4,695 matches
-
a spus, foarte mândră de ea. Cu excepția părului, care îi vine până la umăr și are o nuanță minunată de șaten (artificială, evident, nu renunțase chiar de tot), arăta mai mămos decât mama. —Uită-te la vechitura aia de fustă, a murmurat mama. Lumea o să creadă că suntem surori. Să știi că te-am auzit, a strigat Maggie. Și nu-mi pasă de ce crezi tu! — Mașina ta arată ca un rinocer, i-a strigat mama ca răspuns. Acum o clipă era elefant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
rezultate bune, era o ocazie să sublinieze eșecurile altuia. Îi plăcea de asemenea să-l întărâte pe Franklin împotriva lui Mary-Jane, coordonatoarea celorlalte șapte mărci. Apoi se terminase totul, pentru încă o săptămână. În timp ce toată lumea mărșăluia afară, mai multe persoane murmurau: — N-a fost prea crunt. A fost binedispusă azi. Și partea bună cu ȘLD era că, odată ce se încheiase, săptămâna nu putea decât să devină mai bună. Capitolul 27tc " Capitolul 27" Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Pepsi, a spus Leon, fornăit. Cu o picătură de lămâie verde, nu simplă. Dacă n-aveți lămâie verde, nu-mi puneți lămâie. Un pahar de Chardonnay, a zis Dana. —Și mie la fel. Când Diego a revenit cu băuturile, a murmurat: —Doriți să vă iau meniurile? Mâna lui Leon a țâșnit ca să păstreze meniurile. Cred c-ar trebui să mâncăm. Nu-l oprește nimic, a zis Dana. —OK, a bătut Diego în retragere. Mă chemați când v-ați hotărât. Leon a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să-mi placă prea mult. Se pare că avusesem motive. În timp ce ștergeam drojdia de șampanie de pe bărbie, mi-am dat seama că un chelner stătea răbdător lângă mine, așteptând să-mi întindă meniul. Oh, Doamne, îmi cer scuze, mulțumesc, am murmurat, gândindu-mă: Poartă-te normal, poartă-te normal. Jacqui îmi spunea cât de greu e să pui mâna pe un Labradel, erau foarte rari și se vindeau pe piața neagră, unii fuseseră chiar răpiți de la stăpânii lor și vânduți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am întrebat: —V-ar deranja dacă am aprinde o lumină? Nu de alta, dar nu-mi văd cărțile. Cu mișcări abrupte, Joey a sărit, a apăsat cu furie pe întrerupător și s-a aruncat la loc pe scaun. —Mulțumesc, am murmurat. La lumina becului, toate florile și lumânările și căpșunele și ciocolatele au părut deodată puțin stânjenite. Bănuiesc că vrei să opresc și muzica să te poți concentra, a zis. Nu. Chiar îmi place Bolero-ul lui Ravel. Îmi părea rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mișcându-și ochii de broască de colo-colo în căutarea febrilă a ceva ce putea critica. Dezamăgită, n-a găsit nimic nelalocul lui, așa că și-a întors atenția spre mulțimi, studiindu-le ca un vânător hămesit. —Eu o să mă... Mda, a murmurat Teenie, când dispăruse. Tu o să te duci să găsești vreun fund faimos pe care să-l pupi. Asta a făcut-o pe Brooke să chicotească. — Voi două sunteți așa de nostime! Pe la zece, locul era plin de lume. Protection Racket
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Știți câți oameni lucrează în subordinea mea? Nu, nu știam, dar destui, desigur. Am petrecut mult timp cu Franklin și Mary Jane, evaluându-le pe fiecare din fetele mele și, din toate, v-am ales pe voi. —Mulțumim, Ariella, am murmurat. —Îmi pun încrederea în voi. Ariella a zâmbit, pentru prima dată, cu o căldură neprefăcută. —Să n-o dați în bară. În timp ce Franklin mă conducea înapoi la biroul meu, mi-a șoptit vehement, drept în ureche: —Ai auzit-o. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
chestie cu lipitorile, a zis Franklin, aproape vorbind singur. Și liliecii. Ți se prind în păr. S-a cutremurat. — Vom avea călăuze, a zis Lois, scoțând de îndată fotografia unui bărbat pe jumătate gol, zâmbind, cu dinții înnegriți. —Drăguț, a murmurat Franklin. — Toată lumea va fi echipată în costumația corespunzătoare. Ca asta. - Lois a arătat spre vesta ei. - O să fie în condiții de perfectă siguranță. Va fi ceva grozav, ceva foarte diferit. Fetele astea au avut parte de atâta lux și rafinament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dopamină. —A fost groaznic, atunci. Da, mă rog. De fapt, știam că n-o să sară în sus de bucurie, dar speram, știi... Am dat din cap. Știam. S-a prăbușit pe canapea și a tras un plâns sănătos, în timp ce eu murmuram despre ce nemernic este. După un timp, a început să râdă printre lacrimi. Totuși, Joey Ciufutul, a zis, ștergându-și obrajii cu dosul palmei. Unde mi-o fi fost capul când m-am îndrăgostit de el? Asta înseamnă să ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Shake a cântat, alunecând în genunchi, lăsându-se pe spate, cu capul aproape să atingă podeaua, cu o expresie de extaz întipărită pe față, în timp ce degetele i se mișcau deasupra prohabului. Nu arată de parcă ar... lua-o... în mână? a murmurat mama. —Hmmm? — De parcă și-ar face-o cu mâna lui. Știți voi. Ești obsedată, a zis Helen. Ești mai rău decât noi toate la un loc. Capitolul 15tc "Capitolul 15" —Sunt Neris Hemming. —Bună ziua, sunt Anna Walsh, vă sun pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am plâns în timp ce îmi aminteam cum ieșise în frig. Am plâns atât de tare încât am simțit că mă sufoc. Jacqui m-a masat pe spate și, când a trecut criza de plâns, m-a mângâiat pe mână și a murmurat: —Bravo, mai ai trei. La naiba. Crezusem că, dacă m-a văzut așa tulburată, o să mă scutească de restul. Obișnuia să vină cu mine când mergeam să cumpăr haine, deși era stânjenit la culme în magazinele pentru femei. Da. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
casa lui Khâli, deoarece locuiam cu el de când taică-meu o repudiase pe Salma. Sultanul rămas fără tron a intrat în sala de primire, urmat de un șambelan, de un secretar și de șase gărzi înveșmântate ca la Alhambra. A murmurat câteva vorbe de circumstanță la urechea unchiului meu, care i-a strâns îndelung mâna, cedându-i apoi locul de pe divanul înalt, singurul din casă. Oamenii din suita lui rămăseseră în picioare. Bunica murise în cursul nopții și, încă din zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
neînsuflețit.“ Trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu atunci când moartea survine în ordinea firească a lucrurilor, și să te lași în seama înțelepciunii Sale, atunci când, din nefericire, se întâmplă altfel. A continuat cu o rugăciune, pe care cei de față au murmurat-o împreună cu el. Apoi și-a reluat fără pauză firul predicii: — Prea adeseori, la funeralii, aud credincioși și credincioase blestemând moartea. Cu toate astea, moartea e un dar al Celui-Prea-Înalt și nu putem blestema ceea ce ne vine de la El. Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
iar într-o noapte, intrând în odaia ei, am surprins-o ștergându-și o lacrimă cu colțul eșarfei; când i-am trecut degetele prin plete, mângâindu-i pe furiș urechea, mă dăduse la o parte cu mână blândă, dar fermă, murmurând cu o voce frântă pe care nu i-o cunoșteam: — În țara mea, când o femeie e stearpă, n-așteaptă ca bărbatul ei s-o repudieze sau s-o părăsească. Pleacă singură, se ascunde și se face uitată. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
începutul lunii mesori. L-am rugat să repete ultimul cuvânt, pe care credeam că nu-l auzisem bine. Avu un zâmbet binevoitor. — Mesori este, în limba coptă, luna din an în care creșterea apelor ajunge la punctul de vârf. Am murmurat: — Egiptul are măcar calitatea de a fi musulman, dacă Nilul și ciuma urmează tot calendarul faraonilor. După modul de a-și pleca ochii, după zâmbetul încurcat, am înțeles că nu era musulman. Începu imediat să se agite: — E târziu. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îmi aminteam versete, mai cu seamă pe cele din surata juncii, care evocă îndelung Kaaba. „Am așezat Locuința Sfântă pentru ca ea să fie refugiul și adăpostul oamenilor, și am spus: luați popasul lui Avraam ca loc de rugăciune.“ Buzele mele murmurau cuvintele Celui-de-Sus, ca pe vremea Marii Recitări, fără să mă bâlbâi și fără să schimb nimic. „Spuneți: Credem în Dumnezeu și în ceea ce ne-a fost trimis din Cer nouă, în Avraam și în Ismael, în Isaac, în Iacov, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
alea, tenul ăla mat, barba aia, zâmbetul veșnic satisfăcut... Nu se putea să mă înșel! Se cuvenea totuși să întreb: — Cum se numește omul ăsta? — Messer Abbado. Este unul dintre cei mai bogați armatori din Neapole. Abbad din Sousa! Am murmurat o înjurătură binevoitoare. Îl vezi curând? — Din mai până în septembrie e deseori plecat în călătorie, dar iarna și-o petrece în vila sa dinspre Santa Lucia. Punând mâna pe o foaie de hârtie, am compus la repezeală un mesaj destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Adrian ne-a părăsit cu două luni în urmă. Se spune că a fost otrăvit. Când vestea morții sale s-a răspândit, niște necunoscuți au atârnat ghirlande pe ușa medicului său, pentru a-i mulțumi că a salvat Roma. A murmurat o indispensabilă formulă de reprobare, după care a continuat: — Atunci a început o luptă în conclav între cardinalul Farnese și cardinalul Giulio. Cel dintâi părea că se bucură de mai multe sufragii, dar, după încercarea prin care tocmai trecuseră, prinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zâmbet cât se poate de larg: — Leon vrea să spună că adevărul nu-I aparține decât lui Dumnezeu și că oamenii nu pot decât să-l desfigureze, să-l înjosească, să-l înrobească. Cu un ton oarecum de încuviințare, am murmurat, destul de tare ca să fiu auzit: — Fie ca aceia care dețin adevărul să-l elibereze! Clement lăsă să se audă un râs confuz. Apoi reluă: — Să rezumăm. Fratele Leon nu va intra în călugărie; va intra doar în diplomație, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
munții Atlas mi-a năvălit în amintire. Mă credeam reîntors la clipele acelea de groază, când mă simțisem împresurat de moarte ca de o haită de lupi flămânzi, nemaifiind legat de viață decât prin mâna Hibei de care mă încleștasem. Murmuram necontenit numele frumoasei mele roabe numide, ca și cum nici o femeie nu-i urmase în inima mea. Vântul își sporea violența, iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Poate că pregătesc o ambuscadă. Nu se uită spre noi; suntem prea în spate. Mai bine ai grijă să potolești câinele. Dar Lurr stătea nemișcat, lângă ei. — Și calmează-te. Ce fel de bărbat ești? — Sunt medic, un biet medic, murmură Valerius. Se înveli mai bine cu pătura de lână și-și cuprinse genunchii cu brațele. Își sprijini capul de mușchiul care acoperea bolovanul. Neînarmat, se simțea neputincios; își spuse că prețuia mai puțin decât mușchiul acela sub cerul imens, palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
inimii Imperiului. Trebuie să fim cu toții uniți și să ne supunem ordinelor împăratului de la Roma, zise Antonius în încheiere. — Apleacă-te. Lasă-mă să-ți văd chipul la lumina lămpii. Antonius se aplecă încruntat, neliniștit. — Ce vrei de la mine, pater? murmură, tulburat de privirea gravă a lui Valerius Mucrus. În cuvântul acela, pater, se ghicea respectul față de cel care ajunsese la gradul cel mai înalt de inițiere în cultul lui Mithra și era mai-marele preoților. Mi s-a spus că, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unui dușman nevăzut. — Te-am văzut când luptai... Erai transfigurat. — Nu mai auzeam nimic. Nu auzeam strigătele quazilor, nu auzeam zgomotul armelor... — Erai în extaz... Erai cuprins de furia sacră... — E greu să-mi găsesc cuvintele. — E chiar cu neputință, murmură Valerius. „Velunda“, se gândi. Velunda nu avea nevoie să asculte cuvintele ca să înțeleagă. El da, avea nevoie. Se gândi la ea. Ochii, mâinile, părul... Glasul ei... Umilința ei de suverană a tainicei lumi a cunoașterii și profeției. Duse mâna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se sprijinise de îngrăditura de lângă lac, privind în pământ înainte de a începe o viață nouă. În cele din urmă, Valerius se întoarse spre soldatul aflat cel mai aproape. — Unde-i sacul meu? Sacul meu... Oamenii se agitară și începură să murmure la auzul întrebării aceleia neobișnuite. De ce-i trebuia un sac unuia care urma să moară? Comandantul escortei îi întinse lui Valerius sacul. — Ăsta e? Valerius încuviință. Îl luă și și-l puse la gât. Privi în sus, la cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce ducea din tabăra lui Antonius în oraș. Jocurile începuseră de dimineață, dar Valerius aflase că, potrivit obiceiului, ultima luptă a zilei era și cea mai importantă, și avea loc după-amiaza târziu. El voia să vadă doar lupta aceea. — Skorpius, murmură, privind neliniștit zidurile. Skorpius... Numele acela îl înspăimânta. Grăbi pasul. Ajunse aproape alergând la intrarea amfiteatrului și își făcu loc printre oameni. Arena se ivi deodată în fața ochilor lui, tăindu-i respirația; era imensă, înțesată de oameni. În centrul arenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]