2,327 matches
-
târziu. În 1446, parlamentul maghiar l-a ales pe Iancu de Hunedoara (Hunyadi János) pentru funcția de guvernator (1446-1453) iar mai apoi pentru cea de regent (1453-1456) al Ungariei. În 1448, Iancu de Hunedoara a încercat să îi alunge pe otomani din Europa, dar a fost înfrânt în lupta de 3 zile de la Kosovo Polje. Poate cea mai mare victorie militară a lui Iancu de Hunedoara a fost Asediul Belgradului din 1456. El a reușit să apere orașul împotriva trupelor conduse
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
lansat o serie de atacuri împotriva Boemiei, Poloniei și Austriei cu scopul nedeclarat de a deveni împărat al Sfântului Imperiu Roman, afirmând că încearcă în fapt să formeze o alianță a Europei Apusene și Centrale suficient de puternice pentru expulzarea otomanilor de pe continent. El a eliminat toate scutirile de la taxe și a mărit obligațiunile șerbilor față de coroană pentru finanțarea curții și armatei. Magnații s-au plâns că aceste măsuri le scad veniturile, dar în ciuda creșterii obligațiunilor lor, iobagii l-au considerat
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
în față trupelor otomane pe câmpul de luptă de la Mohács. Ungurii aveau soldați bine echipați și antrenați, așteptau întăriri din Cehia și Transilvania, dar au fost comandate de indivizi incapabili să facă față unui lider de calibrul sultanului otoman. Victoria otomanilor a fost zdrobitoare, ungurii pierzând aproximativ 20.000 pe câmpul de luptă, printre morți aflându-se și regele, care a murit înecat într-o mlaștină. După moartea lui Ludovic, facțiunile rivale ale nobililor maghiari au ales simultan doi regi: Ioan
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
și nu pe străinul Ferdinand. Ferdinand în schimb se bucura de sprijinul magnaților din vestul Regatului Ungariei. Ei au sperat că noul rege ar fi putut să obțină sprijinul fratelui lui, Carol Quintul, pentru continuarea cu succes a luptei împotriva otomanilor. În 1538 George Martinuzzi, consilierul lui Zápolya, a negociat tratatul de la Nagyvárad dintre cei doi rivali. Principala prevedere a acestui tratat viza urcarea pe tronul unei Ungarii reunificate a lui Ferdinand după moartea lui Zápolya, care în acel moment nu
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
fost fiul lui Stephanos și al Magdalenei, având alți 11 frați și trei surori. Tatăl său, provenit dintr-o familie înstărită de origine italiană (Da Ponte), a îndeplinit funcția de consul al Angliei în regiunea insulelor Sporade, care aparțineau Imperiului Otoman. Tânărul Constantin a primit o educație aleasă. Până la vârsta de 17 ani, a urmat cursurile școlii din insula natală, care fusese înființată cu puțin timp în urmă de către tatăl său. La 30 ianuarie 1731 a plecat la Constantinopol, unde s-
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
Cazimir, care a considerat că experiența lui Czarniecki va fi de folos în consiliul de război convocat pentru discutarea amenințării suedeze. În acele vremuri, reputația lui Czarniecki era importantă: Seimul îi recunoscuse public aportul la lupta pentru recucerirea Ucrainei, iar otomanii, aliați temporar cu Polonia, își exprimaseră la rândul lor admirația pentru el. Pe 14 mai 1655, Czarniecki a primit titlul de castelan al Kievului, titlul care îi asigura poziția de membru Senatului. În timpul invaziei suedeze conduse de regele Carol al
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
șirul luptelor Potopului. Populația statului polono-lituanian a scăzut aproape la jumătate în timpul Potopului datorită luptelor, masacrelor și bolilor. Războiul a distrus baza economică a orașelor și a acutizat fervoarea religioasă, până la a pune capăt toleranței confesionale. După încheierea războiului cu otomanii din 1672-1676 Rzeczpospolita a fost nevoită să cedeze Podolia prin tratatul de la Buczacz. Tratatul de pace eternă a fost semnat de Țaratul Rusiei și Rzeczpospolita pe 6 mai 1686 la Moscova. Tratatul reconfirma pacea de la Andrusovo din 1667. Tratatul asigura
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
luni de negocieri între Imperiul Otoman și Liga Sfântă (o coaliție a mai multor puteri europene, printre care Habsburgii, Rzeczpospolita, Veneția și Rusia) . Tratatul punea capăt conflictului austro-otoman din 1683-1697, început cu Asediul Vienei și încheiat cu bătălia de la Senta. Otomanii au trebuit să cedeze cea mai mare parte a Ungariei, Transilvaniei și Slavoniei Austriei, Podolia Poloniei, în vreme ce cea mai parte a Dalmației. Moreea și insula Creta au trecut sub controlul Venției. În februarie 1772 a fost semnat la Viena primul
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
lui de a consacra țara protecției Fecioarei Maria, pe care a proclamat-o patroana ei și regină peste toate domeniile din regatul său. Se spune că regele Ioan Sobieski, înainte de a porni spre Viena, pentru a o despresura din asediul otomanilor, s-a rugat în fața icoanei "Preacuratei Fecioare Maria de la Częstochowa". Incepând incă din Evul Mediu, în fiecare an, mii de polonezi merg în grupuri de pelerini pentru a vizita Jasna Góra. Se estimează că 103 mii de pelerini au mers
Jasna Góra () [Corola-website/Science/327749_a_329078]
-
a fost teritoriul Regatului Ungariei ocupat de Imperiul Otoman în perioada 1541 - 1699. Otomanii au controlat în principal teritoriile centrale și de sud ale regatului și aproape întreaga Mare Câmpie Ungară de nord și Marea Câmpie Ungară de sud (cu excepția Transdanubiei de Sud). Puterea Imperiului Otoman a crescut treptat în secolul al XVI-lea
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
Ungariei a fost slăbit de răscoalele țărănești. În plus, disensiunile interne au fragmentat solidaritatea nobilimii maghiare în timpul domniei regelui Ludovic II Iagello (1516-1526). Soliman Magnificul (1520-1566) a atacat Regatul Ungariei pretextând o ofensă diplomatică. După ce au cucerit Belgradul în 1521, otomanii au provocat o înfrângere decisivă a unei armate maghiare inferioare din punct de vedere numeric în Bătălia de la Mohács de pe 29 august 1526. Soliman Magnificul a mai trebuit să facă față pretențiilor asupra tronului Ungariei ale vasalului său, Ioan I
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
a încercat să-și zdrobească adversarii, dar el nu a reușit să cucerească Viena datorită condițiilor grele din iarna anului 1529. Titulul de rege al Ungarie a fost disputat de Zápolya și Ferdinand până în 1540. După cucerirea orașului Buda de către otomani în 1541, teritoriile Ungaria de nord și de vest l-a recuoscut pe împăratul habsburgic drept împărat, formându-se ceea ce avea să fie numită Ungaria Regală, în vreme ce părțile centrale și de sud au fost anexate de otomani, iar părțile estice
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
orașului Buda de către otomani în 1541, teritoriile Ungaria de nord și de vest l-a recuoscut pe împăratul habsburgic drept împărat, formându-se ceea ce avea să fie numită Ungaria Regală, în vreme ce părțile centrale și de sud au fost anexate de otomani, iar părțile estice au rămas sub controlul familiei Zápolya sub numele de Regatul Ungariei Răsăritene. După 1570, acest din urmă teritoriu avea să se transforme în Principatul Transilvaniei. În ciuda faptului că o bună parte dintre cei între 17.000 și
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
Ungaria erau slavi ortodocși membri ai cavaleriei ușoare, ei au participat la jefuirea teritoriului ocupat alături de achingii musulmani. Teritoriul Ungariei Otomane nu s-a bucurat de pace sub administrația sultanilor, habsburgii organizând incursiuni pentru cucerirea regiunii. Pe de altă parte, otomanii au încercat să se folosească de disensiunile dintre puterile creștine și, plecând de la bazele stabilite în Ungaria, i-au atacat pe habsburgi în 1620 și din nou în 1683, când au încercat pentru a doua oară să cucerească Viena. Teritoriul
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
creștinilor sub ocupație otomană era nesigură. Țăranii au părăsit satele din zonele deschise, refugiindu-se în păduri și mlaștini, formând grupuri de haiduci "(hajdú)". Menținerea controlului asupra Ungariei a devenit la un moment dat o problemă greu de rezolvat pentru otomani, care au fost obligați să cheltuiască fonduri importante pentru menținerea în regiune a unui lanț de fortificații și garnizoane întărite. Au existat și ramuri ale economiei ungare care s-au dezvoltat. Vitele crescute în Ungaria erau exportate în Germania și
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
au marcat începutul perioadei de stagnare și în cele din urmă, a schimbării definitive a balanței de forțe în regiune. Prin semnarea tratatului de la Karlowitz, prin care s-a pus capăt războiului dintre Imperiul Otoman și Liga Sfântă în 1699, otomanii au cedat cea mai mare parte a teritoriilor Regatului Ungariei cucerite după Bătălia de la Mohács din 1526. După acest semanrea acestui tratat, membrii dinastiei Habsburg au administrat un teritoriu mult mai mare decât Ungaria Regală, aproape egal cu cel al
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
sprijiniți de un număr necunoscut de recruți locali. Teritoriul cucerit a fost împărție în eyaleturi (provincii), care aveau ca subdiviziuni administrative sangeacurile. Funcționarul cu cel mai înalt grad din era pașa de Buda (Budin). La început, întreg teritoriul controlat de otomani în Ungaria făcea parte din Pașalâcul Buda (Eyaletul Budin). Mai târziu au fost formate o serie de noi diviziuni administrative: Eyaletul Temeșvar (Pașalâcul Timișoara), Eyaletul Zigetvar, Eyaletul Kanije, Eyaletul Egir și Eyaletul Varat (Pașalâcul Oradea). Capitalele acestor diviziuni administrative se
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
României, dar și Ungariei contemporane. De asemenea, eyaleturiele Budin, Zigetvar, Kanije și Egir cuprindeau teritorii aflate în zilele noastre în Serbia, Croația și Kosovo. Pașii și sangeac-beii erau funcțiori otomani responsabili pentru problemele administrative, juridice și militare. Interesul principal al otomanilor era apărarea cuceririlor teritoriale. Sublima Poartă a devenit principalul proprietar funciar din regiune și administra direct și pentru propriul câștig aproximativ 20% din teritoriul Ungariei. Restul teritoriului a fost împărțit funcționarilor civili și soldaților. Moșierii otomani erau interesați de obținerea unui
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
Societatea otomană era caracterizată printr-o relativă toleranță religioasă. Creștinismul nu era interzis, dar creștinii erau tratați ca niște cetățeni de rang inferior. Orientalistul britanic Thomas Walker Arnold susține că islamul nu era promovat cu forța în regiunile cucerite de otomani, dar amintește că un autor din secolul al XVII-lea apreciază că turcii foloseau alte metode prin care „...Îl alungau pe Cristos din inimile oamenilor. Căci turcii, este adevărat, în momentul de față nu obligă nicio țară prin violența la
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
devenit de-a lungul timpului un important centru cultural. În Peçuy (Pécs) a fost ridicată o mănăstire a dervișilor mevleviani de către un pașă născut în acest oraș. Cei aproximativ 150 de ani de războaie neîncetate între statele creștine și cel otoman au dus la încetinirea creșterii populației, iar rețeaua de așezări medievale maghiare, locuite de burghezia urbană, a fost distrusă. Compoziția etnică a teritoriului care fusese parte a Regatului medieval al Ungariei a fost modificată în mod fundamental datorită deportărilor, masacrelor
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
au avut loc în perioada anilor 1604 - 1606 când, pe fondul luptelor otomano-habsburgice, s-au suprapus efectele războiului pornit de Ștefan Bocskai La sfârșitul secolului al XVI-lea, populația Ungariei era de 900.000 de locuitori în zona controlată de otomani, 1.800.000 de locuitori în zona controlată de habsburgi și aproximativ 800.000 în Transilvania, adică un total de 3.500.000 de locuitori. Creșterea populației Ungariei Otomane în secolul al XVII-lea a fost de 100.000 de
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
lui de a consacra țara protecției fecioarei Maria, pe care a proclamat-o patroana ei și regină peste toate domeniile din regatul său. Se spune că regele Ioan Sobieski, înainte de a porni spre Viena, pentru a o despresura din asediul otomanilor, s-a rugat în fața icoanei "Preacuratei Fecioare Maria de la Częstochowa". O altă legendă a Madonei Negre de la Czestochowa susține că prezența picturii sfinte a salvat biserica de la distrugere într-un incendiu, dar nu înainte ca flăcările sa fi întunecat pigmenții
Madona Neagră de la Częstochowa () [Corola-website/Science/327750_a_329079]
-
Asediul Budei din 1541 a fost încercarea habsburgilor de ocupare a Budei, care a provocat contraatacul otomanilor și care a dus în cele din urmă la anexarea Ungariei centrale de către Imperiul Otoman. Într-o primă fază, o armată habsburgică condusă de Wilhelm von Roggendorf a asediat Buda, în care se adăpostea succesorul lui Ioan I Zápolya, vasal
Asediul Budei (1541) () [Corola-website/Science/327955_a_329284]
-
și a atacat forțele lui Roggendorf. Armata habsburgică a fost zdrobită. Aproximativ 7.000 soldați habsburgici au fost uciși în luptă sau s-au încecat în Dunăre. Von Roggendorf, grav rănit în luptă, avea să moară 2 zile mai târziu. Otomanii au fost întâmpinați ca eliberatori, dar Suleiman a hotărât să ocupe orașul și l-a luat ostatic pe regele minor Ioan al II-lea. Bătălia de la Buda a fost una dintre marile victorii ale otomanilor împotriva Habsburgilor. Victoria de la Buda
Asediul Budei (1541) () [Corola-website/Science/327955_a_329284]
-
moară 2 zile mai târziu. Otomanii au fost întâmpinați ca eliberatori, dar Suleiman a hotărât să ocupe orașul și l-a luat ostatic pe regele minor Ioan al II-lea. Bătălia de la Buda a fost una dintre marile victorii ale otomanilor împotriva Habsburgilor. Victoria de la Buda i-a permis lui Suleiman să transforme Ungaria centrală în pașalâc pentru următorii 150 de ani și de aceea este considerată cel puțin la fel de importantă precum victoria de la Mohács din 1526. Carol al V-lea
Asediul Budei (1541) () [Corola-website/Science/327955_a_329284]