2,918 matches
-
trei zile, gândurile, dezlănțuite dintr-o toropeală prelungă, l-au chinuit și i-au sfâșiat sufletul. Își zicea că toate sforțările lui de a ocoli soarta s-au zdrobit și că de azi încolo numai moartea l-ar mai putea mântui... Moartea însă îl îngrozea acuma mai mult chiar decât perspectiva de a trebui să meargă pe frontul românesc. Degeaba încerca să-și biciuiască ambiția, învinovățindu-se de lașitate; dragostea de viață, din ce în ce mai impetuoasă, îi tăia orice avânt, murmurîndu-i neîncetat în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
convins până în măduva oaselor că credința mea e desăvârșită și totuși mă îngrozeam doar la gândul morții. Suferințele miau înfrînt mândria, încît azi știu bine că numai credința căreia îi jertfești fără șovăire însăși viața ta, numai aceea te poate mîntui!... Și acuma dragostea de viață e mai puternică în inima mea decât credința, îmi dau seama... Am ajuns să-mi fie frică de mine însumi! Credințele și hotărârile se macină dacă le cântărești mult, și eu nu pot să nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
am întors înapoi și nici înapoi n-am mai cunoscut drumul pe care am mers... ― Și eu am purtat crucea ta, Apostole, și Dumnezeu, când am fost mai disperat, mi-a trimis credința cea tare ca stânca și m-a mîntuit! rosti preotul limpede ca o vestire, trecând alături de el. Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă! Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme și mai cu seamă între om și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
am mers... ― Și eu am purtat crucea ta, Apostole, și Dumnezeu, când am fost mai disperat, mi-a trimis credința cea tare ca stânca și m-a mîntuit! rosti preotul limpede ca o vestire, trecând alături de el. Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă! Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme și mai cu seamă între om și Dumnezeu!... Numai în credința neclintită vei găsi și tu călăuza fără greș în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Întristatei mele frunți. Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pământ, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vânt. Vis nebun, deșarte vorbe! Floarea cade, rece cîntu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat-să mîntui! {EminescuOpIV 257} FEMEIA?... MĂR DE CEARTĂ Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară, și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce merit-un surâs De crudă ironie... Și ce-am mai vrut să fiu? Voit-am a mea limbă să fie ca un râu D-eternă mângâiere... și blând să fie cîntu-i. Acum... acuma visul văd bine că mi-l mântui. Căci toată poezia și tot ce știu, ce pot, Nu poate să descrie nici zîmbetu-ți în tot. Te-am îngropat în suflet și totuși slabii crieri Nu pot să te ajungă în versuri și descrieri. Frumseța ta divină, nemai gândită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sunt Cu-admiratori puțini de tot. Căci cei mai mulți de pre pământ Ce-i rău, drept bine îl socot. Aceasta orișicând se vede Și ca o ciumă pare-a fi. Dar eu mă îndoiesc a crede De ea că ne vom mântui. Un singur mijloc am în minte Dar greu și nu cred să se poată: Nătângii toți să prinză minte Dar vai! n-or prinde niciodată. Ei văd cu ochii, nu cu mintea, Nu știu al lucrurilor preț: Admiră vecinic cele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori păn-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. {EminescuOpIV 411} Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amîndouă Lăsând pe spate capul... - "Copile! n-o să mîntui? Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvîntu-i... "Și cât de mult ridici tu, în gând pe-o biată roabă! "Comoara ta din suflet e singura-mi podoabă, Cu focul blând din glasu-ți, iubite, mă cutremuri, "De-mi pare o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce Lung rătăci după ce-au dărâmat Troada cea sfântă. Multe cetăți de oameni văzu și datini deprinse, Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au, Chibzuind pentru sufletul lui, a lor săi înturnare. Dar pe tovarăși el nu mântui cu toată-a lui grijă. Singuri ei gătiră peirea prin fără de lege, Căci, nebuni, ei boii-au tăiet luminosului fiu al Lui Hyperion, în cât le luă a-ntoarcerii ziuă - De aste vorbește-ne asemeni puțin a Cronidului fiică. Toți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fără de lege, Căci, nebuni, ei boii-au tăiet luminosului fiu al Lui Hyperion, în cât le luă a-ntoarcerii ziuă - De aste vorbește-ne asemeni puțin a Cronidului fiică. Toți ceilalți precât de peire-au scăpat, pre a casă Ei erau, mântuiți de răsboaie și de apele mării. Numai pre el, doritul de patrie și de soție Nimfa măreață-l oprea, minunata zână Calipso-n Peștera cea boltită, râvnind de bărbat ca să-l aibă. În rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cum Lung rătăci, după ce-au căzut cetatea lui Lascar. Multe orașe de oameni văzu și datini deprins-au, Și supărări în inima lui prea multe avut-au, Chibzuind să-și mîntue sufletul și caracuda. Dar caracuda el n-o mântui cu toată silința, Singură ea-și gătise peirea prin fără de lege, Căci ea nebuna tăiase asemeni cârduri de belferi Încât Zeii, ei le-au luat a bugetului ziuă. De aste vestește-ne asemeni puțin a Cronidului fiică! Mulți din ceilalți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu pricini Și de cu vreme mână la sigur loc Maurojeni Turmele lui cu lână de aur în bruma din Londra. Boeros cel viclean, cu stele prea-mpodobitul, Împăcătorul de neamuri Carpos și mulți din Acheii Cei cu glesnele repezi sunt mântuiți de nevoie. Numai pre el, doritul de liniște, vor să-l rețină Misailă Kiklopul cel crunt din neamul lui Nuhăm, Peștera cea boltită din Văcărești pregătindu-i. În rotitoarea plinire de vremi trei ani se trecură, Totuși el de mânia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
drum cu „desaga” plină de docuumente. De unde crezi că e cel mai nimerit s-o începem? Dacă tot am călcat în Bucium, și, după cum am văzut, ne-a primit cu brațele deschise, apoi aici să ne facem „veacul” până om mântui treaba. Ne-om abate oleacă și pe la „Schitul Sihăstriei de deasupra Socolii”. Adică pe la Schitul lui Tărâță, unde - cu evlavie, ne-om închipui că pășim pe urmele lui Eminescu, care după cum ne spune Coralia-Riria, viitoarea soție a lui A.D.Xenopol
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfățișa înaintea casei acesteia și înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strîmtorărilor noastre, și Tu ne vei asculta și ne vei mîntui! 10. Acum iată, fiii lui Amon, și ai lui Moab și cei din muntele Seir, la care n-ai îngăduit lui Israel să intre, cînd venea din țara Egiptului, căci s-a abătut de la ei și nu i-a nimicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
să învețe mult trebuie să învețe multe, precum cel ce vrea să mînînce mult trebuie să mînînce multe, de toate. Partea lexicală a limbelor, limbile înșile au a face mai mult cu memoria; acolo ea va și trebui înhămată. Dar, mântuind cu lecția de limbă, el trebuie să esercite altă facultate și pe cealaltă s-o lese să se odihnească. Deci matematica trebuie să fie predată astfel încît să aibă a face numai cu facultatea judecății. Dar la facultatea judecății lucrul
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
cu durere și-necare, pier, Și n-am mângâiere la cine să cer. Ud cu lacrimi fața, ne-ncetat oftez Și n-am unde dorul să-mi încredințez. 5 L-a cui îndurare pot să năzuiesc, - De-această-ntristare să mă mîntuiesc? Toat-a mea nădejde e la un noroc Or să mă ajute, or să mor în foc. Ah, dară noroace nu te îndura, 10 Află tu mijloace de-a mă bucura. Nu cer bogăție să-ți vie cu greu, Ci să
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
predilecție vădită toate situațiile limită la care ne invită, într-un fel sau altul, prozatorul. Povestirile sunt de o factură pur realistă, unde atât oameni cât și evenimente, contribuie esențial și definitoriu, la firul epic al echivalențelor, în cadrul cărora se mântuie conflicte de ordin, interior cât și exterior. Povestiri precum ,,Un Liceu la malul Mării’’, ,,Anii mei apocaliptici’’ și ,,Dincolo de absolut’’, unde perspectiva narativă este prezentată de autorul omniscient la persoana a III-a, influențează și scot în evidență întâmplări verosimile
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mai bine zis, care trimite la un răspuns căruia îmi este greu să-i mai dau încă numele de filosofie». Nu este știința cea care ne spune ce trebuie să facem și nici în ce putem spera. Iar filosofia nu mântuiește. Filosofia, ne mai spune Bobbio, are misiunea de a avea grijă de „marea întrebare”, însă nu-i sunt ei la îndemână „marile răspunsuri”. Dar, «tocmai pentru că marile răspunsuri nu sunt la îndemâna ei, omul - ne spune tot Bobbio - rămâne o ființă
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
mântuirea de absurd nu este o construcție omenească și că acel sens care, omenește, nu poate fi construit, poate fi, omenește, invocat. De la lipsa sensului la invocație: convinși, ca să spunem cu Heidegger, că «de acum doar un Dumnezeu ne poate mântui». Asta numai dacă suntem conștienți de faptul că invocația este posibilă doar într-o lume invadată de nonsens și disperare. Lipsa sensului se transformă în angoasă, în acea «maladie mortală» care pentru Kierkegaard era disperarea. Iar «conștiința disperată - afirmă Kierkegaard
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
defectelor sale de caracter. Acestă breșă ficțională îndeplinește, din punct de vedere retoric, și funcția de macaz discursiv, justificând trimiterea biblică și invocația cu aceeași tentă, din final: Totuși, noi credem că acest mare torturat ar mai putea să se mântuiască și să se bucure, ca Magdalena care a iubit mult, pentru că a urât inutil". (Discordanța logică, atât de frecventă în polemica argheziană, contrapune, aici, interpretării dogmatice, o alta, proprie, eretică și scandaloasă, ca expresie a iconoclasmului său funciar.) "Vino, Niculae
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sau mecanică. De la cea mai rară la cea mai banală, de la grota inițiatică la tubul catodic (principala sursă de imagini din epoca noastră). Fără îndoială, în ce privește sensul și folosirea lor, nu este decât o simplă omonimie între imaginea sacră care mântuiește și cea care distrează, imobilul care se bea și efemerul care se înghite la repezeală. Dar, deși de natură diferită, ele păstrează în comun proprietatea materială de a frapa privirea din exterior. Proiect mai puțin ambițios ori mai ambițios decât
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a o degrada. E o viclenie a lui Dumnezeu, la fel ca Fiul său, prin care Tatăl se lasă văzut de sărmanii privitori. Bunătatea lui Dumnezeu se aseamănă cu judoul: se folosește de privirea oamenilor, slăbiciunea lor, pentru a-i mântui mai bine. Ceea ce-l face pe Dumnezeul creștin mai generos și mai fecund decât alter ego-ul său iudaic. Nu a existat o imagine a lui Christos în timpul vieții lui: pur subiect și deci niciodată obiect al vreunei vederi înregistrate, nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
se unească. Difuzorii colorează albul și negrul profeților, pentru a lărgi aria de audiență. Așa cum lava se răcește și devine rocă, elanul predicii milenariste se transformă în figurare materială. Își pierde ea sufletul? Cum un suflet fără trup n-a mântuit niciodată pe nimeni, dilema nu-i ușor de tranșat. Este un fapt recurent al transmiterilor doctrinare: când Cuvântul sau textul purtător de adevăr generează instituția corespondentă, biserică, stat sau partid, când mesajul de Mântuire sau de Revoluție (echivalent profan al
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
deci ordonat, cu acea talking-cure constând în ordonarea unor senzații încâlcite și obscure pe un lanț narativ de mituri identificabile? Este sigur că relicva care vindecă, acel ex-voto care binecuvântează, trompe-l'œil-ul care reînsuflețește, Veronica, a cărei privire îl mântuiește pe păcătos, presupun și din partea privitorului un act de încredere, o adeziune prealabilă și neexprimată în cuvinte. Să nu uităm versiunile mai puțin fericite ale eficacității simbolice, care umplu gazetele. "Le Père Lebrun", astfel era numit în Haiti supliciul gulerului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reală decât pădurea de la Poissy, fiindcă este singura adevărată și este prima pe care vrea s-o vadă. Înainte de toate, imaginea biblică a irealului Eden este, pentru el, mai aducătoare de câștig, căci ajungând la adevărul lui Dumnezeu, își va mântui sufletul și trupul. Lucru de la care reproducerea pădurii de la Poissy, pe lângă care trece atât de des, l-ar deturna. Fără interes metafizic nu există imagine fizică. Satele sienneze ale lui Lorenzetti, în Buna și proasta guvernare din Palatul Public din
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]