2,429 matches
-
ar conviețui cu cineva? În situația noastră, mi-ar corecta temele la matematică, căci mama nu era în stare. Acum, când o am alături, ea este tatăl meu printre atâtea nepăsătoare și exasperante mame. Mama mea adevărată este cea mai nepăsătoare dintre ele. Cel puțin acum, mă lasă total în grija lor, ca și cum și-ar lua o vacanță în vacanța ce-o petrecem întotdeauna împreună. Visam în fiecare an să merg și eu în tabere, precum colegele mele mai emancipate, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încolo, pe stâncile vulcanice de la buza mării, nu au acces la plajă și la femelele lor. Ei așteptă triști și răbdători momentul prielnic să atace. Doar leoaicele de mare își văd de puii și de jocul lor senzual în soare, nepăsătoare la treburile bărbătești, la războiul pentru teritorii. Plaja va rămâne pentru totdeauna a lor. "Vine regele! Pleacă regele!" Soarele va desena în umbre aceleași jocuri pe nisipul fierbinte, marea va clipoci la fel din ochiurile de apă construite cu migală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nou rămas-bun, apoi se apleacă încet și trage umbrela de sub scaun. O poartă oblic, cu vârful în jos și se sprijină în ea cu fiecare pas, în timp ce se îndreaptă spre ușa autobuzului. În alte variante, tocmai când ea se scula nepăsătoare să plece, amicul ei o atenționa în privința umbrelei, câteodată se apleca chiar el și o scotea de sub scaun, o întreba dacă îi aparține. Aproape în fiecare vis ea se vedea mereu înaintând spre ușă, cu umbrela udă în mână, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tot mai adânc sub scaun. Și ființa îmbrățișată se ridică și o pornește pe culoarul autobuzului, în timp ce cea de dedesubt lovește în treacăt, cu călcâiul, cotorul umbrelei, după care dispare încet. Atenția ei se concentrează din nou asupra versiunii ei nepăsătoare lăsând în urmă umbrela părăsită, singurul lucru pe care-l avea de la el. Sub imperiul telefonului de rămas-bun, sensul pierderii iremediabile s-a concretizat și mai bine. Nici visele cu țesătura lor parșivă nu au mai fost capabile să transfigureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
melancolică, mereu gândind la Santiago și albatroșii ei, e încadrată de Eugenia, domnișoara întârziată cu nedespărțita ei umbrelă bărbătească în culori psihedelice, și de fata ce suferea de o boală incurabilă și întârzia să moară din cauza unui înger. Apoi Pulcheria, nepăsătoare la conversația femeilor, stă în dreapta Sinelui Mare și pare foarte interesată de fenomenul triogamic și scindarea lui Philip în cei trei soți unicorni. Din când în când, ridică floarea-soarelui de pe masă și respiră din ea adânc. Floarea este achiziționată de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ai auzit, mi-ai răspuns! Fiul meu, pierdut... și regăsit, în sfîrșit! ...Tată?! Tînărul lup se retrase doi pași, măsurîndu-și stupefiat interlocutorul. Și, pînă spre asfințit, trupurile celor doi lupi, răscolite de gemetele furtunii, au continuat să înfrunte, neclintite, ploaia nepăsătoare... CAPITOLUL 14 Pa[i mici C um au reacționat, tată și fiu despărțiți de atîta vreme, plecați unul în căutarea celuilalt, nerecunoscîndu-se unul pe celălalt, nerăbdători să să întîlnească și totuși nepregătiți să trăiască regăsirea atît de curînd? Care a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
se înțeleagă legendele... Se așternuse liniștea peste cîmpie. Se îndepărtaseră și, în cele din urmă, urletele animalelor răzvrătite se stinseseră. Se opriră privind pierdut înapoi, cu ochii trupului și ai sufletului îndoliați. Și, cînd nu mai sperau la nimic, liniștea nepăsătoare fu spartă de un urlet deznădăjduit. Fu un singur strigăt, prelung și dureros, care li se înfipse ca un spin în culcușul inimii. Înțeleptul îl recunoscu de la primul sunet. Tînărul lup înțelese și el. Nefericită și deznădăjduită, era ea, iubita
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
gânduri ce mă-mpresor ostile, Opaițe mocninde în seri de toamnă ștearsă Când tu, distinsă doamnă, încerci s-aprinzi feștile. Am să-ți denunț culoarea cu care m-ai vrăjit Să uit de mica-mi existență ne-nsemnată! Pleci iar nepăsătoare spre zenit Când știi că te întorci, de aici în veci, la fel de colorată. Eu...eu îți cer să nu mă mai înveți frumos Și lasă-mă să cânt pe al meu glas Că veșnicia mea e chiar pe dos Și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mai avansați adepți o cultivă în căutarea imortalității spirituale. Făcând să încolțească această sămânță și culivând o indestructibilă legătură spirit-corp, acești adepți evadează din ciclul neîncetat al morții și reîncarnării și zboară liberi pentru totdeauna spre cosmos, având conștiința intactă. Nepăsător fiind chiar, dacă scopul dumneavoastră final este să rătăciți veșnic printre stele sau, simplu, să vă sporiți sănătatea și să vă prelungiți viața pe acest pământ, aici și acum, metodele meditației taoiste vă vor accelera în mare măsură progresul. Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
ale adepților care prima dată au văzut Calea într-o scânteiere a înțelegerii strălucitoare în timp ce tăiau lemne, lucrau în grădină, sau își făceau nevoile. Astfel de adepți, încheind etapa a șasea, trăiesc într-o continuă stare de calm și neființă, nepăsători la ce face corpul lor fizic. Transformarea spiritului cosmic pur în Vid Taoiștii denumesc această etapă ca fiind „întoarcerea la Sursă”. Din moment ce un adept ce a dobândit spiritul cosmic pur nu are sine, nu are identitate personală și dorințe lumești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Înduioșat domnul În vârstă. Își exprimă dorința de a coborî, socotind că e de datoria sa să participe la discuțiile ce se purtau În jurul focului. Era În joc, fără umbră de Îndoială, soarta lor și nu se cădea să fie nepăsător sau să privească totul de la distanță, chiar dacă unele gesturi suplineau prin expresivitate absența cuvintelor. Și dacă Între timp vine locomotiva? Până ajungi tu din nou În tren cu scleroza ta, noi vom fi departe, interveni doamna În vârstă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
termine liceul, Grațian făcea fotografii și sculpta. Peștele impresiona pe toți cei veniți să aplaude evenimentul artistic cel mai de seamă al unui Început de vară ploioasă. Umbrele, balonzaide, flori și, nu arareori, priviri Îngrijorate Îndreptate spre cer. În mijloc, nepăsătoare, opera de artă. Are puțini solzi. Roșul nu merge la pește. Dacă ar fi rac, da. Ce să caute un animal fără aspirații În mijlocul orașului? Liniște! Ssst! În tot acest timp, profesorul Toader Baștină ținea un discurs pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Și care amintire plătește cât o viață? Mai ales acum când, vorba lui Șendrean, totul se inventează. Darul dumnezeiesc al plăsmuirii nu mai mântuiește pe nimeni, Îți mai rămâne doar să dai seama de ce auzi și vezi, sau să mărturisești nepăsător despre un har pierdut sau furat. Oare cum nu Înțelege Șendrean că avea nevoie de ajutorul lui? Cu câțiva pumni În spate l-ar scăpa de necaz. Mai tușise el, dar niciodată până atunci nu vomase laptele ăsta subțire, degresat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Făgăduinței. Pe rând sau În același timp ea se numea Israel, Palestina, Ierusalim. Salcâmii din fața Muzeului de Artă Înfloriseră a doua oară. Câțiva copii cățărați pe gardul cu grilaj acoperit de iederă, mestecau Îndelung florile dulci-amărui și le scuipau apoi nepăsători pe trotuar În calea celor ce se Încumetau să Înfrunte căldura neobișnuită a amiezii, ieșind de sub umbra protectoare a părculețului din Piața Carolina. Fostă “Regele Ferdinand”, fostă “23 August”, actuala Piață a “Reconcilierii Naționale” era locul de Întâlnire al pensionarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mușchi și de licheni. Ici-colo, ca niște găuri de molii Într-un șal verde, surâsul tulbure ori stânjenit al unor cuvinte de neînțeles. Cum de neînțeles era și zăpada care, cu mici Întreruperi, cădea peste oraș de trei zile. Calmă, nepăsătoare, urma să intre, după toate probabilitățile, În Guiness-ul autohton precum inundațiile, cutremurele și incendiul de la moara Bender. Senzația de frig dispăruse, nu și buimăceala. Se uită la ceasul de perete. Era doar șapte. Avea de ales: să se Întoarcă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de gesturi galante, eroice chiar, la nevoie, dar mizând parcă excesiv pe efectul gesturilor sale. Calcul, exercițiu, premeditare. Sau bună creștere de care face atâta caz. Alida Übelhart: Va dispare odată cu noi, draga mea. Vorbea afectat, malițioasă. Ea Îi replica nepăsătoare: Și fără se poate trăi! Tocmai lucrul ăsta mă Îngrozește. Dar câte n-o Îngrozeau pe ea. Trăia totuși ca și cum nimic nu s-ar fi Întâmplat. Câtă spaimă, atâta disimulare. Dați-mi voie să mă prezint: Flavius Tiberius-Moduna. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Aș prefera să fiu privit cu indiferență. E mai tonic. M-am săturat să mă văd protejat de colegi din cauza bolii. Vreau să fiu pe picior de egalitate cu ei. Îi privesc, gelos, cum umblă ca niște animale sănătoase și nepăsătoare. Nu se tem să respire. Nu se culcă seara cu spaima că nu mai există a doua zi. Se trântesc în pat ca niște nesimțiți sănătoși, îi detest și îi invidiez. Ei de ce au dreptul la asta, iar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prima care ar fi trebuit să figureze pe lista suspecților era ea însăși, căci dintre toți era singura care avea o poziție prosperă. Se vorbea că știa să-și folosească farmecele ca să-și netezească drumul și că dincolo de aerul ei nepăsător, administrativ, se ascundea un ochi atent la slăbiciunile bărbaților, de care se pricepea să profite la momentul oportun. Ceea ce, la drept vorbind, nu mira aproape pe nimeni. Călugărul, mai ales, dovedea o mare înțelegere la acest capitol: „Femeilor le plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fost unul dintre puținele momente când mi-a fost rușine. În rest, am rămas credincios păcatului meu originar. O, știu cum m-aș putea apăra: că toți suntem inculpați! Chiar și cei mai cuminți. Dacă nu ești învinovățit că ești nepăsător, ești, sigur, învinovățit că ești prea sensibil; dacă nu ești învinovățit că umbli cu capul în nori, te trezești învinovățit că ești prea lucid. De scăpat, nu scapi. A muri nevinovat înseamnă doar a muri prea devreme, înainte de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o pastă moale care te provoca să-ți înfigi degetele în ea. Dar gândul că și cei care sunt aruncați în mlaștini au partea lor de răspundere nu mă oprea să constat că nu mă ridicasem la înălțimile unde domnesc, nepăsători, marii egoiști, marii bolnavi, care nu-și mai pun probleme și n-au nici un regret. Chiar faptul că stăteam pe marginea mlaștinei dezgustat de mine era un indiciu că nu reușisem să obțin o inimă de fiară cum îmi dorisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și femei, una sau două. Bărbații păreau dintre cei mai voinici. - În ce loc lucrau? - Nu știu. I-a dus în toate zilele soldatul. - Nu știi nici măcar numele lor? - Nu. Știa soldatul care i-a păzit, dar l-au sugrumat. Nepăsător la început și bucuros că avea asupra cui să arunce toată vina, sutașul deodată păli. Dacă slujbașul era foarte îngrijorat de urmări, știind că aflarea întîmplării în Marele Oraș putea să-l lipsească nu numai de slujbă, ci și de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Înșfăcă un braț de arme și le duse spre luntre. Nădăjduind să fie iertat de acest sutaș mânios, soldatul începu să care și el arme, fără să mai aștepte poruncă. Luntrea se încărcase mult, îngreunînd șederea călătorilor. Dar străinii păreau nepăsători. Auta era totuși îngrijorat și spuse: - Nu ți-e teamă, Iahuben, că am încărcat-o peste măsură? - Nu! zise Iahuben, căci e luntrea zeilor. Zeii pot să care orice, și munții. Și mai aduse un braț de arme. Dar jos
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
distincție foarte importantă, acordată de rege la recomandarea prim-ministrului, spune dna James. (La auzul cuvântului „rege“, un mic fior de Încântare străbate auditoriul.) Ceva ca un grad nobiliar, dar fără „sir“ adăugat, continuă ea pe un ton rece, aproape nepăsător. În ce o privește, sentimentele pe care i le-a stârnit vestea aceasta sunt ambigue. Ca americancă și republicană, privește cu suspiciune orice gest de patronaj regal și, la fel ca majoritatea membrilor familiei, a deplâns hotărârea lui Henry de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru el. În starea de depresie neagră menționată deja, a făcut primul foc de tabără În grădina de la Lamb House, alimentându-l cu scrisori, sub ochii slujitorilor Îngroziți și stupefiați. Era, În esență, un act de răzbunare față de lumea literară nepăsătoare și rece, care Îi batjocorise sau Îi ignorase opera. Dacă nu-i doreau romanele, avea să facă tot ce-i stătea În puteri să nu le lase pe mâini viața; prefera să dispară complet din peisajul literar decât să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
intrase în oase. Hainele îi lăsau puțin să i se vadă și silueta. Nici nu se învrednici cu o privire ceea ce lăsa înapoi. La ce bun s-o fi făcut? Pe stradă încă picura. Mașinile care circulau cu viteză stropeau nepăsătoare, trecând prin bălți. Unii oameni aveau să te lovească, nesimțiți, și, aveau să treacă mai departe, înjurând. Îndrăgostiți, inși uniți de fapt de viață, aveau să-și zâmbească nefolositor, deznădăjduit. Tineri în gașcă aveau să facă panaramă, mânați de necazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]