14,805 matches
-
zburător, de vreme ce aceștia cântau cu mult nerv despre cum nu trebuie să fie oamenii: mici, răi și meschini. Cântau despre dragoste, despre vechea dragoste, așa cum era cunoscută cândva, iar clapele lor porniră să vorbească despre zorii umanității. În curând, instalațiile luminoase și sonore năuciră pe de-a-ntregul privitorii. Certurile, răspunsurile pe care și le dădeau instrumentele unele altora, cuvintele pe care și le adresau întrecură efectiv orice închipuire, ba chiar s-ar fi putut spune că nu mai cunoșteau pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu-i așa? - Da, desigur. Sigur că așa este, Ă Sonia, spusei eu, mângâind dulce numele ei atât de gingaș. Am trecut colțul. Aici domnea întunericul. Doar o fereastră de la parter era puternic luminată. Sub ea se detașa un pătrat luminos în care pietrele rotunde și umede păreau niște piersici așezate pe o tavă neagră. Sonia scoase un „ah!“ și-și scăpă geanta. Mă aplecai rapid, ridicai geanta și începui s-o șterg cu batista. Fără să se uite la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
noastră sunt ca mirosurile de mâncare: te ispitesc atunci când ești flămând și îți produc silă atunci când ești sătul. Când am ieșit, era deja dimineață. Din hornul casei vecine ieșea un val nevăzut de căldură care clătina cerul. Străzile erau pustii, luminoase, deși soarele nu răsărise încă. Tramvaiele nu se vedeau pe traseu. Doar un paznic de stradă, încins cu o curea de gimnazist, cu o barbă încărunță și cu o șapcă cu fund verde mătura bulevardul. Se apropia încet de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acasă, m-am simțit fericit nu la gândul bucuriilor trupești care mă așteptau a doua zi, ci închipuindu-mi că, apropiindu-mi-o, o voi supune pe Sonia spiritual și în mod definitiv. 8 Urcam o scară largă, albă și luminoasă, dispusă în semicerc: deasupra scării, în loc de acoperiș, era un luminator. Urcam într-o tăcere gravă care mă umplea de rușine. Iag ne conduse spre camera lui printr-o sală mare, în care fotoliile, pianul și lustra stăteau acoperite cu huse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
terorizat în tot acest anotimp al cocainei. O întrebare cumplită, căci a răspunde la ea însemna fie a intra în impas, fie a păși pe calea celei mai îngrozitoare viziuni despre lume. Înfricoșător era că această viziune jignea acel teritoriu luminos, gingaș și pur pe care nici ultimul ticălos nu l-ar putea jigni în mod sincer și liniștit: am numit sufletul omenesc. Cum se întâmplă adesea, întrebarea a fost provocată de un fleac. La început, n-am sesizat nimic deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu s-a petrecut nimic deosebit, după ce mi-am auzit vocea, mi s-a părut că-i imposibil să plec și să mă întorc a doua zi. Încercând să pășesc cât pot de încet, o pornesc spre dormitor, stingând punctul luminos de pe samovar, ocolind masa și sprijinindu-mă de spătarele scaunelor care stau în jurul ei. Storurile sunt ridicate. Încet, cu teamă, ajung în mijlocul camerei. Aici am în fața ochilor un întuneric atât de des că, instinctiv, mă întorc spre fereastră. Luna bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Nu uita că a plouat binișor astă noapte și pe deasupra au mai trecut pe aici o mulțime de alte camioane care au șters orice indiciu. Ochii lui Cristi își reveniseră de acum și vedea acum mai bine. Numai un punct luminos mai stăruia în centrul câmpului vizual. E foarte plauzibilă presupunerea ta, se uită el către tânărul agent care era totuși un pic descumpănit din cauza faptului că nu luase în calcul și aversa din noaptea trecută, -și eu cred că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lăsă să cadă înapoi în scaun cu cheile în mână. Introduse cheia în contact și o răsuci ușor spre dreapta. Toate aparatele din bord prinseră viață. Acele indicatoarelor începură să tremure și se mișcară de la locul lor în timp ce câțiva martori luminoși se aprinseseră. Cristian Toma căută din priviri indicatorul bateriei. Nu găsi așa ceva la bord. Doar un bec roșu indica faptul că alternatorul nu funcționa, sursa de curent fiind deocamdată doar acumulatorul mașinii. Inspiră adânc și apăsă cu putere pedala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
populate decât în pustietățile de acolo. Se lăsă să alunece pe spate și privi la cerul întunecat, spuzit de stele. Trăgea absent din țigară suflând fumul în sus. În jurul lunii se formase un halo care o încingea cu un inel luminos. Gândul îl purtă iarăși la fiul său. Se întreba dacă și el se află undeva pe acolo. Poate că și Rândunel, rătăcit pe undeva în munți, se uita acum speriat la cerul scăldat în lumina ciudată a lunii. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prindă privirea. În ochii ei apăruse din nou strălucirea stranie pe care o mai văzuse când se aflau în casa bătrânului, ceva mai devreme. Toma se gândi s-o întrebe ce se întâmplă și de ce ochii ei devin atât de luminoși câteodată. Neapărat trebuia să întrebe acest lucru, dar deocamdată asta putea să mai rabde. Acum avea altceva de făcut. Chiar nu înțelegea de ce încă mai pierd timpul acolo și nu îl caută pe Moș Calistrat. Știa că, împreună au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu mâinile ridicate și privirile pierdute în gol. Avea gura întredeschisă, ca și cum ar fi vrut să spună ceva dar se oprise la jumătatea cuvântului. Trupul îi era înconjurat de o irizație cafeniu-gălbuie, ca o aură ușoară. Numai în jurul capului, conturul luminos căpăta nuanțe roșietice. Îngrijorat și puțin speriat de ce se întâmplă, Toma se aplecă și lăsă toiagul din mână rezemat de lavița pe care stătuse la început. Totul redeveni normal, semiîntunericul domnea iarăși în încăpere, iar Calistrat își lăsă mâinile să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din nou în cercetare. Ploaia contenise și norii se răzbunaseră pe cer. Inspectorul nu putea să-și dea seama, dar probabil că luna ieșise dintre nori și se afla acum deasupra capului. Ridicându-și privirea putea distinge o zonă mai luminoasă prin ceața care de acum se îndesise binișor. Negura căpătase o culoare lăptoasă și de la o clipă la alta i se părea că devine și mai consistentă. Cu greu mai reușea să zărească ceva la o distanță mai mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nopțile de vară de acasă, mult mai fierbinți decât cele de aici. Îi plăcea să rătăcească prin crângurile din lunca Nistrului. Se prăvălea cu fața în sus pe iarba din poienițe privind cerul înstelat. Aștepta cu nerăbdare să vadă urma luminoasă a unui meteor, șoptindu-și apoi, repede, în gând, o dorință, așa cum îi spusese maică-sa că trebuie să facă. Amintirile îl năpădiseră, ori poate chiar ațipise fără să-și dea seama. Tresări, devenind dintr-o dată atent. Ceva se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la fund. O luă și se apropie din nou de intrare. Apăsă pe buton, îndreptând raza ca o armă spre peretele colcăitor. Fără efect, nu știa ce se așteptase să se întâmple, dar rămase dezamăgit profund când constată că spotul luminos se pierde în valurile de întuneric din fața sa, ca și cum nici n-ar fi existat. Nici o reflexie, nici un detaliu în plus, nu reușea să distingă. Lumina era pur și simplu absorbită în interior. Se reîntoarse în spatele volanului și își cuprinse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în care îl închisese Boris Godunov. Pricepuse că rămânea fără aer și urma să moară, era împăcat cu gândul acesta. Timpul se oprise în loc iar el se prăbușea într-un abis fără capăt. Era întuneric și frig. Apoi, o licărire luminoasă apăru în depărtare, transformându-se cu repeziciune într-un tunel strălucitor a cărui albeață îi ardea privirea. Căderea încetinise, oprindu-se apoi de tot. Acum, o forță căreia nu i se putea opune îl trăgea tot mai repede spre lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mică sau mai mare măsură, se află sub semnul unei tematici pe care aș numi-o metafizică; de la Epopeea lui Ghilgameș moartea va fi una din temele obsesive ale literaturii. Dacă un cuvînt ca divan nu ar pretinde nuanțe mai luminoase și tonuri mai limpezi, această culegere ar putea avea subtitlul Divanul occidentalo-răsăritean, În varii contexte ironice și parodice. Simon Magul este varianta unei legende gnostice. În Dicționarul teologiei catolice Jacques Laccardière va defini Borborit - cuvînt ce apare În această povestire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În josul paginii prietenul meu criticul dacă n-ar fi dat fuguța la Întîlnirea cu chioșcul de bunătăți. ZÎmbetul Îmi Îngheță cît ai clipi. Spectatorul care luase loc cu șase rînduri mai În față se Întorsese și mă privea fix. Fasciculul luminos al proiectorului perfora negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Își petrecea majoritatea timpului Închis În camera lui, construind artefacte de neînțeles. Tot ceea ce Îi prisosea În inteligență Îi lipsea În simț practic. Interesul lui pentru lumea reală se concentra În aspecte precum sincronizarea semafoarelor de pe Gran Vía, misterele surselor luminoase de la Montjuïc sau automatele din parcul de distracții Tibidabo. Tomás lucra În fiecare după-amiază În biroul tatălui său și uneori, cînd ieșea, trecea pe la librărie. Tata Îl Întreba Întotdeauna despre invențiile lui și Îi dăruia manuale de mecanică ori biografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Închipuit pe Julián Carax la anii mei, ținînd În mînă poza aceea, poate la umbra aceluiași copac sub care mă aflam eu. Mi se părea că-l văd aievea, zîmbitor, sigur pe sine, contemplînd un viitor la fel de mare și de luminos ca bulevardul acela și, pentru o clipă, m-am gîndit că nu existau alte fantasme decît acelea ale absenței și ale Înfrîngerii, că lumina aceea care Îmi surîdea era una de Împrumut și că avea valoare doar atîta vreme cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ușile băncilor nu sunt cozi de clienți neliniștiți, cele care se formează întotdeauna în momente de criză, totul pare normal, nici un singur furt prin smulgerea obiectului, nici o singură ceartă cu focuri de armă și cuțite, nimic altceva decât această după-amiază luminoasă, nici rece, nici caldă, o după-amiază care pare să fi venit pe lume pentru a satisface toate dorințele și pentru a calma toate neliniștile. Dar nu și îngrijorarea sau, pentru a fi mai literar, neliniștea interioară a primarului. Ceea ce simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ales cele subînțelese, în cele din urmă, la fel de clare ca și celelalte, dar îl surprindea, asta da, seninătatea chipului pe care-l vedea în oglindă, un chip de unde ridurile păreau să fi dispărut, un chip unde ochii deveniseră limpezi și luminoși, chipul unui om de cincizeci și șase de ani, de profesie comisar de poliție, care tocmai trecuse prin proba de foc și ieșise din ea ca dintr-o baie purificatoare. Era o idee bună, să facă o baie. Se dezbrăcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fermecătoare. Mai era și altceva care-mi plăcea la dna Strickland. Știa să-și aranjeze elegant mediul în care trăia. Apartamentul ei era întotdeauna curat și vesel, florile îl înviorau, iar cretoanele din salonaș, în pofida severității mobilierului, erau drăguțe și luminoase. Dejunurile pe care le dădea în mica sufragerie aranjată artistic erau plăcute. Masa era agreabilă, cele două servitoare erau plăcute ca înfățișare, mâncărurile erau bine făcute. Era imposibil să nu vezi că dna Strickland este o gazdă excelentă. Și erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nimeni nu se simțea mai rău din cauza acestei nenorociri. Aveam o vagă idee că Dirk, un om dispus mai degrabă la reacții afective puternice decât la sentimente profunde, avea să uite curând. Iar viața lui Blanche, începută cu cine știe ce speranțe luminoase și visuri, parcă nici n-ar fi fost trăită vreodată. Totul părea inutil și de o stupiditate absurdă. Strickland își găsise pălăria și stătea în picioare uitându-se la mine: — Vii sau nu? De ce-mi cauți societatea? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pot fi puse în pagină acestea. Un talent mocnit se poate dezvălui când cunoști pictori și scriitori a căror societate o căuta soția lui. Sau incompatibilitatea domestică putea duce la introspecție. O legătură amoroasă putea aprinde sub forma unei flăcări luminoase un foc care ar fi mocnit întunecat în fundul inimii lui. Cred că atunci aș fi zugrăvit-o cu totul altfel pe dna Strickland. Aș fi renunțat la faptele reale și aș fi prefăcut-o într-o femeie pisăloagă, sâcâitoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și scoțându-i la iveală conținutul complet. Apăru trunchiul unei tinere, al unei adolescente, retezat din dreptul taliei. Chipul ei cum nu se poate mai frumos și impasibil părea să fie acoperit de un strat subțire de material translucid, mai luminos ca fildeșul, care Îi pecetluia ochii Într-un zâmbet senin. Capul era Împodobit cu o scufie brodată cu perle și fir de aur, lăsând să se Întrezărească doar o porțiune din fruntea ușor bombată. Mâinile, Încrucișate pe piept În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]