4,086 matches
-
zise Rambert. Dar pe măsură ce au trecut zilele, au început să vorbească din ce în ce mai puțin. Dacă ar fi să dăm crezare notelor sale, Tarrou îi înțelegea și îi vedea chiar de la început cum stăteau înghesuiți în corturile lor, ocupați să asculte bâzâitul muștelor sau să se scarpine, vărsându-și mânia sau mărturisindu-și spaima când găseau o ureche binevoitoare să-i asculte. Dar începând din momentul în care tabăra fusese suprapopulată, se găsiseră din ce în ce mai puține urechi binevoitoare. Nu le mai rămânea așadar decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fie chiar și în cea mai rea dintre nenorociri. Căci a te gândi cu adevărat la cineva, înseamnă a te gândi la el minut cu minut, fără să fii abătut de nimic, nici de grijile gospodăriei, nici de bâzâitul unei muște, nici de mese, nici de o mâncărime. Dar există întotdeauna muște și mâncărimi. De aceea viața este greu de trăit. Și cei de aici o știu bine. Administratorul, care revenea spre ei, i-a spus că un domn, Othon, vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
te gândi cu adevărat la cineva, înseamnă a te gândi la el minut cu minut, fără să fii abătut de nimic, nici de grijile gospodăriei, nici de bâzâitul unei muște, nici de mese, nici de o mâncărime. Dar există întotdeauna muște și mâncărimi. De aceea viața este greu de trăit. Și cei de aici o știu bine. Administratorul, care revenea spre ei, i-a spus că un domn, Othon, vrea să-i vadă. L-a condus pe Gonzales în biroul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
triumful și nedreptatea fericirii, că ciuma s-a terminat și că teroarea își trăise traiul. Ei negau liniștiți, împotriva oricărei evidențe, că am fi cunoscut vreodată această lume smintită în care uciderea unui om era la fel de cotidiană ca și uciderea muștelor, această sălbăticie bine definită, acest delir calculat, această întemnițare care aduce cu ea o groaznică libertate față de tot ce nu ținea de prezent, acest miros de moarte care-i amețea pe toți cei pe care nu-i ucidea, ei negau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Trebe să stau aici tot timpu’ măi fraților, să vă păzesc să nu-mi ruinați investițiile. Sunt doi bețivi, îi explică barmanul. Le-am dat eu de-nțeles de la-nceput că nu sunt bine veniți. Dar s-au lipit ca muștele și nu se dau duși. Și tu, Darlene? întrebă femeia. Văd că ești prietenă la cataramă cu ei. Vă jucați pe scaunele mele? — Tipu’ ăsta se poartă rău cu mamă-sa, explică Darlene. — Mamă? Am început să avem acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dușmani are cauza noastră. În timp ce muncitorii îl aplaudau puternic, Ignatius se întreba cum aflase omul acela că mongoloidul de Mancuso încercase să-l aresteze. Poate că fusese printre oamenii care se îngrămădiseră în fața magazinului universal. Agentul acela de stradă era musca din laptele omului. În orice caz, momentul părea să fi fost depășit cu bine. În fruntea noastră vom purta aceasta, strigă Ignatius când se stinseră ultimele aplauze. Smulse cu un gest dramatic cearșaful din dreptul pelvisului și îl desfăcu. Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nu i-am dat domnului Robichaux ceva de băut. Toarnă-i un pahar, fetițo, în timp ce mă duc să-l chem pe Angelo. Doamna Reilly își privea furioasă băutura, în speranța că se va ivi un gândac sau cel puțin o muscă. Să-ți iau paltonu’, domnule Robichaux. Prietenii cum îți zic? — Claude. — Claude, eu sunt Santa. Și ea-i Irene. Irene spune și tu ceva. — Îmi pare bine, spuse automat doamna Reilly. — Voi doi să vă-mprieteniți cât sunt eu plecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse Ignatius. Artistul cu beretă și barbișon trecu și el pe Chartres Street, urmărindu-l preocupat pe marinar la distanță de câțiva pași. O, Doamne! Mi-e teamă că polițistul ăsta ridicol va strica totul. Se bagă peste tot ca musca în lapte. Poate că ar trebui să te duci și să-l faci pe marinarul acela smintit să plece de pe stradă. Dacă îl prind autoritățile navale, vor descoperi că e un impostor și strategia noastră politică va fi destrămată. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Și te întreb: cât face dacă din douăzeci și nouă scădem opt? Sper că se uită, zise el, cu o voce ciudată. Vor vedea. Vor vedea și vor ști, și vor spune: „Ei, ea n-ar face rău nici măcar unei muște“. — Gerard. Te rog să fii atent. Cât rămâne dacă din douăzeci și nouă scădem opt? Gerard deschise ciocul. Se auzi soneria de la ușă. Gail era suficient de aproape de pasăre ca să-și dea seama că Gerard scosese chiar el sunetul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
e cel mai rău; primăvara nu mor prea mulți oameni. Însă după aia vine vara, cel mai aglomerat anotimp. Dacă se fac aproape optzeci de grade, e o nebunie pentru noi, avem morți cu duiumul, În special bătrâni... Mor ca muștele... Vara istanbuliții mor pe capete! S-a oprit gânditor, lăsându-i Asyei povara semantică a ultimei fraze pe care o construise. Apoi s-a uitat la un trecător Îmbrăcat În frac, ce țipa Într-un telefon mobil, dând ordine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Porfiri turti mucul țigării într-o scrumieră de cristal. § ă Dragul meu Ilia Petrovici... ă Totul este sub control, Porifir Petrovici. Nu-i nevoie să te mai bagi și dumneata, strigă Saliatov în timp ce dădea din mâini ca și cum Porfiri era o muscă pe care încerca să o alunge. Cu fața roșie și cu venele de la tâmple umflate, acesta se mișca întruna, fără scop. Începea să asude și își descheie gulerul. ă Bineînțeles, bineînțeles... Dar știi, nu vreau să mă bag, eu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
acesta să-l vadă pe el. Tânărul nobil stătea pe unul din scaunele din fața biroului lui Porfiri. Expresia sa era dureroasă, dar răbdătoare, stoic auto-conștientă. Își mângâia cu o mână căciula din blană de parcă era un câine. Porfiri simți cu musca pe căciulă, amintindu-și de o datorie ignorată deliberat. Era pe punctul de a face stânga-mprejur când se auzi strigat pe nume. Funcționarul șef Zamitov îl văzuse. La al său puternic, asurzitor 'Porfiri Petrovici!', Prințul Bicov își ridică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
trebuie s-o ducă înapoi, ceru caietul de reclamații, și, ca finală și disperată lovitură, amenință că nu pleacă înainte de a vorbi cu șeful de departament. Se știe din manualele elementare de psihologie aplicată, capitolul comportament, că oamenii răi de muscă sunt adeseori lași, așa că nu va trebui să ne surprindă că teama de a fi certat în public de superiorul ierarhic schimbă într-o clipă atitudinea subșefului. Mai aruncă o insolență ca să-și ascundă furia și se retrase în fundul magaziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în dreptul unei case încă și mai prizărită decât celelalte, cu o singură fereastră, acoperită de o perdea murdară. În curtea plină de urzici, nici un semn de viață. Totul părea, ca și în restul cătunului, ațipit; ai fi zis că numai muștele și vrăbiile erau treze la ora aceea; că pescarii erau duși în larg cu năvoadele, iar femeile își făceau somnul de după-amiază pentru ca noaptea, când se întorceau bărbații lor, să fie proaspete. Apoi mi-am amintit. Doctorul Aristide, un individ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am zis politicos „bună ziua”, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Să nu lase urme. Prea multe urme încep să miroasă a trecut. Nu-mi aduc aminte cum am plecat, în ce moment, și dacă măcar am încuiat ușa în urma mea. De fapt, de ce s-o fi încuiat? Hârtiile pătate de muște și singurătatea plină de pureci în care trăisem nu puteau să tenteze pe nimeni. Fiecare are propria sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la altul. 7 Faptul că era o zi frumoasă, de început de primăvară, mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după care o studia câteva clipe atent. Ridica mâna încet, surâzând mulțumit, concentrându-se, și, brusc, o lăsa să cadă cu toată puterea. Plictisit de întrebările mele care au dat câtorva muște prilejul să scape, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încât eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am omorât pisica. De-atunci mi se întâmplă să visez ba canarul meu mort, ba pisica și mă trezesc, bineînțeles. Ca să-l ascult pe Tuberculosul tușind. Eu cred că are plămânii ciuruiți. Cum să dormi, Doamne sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu aveam ceva mai bun de făcut, m-am dus să le văd. Portarul m-a salutat ca pe o cunoștință veche, cu aerul „ei, ai văzut că te-ai descurcat?” după care și-a reluat obișnuita lui vânătoare de muște. Am coborât treptele, pătrunzând într-o primăvară în care și marea și cerul străluceau de tinerețe. În spatele azilului, se întindea un teren uriaș plin cu bălării. Între el și mare se vedea cărarea ce ducea la baltă. Altă cărare cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: „Ai grijă că-ți intră muștele și devii carnivor fără să vrei”. (Era vegetarian convins, cunoștea nenumărate ierburi pe care le căuta în spatele azilului și pe care, după caz, le fierbea sau le mânca crude.) El zâmbea jenat și închidea gura, dar ochii îi străluceau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Fiecare săvârșind același lucru simplu și esențial. La nevoie puteai să faci o mișcare stângace pentru a-l atinge cu cotul din greșeală. El întorcea spre tine ochii săi aroganți, examinându-te o clipă prin lentilele ochelarilor, ca pe o muscă, apoi revenea la prea omeneasca lui operație. Nici zeii nu pot fi fără întrerupere zei. Din când în când, pentru câteva clipe, se umanizează. Și cât de plăcut e să ai un zeu alături de tine, fie și în fața unui pisoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a grăbit s-o salute primul. Legătura care i se atribuise cândva, cu Bătrânul, n-o împiedica deloc să-și asigure cu ajutorul altora plăcerile de care trupul ei încă tânăr avea nevoie. Se șoptea chiar că era rea de muscă și că nu alegea mult când vroia să-și răcorească sângele aprins. Portarul, Aristide, ba chiar și câțiva îngrijitori s-ar fi bucurat de favorurile ei capricioase. Căci a doua zi Moașa se purta cu ei de parcă nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă mai făceam scandal se va scula de la masă și va veni să mă potolească pentru a-și bea cafeaua liniștit. Cu mâna lui grea ca o lopată, Profetul ar fi putut să mă strivească la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la care însă nu stătea nimeni. Asta m-a descumpănit și chiar m-a speriat. Apoi mi-a trecut prin minte că Bătrânul, după ce Francisc îi semnalase probabil venirea mea, se ascunsese undeva în spatele oglinzilor, studiindu-mă ca pe o muscă pătrunsă în sanctuarul său înainte de a-și face o intrare solemnă, impunătoare. Ezitam. Să mă așed pe unul din cele două fotolii și să aștept? Dar nu se cădea. Trebuia să aștept respectuos în picioare. Aproape paralizat de ideea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mi-a zis cu vocea înecată de amintiri: “într-o zi, mi-a fost dor să mă reîntorc în deșert. Și cum nu m-am mai putut întoarce, mi-am construit unul aici. Acesta e deșertul meu, domnule sculptor. Lipsesc muștele care mă însoțeau în deșert - și a râs din nou - dar multe lucruri seamănă cu pustiul adevărat. Te-ai întrebat, poate, de ce nu ies de aici niciodată?” „Sigur”, m-am grăbit eu. „Ei bine, domnule sculptor, mi-a zis, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]