4,886 matches
-
omului de a Înțelege, de a-și explica mai bine complexitatea psihologică a ființei sale, În care coexistă numeroase calități și defecte, iar pe de altă parte, din dorința de a face ca prin observații și reflecții profunde, cu caracter ironic sau sarcastic, fiecare dintre noi să poată realiza o cunoaștere de sine obiectivă, indispensabilă luării unor atitudini de Îndreptare și autoperfecționare. Defectele, ca și calitățile aparțin, unele, naturii intime a omului/eredității sale, altele se structurează ca trăsături negative de
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de suplețe și expresivitate: astfel, pentru a reda cu pregnanță conținutul ideatic și emoțional al proverbelor, ea face frecvent apel la epitete, metafore, alegorii, personificări, comparații, paronimii etc. Aceste mijloace stilistice sunt menite să pună mai bine În valoare nuanțele ironice și să dea „tâlcului” o notă sporită de subtilitate sau de expresivitate. De obicei, În proverbe exprimarea este alegorică, are un Înțeles ascuns (indirect, figurat), deoarece adevărul exprimat direct, printr-o ironie sau satiră nevoalată, ar putea răni prea mult
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu greșește. Greșim uneori, dar prin aceasta demonstrăm, cel puțin, că suntem intens preocupați de ceva.) Nu se poate face decât făcând. (Nu poți schimba lucrurile cu angajamente sau promisiuni, ci acționând. De aceea, un alt proverb constată În mod ironic: „șade cu ochii-n podele ș-așteaptă să-i cadă stele”.) „Ideile nu trebuie numai gândite, ci și trăite.” (A. Malraux) Munca n-a dezonorat niciodată pe nimeni. (Desigur, acea muncă cinstită, care ne dă posibilitatea nu numai să arătăm
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Noica: „Adevărurile noastre cerșesc contra-adevăruri”. Μ Comportamentul timizilor ne atrage atenția asupra sensurilor extrem de variate ale „limbajului tăcerii”, la care aceștia recurg atât de frecvent (de exemplu, tăcerea cuminte, supusă, ascultătoare; tăcerea Încruntată, tensionată, amenințătoare; tăcerea inhibată; tăcerea complicitară; tăcerea ironică, dezaprobatoare, disprețuitoare; tăcerea meditativă, filosofică; tăcerea derutantă, voit ambiguă etc.). Μ Ideea care contrazice o altă idee, devenită consacrată, chiar dacă pe moment nu o poate infirma, va impune totuși respect, deoarece exprimă curajul unui nou Început În gândire. Μ Despre
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de a nu compara mereu răspunsul afectiv al iubitei (sau al iubitului) cu cel pe care ni l-ar fi dat un partener ideal În iubire (la care cu toții am visat). Μ Filosoful Emil Cioran se Întreba, În felul său ironic, dacă claritatea diferențierilor din gândire, pe care unii o etalează cu emfază, este cu adevărat rodul unei capacități intelectuale reale, sau nu cumva ea este o dovadă a abilității acestora de a aborda probleme facile, evitându-le, În schimb, pe
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
singurul aspect al expresivității umane care nu poate mima, care nu poate Înșela: ochii preiau și exprimă involuntar cele mai imperceptibile și, totodată, intime mișcări ale vieții noastre sufletești (sunt, astfel, priviri liniștite, ascetice sau visătoare; priviri Încruntate, tensionate; priviri ironice, disprețuitoare; priviri reci, distante, indiferente; priviri fixe, Întunecate, care trădează confuzia sau obsesia etc.). Μ Tot ceea ce intră În fondul nostru de trăiri intime cuprinde un Înalt coeficient de subiectivism, deoarece aceste trăiri exprimă, de fapt, atitudini conservatoare ale eului
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
căsătorită cu Dan Culcer. M. cultiva o proza neagră, caustica, pe alocuri crudă, scrisă într-un limbaj adecvat. Schițele din Intrare liberă sunt pline de drame mici, compuse cinematografic, ușor exasperante. Prozatoarea mânuiește perfect procedeele optzeciste, dar fără obișnuitele comentarii ironice, ci cu îndrăzneala, patetism și „inhibiție controlată”. Contactul cu o lume depreciata și rea se adâncește în imagini pătimașe, violente, nevrotice. Romanul-manuscris Neputința, tradus în franceză cu titlul S’îl est défendu de pleurer (1988), este un pamflet-invectivă, fără o
MAILAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287957_a_289286]
-
curente. Decorul unui mic oraș american, Gas-City, în care Ovid S. Crohmălniceanu se grăbea să vadă transpusă „experiența de viață a anilor trăiți în universul «socialismului real»”, îi oferă autorului rama necesară unor ficțiuni care proporționează corect banalul, fantasticul și ironicul. Ca eventuală tehnică se remarcă indistinctul tempourilor narative, „discursul ironico- blazat” (Ov. S. Crohmălniceanu), cu efectul că suspansul este aplatizat, iar monotonia substituie, fie și parțial, subiectele. Gas-City e totuși departe de a fi locul unde nu se întâmplă nimic
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
renunță la accentele romantice anterioare în favoarea autoironiei și a distanțării de civilizația ce alienează. Deși mai crede că „fiecare literă are sunet și culoare”, poeta se descoperă ca entitate aberantă în noua ei lume. Restructurarea interioară propune și alte echivalențe ironice, eul liric simțindu-se „în renovare”, ca o clădire împresurată de schele „de zidărie”. Erotica sună și ea mai puțin extatic în Intermezzo, metaforele sugerează stingeri printre „frunzele remușcării” sau transformă arghezian mierea în venin. Decupajele lirice ale realității israeliene
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
ca și în inima trăirilor incandescente ale celei care scrie. „Ochii poetului ard”, literele carbonizate devin „semne negre încercuite”, îmbrățișarea iubitului lasă o „arsură”. Poeta se identifică firesc cu o mitologică întrupare chineză: „Dragon am fost, fantastic și rar”. Metafora ironică închipuie o lume a fragmentelor dezarticulate, spre a sugera absurdul civilizației contemporane, corsete, capete de păpuși, măști de bufon compunând un colaj suprarealist alegoric. Magia pietrei (1995) se organizează în jurul mineralului ca simbol al eternității condensate. Piatra clădește temple, nu
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
că lipsește, iar compunerea riscă nu o dată să devină ternă și reductivă, cu elemente de minorat literar. În timp ce o categorie, „bieții oameni”, cărora viața fără orizont le-a fost hărăzită, este văzută de autoare când indulgent, blajin, când cu bunăvoință ironică, ariviștii, ignoranții cu ifose sunt lăsați pe seama vorbelor pe care le scot, vorbe înscenate în savuroase dialoguri inepte, trimițând ici și colo spre lecția lui I.L. Caragiale. Cu toate că inflexiunile în cheie idilizantă răzbat din multe pagini, M. știe uneori să
MANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287993_a_289322]
-
Ion Creangă” al Academiei Române (1985) și cu Grand Prix de Poésie de l’Enclave des Papes Valréas. Este sora criticului Constantin Crișan. Poezia scrisă de M. este o meditație tandră, fără ostentație, fără patetism. Stanțele transpun o atitudine contemplativă, uneori ironică în fața ireversibilei curgeri a timpului: „Am lăsat în urmă/ frânghii sângerate de gleznele mele,/ A rămas fumul îmblânzit de dorul cuminte./ Munții, prăbușiți spre a-mi opri pribegia,/ pe care i-am luat/ și rezimându-i sub nori/ de veghe i-
MARINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288031_a_289360]
-
din viața cotidiană, dar întorcându-se și asupra autoarei înseși. Date personale și fantezii trec într-o scriitură fără ornamente, care înregistrează traiul unei familii obișnuite așa cum arată în fața neamurilor (din casă și de aiurea), toți și toate găsind înțelegerea ironică și bonomă a unei naratoare cu o privire acută și intuitivă. Eu și tata facem sport (1986) continuă poveștile de familie în aceeași tonalitate robustă, autoarea realizând un fel de fotografii-instantanee, conturate cu ironie simpatică și tehnici fără pretenții. Un
MARIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288021_a_289350]
-
program. Frumusețe amară (1969) cuprinde câteva nuvele izbutite, ilustrând o mare varietate tehnică, dar și subiecte diverse. Atitudini critice (1973) își propune o panoramă a criticii contemporane dintr-un unghi personal și relevă un bovarism clasicizant, care pornește de la o ironică relativizare a criteriilor. E o carte interesantă prin atmosferă, unde autorul discută metodele critice ale confraților, arătându-se mult prea îngăduitor cu unii și necruțător cu alții. Opțiunea pentru valorile clasicismului și ale filosofiei se afirmă în Orfeu, bucuria cunoașterii
MAXIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288068_a_289397]
-
Ion Vinea, mai târziu și în cea a lui Tristan Tzara, marcat de Baudelaire și Oscar Wilde, la douăzeci și unu de ani semnatar al plachetei de proze poematice Figurile de ceară, M. se mișcă inițial în paradox și insolit. Poza dezabuzat ironică și-o va păstra, de altfel, tot timpul. Micile lui snobisme, reacții destinate să epateze, se traduc în inocente veleități nobiliare. Bunăoară, fragmente din poemul Salomeea (1915) apăruseră întâi în periodice, sub semnătura Adrian de Maniu. Nonconformistul, fostul colaborator la
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
producție și din tranzacțiile comerciale decât predecesorii lor și că au devenit din ce În ce mai eficiente În acțiunea lor de extragere a banilor, grânelor și recruților din zonele rurale. Cu toate acestea, Însă, pretenția lor la conducerea absolută era mai mult decât ironică, fiindcă le lipsea puterea coercitivă, grila administrativă fină sau cunoștințele detaliate care le-ar fi permis să Întreprindă experimente de inginerie socială mai Îndrăznețe. Pentru a da frâu liber ambițiilor lor tot mai Înalte, ele au țintit cu mult mai
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
o insultă de către cei care fuseseră mutați cu forța și care locuiau acum Într-un cartier unde le era imposibil să cumpere un ziar sau o cafea ori să Împrumute cinzeci de cenți. Aparenta ordine a pajiștii apărea ca un ironic simbol al unei dezordini resimțite mai acut. O greșeală fundamentală a urbaniștilor, spune Jacobs, a fost aceea de a fi dedus ordinea funcțională din duplicarea și uniformizarea formelor construcțiilor, deci din ordinea pur vizuală. Sistemele cele mai complexe, dimpotrivă, nu
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
În logica fractală a proceselor vii, vezi James Gleick, Chaos: Making a New Science, New York, Penguin, 1988. Le Corbusier, The Radiant City, p. 178. În practică, Le Corbusier dădea totuși dovadă de mai multă varietate. Ibid., p. 22-23. În mod ironic, proiectul său nerealizat pentru Palatul Ligii Națiunilor - cea mai universală instituție din acea vreme - câștigase premiul Întâi. Ibid., p.46. Ibid., p. 29-30. Pentru o demonstrație convingătoare a faptului că la baza comunităților nereușite și a extinderii anarhice a suburbiilor
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
ca pe niște elevi chiulangii ce trebuiau În permanență supravegheați și instruiți, Luxemburg scăpa poate din vedere, printre alte lucruri, Înclinațiile lor către naționalism și teama pe care o manifestau uneori. Ibid., p. 390. Referirea la un manual nu este ironică. Ceea ce Îl surprinde pe un observator contemporan la socialismul Începutului de secol este cât de didactic era. Metafora clasei era dominantă În gândirea socialistă, iar instruirea formală era norma. Luxemburg și-a dedicat o mare parte a carierei Întâlnirii cu
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
reperele esențiale ale lirismului, prin multitudinea sentimentelor pe care le etalează, când cu discreție și rafinament, când cu deznădejde și sarcasm. În versurile din Insula verde, autorul pătrunde, ezitant ca un puritan, pe cărările înșelătoare ale erosului. O anume detașare ironică și extrapolarea erotismului la întreaga lume vie domină confesiunea. Ușurința de a se mișca în universuri paralele, sugerate printr-o serafică polifonie a versului, conduce la generalizarea procedeului în volumul Orbite. Dedublat, autorul evoluează aici pe adevărate volute de virtuoz
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
sunt examinate din perspectivă modernă, predominant tematistă (Gaston Bachelard, Georges Poulet, J.-P. Richard), trecându-se în revistă elemente definitorii, precum „parfumuri”, „culori”, „sunete”, „sinestezii”, „melancolie”, „spleen”, dar și „evaziunea simbolistă”, „poezia elementelor”, a timpului și a spațiului, erotica, perspectiva ironică, viziunea spectaculară, carnavalescă, „metaforele obsedante”. Concomitent cu simbolismul, I. a studiat un alt curent, consacrându-i două cărți: Realismul în literatura română în secolul al XIX-lea (1975) și Proza realistă în secolul al XIX-lea (1978). Primul studiu reconstituie
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
liricii simboliste, în asociere cu ipostaze onirice sau notații fanteziste, care creează impresia de straniu, de insolit. Situat cronologic între aceste două cărți, romanul Domnișoara cu miozotis (1970) e construit cu alte mijloace, clasic realiste, și cu o detașare auctorială ironică. În cuprinsul lui, e restaurată, la modul așa-zicând „arheologic”, viața craioveană de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care se consumă melancoliile și obsesiile unui tânăr intelectual cu veleități artistice, asemănător întrucâtva lui Traian Demetrescu. Iarăși diferit, sub toate
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
scurte, Departe, pe jos... (1983). Rețeta preferată este mixajul intertextual, pe claviatura căruia se operează în două registre. Pe de o parte, cel doct, manevrându-se citatul savant și aplicându-se cititorului dușuri reci, minimalizante, sistematice, pe de alta, cel ironic, în care autorul se ia peste picior pe sine însuși, subminându-și textul chiar în timp ce acesta se face. De altfel, printre comilitoni I. se remarcă prin contondența cu care metatextul străpunge și fărâmițează coerența povestirii, exact atunci când ea pare că
ILIESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
teolog, legiuitor, poet, muzician, călător și ostaș) - Olimpia Orheianu (născută Rădescu), soție.” Identitatea personajului este distorsionată prin multiplicare („personajele principale sunt în număr de două: Theodor Orheianu și Theodor Orheianu”), ceea ce duce la confuzii narative căutate. Titlul este de fapt ironic, sugerând prin antifrază traseul cărții: demarajul epic al ficțiunii nu se produce, întârzierea fiind disimulată prin preparativele care „iau fața” cititorului. Aparținând unei promoții care a prizat asiduu convențiile documentului intimist, speculându-i ambiguitățile, I. a publicat un jurnal, Distribuția
ILIESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
care bună parte din proza românească întârzia încă. Și, fragmentar, chiar reușește. În nuvelă, lucrare caracterizată printr-o compoziție inedită, un autor-narator pornit să demitizeze, să arunce în aer regulile îmbină ingenios tiparele romantice și parodia lor într-un joc ironic, polisemantic, care trimite la procedee ale intertextualității din narațiunea modernă. Eroul, un personaj byronian, apropiat ca structură și de câteva personaje ale lui Pușkin și Lermontov, practică fără scrupule, cu o voluptate cinică nedisimulată, un fel de experiment erotic menit
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]