părere dincolo, peste Bulevard. Era liniște. Doar fulgii foșneau, învălmășiți, rotocoliți, de parcă trecea o făptură de vălătuci și umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre buzunarul stăpânului, iscodind cum să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment. Mă simt acum vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei. Dureroasă, apăsătoare, în cadența zilelor mele. Abia textul acesta în care cobor dă contur vag vinovăției mele. Vina de a fi slăvit, poate, ticăloșia. Vina de a nu fi crezut celui prigonit. Vina de a fi tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și primitoare, straniu luminată, Într-o tonalitate difuză pe care i-o ofereau zeci de găuri micuțe sfredelite În peretele de stîncă și În care urzeala cuiburilor de părăsi marine formase, de-a lungul veacurilor, un fel de persiană neobișnuită, ireală și delicată. Străbătu Încet minunata sa descoperire; băgă de seamă că galeriile Înguste Înaintau și mai mult spre mijlocul insulei și dădu, În cel mai Îndepărtat ungher, peste un mic grup de stalactite din care picura apă curată, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai devastator decît seismul care-l provocase, iar cînd, după retragerea apei, Oberlus se ridicase foarte Încet pentru a contempla neîncrezător amploarea stricăciunilor, Înțelese că acel loc nu fusese o adevărată insulă pustie pînă În noaptea aceea. O lumină roșie, ireală, Îndepărtată și străină scălda totul, Înfricoșător incendiu ce se Întindea, pare-se, la linia orizontului, spre nord-est, și din al cărui centru se Înălțau enorme limbi de foc și bucăți incandescente de jeratic ce păreau să pîrlească stelele din Înălțimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
era cea mai minunată și mai incredibilă din tot ce se putea imagina. Se lungi pe pătură, Își Înclină capul și Îi zîmbi lui Diego Ojeda, care Începu s-o mîngîie tremurînd, uimit fără Îndoială de faptul că acea făptură ireală și aproape divină urma să fie a lui. Se aplecă apoi s-o sărute, un sărut lung, dulce și cald, În același timp timid și pasional, pe care ea i-l Întoarse cu dragoste, și, În cele din urmă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
e ca și cum n-ar fi. Și dacă lucrurile se schimbă doar prin actul privirii, înseamnă că nimic din ce văd, aud sau simt nu are nici o realitate, dat fiind că reacționează la faptul că eu privesc. Deci ceea ce văd e ireal, iar ceea ce nu văd nu există. Uneori chiar mă sperie și nu mi-e ușor să vorbesc cu cineva despre asta, pentru că atunci când sunt într-o dispoziție foarte proastă trebuie să fiu singur, ca să nu se schimbe nimic prin comunicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
expresia aia de „hai să râdem de Ben“ pe față. Las-o baltă, Hol. — Nu, continuă. Nu mai fi așa sensibil. O să încerc să înțeleg, promit. —E chiar simplu - dar mă sperie. Câteodată simt că toate lucrurile din jurul meu sunt ireale, pentru că nu pot să le privesc fără să le schimb. Cred că asta încerc să spun. Apropo, ce mai face tatăl tău? —Tata? — Da. Nu prea ai vorbit despre el în ultima vreme. Mereu făceai asta. Mă întrebam doar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
în perioada aceea, n-aș mai fi rezistat o clipă - slavă Domnului că o parte importantă a felului în care prezint un caz a fost dintotdeauna artificială. Aveam nevoie de toate abilitățile pe care le puteam mobiliza în perioada aceea ireală pentru a mă abține să nu urlu tare - mai mult de bucurie, în momentele acelea de început, dar uneori chiar de groază. Dar știam că nu peste mult timp va trebui să dau ochi cu casa și cu Judy. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sunt cu atât mai greu de crezut. Ideea că ar putea cineva să-l găsească pe tata atrăgător din punct de vedere fizic, în afara faptului că gândul în sine e destul de respingător, din punctul meu de vedere, e atât de ireală că nu pot să mi-o bag în cap. Se spune că le este imposibil copiilor să-și imagineze părinții făcând dragoste: ei bine, Ben și cu mine discutam despre asta și chiar dacă ne gândeam că e improbabil pornind de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fapt iau hotărârea corectă. Tu-nțelegi ce zic, nu? Să-mi scrii-n curând, Crystal - o să mă simt așa ciudat acuma până se termină cu toate. Oare chiar o s-o fac? Nu-mi vine să cred - mi se pare așa ireal. Dragoste și pupicuri, Stacey Charlie C redeam că viața mea devenise și așa suficient de ireală, cu plecarea mea din căminul familial și cu faptul că locuiam cu o casieriță obeză în Streaham, dar când am sunat-o înapoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mă simt așa ciudat acuma până se termină cu toate. Oare chiar o s-o fac? Nu-mi vine să cred - mi se pare așa ireal. Dragoste și pupicuri, Stacey Charlie C redeam că viața mea devenise și așa suficient de ireală, cu plecarea mea din căminul familial și cu faptul că locuiam cu o casieriță obeză în Streaham, dar când am sunat-o înapoi pe Sally după mesajul disperat pe care mi-l lăsase la birou, mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cu adevărat. Pricepi? ― Bineînțeles. Lucrară un timp în tăcere. Își scoseseră cămășile. Sudoarea le lustruise torsurile goale, păreau turnați în bronz, lumina chioară de mucegai învăluia totul într-un abur umed. Scarlat trăi pentru câteva clipe un sentiment acut de ireal, imaginile se diluau. Dascălu îl atinse cu degetul. Zâmbea cu ochi strălucitori, iar trăsăturile destinse își pierduseră linia bruscă. ― Nu-mi place să fiu singur. Vrei să fii prietenul meu cel mai bun? Căruntul își coborî pleoapele și înfipse adânc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ghinde moi de fistic, perlele puse la rochia neagră în cinstea lui Mirciulică, basmele spuse la gura sobei, divertismentele cu Interpolul râzând înfundat sub sutana abatelui Brown apoi celelalte, poveștile înfricoșătoare legate de tabloul lui Goya. Toate însăilau o atmosferă ireală, trădau vocația înnăscută a Melaniei pentru fantastic și fără îndoială o amputare la fel de autentică a simțului ei moral. "E amorală. Ceva ciudat! Nu și-ar băga niciodată mâna în buzunarul cuiva, pentru nimic în lume n-ar comite o impolitețe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Rafael i s-a arătat în noapte, pe zidul camerei (după o viață în care s-a rugat să poată picta chipul Fecioarei - și, începându-l, s-a simțit strivit de neputință), tabloul întreg, desăvârșit, cu chipul într-o lumină ireală și mișcătoare al Maicii lui Dumnezeu, viața i s-a descărcat într-un spasm cu șuvoaie de lacrimi, sfințindu-i dragostea: Apusul a dobândit astfel una dintre puținele sale icoane, atât de puternică și de unică. Sfârșind de înfățișat icoana
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
absolutul debilitat nu se regenerează decât prin vacanțe). Avem nevoie de o nouă dialectică a greșelii, a păcatului. Atunci orice profeție va deveni inutilă. * Câtă vreme teologia pune în centru omul material, aberațiile și inepțiile spectaculoase fac deliciul posterității. Probleme ireale, de pildă dacă „Dumnezeu poate reda fecioria unei femei care a păcătuit trupește“, furtunos dezbătută în Evul Mediu catolic, au creat adevărate schisme. Tot ce nu are de a face cu credința își află un teren sublim de discuție în
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
seamănă, de obicei, cu un alai funerar. —Gingertini? Întrebă un chelner, oferindu-ne o tavă cu băuturi de culoare oranj aprins. Ca tot restul personalului din noapteaaceea, era și el costumat ca Donald Trump 1: frac, freza de rigoare, bronzul ireal. Chelnerițele erau clone ale Melaniei 2, cu părul brunet pieptănat În cocuri Înalte ca niște zgârie-nori, având forma unor stupi și cu trupurile Înghesuite În niște rochii de mireasă atât de strâmte, că amenințau să le sufoce. Adevărata Melania este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu era deloc așa. Mi-a spus mai târziu că a luat hotărârea să se căsătorească cu mine de când m-a văzut mergând spre el, În cortul de pe terenul ăla de polo. Nu-i așa că e romantic? Parcă ar fi ireal, nu? —Hunter, dar În tot acest timp În care eu Îți povesteam de Lauren, cum că este Îndrăgostită de acest bărbat, care era logodit, de ce nu mi-ai spus că nu era așa? am Întrebat. Hunter nu răspunse imediat. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
unu-doi pași, lângă primul. Dar, iată că apare în goană al treilea... apoi, și încă unul, și încă unul, la fel trecând pe lângă primii, așezându-se și ei, înșirați pe creastă, profilâdu-se pe cerul auriu cinci siluete, neclintite... ca ireale. Era ceva măreț... ceva maiestos, dar, și înfricoșător. - Trebuie să fie lupi din stepele ucrainiene... șopti boierul, mari, suri-cenușii, nu-s de pe la noi. - Da, de-o noapte, cel mult două...au trecut Prutul înghețat prin dreptul Fălciului, șopti pădurarul la
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]