50,139 matches
-
să se urce într-o răchită. Așa mînjit de noroi cum era pe tot corpul și chiar pe față, părea un monstru mai de temut ca fiarele junglei. O vreme nu mai scoase nimeni nici o vorbă. Pădurea părea moartă. Nici măcar păsările nu mai ciripeau, ori nu mai avea nimeni urechi pentru a auzi altceva decît răgete de lei și de tigri. Ce-o fi fost oare? întrebă în șoaptă Iancu Răgălie. Sssst! îl făcu atent Nicanor ducînd un deget la buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
puteai distinge nimic din cauza ramurilor încîlcite, începu să se audă iar un freamăt surd de strigăte, țipete, urlete și zbierete, cum nu mai auzise nimeni decît la filmele turnate în junglă... Apoi iar se făcu tăcere. Într-o vreme, o pasăre uriașă, neagră, din acelea de care văzuseră membrii primei expediții la Piatra Domniței, trecu pe deasupra lor fără nici un zgomot. Asta mai trebuia! Frica și curiozitatea fiecăruia se accentuară la maximum. Ce să facă?... Să coboare? Nici gînd. Să rămînă cocoțați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
apă vie dintr-un izvor vrăjit... Se apropie iar de locul unde stătuse aplecat și băuse apă și-și privi umbra oglindită în luciul izvorului... Da, categoric mai crescuse!... Dădu un chiot de bucurie și nu-l speriară deloc două păsări mari și negre care-și luară zborul din apropierea sa. Înhăță undița și geanta și porni mai departe cîntînd. De-ar fi trăit cu adevărat Muma Pădurii și i-ar fi ieșit atunci în cale, tot nu s-ar fi temut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui la peșteră, parcă tot l-ar fi acceptat și pe Nuțu numai să mai poată organiza o expediție... în care să fie inclusă, neapărat, și Ilinca!... Da, fără nici o discuție! Cu Ilinca aproape de tine altfel apare pădurea, altfel cîntă păsările, altfel se traversează mlaștina, iar toate comorile pe care le visezi, numai gîndindu-te la ea le visezi... Și zilele treceau tot mai lungi și mai plictisitoare... Pe Matei aproape nici nu-l mai vedea. Nici n-avea cînd să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai bine citesc, scriu ori desenez. Așa-mi place mie! Aruncă o privire piezișă spre Nuțu, dar acesta nu era atent la spusele lui, ci începuse să se întindă după cîteva vișine mari și cărnoase ce mai rămăseseră nemîncate de păsări. Ai dreptate, îl aprobă Ilinca. Dar ai auzit ce se pune la cale în sat? Ce-anume? întrebă Bărzăunul mirat, fiind sigur că-i ceva rău în ceea ce-l privește. Domnul Nicanor, domnul Răgălie, domnul doctor Stănescu și alții vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de el, lăsați-mă să vă zic ce cred eu, iar voi n-aveți decît să faceți ce vreți... Dar țineți minte ce vă spun acum: eu de urcat acolo tot mă urc, chiar de-o fi să zbor ca păsările! Dar tu nu vezi că vorbești nerozii, Ticule? îl întrerupse de data asta Ilinca pierzîndu-și răbdarea. Cine se poate urca la asemenea înălțime? Ce, noi sîntem alpiniști?... Și, dacă nu te superi, te-aș întreba și eu, ca Virgil, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu mai călcase picior de om de la începutul lumii, depărtările se deschiseră deodată ca niște oglinzi fantastice în care puteai privi măreția, singurătatea și tăcerea cea mai blîndă în tot ce au ele mai profund legat de sentimentele omenești... O pasăre neagră făcu ocolul unui țanc bătînd leneș din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme... Parcă pe toți i-ar fi legat pasărea aceea cu lanțuri nevăzute și i-ar fi tîrît după ea în uitare. Numai Bărzăunul întoarse la un moment dat ochi de pustiu spre Ilinca așteptînd un răspuns ori o chemare pentru a pluti măcar o singură clipă amîndoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
acea imensitate de ireal și straniu... dar o surprinse transformată în stană de piatră, cu un zîmbet lung, de care se aninau toate zările și cu un deget rămas uitat, poate pentru totdeauna, în palma strînsă a lui Virgil... Altă pasăre neagră își luă zborul dintr-un cuib nevăzut și se pierdu în cer ori în negura abisurilor. Și era așa de tristă pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii Bărzăunului... Se rezemă de un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zările și cu un deget rămas uitat, poate pentru totdeauna, în palma strînsă a lui Virgil... Altă pasăre neagră își luă zborul dintr-un cuib nevăzut și se pierdu în cer ori în negura abisurilor. Și era așa de tristă pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii Bărzăunului... Se rezemă de un colț de stîncă și închise ochii pentru a deveni nimeni... O pală de vînt, rătăcită din cine știe ce hău, scînci ușor printre grunzurii de cremene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fugară spre fiecare, dar nu descoperi la nimeni o preocupare cît de mică pentru scopul cu care urcaseră un asemenea munte. Atît de ușor renunțaseră toți!... Locul marii descoperiri visate fusese luat de gîndul la mîncare, de aruncatul pietrelor după păsări, ori de molfăit vorbe despre frumusețea împrejurimilor. E oare cu putință ca unii oameni să renunțe așa de ușor la un vis drag? Ilinca pricepu, probabil, frămîntarea Bărzăunului și se apropie de el căutîndu-i privirile. Dar ochii Bărzăunului erau deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
oare?" Din clipa aceea nu mai putu fi atent la nimeni și la nimic altceva. Nu auzi nici cînd îl strigă Ilinca să-i ofere o bucată de plăcintă cu mere și nici cînd Vlad spuse cu destulă răutate că păsările cele mari și negre care fuseseră văzute zburînd își au cuibul în capul Bărzăunului. Ochii săi dădeau mereu tîrcoale pietrelor... Da, categoric! Fuseseră așezate așa de o mînă omenească. Erau mai întîi trei bolovani de aceeași mărime și de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pentru Sistemul Solar și chiar Univers. Selecția naturală, pe care am impus-o, a fost făcută de cele mai multe ori, cu marea cruzime a celor mai puternici. Dar cel mai agresiv și feroce a fost omul, nu faimoșii dinozauri și marele păsări zburătoare. Aurora: Pentru toate aceste păcate ale omului nu ești și tu de vină? Evelin: Poate, pentru că v-am făcut atăt de complecși și mai ales că v-am lăsat libertatea să evoluați singuri cum ați vrut voi. Dar, în
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
această teorie. Evelin: și atunci cum a apărut viața pe Pămănt? Darwvin: Condițiile de climă, atmosferă, pamăntul bogat în hrană, în resurse; viața embrionară, larvele, care au evoluat în 117 apă mai ales, au ieșit pe uscat, au devenit tărătoare, păsări, animale, printre care și maimuțele. Evelin: Domnule Darwin, fosile ale unor oameni preistorici au fost apreciate ca avănd o vechime de trei milioane de ani. Deci cam la un milion și ceva de ani după nașterea Pămăntului cu atmosferă și
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Evelin: A, o idee, de fapt mai mult; pentru portretul robot al unui extraterestru rugați un copil să-l deseneze; va fi cel mai reușit. De asemenea, dați o coală de hărtie unui copil de treipatru ani să deseneze o pasăre apoi, dați-i altă coală de hărtie să deseneze ce vrea el. Ce credeți că va desena copilul? Animație. Va desena o colivie. Animație generală prelungită. Este un copil născut în eprubetă, nu știe ce-i libertatea pentru o pasăre
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
pasăre apoi, dați-i altă coală de hărtie să deseneze ce vrea el. Ce credeți că va desena copilul? Animație. Va desena o colivie. Animație generală prelungită. Este un copil născut în eprubetă, nu știe ce-i libertatea pentru o pasăre. Copilul născut în laborator s-a rupt de natură; el nu înțelege că o pasăre trebuie să fie liberă. Animație. Omul se îndepărtează de natură, deci și de el. Doamnelor, domnilor, natura face parte din viața omului; ea nu trebuie
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
că va desena copilul? Animație. Va desena o colivie. Animație generală prelungită. Este un copil născut în eprubetă, nu știe ce-i libertatea pentru o pasăre. Copilul născut în laborator s-a rupt de natură; el nu înțelege că o pasăre trebuie să fie liberă. Animație. Omul se îndepărtează de natură, deci și de el. Doamnelor, domnilor, natura face parte din viața omului; ea nu trebuie mutilată. Viața și sănătatea omului înseamnă să respecți și să iubești natura! Repet, dacă totuși
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
prima epocă, Pămăntul a fost populat de oameni gigant. în a 149 doua epocă oamenii au fost transformați în maimuțe pentru a putea supraviețui. Oare să fi aflat și Darwin despre această epocă? A treia epocă a transformat omul în pasăre pentru a putea ieși în aer pentru că Pămăntul era plin de foc. Lumea - epoca - a patra s-a sfărșit printr-un mare potop, iar omul a fost salvat de zei transformăndu-l în pește. și ultima epocă a început în anul
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
omenesc. Receptarea de excepție a cuvântului, a limbajului poetic se datorește tocmai potențialului iradiant de eliberare din lumea comună. Fiecare poezie posedă capacitatea ei de smulgere, de înălțare: zbor de ciocârlie, de vultur sau, la cei foarte rari, zbor de pasăre măiastră, așa cum are loc în lirica lui Hölderlin sau Eminescu zboruri care efectuează epoche-ul, punerea în paranteză a nesemnificativului, a comunului, a zilnicului. * Gândirea poetică vorbește despre metafizică în vibrații și iradieri cu ajutorul intelectului "eroic". Poezia gânditoare nu vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
râvnit, luând pe aripile lor pământul și cerul, întregul univers care vrea să capete un alt chip, "într-un viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
desfășoară viața zi de zi a eroului baladei alături de oile sale simbol al iubirii, câinii simbol al puterii, caii simbol al înțelepciunii; se trece apoi nemijlocit la planul înălțării deoarece înălțarea este simbolul central al baladei: codrii, munții, soarele, luna, păsările (simbol al cântului și zborului) și stelele. Cele două versuri inițiale ("spațiu ondulat", absolutizat în mod nefericit de Lucian Blaga, pentru care el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești) reprezintă poarta de aur prin care are loc trecerea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de probitate a învățământului, lipsa filozofiei veritabile cu excesul de literatură, învinse fiind cele trei idealuri: sfântul, înțeleptul, profetul. Două mari afinități sunt evocate de Nietzsche în versuri Hafiz și Spinoza. Despre Hafiz, cântat pentru pasiunea sa față de viață, scrie: Pasărea care a fost odată phoenixul, este oaspetele casei tale Tu ești phoenix și munte. ...Veșnic te cufunzi în tine și îți iei zborul dincolo de tine. Tu ești profunzimea tuturor crestelor. De Spinoza îl apropie cuvântul primordial al acestuia: Deus sive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spirituale europene de Voltaire și romantismul german. În ambele cazuri timpul a reparat injustiția prin revelația unor vizionari. * Justiția poetică înalță omul spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Despre cei care proferează îndemnuri malefice: "Trupuri fără suflet ne furnizează precepte care ne vor ajuta cum să murim". Și iată una din înfricoșătoarele viziuni fantastice: Se va vedea în văzduh la o înălțime extremă, șerpi uriași luptându-se cu păsările". Deci târâtoarele se vor înălța și vor ucide ceea ce are zbor, previziune a prăbușirii oricărei axiologii, apterii spirituali doborând pe cei înzestrați cu aripi. De asemenea, "Oamenilor le va plăcea să-si vadă propriile înfăptuiri uzate și distruse".: frapantă premuniție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o întâlnim în sublimul poem al lui Rabindranath Tagore Lebedele, unde un stol de lebede, vast cât cerul, ia pe aripile sale universul, întreaga lume a finitudinii, într-o cursă către un dincolo, care fuge mereu și mereu dinaintea legendarelor păsări. Este cu totul uimitor acest poem, care dezvoltă aceeași idee a imposibilității de a atinge o finalitate onto-axiologică la un poet hindus, a cărui filozofie reflectă prin excelență echilibrul uman-divin. Amintim deschiderea către eternul neînțeles al marilor creații, evocată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]