5,154 matches
-
și un mod general de a fi, și, prin urmare, un individ nu este numai și exclusiv individ, ci conține în sine și manifestă propria universalitate 356. Ca atare, o entitate singulară, un individ se prezintă, din punct de vedere ontologic, și ca individ care este caracterizat prin acele trăsături în general, deci și ca reprezentant al celorlalți indivizi din specia lui. Această stare de lucruri se reflectă în conștiință, încît principiul universalității individului devine operant fără o reflecție specială, adică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
formele limbii. În principiu însă, aspectul subiectiv n-ar trebui să depășească anumite limite pentru ca textul filozofic să-și poată păstra ținuta sobră și de aparentă neutralitate. Ca atare, discursul filzofic este marcat, pe de o parte, de un subiectiv ontologic, care pornește din desemnare, din statutul referentului (obiectului desemnat, conformației noțiunii) și, pe de altă parte, de un subiectiv lingvistic, care privește semnificația, conținutul cuvîntului dat de relația cu alte elemente ale limbii. Ambele determinări subiective cooperează în realizarea sensului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care extremele se ating 401. Dintre lucrările lui Hegel, Fenomenologia spiritului, pare a-l fi atras în mod deosebit pe Noica 402, dar formația sa include și elemente din alte sisteme, de la cele antice, pînă la cele contemporane. Sub raport ontologic, gînditorul român este însă tributar în mod deosebit concepției lui M. Heidegger, aflate sub dominanța ființării și orientate spre temeiurile limbii. De altfel, Noica se dorește "un filozof al limbajului și al ființei ce locuiește în el", dovedind în mod
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
asemenea atitudine nu se poate crea, desigur, un stil de gîndire, alături de un stil al scriiturii, ceea ce asigură textului lui Noica un înalt coeficient de originalitate, care însă nu concordă cu coeficientul valoric ce i s-ar putea atribui. Valențele ontologice ale cuvîntului Potrivit concepției lui Constantin N o i c a, limba omului nu este ceva convențional, fiindcă ea este însăși rostirea în sine a ființei omului și a rînduielilor lui"404. O asemenea afirmație conține însă un paradox: dacă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în latină sau în franceză)405. În consecință, Noica apreciază în mod deosebit efortul românilor din perioada de modernizare a limbii și a culturii de a crea cuvinte proprii pentru a recepta filozofia apuseană, atribuind discursului filozofic un accentuat profil ontologic. Din acest motiv, cre-de el, cea mai nimerită manieră de filozofare este determinarea cuvintelor întemeietoare ale limbii române, precum și a altor elemente definitorii ale limbii, pe baza cărora să se delimiteze ontologia, maniera de ființare, și gnoseologia, maniera de a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care le pun, nu sînt decît eforturi sterile de a priva omul de rațiune 406. Din punct de vedere filozofic, se poate constata că Noica se folosește de "cotitura lingvistică" din gîndirea secolului al XX-lea pentru legitimarea unor proiecții ontologice atribuite aprioric spațiului românesc și că el consideră lingvistica incapabilă de a pătrunde în adîncimile semnificațiilor limbii, pledînd efectiv pentru o depășire a cercetării de tip lingvistic (științific), în favoarea uneia de tip filozofic, în maniera proprie de a concepe filozofarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și, pe baza specificității lor, să se atribuie implicit o specificitate de conținut, în structurile de adîncime. În plus, atunci cînd aceste conținuturi individualizatoare sînt determinate, ele trebuie corelate într-o manieră sistematică pentru a putea desprinde într-adevăr perspectiva ontologică care se fundamentează în mod real prin ele, întrucît apropierile întîmplătoare sau relațiile atribuite nemotivat nu pot conduce decît la o perspectivă eronată, marcată și subminată de diletantism, ce nu poate avea istorie. Filozofia limbii sub raza echilibrului rațional Fiind
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
tributară, în mod evident, spiritului hegelian, care presupune o unitate principială, la Hegel în Ideea Absolută, pe care însă Vianu nu o numește ca atare, dar care se poate ușor întrevedea. În acest caz, s-ar putea presupune un sincretism ontologic între religie, filozofie și poezie, fenomen atestat, desigur, de istoria umanității, dar depășit în epoca modernă, în spațiul european. 333 Există chiar sedii trupești cu locație deosebită destinată celor două facultăți: creierul este sediul rațiunii (sau minții), iar inima este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lor simbolică; "păsări mari" vehiculează mesaje erotice, iubita e "templu alb din solzi de fluturi", "păunii umblă din țară-n țară", cerbul "vibrează pe culmi albastre"; plopii par niște "feștile" vibratorii, iar fructele dintr-un tablou "sunt un adio"..." Labirintul ontologic presupune căi primejdioase, greu de evitat; în Poteca, bunăoară, figurativul derivă din bestiarul mitic al lui Blaga: Numai ursul bătrân și căprioara rănită, numai șarpele vătămat, și privighetoarea fără de aripi se târăsc până acolo transfigurate și cad... O pseudo baladă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
moștenite, să re-liricizeze ceea ce căzuse în conceptualism, frapant e suflul inedit, intens novator, un limbaj presupunând implicare încordată; la el, starea de poezie, punct nodal al contrariilor, este în fapt tensiunea Sinelui căutător, necontenit nostalgic, în dezbatere aprinsă cu Sinele-Cuvânt. Ontologicul își caută fără răgaz Expresia!... În practică, stea de mărimea întâi a "generației '60", volubilul Nichita stănescizează tot ce atinge cu ochiul ori cu cuvântul; ca ins, fermecător în sensul originar al termenului, punând în desenul liric tentacule vibratorii, pretimpuriu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
bisericilor ardelene..." E confesiunea cuiva definitiv marcat de memoria abisală a comunității. Coexistă în descendentul acelora un ins al timpului său, impacient, febril, excedat de proiecte; frecventat de singurătate, dar găsind suport în revelația christică, el se implică în dezbaterile ontologice europene, abjurând (momentan) spaimele trecerii. Poetul din Vămile pustiei se vrea "Sein und Lichtung / Pithie și vrăjitoarele Diotimei" -, un vizionar amintitor de Hölderlin. Fără să fi avut un program estetic declarat, în deceniile al șaptelea și al optulea ale secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
decisiv la reconectarea cu interbelicul, la impunerea unui limbaj liric elevat, la o simbologie cu însemne ale pământului natal. În două cuvinte, Ana Blandiana e o prezență proeminentă în literatură și nu în ultimul rând un caracter, un model. "IRONIA ONTOLOGICĂ" SAU DESPRE MIHAI URSACHI Contemporan imaginar cu Socrate, cu Shakespeare și cu Eminescu, poetul ieșean (născut la Strunga, în preajma Mirceștilor lui Alecsandri) explorează, cum dezvăluie în Dimineața, istoria lumii: "istoria-ntreagă a lumii și toate legendele basmul Isoldei și al
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din timiditate nu îndrăznește să-i vorbească (Rețetele vechilor maeștri). La Pompei, "un târgușor roman", străzile "cam de lărgimea Fundacului Dochia din Țicău" erau cu adevărat străzi ("Cultura" străzii?). Sufletește, rămâne "pentru totdeauna un american, adică un om liber" (Ironia ontologică, p. 54). I La contemporanii lui Platon, cercul (simbol al interiorității) era figură geometrică perfectă; la poetul ieșean, inelul e un substituent al cercului. Chiar în deschidere la al său Inel cu enigmă, se glosează cvasi-barbian despre absconzitățile acestuia: "Un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de Nichita Stănescu: "Învăț dezvățându-mă, învățătura neștirii". Afinități de ordin psihic și accente retorice cosmicizante amintesc de nostalgiile philippidiene; umbra neîmpăcatului Emil Botta e pe alături. Absurdului peren i se opune o ironie de tip filozofic, rece, casantă: Ironia ontologică; în volumul cu acest titlu (postum, 2004), eseistul nuanțează astfel: "Ironia socratică este metodologică; ironia romantică este gnoseologică; ironia radicală este ontologică, pentru că Ființa este ontologică, pentru că ființa este ironică". Detaliere clarificatoare: "Socrate se preface a accepta teza adversarului, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Emil Botta e pe alături. Absurdului peren i se opune o ironie de tip filozofic, rece, casantă: Ironia ontologică; în volumul cu acest titlu (postum, 2004), eseistul nuanțează astfel: "Ironia socratică este metodologică; ironia romantică este gnoseologică; ironia radicală este ontologică, pentru că Ființa este ontologică, pentru că ființa este ironică". Detaliere clarificatoare: "Socrate se preface a accepta teza adversarului, pentru a ajuta astfel la Facerea adevărului; poetul ironic se face pe sine din coasta Ființei, ca opus al acesteia, ca unul care
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
alături. Absurdului peren i se opune o ironie de tip filozofic, rece, casantă: Ironia ontologică; în volumul cu acest titlu (postum, 2004), eseistul nuanțează astfel: "Ironia socratică este metodologică; ironia romantică este gnoseologică; ironia radicală este ontologică, pentru că Ființa este ontologică, pentru că ființa este ironică". Detaliere clarificatoare: "Socrate se preface a accepta teza adversarului, pentru a ajuta astfel la Facerea adevărului; poetul ironic se face pe sine din coasta Ființei, ca opus al acesteia, ca unul care contrazice Ființa, care o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
înfățișare, 1977): "Poezie, memoria pietrei"; "Poezie, hohotul marelui Logos"; "Săgeată străpungând eonul, imensă piatră, Diamantul"... Apăsătorul Veac de fier (la Blaga, cenușia Vârstă de fier) eșuează în antipoezie. Puncte de vedere pertinente vizând o artă poetică proprie figurează în Ironia ontologică, inteligent grupaj de eseuri; fundamentală e pledoaria pentru Poesia perennis creație transgresând "din zona limbajului în zona existenței, care este cea absolută". Trimiteri (într-un eseu ori altul) la Edgar Poe, la Eminescu, la Paul Celan și ceilalți plasează discuția
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
alții, plus consonanțe cu unii contemporani (români și străini) pledează pentru înscrierea poetului în post-modernism, însă "postmodernismul a devenit la noi un fel de febră (după ce s-a cam răsuflat în Occident)"; textualiștii din epocă "scriu niște texte plictisitoare" (Ironia ontologică, p. 74, 94). Provocator și semeț, Mihai Ursachi e o personalitate ramificată, un unicat; a-l prinde într-o singură formulă, aceasta ar fi ori prea laxă, ori jenant-reducționistă. Prezență proteică: creator de primă mână dinamitând locul comun, amator de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o simplă "comandă telefonică"; în dezacord cu unii "autori nu lipsiți de talent și vocație", dar care, din "dorința egotistă a succesului, a prestigiului de moment, nu-și mai pot aminti ei înșiși câte mii de poezii au publicat" (Ironia ontologică, p. 42), autorul Poemului de purpură (operă fundamentală) a tipărit parcimonios: nouă volume de versuri! Cu câteva zile înainte de Marea Trecere (aceasta la 10 martie 2004), mi-a declarat franc: "Am scris o sută de poezii care mă reprezintă. E
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sănătos (dionisiac) traducând contacte cu materia, punctează impresia de vitalism, de plenitudinar cu baze milenare. A învăța să mori senin, împăcat, încorporându-te în anotimpuri, a înțelege că permanență și trecere, tangibil și amăgire coexistă firesc, iată un concis program ontologic intitulat Eutanasie: Să nu-mi aduc aminte de nimic. De fluturi galbeni, nu de somn atinsă (...) Să nu mă zbat, să exersez să mor Fără dureri, ca-n vise de ușor... Nu pastelul tentează; în câteva texte remarcabile (Roza, Merii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
toate: fior, sentiment și meditație respiră franchețe și empatie. După frecvent-citata Emily Dickinson, tipărită postum (în ultimul deceniu al secolului al nouăsprezecelea), erotica în viziune feminină a cunoscut reașezări periodice; șoapta, sentimentalismul, linia retractilă acestea au lăsat loc problematizării, discursului ontologic, adâncirii în Eul solitar, asediat de reverii și mâhniri. Cele 13 poeme duble ale Carolinei Ilica, unele antologice, aliaj de străvechi cânt exorcizor și de modernitate esențială, respirând spiritualitate și farmec, țin de cerul unei arte impecabile. LIVIU IOAN STOICIU
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
spre esențe. Arta magicianului de cuvinte se vrea mântuitoare, dar starea de bucurie spre care râvnește George Vulturescu e curată iluzie: "Mi-e frică de fiecare vers nou, mi-e teamă să-l scriu" (Nu ești singur când scrii). Dimensiunea ontologică, inclusiv opțiunile poetului se înscriu în parametrii unei Transilvanii agreste, cu impact la intelectualii școliți la oraș dar ducând cu ei nălucirea orizontului deschis; Goga, Blaga, Cotruș și alții, iată nume emblematice. Pe scurt, George Vulturescu, unul dintr-o "generație
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
enigmă (1970); Missa solemnis (1971); Poezii (1972); Poemul de purpură și alte poeme (1974); Diotima (1975); Marea Înfățișare (1977); Arca (1979); Some Poems of Magister Ursachi Translated by his Friends (Ediție bilingvă americană-română. Trad. Eulert și Cornelia Hâncu), 1980. Ironia ontologică și alte eseuri (2004). GRIGORE VIERU Pererâta (Hotin): 14 febr. 1935 Alarma (1957); Numele tău (1968); Aproape (1974); Un verde ne vede(1976); Fiindcă iubesc (1980); Taina care mă apără (1983); Cel care sunt (1987); Rădăcina de foc (1988); Izvorul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ POEZIE GÂNDITOARE 29 UN SENTIMENTAL LUDIC GEO DUMITRESCU 40 NICHITA STĂNESCU UN GLADIATOR TANDRU 50 MARIN SORESCU: PRIVILEGIUL SPIRITULUI 72 MĂȘTILE LUI IOAN ALEXANDRU 83 CEZAR IVĂNESCU NELINIȘTI ȘI MITOLOGII 96 ANA BLANDIANATRANSPARENȚE ȘI MISTER 109 "IRONIA ONTOLOGICĂ" SAU DESPRE MIHAI URSACHI 121 DINCOLO DE TRISTEȚE ILEANA MĂLĂNCIOIU 140 LEONID DIMOV JOCUL DE-A VISUL CONTROLAT 152 FASCINAȚIA CERBULUI SIMBOL NICOLAE LABIȘ 164 IOANID ROMANESCU ÎNTRE ORGOLIU ȘI SCEPTICISM 172 EMIL BRUMARU UN ELEGIAC "GIOCOSO" 180 PASIONALITATE ȘI FRANCHEȚE
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mine, sau invers. E o tatonare reciprocă pînă la identificare, pînă la unificare. Celălalt mă atestă, în mod direct cel mai adesea, iar uneori indirect. Și eu îl validez, prin viziunea mea ca observator. Mai mult, suntem legați în mod ontologic, dincolo de orice context obiectiv și de cîmpul intersu biectivității. Metafizica se opune instinctelor conflictuale. Nu întîmplător Iisus refuză ferm (despre Iisus trebuie să vorbim tot timpul la prezent) puterea lumească, desfide responsabil puterea puterii, voința însăși de putere. Relația cu
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]