18,914 matches
-
ea însăși un fel de soră voluntară a spitalului, făcându-i nu numai lui și lui moș Țurcanu diferite servicii, dar și celorlalți bolnavi. Mlădioasă, mică și firavă dar îndrăcită, cu buclele aurii-roșcate și fața delicată, rotundă, netedă și roșietică, mărturisind vrednicia ei la treburile care se fac în doi, avea ochii limpezi, ape în fundul cărora lumina joacă vătuită în mușchiul de pe pietre, și brațele pistruiate rotunjite într-un alb catifelat, cu moliciuni delicate întinse până-n ispititoarea grație a gâtului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
întâi 25, apoi peste 50 de instanțe în care el i-ar fi dator lui Evelyn Underhill. Acuzația de imoralitate e susținută, în prima versiune a textului, prin invocarea unei „istorii orale“ extrem de îndoielnice. Conform acesteia Nae i-ar fi mărturisit Cellei Delavrancea „împrumutul“ pe care îl făcuse din cartea scriitoarei anglicane. Informația a circulat prin telefonul fără fir al solidarității feminine: ea ar fi fost transmisă Georgetei Mircea Cancicov, care la rândul ei a transmis-o Georgetei Dimiseanu, de la care
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
e certă; ținuta generală a articolului arată că nu încerca decât să ilustreze inconsistența logică a afirmațiilor lui Florian. Totuși observația sa trădează cunoașterea profundă a metafizicii lui Schopenhauer. Într-o scrisoare trimisă cu un an mai devreme, Nae Ionescu mărturisea că îl iubește pe filozoful german nu numai pentru „perfecta lui probitate intelectuală“, ci pentru „profunzimea cu care pune el problema morală, chiar dacă nu izbutește să o rezolve mulțumitor“. Ceea ce îl interesa îndeosebi în gândirea lui era chestiunea personalității. Proaspătul
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
E un domeniu în care nu se cunoaște adopțiunea. Aci nu poate fi vorba decât de zămislire. Proprie.“ Dar această afirmație, oricât de categorică, reprezintă doar o fază intermediară. Noua sa poziție se va cristaliza în următorii ani. Iată cum mărturisește rezultatul unei îndelungi „experiențe“, care, spune el într-o scrisoare către Vasile Băncilă, „m-a costat multă caznă“: „Pentru un om care gândește personal, nu există plagiat sau influență. O idee pe care am găsit-o eu e a mea
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
avea la îndemână pe Bergson și zic elan vital. Și Aristotel putea foarte bine să facă filozofie întrebuințând cuvântul elan vital, și totuși aristotelismul nu se schimba, și Aristotel nu devenea bergsonist.“ Aceasta pentru că „a spune ceva nu însemnează a mărturisi ceva și nu însemnează, mai cu seamă, a-l trăi.“ Prin urmare, formele de cultură nu derivă unele din altele, ci se înlocuiesc. O formulă cu totul nouă se construiește, cel puțin parțial, din materialul folosit deja de vechile forme
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
tu vorbeai, eu te auzeam ca prin vis. Amintirile tale, iubiri, speranțe, singurătăți. Mai ales singurătăți. Crâmpeie din viața ta. Așa cum a fost. Atunci, n-am putut să-ți spun ce simțeam, aș fi tulburat clipa regăsirii noastre. Acum îți mărturisesc însă că mă frământa o întrebare. Posibil nepotrivită, dar care m-a chinuit multă vreme. Ce se va alege de toate? Pe ce mâini reci și nepăsătoare vor ajunge? Pentru că orice s-ar spune, niciun crâmpei din viața cuiva nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cuiva nu trebuie aruncat într-o cutie oarecare. Niciodată. Și nimeni, dar NIMENI, nu merită să fie singur!! M-a dus gândul prea departe, poate am îndrăznit prea mult, dar este și o explicație a tăcerilor mele, de atunci. Îți mărturisesc abia acum, pentru că am înțeles că dragostea pentru tine, tot ceea ce ne leagă, nu are egal. Prin tine, m-am regăsit pe mine însămi. Am coborât pe pământ. Lângă tine. Sau m-am înălțat. În cerul iubirii perfecte, unice. Pentru
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
se găsea mai târziu, spre vară. Punct. În vitrină, străluceau galben, solar, câteva lalele. Raze prinse într-un buchet rotund. În clipa aceea a știut că nu mai conta. Găsise mesagerii pentru ceea ce nu mai putea, de o vreme, să mărturisească prin cuvinte. Cicatricile sufletului nu pot fi vindecate cu petale, desigur, dar simțea că trebuie să facă asta. Spera ca măcar pentru o secundă sau pentru o zi, două, trei... De fapt nu mai spera nimic. Speranța îi fusese interzisă
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
care se află în trecut, în amintire. Amintirea devine oglinda în care poetul, narcisiac, se autocontemplă: Lașitățile mele vor fi transpuse prin oglinzi, motivate amabil și îmi vor fi atribuite intenții pe care niciodată nu le-am știut. Avem aici mărturisită fără echivoc capacitatea de a deforma a oglinzii. Emil Botta este prizonierul propriului său sistem de oglinzi ("Voi fi prizonierul oglinzilor"). Dar mai mult decât atât, el devine una cu oglinda. Este iarăși o devenire circulară, care nu oferă scăpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cerdac a zăcut Chimircan aproape șapte ani de zile. Vara pe prispă afară, iar iarna în casă pe pat, întorcându-l de pe o parte pe alta, că nu-și mai dădea duhul, că nici nu avea bună voință să-și mărturisească păcatele la preot. Cu chiu cu vai s-a spovedit, apoi s a dus. Dar la vreo doi ani a căzut bolnavă și Rarița, care, parcă trasă la indigo, a zăcut ca și Chimircan tot așa de mult și a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Profira lui, după câțiva ani de la moartea Catrinei, a căzut și Ghițișor la boală și a zăcut la pat mai mult de șapte ani și nu-l mai strângea Dumnezeu și cu chiu cu vai a acceptat să se spovedească. Mărturisind că într-adevăr a avut relații sexuale cu noră-sa și cu mama lui, cu Rarița și că el i-a luat zilele lui Ion, care nu mai murea și, de frică că va vorbi, s-a gândit să-i
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de nimic, părinte. Cum adică, fiule, nu-ți era frică de Dumnezeu? Aa, aa părinte, ce zici? Ce Dumnezeu? Ce Dumnezeu? Nu, nu vezi, părinte, că mie îmi este rău? Rău, rău, părinte, rău. Da′ zici că vrei să te mărturisești! Ce faci? M-ai chemat doar să te văd? Sau să te spovedești? Da, da, spun părinte, spun, da′ nu ne aude nimeni? Dar mă ierți părinte? Mă ierți sau nu, ca să știu ... Te iert, fiule, cum să nu te
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
preot. Mult rău ai mai făcut ... Atunci la ce ai mai venit la mine? Hoțule și escrocule, să mă minți că mă ierți ca să-ți dau bani și ca să afli taina vieții mele? Hă? De ce nu-mi dai împărtășanie? Ai mărturisit că nu poți posti și că nu obișnuiești să te rogi la Dumnezeu. Atunci cum vrei să-ți dau eu Sfânta Împărtășanie? Nu pot, fiule, nu pot, că-i păcat mare, mare păcat. Fugi de aici, pleacă de la casa mea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de restul corpului. Petruță a mers cu două autocare încărcate cu credincioși de la Cultul Creștin după Evanghelie din cartierul Nicolina din Iași. Arghir nu a povestit nimic. Doar Petruță a spus tot cu lux de amănunte felul cum s-a mărturisit răufăcătorul și starea lui jalnică și îngrozitoare în care se afla de mai bine de șapte ani. Muribundul, care încă mai avea glas, a rugat personalul azilului să trimită scrisori la copiii lui Sturza și ai lui Tudose, rugându-i
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
persecuți... Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
astfel Încât nimeni nu observase nimic deosebit la ei. Nici când rămâneau puțin În urma grupului nu se Întreba nimeni de ce au rămas ei doi singuri. Erau preocupați de fructe și de multe altele ale tinereții. Când Feodor a Încercat să-i mărturisească Letiției ce simțea el pentru ea, fata simțise că-i curge foc prin vene, se intimidase și-i spusese pe negândite că și cu ea lucrurile stăteau exact la fel. Orice ar face gândurile ei tot către el se Îndreptau
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
nu se mai despărțea de boboc nici noaptea, Îl ținea să doarmă cu el În brațe, să se asigure că nu i se va Întâmpla nimic rău. Îi zicea Puf și era cel mai bun prieten al lui. Lui Îi mărturisea Ionuț toate necazurile lui și cât de mult și-ar fi dorit să poată merge și el la școală În toamnă odată cu ceilalți copii de vârsta lui. Și-ar fi dorit el mai multe dar, starea de sărăcie lucie a
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Andreea și plecaseră râzând amândoi de Încurcătura În care-i puseseră pe cei doi părinți și ștergând ketchupul cu șervețele. Se bucurau de isprava lor. Teia, crede-mă că nu am știut absolut nimic de ce puneau ei la cale dar, mărturisesc că nu duc lipsă de idei originale. Suntem oameni maturi și responsabili, ei Își doresc o familie adevărată... tu ce părere ai? Părerea mea este că... nu am nici o părere. Am văzut că Andreea o făcea pe misterioasa, dar nu
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
pot scrie, cu harul de la Dumnezeu dăruit și mie. Ce sentiment de culpă și duplicitate am avut toată vremea, cu nuferii desprinși din mine, fără proiecte, am însetat și am supraviețuit? cine mai știe. Pentru Viaceslav Vindecătorul! Mi s-a mărturisit că la Ierusalim s-au pus cordoane cu ostași, să păzească porțile și drumul mântuirii. Nu știa cum a ajuns să ia lumină! Cineva l-a dus acolo, l-a purtat de mână până în inima credinței; a fost ales din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pentru Lucy. Fetele vin cu alte tricouri. − Voi n-ați auzit? Haideți cu mine la dulap! Dar unde vă sunt hainele, că la coșul de rufe nu e nimic. Fetele se bâlbâie, dau din colț în colț și, până la urmă, mărturisesc. − Ei, zice mama, trebuia să mă întrebați cum se procedează. Până una alta o să vă descurcați cu ce aveți. − Dar ne cumperi altele, nu-i așa? zise Shelley. − Nu, nu-i așa! Eu nu cumpăr în fiecare lună ca voi
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3082]
-
cuibul fatal” al subconștientului. Cum sar putea reflecta socialul fără de indivizi, și cum am putea observa indivizii Ăindiferent de calitățile sau noncalitățile lor) fără de introspecția prin care se evidențiază caracterele. Plăcerea prozatoarei este să vadă cum scapată sufletul, cum își mărturisește mizeria și suferințele, după ce a făcut totul ca să pară de viță aleasă. În opera sa de început nu există eros, doar erotism, sunt declarații, exteriorizări ale unor stări sufletești inflamate, căci Manuela iubește „donjuani” sau zburători fiind variantă a Penelopei
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Părinții mei scumpi și luminați refuzaseră cu hotărâre să mă lase să urmez studii mai departe, la universități, în țară sau Ăcum aveam ocazia) în străinătate. Eram unicul copil, mama era cardiacă, și armele ei erau enorme: ea nu mi mărturisea durerea de a mă vedea plecând în străinătate, ci avea crize de inimă graveădin această pricină, neîndoios), tata era gânditor. Eram foarte matură la învățătură, dar în traiul cotidian eram o timidă, incapabilă de a mă descurca în lucrurile practice
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
-mi rămână în amintire și-n suflet. Și o să-i port dorul până în clipa când o să ajung la ea, lângă sufletul ei. Și chiar mai departe de acele clipe. Acest eseu a fost apreciat cu nota 10 și profesoara a mărturisit că a plâns, când l-a citit, iar eu am plâns, când l-am scris. Textul a ajuns să fie publicat, datorită profesoarei mele, în ziarul Natura, în luna noiembrie 2013. Profesoara le citea această scrisoare - care a fost aleasă
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
să-și expună cel mai bine păzite „încăperi” ale sufletului. Deduc, prin urmare, că povestea cu Profesorul, transcrisă cu o sinceritate aproape „crudă”, mai ales „pe fundal erotic”, este o „defulare”. Sunt sigur că îi aparțin în întregime aceste „vizionări” (mărturisite fără nici o reținere) ale bogăției (sau „comorii”!) ascunse ale Teodorei. Domnului R. îi place să se contemple (imaginar!) cum o sărută de sus până jos, beat ca un fluture penetrând cu trompa-i „floarea roz” ce îl cheamă cu irezistibilul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
buzele, cu inima, „dincoace” de amenințarea aproape materială a timpului care „fuge ireparabil” (vorba poetului!). De fapt, nu pare a fi decât teama de un „angajament total”, dorința de a-și proteja tânăra prietenă de viitorare dezamăgiri. I-a și mărturisit-o, uitând că dragostea nu admite „jumătăți de măsură”. Este un „har” ce presupune „totul sau nimic”! Cel puțin, așa susține Teodora, într-un moment de neașteptată „exuberanță verbală”. Profesorul simte că ea merită mai mult decât poate el să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]