3,146 matches
-
a implicat o deplasare a accentului de pe chestiunile originii, latinității pure și continuității etnice (asupra cărora s-a concentrat aproape în totalitate investiția istoriografică a Școlii Ardelene) înspre ideile de unitate, independență și continuitate statală. Însă în locul unei rupturi ori negări avem mai degrabă o schimbare de accent. Patrimoniul istoriografic de factură luministă moștenit de la Școala Ardeleană, fără să fie contestat fățis, a fost preluat în mare mare și supus unei îmbogățiri romantice. Conjugarea celor două paradigme istoriografice (luminismul Școlii Ardelene
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
existența lui și-l face să moară de bună voie pentru liniștea și mărirea unor urmași pe care nu-i va cunoaște și care nu-l vor cunoaște?" (p. 6). Pășind către esența subiectului pe calea apofatică, a definirii prin negare, Delavrancea punctează că "Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare" (p. 7), nici nu e esențializată în limbă. Din celebrul discurs al lui Ernest Renan (1990) [1882] în care cărturarul francez adresează întrebarea " Ce este o națiune?", la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și n-a existat niciodată antinomie între adevăr să fie numai adevăr și interesele reale ale țării" (Giurescu, 1937, p. 59). Tocmai această profesiune de credință epistemologică l-a determinat pe Iorga să catalogheze noul curent drept "o școală de negare, o școală de cârtire, o școală de ofensă", care pângănește interesul patriotic producând o "istorie antinațională" (Iorga, 1936, p. 50; Giurescu, 1937, p. 47). Ciocnirea pasională dintre reprezentanții celor două generații și viziuni istoriografice semnalează dislocarea produsă înăuntrul consensului naționalist
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
nu numai că nu se exclud, ci, dimpotrivă, se află într-o strînsă unitate dialectică" (p. 146). Contradicția ideologică este dizolvată în unitate dialectică! Oricine crede contrariul săvârșește o "gravă eroare". Iar "orice alt mod de abordare a acestei probleme negarea rolului națiunii, opunerea acesteia internaționalismului sau invers este greșit și dăunător" (p. 147). Turnura naționalistă pe care a luat-o comunismul matur a ocolit totuși formula etnică a românismului. Programul... condamnă deopotrivă "naționalismul îngust", șovin, cât și "cosmopolitismul" antinațional, optând
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ar fi rușine să-i ia, dar într-o noapte o să vină, o să te înjunghie și o să-i scoată singur din casetă. Cu mâna pe conștiință o să-i scoată! Asta la el nu-i necinstit! E „avântul nobilei disperări“ sau „negare“, sau naiba mai știe ce-o fi!... Ptiu! Totu-i pe dos, toate merg cu picioarele în sus. Crește fata în casa omului, deodată, chiar în mijlocul străzii, țop! în trăsură 48: „Mămică, zilele astea m-am măritat cu cutare Karlâci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dat pentru sfera de putere a unuia din marii noștri vecini, iată o cestiune care se poate prezenta conștiinței oricărui om politic și, supusă o dată aparatului gândirii, se 'nțelege că trebuie să culmineze sau într-o afirmare sau într-o negare sau, în fine, în renunțarea sceptică de a da de pe acuma soluțiune unei cestiuni la care motivele pro și contra și-ar ținea cumpăna. Daca ne-am închipui națiunea întreagă concentrată oarecum într-un singur om, într-o singură conștiință
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
pe care orice ființă viețuitoare, inclusiv specia umană, o are prin destinul ei imanent. Oricât de emancipată ar fi o societate sau grup social, membrii acesteia nu se pot desprinde de această prioritate a destinului lor din simplul motiv că negarea, sau eludarea acestui adevăr fundamental, ar duce implicit la anihilarea societății sau grupului social În cauză. Orice altă abordare a acestei realități biologice fundamentale ține de domeniul speculației filosofice și tendinței de a supraestima omul modern, așa Încât În fața existențialului și
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
viețuitoare, inclusiv specia umană, o are În destinul ei imanent. Oricât de emancipată ar fi o societate sau grup social, membrii acesteia nu se pot desprinde de această prioritate existențială care este dincolo de rațiune, ține de destin și predestinație, iar negarea sau eludarea acestui adevăr fundamental ar duce implicit la anihilarea societății sau grupului social În cauză. Aici este locul să subliniem faptul că orice altă abordare a acestui adevăr fundamental nu este decât un exercițiu intelectual generator de utopii existențiale
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
puterii federale. În mod neașteptat pentru mulți europeni, neîncrederea în puterea statului, fie că este vorba de opoziție față de extinderea puterii guvernului federal în anumite sectoare ale vieții sociale (vezi, de ex., USA PATRIOT ACT), fie că e vorba de negarea legitimității guvernului în principiu, are o lungă tradiție politică pe teritoriul american. Formele de anti-statism nu sunt neapărat specifice mișcărilor de extremă stânga în America: libertarienii, de extremă dreapta, inspirați de liberalismul clasic, consideră libertatea individului ca principiu suprem. Ei
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
laică și foarte literară) și apophrades, se creează o serie importantă de mari poeți. În volumul său, aceștia sunt Shakespeare, lăsat pentru moment fără tată poetic, apoi Milton, Wordsworth, Shelley și Keats, Browning, Yeats. Această luptă cu tradiția nu înseamnă negarea influenței, ci confruntarea creatoare cu ea, într-un mod ce poate fi comparat cu teoria impersonalității a lui T.S. Eliot din eseul "Tradition and the Individual Poet". La tânărul Eliot (în 1919), poetul trebuia să se străduiască să se apropie
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
de Elisabeth Kübler Ross, psihiatră americană, care a definit cinci stadii psihologice prin care trec pacienții mai ales În faza finală a bolii 140. Unele din aceste stadii pot dispărea sau ordinea lor se poate schimba 141. Primul stadiu este negarea și reprezintă un comportament de evitare. Când finalul vieții devine o certitudine și bolna‑ vul simte că se apropie, el nu acceptă realitatea apropierii morții. Pacientul evită sau amână abordarea directă a veștii cumplite pe care a primit‑o. Poartă
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
de sinteză modernă în care se contopesc elemente de expresionism, futurism, dadaism și suprarealism, Voronca le împinge de fapt pe toate acestea într-un trecut, ca evenimente precursoare în raport cu mișcarea cu adevărat vie, care este și ultima, cea mai nouă. „Negarea avangardelor anterioare” ca „vocație a avangardei” - despre care vorbește Adrian Marino - e confirmată și prin glasul lui Ilarie Voronca, din perspectiva obsedantei simultaneități cu „pulsului epocei”. Trecând în revistă principalele mișcări de avangardă anterioară (expresionismul, cubismul, futurismul), constructivismul îi apare
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
-i succeadă momentul pozitiv al construcției. Cum înțelegea Voronca acest moment s-a putut vedea din paginile consacrate noii sale „gramatici” a poeziei, așa cum se conturează ea în articolele publicate între anii 1924-1927 în revistele 75 H.P., Punct și Integral: negare radicală a gramaticii și logicii ca tipare ale limbajului conceptual, respingere, ca atare, a discursivității („anecdota cuvintelor”), aducere la zi a concepției mallarméene privind cedarea de către poet a „inițiativei cuvintelor” și a rimbaldienei „alchimie du verbe”, în sensul considerării cuvântului
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
explozie de autoironie și în asta constă moartea celei tradiționale și moderne, abandonându-se credința că arta poate sluji adevărul și că poate mântui, acceptându-se, de acum încolo, că este doar joc, multiplicare nesfârșită de simulacre. Astfel, arta înseamnă negarea, în primul rând, a avangardelor, care rămâneau elitare, înseamnă intrarea ei modestă, dar triumfală, în ceea ce se numește cultură de masă. Un ideal pe care-l visase, cu mult înainte, comunismul. Postmodernismul respinge formula hegeliană a sfârșitului artei și admite
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
falsă ca orice ideologizare (maniheistă) a antitezelor. O spune, în alți termeni, și Dieckhoff: Nimeni nu este cetățean al lumii, suntem cu toții cetățeni francezi, americani, japonezi... A fi lipsit de patrie nu este împlinirea cea mai înaltă a umanității, ci negarea ei radicală"156. Mai mult, apatridul, sesizează Hannah Arendt, este "un om care nu este nimic altceva decât un om care și-a pierdut tocmai acele calități care le permit celorlalți oameni să-l trateze ca pe un semen al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adevărata istorie, că învingătorii îi decid "adevărul", că istorie obiectivă nu există, ci doar "narațiuni" despre istorie, adică povestiri care țin mai mult de ficțiune decât de realitate. Eminescu o știa de multă vreme, dar n-a căzut în ispita negării adevărului, fiindcă există un drum greu și ușor, deopotrivă, până la el dezbrăcarea de forme. Enigma nu există", decide Wittgenstein. Dar tocmai acesta e adevărul, conchide Eminescu: "Adevărul este negativ"176. De aici, însă, postmodernii ajung la ideea nefericită că forma
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
modernitatea cu corolarul ei postmodernist. Ceea ce face, de fapt, Zerzan este o proiecție paramodernistă radicală, pe care tot el o combate la modul hipercriticist. Căderea în reprezentare este căderea în limbaj, în simbol. Contestând limbajul, Zerzan comite cea mai stranie negare a omului, în ultimă instanță, negare până la care nici o avangardă n-a reușit să ajungă. Deosebirea e și în aceea că avangardele nu căutau soluții mântuitoare, rezumându-se la deconstrucție violentă a tradiției, pe când Zerzan caută în preistorie o tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
face, de fapt, Zerzan este o proiecție paramodernistă radicală, pe care tot el o combate la modul hipercriticist. Căderea în reprezentare este căderea în limbaj, în simbol. Contestând limbajul, Zerzan comite cea mai stranie negare a omului, în ultimă instanță, negare până la care nici o avangardă n-a reușit să ajungă. Deosebirea e și în aceea că avangardele nu căutau soluții mântuitoare, rezumându-se la deconstrucție violentă a tradiției, pe când Zerzan caută în preistorie o tradiție mai mult decât utopică, din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
condiții, tradiționaliștii islamici au perceput modernizarea "ca pe un atac violent la istoria, stilul de viață și concepția lor despre lume", pe când moderniștii au interpretat aceeași modernizare ca pe singura condiție "de supraviețuire pentru țările musulmane". Iată de ce postmodernitatea, ca negare a modernității constrângătoare, a putut fi privită de unii intelectuali orientali ca pe o nouă cale de salvare, nu însă și de tradiționaliști, care au resimțit că postmodernismul este o continuare mascată a modernismului. În consecință, l-au negat și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fiindcă ea, completă, este eterna reîntoarcere a Identicului. Mesagerul ei va deveni Zarathustra 257. Or, comentatorii contemporani ai lui Nietzsche vorbesc, în realitate, de eterna ocultare a Identicului, ceea ce devine contrariul filosofiei lui Nietzsche. Pentru gânditorul german, nihilismul nu e negarea divinității, cum se crede, ci demascarea faptului că în istorie toate forțele sunt puse de către cei slabi pentru anihilarea celor puternici în ființa lor spirituală, crucificându-i ca pe Hristos. Marea nenorocire e că slabii conduc lumea erijându-se în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în istorie toate forțele sunt puse de către cei slabi pentru anihilarea celor puternici în ființa lor spirituală, crucificându-i ca pe Hristos. Marea nenorocire e că slabii conduc lumea erijându-se în "puternici" ai zilei. Nihilism, cu alte cuvinte, înseamnă negarea a ceea ce-i superior, iar din acest punct de vedere nu Nietzsche este "nihilistul", ci slabii, în egoismul lor nesățios. Și fiindcă interpreții postmoderni ai lui Nietzsche n-au reușit să scoată din "eterna reîntoarcere" decât veșnica "repetiție cu diferență
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
credințelor morale sau atemporalitatea concluziilor morale. (Aceste curente sunt discutate în capitolul 35, „Realismul”, capitolul 38, „Subiectivismul” și capitolul 39, „Relativismul”). În concluzie, gradul de abstractizare a teoriei dreptului natural nu e deloc surprinz]tor dac] înțelegem aceast] teorie că negare a scepticismului moral. iii. O teorie a drepturilor omului Dreptul natural modern din perioada să timpurie, ca și teoriile anterioare antice și medievale, a încercat, de asemenea, s] resping] scepticismul. A devenit, astfel, foarte general în concluzii și nu prea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în alegerea să. Dar aceasta nu înseamn] c] utilitaristul se așteapt] că îndr]gostiții s] își selecteze și s] își monitorizeze avansurile referindu-se la acest scop abstract. Protestul adepților teoriei non consecințialismului fâț] de acest r]spuns const] în negarea faptului c] el este valabil pentru oponenții lor. Ei susțin, spre deosebire de adepții teoriei consecințialiste care consider] c] alegerile unui agent sunt sau nu justificate de promovarea anumitor valori, atunci adeptul susține c] agentul moral - agentul care vrea s] se justifice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
comun. Morală poate fi v]zut] că bazându-se pe o convenție, consens, acord implicit sau contract (vezi capitolul 15, „Tradiția contractului social”). O chestiune fundamental] referitoare la natură moralei este ridicat] aici. O viziune diferit] poate fi obținut] prin negarea uneia sau ambelor afirmații mai sus menționate. O alt] modalitate de a defini morală este gândirea acesteia în termenii indivizilor care, în calitatea lor de agenți morali, recunosc c] au capacitatea că, prin intermediul alegerilor pe care le realizeaz], s] influențeze
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
drepturi femeii. De ce nașterea este relevant] din punct de vedere moral Sunt multe cazurile în care drepturile morale ale diferitelor persoane par s] se afle în conflict. Asemenea conflicte nu pot fi soluționate, de obicei, într-un mod just prin negarea unui statut moral egal uneia din p]rți. Dar sarcinile sunt un caz special. Datorit] relației biologice unice între femeie și f]ț, extinderea unui statut legal și moral asupra f]tului are consecințe care ameninț] drepturile primare ale femeii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]