KorAP: Find »[drukola/base=ofrandă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 87 >

2,169 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

de a crea pentru defunct un patrimoniu bogat, format din pământuri cultivate, animale domestice, pajiști și vii, pe care să le folosească În lumea de „dincolo”, care trebuia astfel să devină o locuință asemănătoare celei de pe pământ. Erau prevăzute și ofrande care să atragă bunăvoința și să alunge pericolul provocat de mânia suveranului defunct. Oasele regelui mort, depuse după incinerare Într-un recipient de argint (metalul purității prin excelență), erau conduse În mormântul regal, pe care hitiții Îl numeau „casa de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de a ajunge la o situație chiar mai proastă În cazul În care urmașii nu s-ar fi dovedit capabili să le ofere hrana și băutura necesare sau În situația În care defunctul nu ar avea urmași sau, mai rău, ofrandele i-ar fi fost furate (Del Monte, 1987). Din cauza faptului că documentația are caracter „oficial”, informațiile despre morții care nu aparțin familiei regale se limitează la câteva descântece pentru Îmblânzirea mâniei defuncților rămași fără ofrande și evitarea Întoarcerii lor. Moartea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
avea urmași sau, mai rău, ofrandele i-ar fi fost furate (Del Monte, 1987). Din cauza faptului că documentația are caracter „oficial”, informațiile despre morții care nu aparțin familiei regale se limitează la câteva descântece pentru Îmblânzirea mâniei defuncților rămași fără ofrande și evitarea Întoarcerii lor. Moartea ,de fapt, era trecerea Într-o lume care trebuia să rămână separată de cea pământeană, pentru a nu se crea condiții de contaminare, dăunătoare celor vii. Defuncții, care Își păstrau identitatea după moarte, Își păstrau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
special al celor aparținând casei regale. Arheologia ne oferă În acest sens indicii clare care privesc Îndeosebi epoca paleosiriană, dar nu Încape Îndoială că astfel de tradiții vor fi fost străvechi: există Într-adevăr date textuale care atestă ceremonii și ofrande sacrificiale În cinstea regilor defuncți tocmai În perioada atestată de arhive. Pentru epoca paleosiriană (cca 2000/1900-1650/1600), săpăturile au adus la lumină o serie de edificii sacre plasate În felurite moduri În mediul urban. Caracterul lor religios este recognoscibil

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ilustrat de texte rituale, În care sunt notate și descrise sacrificiile săvârșite În onoarea diferiților zei În cadrul unui complex calendar liturgic. Riturile, articulate Într-o tipologie uneori dificil de Înțeles, constau În jertfirea de animale (bovine, ovine și păsări), În ofrande de alimente, solide și lichide (vin, ulei, miere), de metale prețioase, de țesături și de alte obiecte, precum vase sau statuete. Gama ceremoniilor cuprindea arderi-de-tot, sacrificii comunitare, banchete rituale, liturgii și procesiuni cu statui divine. Din punct de vedere ritual

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a regilor morți și divinizați, așadar o figură ambiguă și nu ușor de clasificat În viziunea greacă. Sanctuarul lui Melqart din Tir, care o găzduia și pe Astartexe "Astarte", ne este descris de Herodot (II, 44) ca fiind plin de ofrande prețioase și comori, caracterizat În special de două coloane sacre sau beteli, una de aur, și cealaltă de smarald. La rândul său, Melqart este atât În centrul unei istorisiri mitico-rituale despre moarte și reîntoarcere la viață, În care va avea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cult și mai ales venerația față de cei morți, pentru care se construiau edificii funerare În formă de casă, temple sau turnuri Înalte, precum și morminte subterane și În cinstea cărora se pregăteau mâncăruri sacre și libații. În sfârșit, sacrificiul includea anumite ofrande, sângeroase sau nu: preoții sunt recognoscibili În iconografie prin gluga și Îmbrăcămintea lor caracteristică; nu ne este Însă posibil să desprindem și alte elemente de interes cultual. 4. STATELE NAȚIONALE: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI, FILISTENITC "4. STATELE NAȚIONALE \: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întâmplări mitice. Idolii, care nu sunt Întotdeauna ușor de identificat și care se succed sub aspectul evoluției stilistice prin etapele civilizației minoice, pot reprezenta atât o divinitate, cât și adoratori sau preoți. 3. Formele cultuluitc "3. Formele cultului" Descoperirea unor ofrande și daruri votive a permis individualizarea și identificarea principalelor locuri de cult și conturarea, Într-o anumită măsură, a practicilor rituale. Reproducerile În miniatură, cel mai adesea În material de lut, sau inciziile pe sigilii arată, la rândul lor, edificii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În Creta Începând din protominoic și deci anterior intrării coarnelor duble În insulă. Considerată și ea ca avându-și originea În Orientul Apropiat, forjată În plumb, bronz, argint și câteodată În aur, securea cu două tăișuri este larg răspândită ca ofrandă sau dar votiv În depozitele din peșterile cretane, dar apare și fixată pe socluri de piatră. Mareaxe "Marea" cantitate a acestor obiecte dusese În trecut la o asociere sugestivă a securilor cu două tăișuri cu miticul „labirint” cretan, care, din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
citiri din punct de vedere etimologic, labirintul a fost identificat cu o construcție din piatră sau cu un fel de grotă artificială În care erau prezente structuri de piatră. Legătura lui dapurito cu o potinija, gr. pòtnia, „stăpână”, destinatara unei ofrande de miere i-a făcut apoi pe cercetători să se gândească la un edificiu cultual, fără ca, de altfel, să fie Încă posibil ca acestuia să i se precizeze funcția rituală efectivă. În timp ce formele cultului destinat defuncților rămân pur ipotetice, sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a) Peșteri, munți și palate Odată admis faptul că labirintul era o grotă artificială destinată ceremoniilor religioase, poate o cavernă situată Într-un munte al insulei Creta, așa cum transmite o tradiție ajunsă până la Etymologicum Magnum, prezența unui număr relevant de ofrande votive și de resturi de sacrificii a permis identificarea ca locuri de cult a numeroase peșteri ale insulei. Această utilizare a lor poate fi, În unele cazuri, Împinsă până În neolitic. Grota din Scotino, În apropiere de Cnossos, a restituit, În afară de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În legătură cu unele analoage figuri feminine Însoțite de lei, figuri ce apar pe sigilii. Când mai apoi a fost individualizată grota din Amnisos, iar când pe o tăbliță miceniană găsită la Cnossos (KN Gg 705) s-a citit că destinatara unei ofrande de miere era aminiso ereutija, „Ilitiaxe "Ilitia" din Amnisos”, În această peșteră a fost recunoscută În mod inevitabil caverna din Ilitia, În greacă Eileithyiexe "Eileithyie", pe care Odiseea (XIX, 188) o situa chiar la Amnisos. Dacă apoi Ilitia greacă era

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din confruntarea cu situația contemporană din Orientul Mijlociu sau din Egipt, unde suveranul era soțul divinității sau divinitatea Însăși. b) Sacrificiul Prezența În peșteri a oaselor de animale cu evidente urme de ardere, cenușa găsită În sanctuarele de pe culmi, reprezentările de ofrande pe sigilii, așa cum este explicita scenă de pe sarcofagul de la Hagia Triada, nu lasă loc de Îndoială În ceea ce privește practica sacrificiilor sângeroase În Creta antică. În ceremoniile celebrate pe Înălțimi se folosea, probabil, un altar mobil din lemn, așa cum deducem din acel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
scurgă lichidele, sunt obiecte frecvente. Serveau acestui scop și rhyta, adesea lucrate cu măiestrie și Înfățișând capete de animale, asemenea celor În formă de cap de taur, gravate cu finețe, de la Cnossos și Zakros. Obișnuite trebuie să fi fost și ofrandele de fructe și cereale. 4. Divinități fără numetc "4. Divinități fără nume" Rămâne În orice caz un mister cui Îi erau destinate acele ofrande și acele sacrificii. Multă vreme savanții s-au gândit la o divinitate feminină ce ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cap de taur, gravate cu finețe, de la Cnossos și Zakros. Obișnuite trebuie să fi fost și ofrandele de fructe și cereale. 4. Divinități fără numetc "4. Divinități fără nume" Rămâne În orice caz un mister cui Îi erau destinate acele ofrande și acele sacrificii. Multă vreme savanții s-au gândit la o divinitate feminină ce ar fi dominat panteonul relativ modest, divinitate moștenită și derivată din „venerele” nude ale civilizației neolitice care locuise bazinul central-răsăritean al Mediteranei și apropiata Anatolie. Cercetătorii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau temena, unde se pot găsi unul sau mai multe altare, sanctuarele au forma tipică de megaron, o cameră lungă Înconjurată de ziduri, asemenea templelor grecești de mai târziu, cu o suprafață plană și locuri special amenajate pentru idoli și ofrande. Iată Însă că picturile parietale evocă figurile feminine cretane; iată „coarnele de consacrare” și clasica vestimentație a femeilor cretane reproduse pe un grup În fildeș de la Micene, cu două femei Îmbrățișate și un copil Între ele. Toate acestea nu oferă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu Demetraxe "Demetra" Erinysxe "Demetra Erinys" din Telpusa În Arcadia (Pausanias, VIII, 25, 4-8). Termenul ipemedeja trebuie poate citit ca formă arhaică a Ifigeniei, fiica lui Agamemnonxe "Agamemnon" sacrificată În Aulida Înainte de expediția troiană. „Toți zeii” (pasitheoi) sunt destinatari ai ofrandelor În numeroase tăblițe de la Cnossos, asociați cu alte divinități, dar nu este clar la ce figuri se referă expresia. Nesigură este și identificarea lui atanapotinija (KN V 52.1) cu Atenaxe "Atena", Întrucât atana poate fi atât un toponim, cât

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca lumea miceniană să fi Început să elaboreze un panteon construit conform unei scheme de generare, așa cum va fi mai târziu În Grecia, dacă este corectă lectura unei tăblițe din Pilos (PY Tn 316), unde, după Zeus și Hera, destinatarul ofrandelor ar fi „Drimiosxe "Drimios", fiul lui Zeus”. Dar ne scapă Încă posibilitatea reconstruirii unei mitologii pe care micenienii o aveau cu siguranță. Ea ar putea lămuri ariile funcționale ale panteonului redat de tăblițe. a) Personalul și forme ale cultului Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
posesori de pământuri. Învăluită În mister rămâne și karawiporo, „purtătoarea de cheie”. O descriere exactă a formelor celebrării nu este Încă posibilă, dar iconografia pare să conducă, În cea mai mare parte, la modelul minoic. Tăblițele vorbesc cu precădere despre ofrande vegetale, catalogate după luni, nu după cicluri festive. Termenul reketoterijo face, poate, aluzie la o ceremonie de „pregătire a paturilor” care putea avea ca scop o hierogamie, ca În antesteriile ateniene, sau pregătirea „paturilor” pentru un banchet comun cu zeii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
b) Sacrificiul Nu mai puțin crucială pentru studiul religiozității miceniene este schițarea practicilor sacrificale. Este probabil să fi fost adoptate modelele cretane, dar, pentru moment, rămâne problematică orice Încercare de reconstrucție. Pe tăblițe se Întâlnesc liste de produse naturale ca ofrande, În cea mai mare parte vegetale, cum ar fi grâul, orzul, măslinele, uleiul, vinul, mierea. Câteodată figurează și animale destinate personalului unui templu sau unei zeități și este probabil ca măcar unul dintre aceste animale să fi fost sacrificat. Oferirea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca În această perioadă datoriile sacerdotale să se fi aflat În mâinile capului familiei sau ale celui care se bucura de un rang Înalt pe scara valorilor sociale. Dimpotrivă, este documentat și descris ritualul funerar, care prevedea plânsul și bocetul, ofrande și sacrificii animale, incinerarea cadavrului, așezarea oaselor Într-o urnă și Îngroparea Într-un mormânt; nu erau rare nici jocurile pentru onorarea unui defunct de rang, ca În cazul lui Patrocle. b) Aranjarea panteonului și ordinea cosmică Peste lumea umană

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la marginea panteonului și excluse, În orice caz, din cult. Pot, de asemenea, anima universul naturii, contribuind la conservarea ordinii cosmice, ca nereidele, ori Însoțesc acțiunea unei divinități, ca nimfele alături de Artemisxe "Artemis", fiind În unele cazuri destinatare ale unor ofrande sacrificiale și al unor culte (Odiseea, XIII, 102 sqq.; XVII, 240-242; Pausanias, VI, 22, 7). a) Cei doisprezece zei În probabilă coincidență cu perioada de formare a cetăților, poleis, și cu dezvoltarea marii arhitecturi a templelor, Între secolele al VIII

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
organizare omogenă a timpului și numai importanța căpătată progresiv de către Olimpia și de sărbătorile ei penteterice, cu o cadență cvadrienală, a făcut din aceste competiții (subcapitolul 2.3c) un termen de referință cu valoare absolută pentru calcularea timpului. Jertfele și ofrandele pentru zei, precedate de o procesiune și Încheiate cu un banchet sacru, erau trăsăturile constante și comune ale oricărei sărbători. Moment pentru reafirmarea și consolidarea identității și unității civice prin intermediul celebrării cultului public, sărbătorile asumau o dimensiune politică, În anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Apollo" și Artemisei, adică a produselor care nu intraseră Încă În circuitul consumului, dar ele prevedeau, iar acest lucru nu numai la Atena, și ritualul catartic pharmakoì (subcapitolul 2.3a). Zeități pure și neîntinate, Apollo și Artemisxe "Artemis" primeau o ofrandă tot neîntinată, după cum intoleranța lor față de orice călcare a codului purității autoriza crudul rit al eliminării miasmelor care pătaseră polisul pe parcursul anului. Dar dacă impuritatea putea dezlănțui mânia divină, Întrerupând echilibrul pe care se Întemeia existența umană, la rândul lor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
familia defunctului, Întrucât ea este sursă de contaminare. Chiar și cel care făcea o vizită era contaminat, fapt pentru care exista obiceiul ca acel om să se stropească la ieșire cu apă. Pentru a-l Împăca, mortului i se aduceau ofrande și libații - repetate În a treia și a noua zi - de miere, ulei și apă. În epoca arhaică familiile aristocratice acompaniau riturile funebre cu manifestări fastuoase de doliu, care au fost Însă interzise sau limitate de legislatori În epoca polisului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]