22,583 matches
-
În spatele pianului și mama certându-l pe tată cu o voce pe care copilul nu a mai auzit-o până atunci. Tatăl ieșind din cameră și trântind cu putere ușa, apoi o liniște lungă și grea, o masă Încărcată cu mâncăruri Îmbietoare, un sfeșnic cu o lumânare aprinsă În mijlocul ei și ouăle roșii pe care copilul le ciocnește unul de altul, râzând și bucurându-se, sub privirile indulgente ale celor doi părinți, iepurașul alb, pufos, tremurând speriat În brațele copilului, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că-mi terminasem de scris romanul, pentru care aveam un contract cu o editură serioasă. Mă gândeam, ca În anul ce vine, să repet această vacanță de lucru, mai ales că cei doi soți nu cereau mult pentru găzduire și mâncare și, erau discreți și ceremonioși, ceea ce se portivea foarte bine cu pretențiile mele, de la o asemenea pensiune rurală. Era anul 1923, războiul se sfârșise, rănile se mai cicatrizaseră și era păcat să nu profit de liniștea și confortul unui asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ales eu. -Cum, nu ești tu Plăcințica? n-ai locuit o vreme În ghetoul de dincolo de calea ferată, la cerșetorul Antoniu, adică la mine, n-ai făcut tu curat În maghernița lui, adică a mea, n-ai Împărțit cu el mâncarea, adică și Antoniu arată spre sine , n-ai plecat pe furiș după o vreme, lăsând un bilet? n-ați vorbit amândoi despre soare și despre Uniunea Europeană? Nu-ți mai aduci aminte de Psalmi, cartea cu coperțile vișinii din care citeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de-a cerși. -Dumneavoastră cum ați ajuns ,,ân situația de-a cerși? Întreabă pe un ton Înțepat și insinuant reporterița? -Bunăstarea m-a adus În situația asta, sutele de cărți citite, succesele școlare și universitare, vila confortabilă, obiectele de artă, mâncarea bună...Nu le-am mai suportat, ba, mai mult, aș fi furat cu dragă inimă de la cei ca mine, ca să dau săracilor, numai că haiducia era scoasă Înafara legii. S-a Întâmplat atunci, ca să plec eu Însumi la cerșit. -Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că mă așteptam la mai mult decât s-ar cuveni, de la această hârcă stilată. Dacă stau bine și mă gândesc, s-a simțit obligată să dea țărișoarei atenție, n-a avut Încotro, și acum Îi stă În gât ca o mâncare nedigerată, Însă nu mai poate da Înapoi. Trebuie să o suporte și să Înumere cu glas tare, banii pe care ni-i trimite. Ba mai mult, să se prefacă mută și oarbă la ce se dosește, la ce se fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lucrați ani de zile. Antoniu Începuse să tresară la fiecare cuvânt al lui ba, mai mult, cerșea zilnic la metrou, pentru a-i umple stomacul. Bruta dădea târcoale și șandramalei lui Ben, mirosise că e rost de ceva bani și mâncare În plus, și nu-i lăsa bietului Antoniu, când se Întorcea din cerșit, nici un minut de tihnă, amenințându-l tot timpul cu lama ascuțită a unui briceag, pe care i-o apropia de gât, privindu-l cu ură. În toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
insuficientă. Am examinat biroul Carlton House și am observat încă o zgârietură care apăruse după ultima mutare. Mi-am umezit un deget și l-am trecut peste zgârietură. M-am dus în bucătărie și am căutat din priviri ceva de mâncare. Pe undeva trebuia să fie o cutie de biscuiți Bath Oliver, adusă de Rosemary. Mi-am scos haina și m-am căutat prin buzunare sperând să găsesc niște chibrituri. Am dat peste scrisoarea către Georgie pe care am recitit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dispărut de pe scena istoriei - până când Într-o zi au reapărut. Fischl adăugă pe un ton pedagogic, Înlăturând un fir invizibil de praf de pe mânecă, „așa cum reapar păduchii În șifoniere. “ Dar, bineînțeles, un knisch putea să fie și un fel de mâncare, mi-am spus, o unealtă, o marcă de biciclete. Sau poate fi un fel anume de a te uita cruciș și mirat la cineva: „Nu fi așa de knisch“, „Să te knisch“, „Te simți knisch azi?“... Când eram doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pahare, proprietarul localului, un ins cam zgîrcit la vorbă, Îmi spuse doar că „doamna“ se va Întoarce Într-o clipă. Când nevastă-sa se arătă din nou, pufăind și lucind de transpirație, mă informă că nu prea are nimic de mâncare. Mi-am ridicat capul și am văzut că, Într-adevăr, cele mai multe mâncăruri listate pe tăblița neagră din spatele ei fuseseră șterse cu un burete, lăsând un voal estompat, dar persistent. Pe un rând se putea citi „cu salată“, În altul, „murături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că „doamna“ se va Întoarce Într-o clipă. Când nevastă-sa se arătă din nou, pufăind și lucind de transpirație, mă informă că nu prea are nimic de mâncare. Mi-am ridicat capul și am văzut că, Într-adevăr, cele mai multe mâncăruri listate pe tăblița neagră din spatele ei fuseseră șterse cu un burete, lăsând un voal estompat, dar persistent. Pe un rând se putea citi „cu salată“, În altul, „murături“. Am comandat „un platou cu cârnați și“, am Întrebat dacă era posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-i așa? Dacă și asta e știință... Ușa se deschise și apăru Otto. Văzându-mă, Îmi zâmbi și făcu câteva mișcări rapide cu degetele sale mlădioase, apoi se Întoarse spre maică-sa care dădu din cap și explică: — În curând mâncare, Sascha. Ridicându-se În scaun, i-am spus că nu-mi era foare - la care Else Îi făcu semn fiului său care, scuturându-și capul cu tristețe, se Întoarse Înăuntru. De Îndată ce ușa se Închise, colega mea se rostogoli din Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fantastic! Faptul că cei mai mulți aveau fețele și brațele inferioare bronzate, dar corpul alb ca varul nu avea nici o importanță. La fel cum nici tatuajele, cicatricele sau bătăturile nu erau mărci sociale. Sigur că nu. Atunci procedura și declarațiile poate? Porționarea mâncării și pedepsirea băieților tineri care sufereau de erecții involuntare? Poate că de fapt Adolf Koch n-a exagerat cu privință la funcția paradisului ca ideal al societății. Dar a fost vreodată un corp gol doar gol sau doar corp? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
etajul doi nu mai era nimeni. Dacă era să mă iau după mirosul de mucegai care mă Întâmpină În hol, puteam ghici că locuitorii luau cina În secret, undeva În apartament (dar nimic special În meniul din seara respectivă: doar mâncare de fasole cu carne de porc). M-am deplasat de-a lungul coridorului, aerul devenind din ce În ce mai proaspăt cu fiecare pas scârțâitor, și ajuns la numărul 6 am potrivit cheia În yala care strălucea cu blândețe În Întuneric și care, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o să se aleagă de mine - asta nu mai e treaba ei. Bine, fie, zic eu, dacă așa vrei tu! (Asta fiindcă am și eu o înclinație spre melodramă - nu degeaba fac parte din familia asta). Nu-mi trebuie punga cu mâncare! Nu-mi trebuie nimic! Nu te mai iubesc, nu pot să iubesc un băiețel cu asemenea comportament. O să trăiesc singură aici cu tati și cu Hannah, îmi zice mama (găsește întotdeauna, ca o mare maestră, exact vorbele cu care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vieți în clipa aceea mi se pare că va ține la nesfârșit. Apoi, mai sunt și serile în care nu mănânc. Soră-mea, care-i cu patru ani mai mare decât mine, mă asigură că-mi amintesc adevărul gol-goluț: refuz mâncarea și maică-mea nu poate să dea curs unui asemenea moft - și unei asemenea idioțenii. Și tocmai spre binele meu nu poate s-o facă. Ea nu-mi cere decât să fac ceva spre binele meu - și mai am tupeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
spre binele meu nu poate s-o facă. Ea nu-mi cere decât să fac ceva spre binele meu - și mai am tupeul să zic nu? Ea și-ar rupe și bucățica de la gură numai ca să-mi dea mie de mâncare, n-am aflat asta până acum? Dar eu nu vreau să-și rupă bucățica de la gură. Nu vreau nici măcar bucățica din farfurie - ăsta-i necazul. Poftim! Un copil așa deștept! Așa înzestrat! Cu așa viitor! Cu toate harurile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
am intrat în casă cu obrajii îmbujorați, dogoritori, și cu un dolar pe care l-am câștigat dând zăpada cu lopata: — Știi ce-o să capeți la cină drept răsplată c-ai fost așa de hărnicuț? - îmi gângurește mama cu drăgălășenie. Mâncarea ta preferată pe timp de iarnă. Tocăniță de miel. S-a înserat: după o duminică petrecută în New York City, la Radio City și în Chinatown, pornim spre casă peste podul George Washington - drumul cel mai scurt dintre Pell Street și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
odată și-odată chestia asta. — Bravo, frumos mai vorbești câteodată! — Nu fac decât să spun adevărul, ripostează ea. Toată ziua mă spetesc muncind la bucătărie, iar tu mănânci de parcă ar arde undeva, iar ăsta - ăsta a ajuns la concluzia că mâncarea gătită de mine nu-i destul de bună pentru el. Preferă să se-mbolnăvească și să mă bage și pe mine-n toți sperieții. Ce-a făcut? — Nu vreau să-ți faci sânge rău. Hai s-o lăsăm baltă. Dar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o reverse el asupra mea, ci violența pe care, în fiecare seară, la cină, îmi doream eu s-o comit asupra stârvului său ignorant și barbar. Tare-mi venea să-l trimit urlând pe lumea cealaltă când lua cu furculița mâncare direct din castron sau când leorbăia supa din lingură în loc să aștepte, ca tot omul bine crescut, să se răcească sau când, Doamne ferește, încerca să exprime o părere pe orice temă... Și ce mă înspăimânta cel mai mult în legătură cu această dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
n-avea nici o jenă sau, cât de cât, o reținere să recurgă la el. Din pătuțul meu, o aud trăncănind cu celelalte femei adunate în jurul mesei, la o partidă de mah-jong: Alex al meu a devenit așa de mofturos la mâncare, că trebuie să stau cu cuțitul lângă el ca să-l fac să mănânce. Și nici una dintre ele nu pare să socoată măsura asta exagerată. Trebuie să stau cu cuțitul lângă el! Și nici una dintre femeile astea nu găsește de cuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
unde doarme ea cu un bărbat care locuiește la noi noaptea și duminica după-amiază. Cică ar fi taică-meu. Pe buricele degetelor, deși mi-a spălat fiecare purceluș în parte cu o cârpă umezită cu apă caldă, îmi stăruie mirosul mâncării de la prânz, al salatei de ton. Poate că, de fapt, adulmec miros de pizdă, mai știi? Asta o fi! Ah, îmi vine să mormăi de plăcere. Am patru ani și, cu toate astea, simt în sânge - ăhă, iar ajungem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în favoarea existenței lui Dumnezeu sau în favoarea mărinimiei și virtuții evreilor în faptul că omul cel mai ve-ne-ra-tî din tot Newark-ul a venit să stea „o jumătate de ceas încheiată“ la căpătâiul maică-mii. Dacă-i golea plosca, dacă-i dădea mâncarea în gură, mai ziceam și eu că e un început, e ceva, dar ce mare brânză c-a venit să șadă o jumătate de ceas la căpătâiul cuiva? Ce altceva are el de făcut, mamă? pentru el, îndrugarea unor banalități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
comunismul meu e cel care mă face să insist să iau masa laolaltă cu menajera lunea, când vin acasă la prânz, și am grijă să fie și ea de față - o să mănânc cu ea, mamă, la aceeași masă, și aceeași mâncare. E clar? Dacă mie-mi dai restul de friptură la tavă încălzită, ei o să-i dai tot un rest de friptură la tavă încălzită, și nu brânză Muenster, și nici conservă de ton servită pe o farfurie specială, de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
șoferii de pe drum ce puternici și virili sunteți; și apoi, ajunși acasă, luați aceste căprioare - care nu v-au făcut nimic, dar absolut nimic rău - luați aceste căprioare, le tăiați bucăți-bucățele și le gătiți într-o oală. Nu e destulă mâncare pe lumea asta, trebuie să mănânce până și căprioare! Ăștia mănâncă orice le încape în labele alea de goi! Și, ca un corolar înfricoșător, fac, de asemenea, orice. Căprioarele mănâncă ce mănâncă ele, căprioarele, iar evreii mănâncă ce mănâncă evreii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
le vezi cărând vreo fată bătrână cu fața lividă, ciupită de vărsat... Cu așa craci - ei bine, e clar că i-o ștupuia 1... Păi, nu? O adusese acasă, din câte zicea el, ca să vadă și ea cum e „o mâncare evreiască adevărată“. De câteva săptămâni ne tot bălmăjea despre noua casieră goișe („o persoană foarte ștearsă și insipidă“, zicea el, „care se îmbracă în șmates 2“) care îl zăpăcise de cap - ăsta era textul pe care nu se putea stăpâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]