2,406 matches
-
adevărate... Puțina cunoaștere pe care o posedă savanții de astăzi este consacrată urmăririi unor scopuri materiale... Nu mai trăgeam nădejde, așadar, să găsesc În această lume un om care să fie interesat la fel de mult de știință ca și de treburile lumești, și care să fie preocupat În mod sincer de soarta speciei omenești, până când Dumnezeu mi-a oferit divina șansă de a-l Întâlni pe marele cadiu, imamul Abu Taher. Favorurile sale mi-au Îngăduit să mă dedic acestor lucrări“. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
zici de el? Ideea imperială și cea romană, amintire și speranță, să consoleze marile tristeți ale lumii? Genere graecus, imperio romanus. Grec - prin naștere, roman- prin imperiu!... așa se visau toți. A visat imperiul lumii și renunțarea absolută la zădărnicia lumească. „Un regim are nevoie de o poetică, nu mai puțin decât de maxime de stat.“ Gerbert, fantasticul nostru prieten din Aurillac! Ale cărui cunoștințe, atingând legenda, i-au asigurat teribilul renume infam, de principe al vrăjitorilor, aliat cu diavolul. Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe fratele său, Bob Vancea, să părăsească în grabă spitalul, clinica și facultatea și să se retragă la un mic spital de țară, pierdut între nămeți și dealuri. Protejat, spera, astfel. Să le povestească cum se ocupase filozoful de cele lumești, de creșterea copiilor? Ca o doică, neobosită a-i hrăni, spăla, înveseli, nu doar a le propune lecturile și incertitudinile. Să le spună că ea însăși rămăsese, mereu, un fel de copil al lui Marcu Vancea? Cui să-i vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tizian! Așa scrie la carte, moare Tiziano Vecellio. Când te gândești... Carol Quintul mi-a ridicat penelul de jos. O zi ca asta, ieri a fost. Scăpasem penelul, împăratul s-a aplecat să-l ridice. Împăratul! Cea mai înaltă putere lumească. S-a recunoscut trecător, în fața lui Tiziano. — Da, nu-i puțin. La curte, eticheta era la mare preț. — Nu eram savantul Leonardo. Nici fermecătorul Rafael, nici granitul Michelangelo. Neglijam regulile compoziției, prezentam pânze neterminate, așa se spunea. Dar culoarea! Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
În tabloul acela, am îndreptat privirea Sfântului Petru și Madonei spre donator. Mde... suntem vicleni. Vicleni, dar artiști. Sunt un lingușitor... un lingușitor scârbos, nu alta. Dar să opui sfintei Fecioare, intangibila, un steag? Un simplu steag, pânza și joaca lumească. Mare îndrăzneală, să știi. D-aia suntem artiști, d-aia. Dar culoarea! Culoarea... culoarea, impertinența artistului, virtuozitatea. Că altfel... portretele... doar știi. Toți voiau să-mi pozeze, să fie nemuritori. — Dar alegoria! Algoria aceea a Timpului, se auzi vocea somnolentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
iert?! Nici popè nu-s! Impresia favorabilè pe care mi-o lasè plutonierul major se întèrește pe mèsurè ce ajung sè-l cunosc mai bine, felul lui tranșant în care pune pietre de hotar între treburile mai înalte, metafizice și cele lumești, civice, mè umple de o admirație respectuoasè pentru persoana lui, l-aș ruga sè mè învețe și pe mine felul în care sè despart evenimentele reale, faptele concrete, de mișcèrile interioare ale sufletului, reale în raport cu mine, dar irelevante și iluzorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din chaos lumesc. Ș-apoi... cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi... dar știe oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri Și multe dureri-s, puține plăceri. {EminescuOpI 39} A fi? Nebunie și tristă și goală; Urechea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gîndirea-i n-o înșală; Poporul loc îi face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută, Privirea-i ce citește în suflete-omenești, Și mîna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă sdrențuită în cale-i o salută. Mărirea-i e în taină legată de acești. {EminescuOpI 62} Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară Lipsită de iubire, cum că principiul rău, Nedreptul și minciuna al lumii duce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Ce-i zâmbește, mlădioasă ca o creangă de alun; E a Șeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în raiu la Mohamet, Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naște, Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește, An cu an împărăția tot mai largă se sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
expropriază imperialismul clerical ortodox. Măcar de ar fi pe bună dreptate. De unde se vede că, pe lângă cerescul har - de care suntem convinși că-l au din plin redactorii susnumitei reviste -, se mai cere, chiar în propria lor specializare, și o lumească informație.“ Ultima propoziție nu se referă la recenzia lui Grigore Popa, ci la articolele polemice antiblagiene. Felul în care Blaga îi scrie lui Noica despre „molusca“ de Grigore Popa trădează aceleași porniri puțin onorabile din pamfletele contra lui Stăniloae și
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
ne dăm cu lumea mare, nu? Rică Își cunoștea foarte bine șeful, când era vorba de scheme electrice ori soluționări rapide și eficiente, adesea subalternul dădea afirmativ din cap Înainte ca „nea Nelu” să fi terminat expunerea, dar partea aceasta lumească nu i-o stăpânea, șeful său crescuse „pe asfalt” și fusese un șmecher-golănaș de oraș, iar prin fabrică Își căpătase renumele de „don Ioan”, aluzie directă la vestitul personaj Don Juan. Îl privi Întrebător iar acesta spuse ambiguu. Las’că
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
cu nerăbdare, eveniment care a reușit sămi tulbure liniștea peste așteptări. Porunceam gândurilor să se Întoarcă liniștite În matca cu ape limpezi până nu demult... Încercam să păcălesc timpul ce mă pândea cu ochi nemilos... Îndeletnicindu-mă cu lucruri mai „lumești”. După ce am răscolit toată casa ștergând cu Îndârjire fiecare „fir de praf” și după ce am așezat fiecare lucru În colțișorul lui, mi-am pregătit o listă minuțioasă și am plecat la piață. Știam prea bine că sunt simple amăgiri, tertipuri
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
nu mai exista suferință ci doar frumusețe, grădini pline de flori și verdeață și o liniște desăvârșită. Cei din poză, cu suferința Întipărită În ochii Înlăcrimați, cu brațele ridicate către cer, invocau pe dumnezeu să-i ierte de toate păcatele lumești și să le ofere liniștea mult așteptată. Câtă naivitate și, totodată, câtă mârșăvie din partea celor cu fețe bisericești , care aduceau creștinilor ( cu ocazia paștelui sau crăciunului), calendare și astfel de „icoane”, ... dorindu-se a fi puse la vedere. Mama lor
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
semnificație anume... care mi-a marcat Întreaga viață. Într-o zi de treisprezece octombrie 1997, avea să moară În brațele mele, P.C , pe care l-am iubit cu o pasiune fără margini, fără opreliști, mai presus de orice trăire lumească. Este ziua care mi-a schimbat radical existența, aruncându-mă de undeva de sus, În hăul fără fund. Din acel moment, viața mea s-a rupt, rămânând din tot ce-a fost, din tot ce-am fost, doar o umbră
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
s-a jucat cu copii în fel și chip, adică în proză și în versuri, și-a îndreptat privirile spre oamenii mari. Dar vai, aceștia erau roși de contradicții, purtați prin valuri, aruncați pe insule pustii și dincolo de prezentarea caleidoscopului lumesc, cu toate capcanele sale, observatorul de pe peronul gării amintite mai sus, face cunoscut lumii cinci titluri de roman, romane cu adânci asemănări ale unor cazuri reale, ceea ce le-a dat un plus de autenticitate și de valoare documentară, dar mai
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93051]
-
CALE LUNGĂ... Înmugurești în mine cale lungă Prin unda ce coboară din izvor Și nu-i clipită care să m-ajungă Făr-a-și goli cuprins clocotitor... Mă însoțești și-ncerci ades prin visuri Să mă îndrumi spre tot ce e lumesc, Să rătăcesc, ascuns printre hățișuri, Și universu-n noapte să-l privesc... Înmugurești în mine cale lungă Precum sămânța-n rana unui zid, Zbătându-se zadarnic să-l străpungă Și-l va lăsa...tot rece și perfid...
CALE LUNG?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83754_a_85079]
-
căutați ziua-n amiaza mare, nevrednicilor? întrebă un călugăr cu barba sură și lungă până la brâul antiriului. Ne-a trimis tătuța Vasile la starețul Ioan! răspunseră băieții. Apoi, prea sfinția sa are alte treburi, îl mai năcăjîți și voi cu prostiile voastre lumești! se mânie cuviosul călugăr Pahomie. Părintele Ioan ne așteaptă! strigă mâniat bătrânul. Atunci, călugărul deschise drugul cel mare, din lemn de stejar, cu care ferecase porțile lăcașului, poftind drumeții în curtea mănăstirii. Tihna îmbietoare a mănăstirii îi fermecă pe musafirii
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
însoțit cu fete din Ruși, dar obiceiul a rămas neschimbat, până când vreun urmaș al preotului Ionică a poruncit ca Ajunul să rămână ca seară pentru rugăciune, iar, în prima seară de Crăciun, sticlărenii să se desfete cu colinde și petreceri lumești. Roata norocului Badea Vasile se trezise posomorât, cu noaptea-n cap, hăituit de un vâjâit al urechii. „ Pesemne, m-o tras curentul asară, la cazanul popii” își spuse el, înciudat, în timp ce și țesăla mândrețe de boi ungureni. Nevastă-sa, Maria
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
fost. Nu, nu este nimic de făcut! Acesta-i adevărul! Sentința, implacabilă ca un destin, rămâne în picioare. Și, odată cu ea, toate punțile care mă leagă de viață se trag îndărăt, ca înainte de plecarea unei nave spre necunoscut. Nici o ispită lumească nu mă mai ademenește să înfrunt verdictul, nici o dorință, nici un țel, nici o ambiție. Nimic. Totul în mine e orânduit pentru moarte și această orânduire se dovedește atât de trainic sudată, încît toate puterile lumii nu s-ar încumeta s-o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
din pădure. Tatbătrân, te rog frumos ,să lăsăm impresiile acestea, pentru că eu cred că tuturor acelora care intră cu gând curat în pădure pățesc la fel, nu numai eu. Ce crezi cât o să te mai supere această boală bătrânească sau lumească cum îi spuneți voi? schimbând ordinea discuției ca nu cumva să creadă bunicul că ea este o fricoasă. -Da ... mă mai supără, dar puțin. Mai beau apă vie ca să fiu sigur că am terminat. M-a învățat cum să fac
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
crezi că fac micuță păsărică? întrebă la rându-i Magnolia. -Cred că pui ceva la cale, de ne spionezi de atâta vreme, continuă prepelița bosumflată. -Nu, draga mea, am venit, am luat apă vie pentru bunicul meu care are boala lumească și o să plec acasă. -Nu cred ceea ce spui, continuă prepelița. -Spun adevărul, dar până s-a umplut ulciorul, am privit spre pădure și mă gândeam că în lumea voastră trebuie să fie tare frumos, de cântă atâtea păsări, zise Magnolia
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
o să-mi pară deloc rău, cu siguranță. Chiar dacă sunt cu totul convins că munca mea istovitoare, împlinită nu în joacă, ci cu seriozitate deplină, mai devreme, sau mai târziu, îmi va fi bine răsplătită, eu nu aspir nicidecum la gloria lumească, acea glorie de răsunet, manifestată prin ovații care te fac să fii arătat cu degetul pe stradă; ar fi un trofeu prea neînsemnat. De fapt, această glorie nu este de dorit, pentru că ea nici nu există, ci doar creează iluzia
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fizică decât sub forma, lipsită de mister, pe care ne-o dezvăluise un pedagog ce ne-a dus, încolonați, de la internat la bordel, dar începusem să am vagi tulburări erotice. Probabil, și asta a contribuit ca viața plină de păcate lumești din Olimp să mi-i facă deosebit de simpatici pe "olimpieni". Nu-i simțeam severi, intransigenți. Și mă încînta să văd că niște zei duceau o existență de copii mari care nu reușeau să se maturizeze. Preferau să imite ce observau
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Din fericire, nevoia mea de romantism a fost mai puternică, încît această "criză" ce ținea de modă n-a durat prea mult. M-a ajutat să ies din ea, bănuiesc, și un instinct sănătos, datorită căruia am intuit în slăbiciunile lumești ale olimpienilor o lecție pe care abia mai târziu, după mulți ani, am înțeles-o. Că, și urâțită, viața păstrează ceva divin. Toate acestea sunt, însă, lucruri banale, care fac parte, probabil, din experiența oricărui intelectual. Mai neobișnuit a fost
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de două ori mai lungi ca pantalonii și mâinile de două ori mai lungi decât mînicele. E cel mai înalt din toți și pare făcut numai din chibrituri. Apoi timbrul vocii îi este de "biserică". Numai timbrul. Cuvintele îi sunt lumești. Minte cuprinzătoare, imaginează cu ușurință spiritele celorlalți. Marți. Suport mai ușor pe Dascălul. Seara a venit la mine la pat cu o bomboană... Irina, lângă mine, citește ce scriu. O amuză. E bună, așa de bună cum nu se mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]