2,625 matches
-
generală acceptată de limba romanică "distinctă", având în vedere proximitatea sa strânsă cu italiana (mai ales dialectele toscane din jurul Romei și cele din Umbria), precum și alte variante. De asemenea, numele limbii, adoptată în acest articol, este considerată necorespunzătoare pentru unii lingviști specialiști în limbi romanice, în timp ce este recunoscută în mod unanim, de exemplu, pentru limba sardiniană. Cu toate acestea, alți lingviști consideră limba corsicană ca o limbă de sine stătătoare, având în vedere unitatea, constituită din tot ansamblul de dialecte insulare
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
și cele din Umbria), precum și alte variante. De asemenea, numele limbii, adoptată în acest articol, este considerată necorespunzătoare pentru unii lingviști specialiști în limbi romanice, în timp ce este recunoscută în mod unanim, de exemplu, pentru limba sardiniană. Cu toate acestea, alți lingviști consideră limba corsicană ca o limbă de sine stătătoare, având în vedere unitatea, constituită din tot ansamblul de dialecte insulare. Ei susțin de asemenea că eșecul de a nu recunoaște un limbaj de un astfel de statut este adesea folosit
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
ocupație comună a Pisanilor si Aragonilor.Sunetul Cacuminal, împărțit între dialectul sarten și din cele mai multe sardiniene, sau interjecția(foarte frecventă) [a’jo]!, comună în ambele insule, sunt urme mai mult vechi (mai devreme, probabil , ocupația feniciană a celor două insule). Lingviștii E. Blasco Ferrer și Michel Morvan au găsit corespondențe frapante cu limba bască in regiunea din Barbagia și Nuoro din Sardinia. Sassarese (sau Sassari) este, de asemenea, foarte aproape de corsicană, întotdeauna din cauza substratului mixt Sardo-Corsican. Este vorbită în Sassari și
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
toscan" al limbii corsicane, cu care împărtășește o asemănare cu ordinul lexical de 90%, fiind interogat de orice romanist, în ciuda particularitaților și variantelor sale. Mișcarea culturală corsicană nu a încercat cu adevărat să impună o limbă unitară pentru întreaga insulă. Lingviștii corsicani vorbesc “limba polinomică”; învățătura sa se bazează în primul rând, pe fiecare varietate locală și apoi pe cunoașterea pasivă a tuturor dialectelor ale insulei. Există, totuși, în ultimii ani, printre intelectuali, artiști, profesioniștii in comunicare , apariția unei “limbi corsicane
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]
-
(germană: "Gebrüder Grimm"), Jacob (1785-1863) și Wilhelm Grimm (1786-1859), au fost folcloriști, lingviști, filologi, doctori în drept, cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre altele, "Albă ca zăpada", "Croitorașul cel viteaz", "Cenușăreasa", "Scufița roșie" și "Hansel și Gretel" (primul volum a apărut în 1812, iar al
Frații Grimm () [Corola-website/Science/299313_a_300642]
-
așa cum demonstrează limba engleză și limba maghiară, și cum însuși Zamenhof a recunoscut ulterior. Totuși, din diferite motive nici o schimbare nu a fost efectuată în regulile limbii esperanto. Pornind de la ameliorări ca aceasta, un grup de oameni de știință și lingviști a creat limba . Comitetul respectiv a fost format de ligvistul danez, Profesorul Otto Jespersen și de matematicianul și filozoful francez, profesorul Louis Couturat. Aceștia au luat ce are mai bun esperanto și o altă invenție, Idiom Neutral, creând o limbă
Ido () [Corola-website/Science/299310_a_300639]
-
editura "Marineasa", Timișoara, 1999, (pp. 39, 42, 50-52, 226, 275-278, 307, 331) Diaconu, Mircea A. "Mișcarea "Iconar". Literatură și politică în Bucovina anilor '30", editura "Timpul", Iași, 1999, pp. 165 - 173 Biblioteca județeană Timiș, Birăescu, Aquilina, Zărie, Diana "Scriitori și lingviști timișoreni (1945 - 1999)", editura "Marineasa", Timișoara, 2000, pp. 80 - 81 Berca, Olimpia "Despre maeștri", editura "Mirton", Timișoara, 2003, pp. 42 - 44 Academia Română "Dicționarul general al literaturii române", Editura "Univers Enciclopedic", București, 2004, p. 763 Oprea, Ion N. "Bucovina în presa
George Drumur () [Corola-website/Science/299329_a_300658]
-
Istroromâna este, după unii lingviști, o limbă distinctă aparținând subgrupului de est al limbilor romanice, vorbită de istroromâni. Alți lingviști consideră însă că acest idiom este un dialect al limbii române, celelalte fiind cel dacoromân, cel aromân și cel meglenoromân. Radu Flora are o opinie
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
Istroromâna este, după unii lingviști, o limbă distinctă aparținând subgrupului de est al limbilor romanice, vorbită de istroromâni. Alți lingviști consideră însă că acest idiom este un dialect al limbii române, celelalte fiind cel dacoromân, cel aromân și cel meglenoromân. Radu Flora are o opinie aparte față de cele două grupuri, afirmând că instroromâna este un grup de graiuri ale dialectului
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
în alte șapte sate și cătune la sud de acest munte. Mai sunt vorbitori răspândiți în orașe din Croația și în emigrație, mai ales în Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. Denumirea de istroromână este o creație a lingviștilor. Vorbitorii ei o denumesc neunitar: cei de la sud de muntele Učka spun că vorbesc "vlåșca limba" sau "vlåșki" „vlăhește”, iar cei din Žei̯ân - "žei̯ånsca limba" sau "žei̯ånski" „jeiănește”. Fiindcă istroromânii au fost de la început
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Istroromâna a fost totdeauna o limbă orală în esență. Atestările ei au apărut transcrise mai întâi de cărturari care s-au interesat de istroromâni, apoi de către lingviști care au cules rugăciuni, cântece, basme și alte texte narative, zicători și proverbe. Prima atestare a istroromânei apare într-o istorie a orașului Triest din 1698, scrisă de călugărul triestin Ireneo della Croce. Acesta menționează endonimul de "rumeri" folosit pe
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
Covaz și publicate în 1846 împreună cu traducerea lor în latină și italiană. În 1856 sunt publicate trei rugăciuni în istroromână, printre care "Tatăl nostru", într-o revistă din Slovenia. Cercetătorii sunt cei care transcriu și publică cele mai multe texte orale, pe care lingviștii lucrează pentru descrierea limbii. Prima lucrare literară cultă apare în 1905, rămânând și unica până la cele câteva din anii 1990 și de după 2000. Nefiind scrisă, istroromâna nu a putut fi nici limbă de învățământ. Singura perioadă în care a fost
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
Meglenoromâna este un grup de graiuri vorbite de o populație numită în mediul academic „meglenoromâni”. Statutul său este controversat. Unii lingviști, de exemplu Alexandru Graur, o consideră o limbă autonomă făcând parte din ramura de est a limbilor romanice, împreună cu limbile română, aromână și istroromână, dar majoritatea cercetătorilor o consideră o variantă regională a limbii române. Printre aceștia nu există unitate
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
malul râului Vardar, venind dinspre nord. Prima mențiune despre meglenoromână a fost făcută de diplomatul și filologul austriac Johann Georg von Hahn în 1867, care a și distins-o de aromână, vorbind de două dialecte, dar fără să le numească. Lingvistul german Gustav Weigand a fost primul cercetător care a studiat propriu-zis meglenoromâna pe care, pentru a o deosebi de dacoromână, aromână și istroromână, a numit-o „"Meglen"”. Tot el a notat și publicat pentru prima oară texte în acest idiom
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
asemenea, o limbă artificială, numită slovio construită pentru a fi înțeleasă ușor de vorbitorii limbilor slave. Teoriile despre istoria veche a limbii proto-slave, strămoșul comun al tuturor limbilor slave și descendent al limbii proto-indo-europene, sunt numeroase și contradictorii. În timp ce unii lingviști susțin că limba proto-slavă se înrudea cu limba proto-baltică, dovedind acest lucru prin anumite asemănări gramaticale și lexicale între acestea, alți lingviști afirmă că asemănările se datorează unei învecinări îndelungate. O a III-a teorie, mai puțin acceptată, este aceea
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
proto-slave, strămoșul comun al tuturor limbilor slave și descendent al limbii proto-indo-europene, sunt numeroase și contradictorii. În timp ce unii lingviști susțin că limba proto-slavă se înrudea cu limba proto-baltică, dovedind acest lucru prin anumite asemănări gramaticale și lexicale între acestea, alți lingviști afirmă că asemănările se datorează unei învecinări îndelungate. O a III-a teorie, mai puțin acceptată, este aceea potrivit căreia strămoșul limbilor slave ar fi apărut în Balcani de unde s-ar fi răspândit ulterior în celelalte zone. Este, totuși, foarte
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
transmiterea informației, dar nu are "tonuri" și "croneme". Fonetica și fonologia au avut o istorie comună multă vreme. Separarea lor se consideră că a avut loc în anul 1939, o dată cu publicarea postumă a lucrării "Grundzüge der Phonologie" ("Principiile fonologiei") a lingvistului rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi. Acesta a definit fonemul ca fiind cea mai mică unitate distinctivă din structura unei limbi și a adus numeroase contribuții în analiza sistemelor fonologice ale unor limbi luate individual, precum și în enunțarea unor legi fonologice generale
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
ca identice pentru un vorbitor nativ de limba română fără experiența sunetelor din engleză. Pentru a stabili dacă două sunete ale unei limbi date sînt alofone ale aceluiași fonem sau sînt foneme distincte se pot aplica următoarele reguli, formulate de lingvistul rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi în lucrarea "Grundzüge der Phonologie" ("Principiile fonologiei"): Următoarele grupuri de sunete din limba română sînt fonetic diferite dar "percepute" ca foneme identice: Limba română folosește la rîndul ei sunete care, deși pentru vorbitorii nativi sînt diferite
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
asocierii”. În noiembrie 1924 și august 1929, vocea lui Joyce este înregistrată în timp ce citește (sau poate recită din memorie) fragmente din capitolele "Eol" ("Ulise"), respectiv "Anna Livia Plurabelle" ("Veghea lui Finnegan"). Despre cea de-a doua înregistrare, efectuată în studioul lingvistului C. K. Ogden, Harold Nicolson va zice: „Trilul frumos al vocii lui curge încet ca apa Annei Livia Plurabelle. Are cea mai minunată voce pe care o știu, lichidă și delicată, cu mlădieri subacvatice de șopot.”. Pe lângă deficiențele vizuale și
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Ovid Aron Densușianu (n. 29 decembrie 1873, Făgăraș - d. 9 iunie 1938, București) a fost un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet român, membru titular al Academiei Române și profesor la Universitatea din București. Ovid Densusianu a întemeiat și a condus revistele "Viața nouă" (1905-1925) și "Grai și suflet" (1923-1938). A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură
Ovid Densușianu () [Corola-website/Science/298751_a_300080]
-
rudele celor doi tineri, și îi plângeau, regretând tragedia pe care au provocat-o. Peste puțin timp părinții și rudele au trecut cu traiul pe malul Nistrului, dorind sa fie mai aproape de cei dragi, iar localitatea au numit-o Crio-Leana. Lingviștii socotesc denumirea de Criuleni ca o deformare a numelui Crinuleni, de la Crin. Criuleni din anul 1998 este înfrățit cu orașul Orăștie din România. Orașul Criuleni este așezat într-o regiune de coline și șes, pe malul drept al râului Nistru
Criuleni () [Corola-website/Science/298838_a_300167]
-
(n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara - d. 24 august 1820, Liov) a fost un scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene. A fost primul dintre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău.. Între 1780 până la 1856 parohia din Cigmău număra cinci preoți Budai. Budai-Deleanu a avut un frate secretar tesaurisat în
Ioan Budai-Deleanu () [Corola-website/Science/297753_a_299082]
-
februarie 1993) a fost un eseist, jurnalist, poet, prozator, publicist și traducător român care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în exil. A avut patru frați, toți intelectuali de calibru români, matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, lingvistul Alejandro Ciorănescu și chimista Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu. S-a stabilit inițial la Paris și apoi la München. A fost animator a numeroase cenacluri și reviste literare ale exilului și redactor șef (1955 - 1957, respectiv 1958 - 1965) la postul de radio Europa
George Ciorănescu () [Corola-website/Science/297754_a_299083]
-
a 2 000 de caractere. Un dicționar mare integral, ca Dicționarul Kangxi, conține peste 40 000 de caractere, inclusiv variante obscure, rare, si caractere arhaice; mai puțin de un sfert din aceste caractere sunt acum utilizate în mod obișnuit. Cei mai multi lingviști clasifică toate varietățile vorbite ale limbii chineze moderne, ca parte a familiei de limbi sino-tibetane și cred că a existat o limbă de origine, denumite proto-sino-tibetan[, de la care au derivat limbile sinice și tibeto-birmaneză. Relația dintre chineză și alte limbi
Limba chineză () [Corola-website/Science/297791_a_299120]
-
la scrierea generalizată cu â în grafia limbii române, în conformitate cu hotărârile adoptate de Academia Română înainte de 1948. Fiind vorba de o decizie care urmărea, probabil, simplificarea aplicării noilor reguli, ea a fost privită ca având natură politică, fiind contestată de numeroși lingviști. În condițiile în care scrierea cu â a fost considerată dintotdeauna o componentă a originii latine a limbii române, modificarea din 1993 a urmărit ruperea de normele impuse în urma sovietizării de după 1945, precum și de cele adoptate în timpul regimului comunist de
Alfabetul limbii române () [Corola-website/Science/297846_a_299175]