5,243 matches
-
grăbesc să-și risipească viața în fleacuri, în loc să aibă curajul să înfrunte eternitatea. Eram gata să mă las de sculptură, convins că nu mai există nimeni care să înțeleagă astfel arta, când am aflat cu emoție de proiectul cimitirului de marmură. Și sunt fericit că am venit aici, că pot să-mi pun talentul în serviciul dumneavoastră”. Bătrânul tăcea. Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o părăsi, or eu o simțeam în acele momente arzând în mine aproape scandalos pentru o înmormântare. Păstram o aparență cuviincioasă, de reculegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Eu mă mai puteam bucura de toate astea! Simțeam și în rândul bătrânilor un freamăt de satisfacție. Din moment ce se inaugura cimitirul de pe țărm, puteau fi siguri acum că aveau să-și doarmă somnul de veci cu o piatră funerară de marmură la căpătâi. Îi priveam cum stăteau înșirați în jurul mormântului, îmbrăcați în obișnuitele lor halate ponosite, și înțelegeam în acele clipe chiar faptul că o antipatizau pe Laura. La o anumită vârstă, oamenii devin răi cu cei tineri, mai ales dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
te strivească mângâindu-te. Am renunțat să-l provoc. M-am oprit singur și m-am întors. A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ea ca Prometeu în stâncă și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Acum puteam să-mi sporesc ambițiile și pretențiile. Puteam să fiu pilot de furtună, Michelangelo și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
stânci să-mi pozeze. Dinu îmi spusese că Aristide suferea de ciroză și n-am vrut să repet întâmplarea cu Tuberculosul. Îl persecuta ideea sfârșitului, probabil, și dorea să se asigure că va rămâne în urma lui măcar un bust de marmură. I-am promis ceva vag, ca să nu-l jignesc. N-aveam însă de gând să mă țin de cuvânt. 28 (Din caietul de vise) Jucam cărți cu Bătrânul. Nu era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe masă, a scos o cheie, a deschis ușa restaurantului, care era încuiată, și mi-a făcut semn s-o urmez. Am mers după ea, pe o cărare subțire, foarte subțire, până ce m-am pomenit pe țărm, între stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile de marmură și cam atât - cum, asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pulverizat, nu-l acoperi, ci fă În așa fel ca aerul cald să izbească materia nudă, administrează-i un foc de trei tăciuni și ține-l aprins timp de opt zile solare, apoi scoate-l și pisează-l bine pe marmură până ce va fi devenit impalpabil. După ce faci asta, pune materia Într-un alambic de sticlă, distileaz-o În Balneum Mariae, deasupra unui cazan cu apă, pus În așa fel Încât să nu se apropie de apa de dedesubt cu două degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ai barocului, Gian Lorenzo Bernini, ce transpune stările extatice ale Sfântei Tereza de Ávila într-un ansamblu integrat în Capela Cornaro din Biserica Santa Maria della Vittoria din Roma. Capela reprezintă supremația arhitecturii baroce fiind realizată într-o multitudine de marmură policromă, de metal aurit și de detalii plastice studiate în mod savant. Lumina celestă este filtrată printr-o deschizătură amplasată deasupra grupului statuar și cade peste statuia din din marmură albă care o reflectă în pliurile veșmântului sfintei. Capela acoperită
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
reprezintă supremația arhitecturii baroce fiind realizată într-o multitudine de marmură policromă, de metal aurit și de detalii plastice studiate în mod savant. Lumina celestă este filtrată printr-o deschizătură amplasată deasupra grupului statuar și cade peste statuia din din marmură albă care o reflectă în pliurile veșmântului sfintei. Capela acoperită de fresce dă impresia unui cer animat de heruvimi și luminat de Sfântul Duh simbolizat printr-un porumbel. Cele două personaje principale ale grupului statuar își au originea într-un
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
Înconjurată de oameni care credeau În vrăji care fac sîngele să fiarbă, tatăl ei și profesorul Telescu fiind exemple de marcă. Se Întreabă dacă Susan nu se percepe ca pe o forță pacificatoare Între acești oameni. Iau un lift de marmură și alamă pînă la etajul 50, unde jurnalista, Jackie Lopez, Îi așteaptă Într-un birou parcă răvășit de furtună. Este o femeie mărunțică, cu picioarele pe pămînt care se mișcă viguros printre maldăre de cărți În echilibru precar, teancuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Totuși, ar fi drăguț să știe ce va avea de făcut. Verifică la recepție și primește un mesaj Într-un plic ștanțat cu reliefuri. Este de la misteriosul său angajator. Va veni o mașină să-l ia mîine seară. Vila de marmură a familiei Redbone este situată Într-o pădure de sequoia pe un promotoriu de pe care se vede și golful, și rîul care se varsă În el. Șoferul fluieră admirativ cînd intră pe aleea lungă de o milă care duce spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
timpuriu de Picasso și o mică sculptură de Giacometti, așezată pe un piedestal țin companie unei tapiserii medievale și unei amfore mari din Attica. Focul duduitor din șemineu aruncă sclipiri roșietice pe un nesfîrșit covor Aubusson care acoperă podeaua de marmură. O voce de femeie Întrerupe turul pe care Wakefield și-l oferă singur. — Domnul Redbone colectează antichități grecești, În timp ce pasiunea mea este arta modernă. Fostul meu soț colecționa amante. SÎnt Afrodita Redbone. Domnul Wakefield? Wakefield este nespus de bucuros să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și se trezesc brusc afară. Ploaia s-a oprit, noaptea Înstelată este luminată de o lună plină și Wakefield poate simți mirosul arborilor de sequoia și al oceanului. Redbone Îl conduce printr-o grădină cam oficială, punctată cu statui de marmură, către un templu neoclasic străjuit de două Afrodite goale. Redbone atinge unul dintre sînii de marmură și statuia se Învîrte pe piedestal; dedesubt se deschide o scară Îngustă de marmură. Wakefield Își aduce aminte de cutia lui cu șpil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plină și Wakefield poate simți mirosul arborilor de sequoia și al oceanului. Redbone Îl conduce printr-o grădină cam oficială, punctată cu statui de marmură, către un templu neoclasic străjuit de două Afrodite goale. Redbone atinge unul dintre sînii de marmură și statuia se Învîrte pe piedestal; dedesubt se deschide o scară Îngustă de marmură. Wakefield Își aduce aminte de cutia lui cu șpil de odinioară, atît de simplă și atît de complicată totodată. Scările sînt scăldate Într-o lumină albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
conduce printr-o grădină cam oficială, punctată cu statui de marmură, către un templu neoclasic străjuit de două Afrodite goale. Redbone atinge unul dintre sînii de marmură și statuia se Învîrte pe piedestal; dedesubt se deschide o scară Îngustă de marmură. Wakefield Își aduce aminte de cutia lui cu șpil de odinioară, atît de simplă și atît de complicată totodată. Scările sînt scăldate Într-o lumină albă. Redbone deschide drumul și Wakefield Îl urmează În jos, pe sute de scări care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
atît de simplă și atît de complicată totodată. Scările sînt scăldate Într-o lumină albă. Redbone deschide drumul și Wakefield Îl urmează În jos, pe sute de scări care se termină Într-o cameră boltită. Patru coridoare cu pereți de marmură vărsată se deschid În Întuneric. — Dacă o iei Într-acolo - Redbone arată către unul dintre coridoare - ajungi sub golf. Asta e zona de apărare. Am tot ce-mi trebuie aici, un submarin frumușel, un hidroavion, somon afumat, șuncă și suficiente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
submarin frumușel, un hidroavion, somon afumat, șuncă și suficiente conserve cît să hrănesc Troia timp de cinci sute de ani. Pe aici - și arată către un alt coridor - e comoara lui Ali Baba. Am aici tot, mai puțin blocurile de marmură de pe Parthenon. Plus niște tunuri și grenade acustice. În partea asta sînt apartamente pregătite pentru cincizeci de oaspeți frumoși care vor să-și petreacă eternitatea În confort. Fie și numai băile te fac să vrei să rămîi aici pe vecie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pricepea de minune. Practic, relația fusese deja consumată, cel puțin în mintea Henriettei. Tot ce trebuia să facă era să-i pună pe cei doi față-n față. Se îndreptă spre ieșire, țăcănind cu tocurile pe podeaua nouă, imitație de marmură, a Serviciului de Sănătate Publică. La ușă se opri, dându-și seama că uitase un amănunt important. Care e numele lui de botez? întrebă. Asistenta se strâmbă de parcă ar fi fost o informație strict confidențială. — Laurence, spuse în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
extraordinară de frumusețe și vulnerabilitate proprie lui Carrie, calități la care putea recurge la comandă, era chiar și după atâta timp o armă periculoasă. Cu Carrie era nespus de ușor să uiți de substanța acidă care fierbea sub înfățișarea de marmură, chiar și după ce te arseseși o dată. Încercă să regăsească sentimentul de furie care îl ținuse la suprafață, care îl ajutase să nu-și piardă mințile, dar era prea departe în urmă. Am o surpriză pentru tine. În momentul acela arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aici pentru ea? Nu am încercat niciodată, să pictez, să sculptez, dar afară... ce am lucrat acolo, aici nu pot face. Am lucrat pe mașini de tăiat, ca montator - cum e în stații de metrou, ați văzut cum este pusă marmura și jos, și pe pereți. Eu am pus-o cu întreaga echipă cu care-am lucrat. Am făcut Brâncoveanu, Piața Romană și urma și alte stații de metrou. Metroul era ca mașina mea pentru mine. Pentru că cu el plecam de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am pus-o pe cameră în perete, dar acum n-are nici o valoare. Am intrat la 18 ani și 10 luni, în ’90, în mai. Abia mi-am terminat școala, am lucrat la Casa Poporului, acum e palatul președențial, prelucrător marmură, montator piatră, m-am căsătorit, apoi, un mic anturaj cu prietenii, eu, care, de regulă nu sunt obișnuit cu băutura, am tras câteva pahare. Și am făcut această greșeală și pe asta m-am consumat. Un moment care n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]