3,080 matches
-
mult mai recente cum ar fi In Cold Blood al lui Capote. În loc de aceasta ar fi mult mai potrivit să sugerez că există un jurnalism literar narativ și un jurnalism literar discursiv, sau o literatură jurnalistică narativă și o literatură jurnalistică discursivă, dacă examinarea critică a celor două forme distincte presupune o discuție care nu a avut loc între cercetători când a fost vorba de jurnalismul literar. Nu trebuie să ne gândim că aceste categorii ar avea granițe precise și bine
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a doi lupi care mârâie unul la altul. (595) Pasajul e notabil din mai multe puncte de vedere. În primul rând Crane descrie ceea ce aude și vede dar nu se amestecă ca să ia interviuri și astfel să facă o digresiune jurnalistică. Colocvial, ceea ce ne oferă el este o felie de viață. În al doilea rând, schimbările au loc în lumina figurativă cu rezonanțe psihologice în care sunt introduse zâmbetele minerilor, "largi și luminoase", cu care este salutat ghidul lui Crane. În
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
glumească în ciuda muncii grele din mină, ar fi evitat să se uite mai de aproape pentru a putea sublinia diferențele (și nu lucrurile comune), astfel încât cititorul să fie șocat. Crane trece cu eleganță peste aceasta, atunci când ne dezvăluie intenția sa jurnalistică, notând că lumina slabă "crea" numai un "efect" a doi lupi care mârâie unul la altul. Rezultă un portret ambiguu, care are în primul rând o tentă întunecată, dar are în același timp momente de echilibru. Ambiguitatea nu este departe
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
efect al luminii. Rezultatul e fundamental uman cu toate că ceea ce caracterizează este fundamental Altcineva. Dacă minerii sunt într-adevăr satanici, atunci sunt mult mai mult în linia teribil de umanului Satana al lui Milton. Crane și-a dorit ca această investigație jurnalistică să fie în același timp în bună măsură (deci conform canoanelor) și literatură. Cu siguranță felul în care Crane privește minele de cărbuni nu este lipsit de un potențial văl de senzație, poate cu atât mai flagrant în ultima parte
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
istorică - urmăresc drumul jurnalismului literar narativ de-a lungul acestei perioade ca pe o încercare a acestor jurnaliști, ca o clasă profesională, de a micșora distanța dintre subiectivitate și lumea fenomenală, o încercare care este o reacție la curentul principal jurnalistic, obiectivând jurnalismul care încerca să lărgească această distanță. În plus încerc să urmăresc, ca o consecință, rezistența față de totalizarea critică în cursul acestor încercări. Procedând astfel continui să definesc cele trei perioade importante ale jurnalismului literar narativ în Statele Unite, parțial
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Fred Lewis Pattee oferea indirect un motiv pentru care jurnalismul literar narativ, așa cum era practicat de jurnaliști, începuse să intre în declin către sfârșitul primului deceniu al veacului al XX-lea: o părere critică tot mai largă nega acestei întreprinderi jurnalistice calitatea de "literatură". În istoria sa Pattee pune față în față jurnalismul și literatura naturalistă, discutând despre scriitorii care erau și jurnaliști și promotori ai naturalismului: În perioada ultimilor ani ai secolului (al XIX-lea) a apărut în literatura americană
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
simpatie pentru jurnalismul literar narativ, preferând în locul acestuia "imagini obiective ale noutăților" (Hapgood, Victorian 172). Mai mult, separerea mutuală dintre jurnalism și literatură poate fi reflectată după Primul Război Mondial împotriva tonului patriotard dacă nu chiar naționalist al majorității informațiilor jurnalistice. Știrile factuale și obiective erau la modă în timpul Primului Război Mondial, când ziarele erau monitorizate cu atenție și cenzurate sub legea Spionajului din 1917 și a Legii împotriva Activităților antistatale (Emery and Emery 329-31), și în bună măsură pentru că mulți jurnaliști au
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
că, "cu cât mai mare este indignarea împotriva solidității mărturiilor umane, cu atât mai urgent trebuie probate în mod constant, și cât mai obiectiv posibil, aceste rezultate." (A Test of the News - Testarea știrilor, 33). O asemenea concepție asupra prozei jurnalistice nu însemna că inevitabil jurnalismul literar narativ, mai subiectiv, nu putea să fie decât cel care pierde. Chiar dacă prima perioadă majoră a jurnalismului literar narativ trecuse, texte de acest gen erau mai departe scrise și publicate în al doilea și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
un ziar dedicat în special analizei știrilor sau mai degrabă analizei, foarte asemănătoare știrilor obiective, care încerca să prezinte o interpretare de încredere care depășea subiectivitatea. "Italy, 1927" se găsește intercalat între două asemenea articole, sfidând într-un fel paradigma jurnalistică dominantă a perioadei. În articol, Hemingway și tovarășul său de drum sunt amendați de un aparatcic 76 fascist și meschin sub forma unui șantaj, pentru că plăcuța lor de înmatriculare este vizibil murdară. Fascistul îi amendează din nou când Hemingway se
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
frumos... Firește, într-o călătorie atât de scurtă, nu am avut nici o ocazie de a vedea cum stau lucrurile cu țara și locuitorii săi" (353). Prin intermediul ironiei, Hemingway neagă genul de generalizare care obiectivează și în care se angajează "aperitivele" jurnalistice convenționale, cum sunt numite eforturile de a surprinde starea de spirit a unei comunități sau țări. În mod clar, ca o felie de viață zilnică, anecdota utilizează tehnici precum descrierea și dialogul ("A scris cu creionul chimic, a rupt chitanța
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
este, probabil, o formă de senzaționalism și, în același timp, o tiranie ideologică, s-a revoltat jurnalismul literar și va continua să se revolte chiar și mai zgomotos în timpul Marii Crize. Declanșarea Marii Crize a determinat o reevaluare a practicilor jurnalistice. Drept urmare, unii jurnaliști vor evita din nou modelul obiectiv în favoarea unuia mai subiectiv. Această observație este importantă, întrucât ceea ce rezultă de aici este că, în vremuri de transformare socială și de criză, o retorică obiectivată se dovedește a fi încă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Nu citesc decât ce scriu jurnaliștii din Washington. Dar nu știu nimic despre gândurile unui fermier și despre ce vorbește el cu vecinul său... Aș vrea să mă ajuți să fac auzite ideile acestor oameni" (3). În mod evident, stilul jurnalistic dominant din Washington nu era potrivit pentru această sarcină, iar Moley dorea un jurnalism care să încerce să exprime sau să reflecte mai deschis subiectivitea "fermierului" și "a vecinului", lucru ce nu putea fi realizat prin jurnalismul obiectivizat. Un alt
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lăsând cititorul, ca să îl cităm pe Asch, "să tragă propriile sale concluzii" - a determinat-o pe Phyllis Frus să denunțe această neutralitate drept un defect major al cărții, deși tot ea afirma că Hiroshima este "probabil cea mai cunoscută lucrare jurnalistică de după cel de-al Doilea Război Mondial (Poetics and Politics - Poetică și politică, n. trad. 92). Ceea ce lipsește aproape în întregime din această carte este recunoașterea subiectivității autorului. După cum mai spunea Frus, "este exemplul perfect al efectului luării narațiunii obiective
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
perioadă nu se știe sigur. Se știe doar că i-a fost atribuită lui Pete Hammil, care a practicat ceva timp noul jurnalism și care la jumătatea anilor '60 ai secolului al XX-lea a încercat să caracterizeze noile tendințe jurnalistice (Zavarzadeh 63). După cum remarca exegetul John J. Pauly, "Noul Jurnalism submina în mod consecvent relațiile tratate superficial (Politics 11-12)". Aceste relații se reflectau în modul în care americanii negociau probleme litigioase precum războiul din Vietnam, cultura drogurilor sau valorile clasei
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
era să ia cel mai profund eveniment al deceniului și să îl transforme într-o budincă a comunicațiilor" (218). Anul 1965 este deseori considerat drept momentul decisiv în care s-a dezvoltat noul jurnalism ca răspuns la perceperea unei retorici jurnalistice eșuate. În acest an s-au publicat lucrări precum Cu sânge rece de Truman Capote sau Kandi-Kolored Tangerine-Flake Streamline Baby de Tom Wolfe. După cum observa Hellmann, "Faptul că Wolfe și Capote au scris aceste lucrări în același timp este mai
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a apărut noul jurnalism. După cum mărturisește Wolfe, el s-a inspirat din Talese, care scria pentru revista Esquire încă din anul 1960, după ce lucrase ca reporter tradițional pentru New York Times. În particular, Wolfe atribuie inspirația pentru crearea unui nou stil jurnalistic unei lucrări de-a acestuia despre boxerul de categorie grea Joe Lewis, publicată în 1962 în revista Esquire (Wolfe, New Journalism 10-36; Talese, Fame and Obscurity, viii). Mai mult, după cum afirma și el, Talese era conștient de el însuși în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
nou jurnalist de ceva timp) că a inventat o nouă formă, "romanul non-ficțiune" (Plimpton, The Story). Ceea ce a făcut Cu sânge rece a fost să stârnească discuții critice pe tema elaborării unor tehnici asociate cu romanul realist și aplicate relatărilor jurnalistice (Hellmann, ix) sau relatărilor ce pretind să reflecte un statut fenomenalist. Pretenția lui Capote de inventator al noii forme este compromisă întrucât în același an a apărut lucrarea lui Wolfe Kandi-Kolored Tangerine-Flake Streamline Baby, publicată întâi în revista Esquire și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cunoscut astăzi drept coautorul romanului The Gilded Age, scris împreună cu Mark Twain, ca "ultimul eseist contemplativ al Sketch Book", rezumată de Washington Irving. Pe de altă parte, este descris ca "o figură influentă, care a adus noutatea, naturalețea și abandonul jurnalistic" în proza de la sfârșitul secolului al XIX-lea (418). Comentariile făcute de Pattee la adresa lui Warner reflectă o conștientizare a faptului că în secolul al XIX-lea aveau loc unele schimbări în formele de non-ficțiune. Mai mult decât atât, ele ascundeau
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lui Jonathan Edward, cu scopul de a oferi subiecte de discuție și schițe ale societății coloniale temporare, schițe care sunt îndreptate spre exterior în portretele sociale și culturale. Drept consecință, în a doua parte a secolului al XX-lea, textele jurnalistice de non-ficțiune din secolul al XVIII-lea au fost ridicate la statutul de literatură de elită în Norton Anthology. Ceea ce este ciudat este că nu se poate spune același lucru și despre textele care au fost etichetate în mare drept
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de non-ficțiune din secolul al XVIII-lea au fost ridicate la statutul de literatură de elită în Norton Anthology. Ceea ce este ciudat este că nu se poate spune același lucru și despre textele care au fost etichetate în mare drept "jurnalistice" în timpul secolului al XX-lea, deoarece, așa cum se spune în Norton Anthology, au fost excluse din normele literare tradiționale. Autorii de seamă care au lipsit sunt James Agee, John Hersey, Tom Wolfe, Joan Didion și Truman Capote. Singura excepție a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
business, de neînlocuit... proza tuturor prozelor (History 417-8). Cu excepția ambiguității "poveștii pline de viață, însă încheiate brusc", pe care Pattee nu o explică, el nu arată că ar avea vreo cunoștință despre ceea ce înseamnă rolul pe care îl joacă stilul jurnalistic în dezvoltarea eseului, care împrumută tehnici de scriere de la roman. Curios este însă că el amintește în cercetarea sa de Charles Dudley Warner și Lafcadio Hearn drept unii dintre cei mai buni eseiști. Pattee vorbește despre Hearn într-un mod
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
spune: Există un scop, Stăpâne, există un scop... există umanitate" (112). Ferm convins de idealul acestui scop, devine un membru plin al socialiștilor, ca și cum materializarea statutului de membru ar fi o confirmare contestabilă a acestui ideal. Argumentele discursului estetic și jurnalistic sunt similare. Poeții și scriitorii își pun din nou speranțele în modernismul estetic, pe când jurnaliștii în modernismul jurnalistic. Academia a luat în serios ipotezele acestor speranțe, iar rezultatul a fost autoritatea supremă critică a Noului Criticism și a conceptului de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
un membru plin al socialiștilor, ca și cum materializarea statutului de membru ar fi o confirmare contestabilă a acestui ideal. Argumentele discursului estetic și jurnalistic sunt similare. Poeții și scriitorii își pun din nou speranțele în modernismul estetic, pe când jurnaliștii în modernismul jurnalistic. Academia a luat în serios ipotezele acestor speranțe, iar rezultatul a fost autoritatea supremă critică a Noului Criticism și a conceptului de "obiectivitate" și jurnalism ca "știință". Pentru orice tip de discurs, de exemplu jurnalismul literar narativ, care se leagă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
legată de valorile umane concrete de care numai tehnica prozei este apropiată, dintr-un motiv inexplicabil" (119). Pretenția lui Wilson pentru o părere despre proză folositoare doar "în relație cu valorile umane concrete" devine o temă repetabilă în marginalizarea prozei jurnalistice de către consacrarea literară. Această provocare poate fi îndreptată în mod egal, împotriva comentariului lui Pattee din 1915 despre declinul eseului în categoria articolelor business, "cel mai în proză dintre toate prozele", și împotriva remarcii lui Hawthorne din 1906: "atâta timp cât jurnalismul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
tipuri de jurnalism. Nu a fost numai un critic literar, ci a fost și adeptul stilului anilor '30 - adică al "reportajului documentar", în povestea sa despre marșul muncii sponsorizat de comuniștii din Manhattan, pentru revista The New Republic. Marginalizarea inițiativei jurnalistice de către o academie engleză elitistă este oglindită în remarcile făcute de William A. Nitze în 1929, când scrie, în adresa prezidențială de la MLA: "După cum se vede, criticii noștri literari sunt niște indivizi triști. În această lume lipsită de valori, fie
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]