15,900 matches
-
prin metode clinice și prin markeri biologici; parametrii clinici cei mai utili sunt anamneza nutrițională, indicele masei corpului, determinarea clinică a FM și LBM; markerii biologici cei mai fiabili sunt albumina plasmatică, creatinina serică și urinară, bicarbonatul seric și colesterolul plasmatic total; PCR are oa valoare specială în determinarea tipului de malnutriție; - dacă se constată alterări semnificative ale stării de nutriție, este necesară o evaluare mai detaliată a acesteia; cele mai utile metode pentru aceasta sunt SGA și DEXA; nu și-
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92213_a_92708]
-
supuși unor analize în acest sens, precum evaluarea glicemiei, a hemoglobinei, a globulelor albe, a vitezei de sedimentare a hematiilor, măsurarea acidului folic, a carotenului, a titrului anticorpilor antigliadină, antiendomisiali, antireticulină sau antiglutaminază tisulari, valoarea totală a IgA, nivelul bicarbonatului plasmatic, funcția renală și hepatică. Analizele urinare trebuie centrate pe măsurarea densității și osmolarității urinare, pentru a exclude un diabet insipid sau zaharat, precum și pe evaluarea capacității renale de acidifiere a urinii, pentru a exclude o posibilă acidoză renală tubulară . în
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
parțial de GH . g. Afecțiuni renale Atât acidoza tubulară renală proximală, cât și cea distală pot determina prin ele însele statura mică. Acidoza proximală duce la pierdere de bicarbonați prin urină, în condițiile unei concentrații normale sau scăzute de bicarbonați plasmatici. Pacienții au și hipopotasemie, pH urinar alcalin, bicarbonaturie și în stadii evolutive ulterioare acidemie. Acidoza tubulară distală reprezintă incapacitatea rinichiului de a acidifia urina. Ea e însoțită de hipopotasemie, hipercalciurie și uneori de hipocalcemie. Atât acidoza tubulară proximală, cât și
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
și translocării intranucleare a proteinelor STAT, determinând astfel o rezistență postreceptor la acțiunea GH . Uremia duce la creșterea nivelului IGFBP 1, astfel încât, chiar dacă nivelul de IGF-I și IGF-II e normal, acțiunea lor periferică e inhibată de excesul de legare plasmatică. în cazul în care copiii prezintă și sindrom nefrotic, ei vor avea un nivel scăzut de IGF-I și IGFBP 3, din cauza excreției urinare a complexului dintre cele două molecule . Transplantul renal nu rezolvă problema handicapului statural, care poate fi
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
cu linfocitele B, care sintetizează imunoglobulinele (Ig), adică anticorpii (Ac), față de antigenele (Ag), specifice. Aflate în repaus, celulele T și B nu pot fi deosebite morfologic (A). Diferențierea apare însă atunci când aceste celule devin active. Astfel, celula B activă (celulă plasmatică) (B) are o citoplasmă cu o bogăție extraordinară de reticul endoplasmic, plin cu molecule de anticorpi (imunoglobuline). Nucleul limfocitului B activ prezintă zone cu cromatină condensată (heterocromatină) dispusă periferic, după un patern specific, cu rol în reglarea tranzitului molecular prin
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
molecule peptidice mici, semnalizatoare, numite limfokine. Limfokina IL-2 revine în celula T și determină ca aceasta să crească și să se multiplice. Alte limfokine acționează asupra celulelor B prezentatoare de antigen, ordonându-se proliferarea acestora și transformarea lor în celule plasmatice, care secretă cantități masive de imunoglobuline (fig. 1.3). Alți factori coordonează activarea macrofagelor, a plachetelor sangvine și a altor elemente ale sângelui sau declanșează proliferarea celulelor stem dorminde care sunt precursorii elementelor figurate ale sângelui. Efortul coordonat al tuturor
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
care celulele T helper ajută celulele B: 1) odată legată la o celulă B, celula T helper secretă limfokine care stimulează celula B să se dividă prin mitoză și să sufere diferențiere spre a sintetiza anticorpul specific antigenului, devenind celulă plasmatică (din Kimball, 1994). Pe de altă parte, există un răspuns imun mediat celular, realizat de către o clasă de limfocite T numite celule T citotoxice sau celule T ucigașe , adică T killer. Un asemenea răspuns imun mediat celular este declanșat de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
de limfocite. Este un exemplu tipic de lamarckism (principiul eredității caracterelor dobândite). Toate celulele unei clone poartă pe suprafața lor molecule identice de anticorpi care funcționează ca receptori specifici de antigene (fig. 1.5). Selecția clonală determină producerea de celule plasmatice secretătoare de anticorpi și o rezervă mărită de celule „cu memorie”, cu receptori identici cu cei de pe limfocitul B original activat. Anticorpii reprezintă versiuni secretate ale acestor receptori. Pentru simplificare, fiecare receptor este reprezentat grafic cu un singur situs de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
și imunitatea celulară, mediată de limfocitele T (fig. 1.8). Imunitatea celulară se bazează pe acțiunea directă a limfocitelor asupra celulelor nonself, pe când, imunitatea umorală se bazează pe sinteza unor molecule efectoare denumite anticorpi sau imunoglobuline, precum și a unor proteine plasmatice cu acțiune nespecifică ce formează setul complementului. Un al doilea aspect al dualității constă în prezența organelor limfoide centrale sau primare și a organelor limfoide periferice sau secundare. Tot astfel, modularea activității limfocitelor se poate realiza fie în sens stimulator
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
neproliferative, se desfășoară în absența antigenului. La contactul cu antigenul, clona de limfocite B specifică antigenului invadator proliferează și se angajează în sinteza de anticorpi complementari antigenului. Prin diviziunea fiecărei celule activate rezultă două celule: una se diferențiază în celula plasmatică producătoare de anticorpi, iar cealaltă rămâne nediferențiată, ca o celulă de memorie pentru antigenul stimulator. Celulele de memorie rămân în repaus (quiescent) până la contactul următor cu antigenul corespunzător, când se activează rapid, devenind producătoare de anticorpi specifici față de antigenul a
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
genele și nu exprimă catena beta a RCT, mor. Catena beta se asociază cu o catenă cunoscută ca pre-alfa T și cu complexul CD3, rezultând precursorul desemnat pre-RCT. Limfocitele B necesită ajutorul limfocitelor T, spre a se dezvolta în celule plasmatice. Limfoblastele sunt celule determinate să devină limfocite și care se pot divide (din Kimball, 1994). Precursorul RCT induce excluderea alelică a genelor catenei β din cromozomul omolog, stimulează rearanjarea genelor pentru RCT-α și determină dezvoltarea stadiului dublu pozitiv (DP) (CD4
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
care celulele înglobează macromoleculele, virusurile și particulele mici. Pinocitoza și EMR au în comun mecanismul bazat pe clatrină și se produc independent de polimerizarea actinei. Clatrina este o proteină mare, oligomerică, ce formează o rețea pe suprafața internă a membranei plasmatice, favorizând intruzia membranei și formarea unei vezicule tapetată cu rețeaua moleculară, care ulterior poate fuziona cu alte organite celulare. Fagocitoza semnifică înglobarea particulelor mari (mai mari de 0,5 µm) și se produce printr-un mecanism activ, dependent de actină
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
posedă un mecanism fin de recunoaștere a LPS. De multe ori, 1 pg/ mL (circa 100 fM) stimulează un răspuns detectabil. În soluție apoasă, LPS purificat formează complexe macromoleculare, analoage miceliilor fosfolipidice. Aceste complexe se pot insera direct în membrana plasmatică și astfel alterează fluiditatea ei, iar la concentrații mari, produc dezagregarea membranei celulare. Dar, în condiții fiziologice, LPS diferă de varianta purificată, în soluții apoase. LPS în plasmă, în fluidul interstițial sau LPS asociat suprafeței bacteriilor Gram negative este legat
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
fluiditatea ei, iar la concentrații mari, produc dezagregarea membranei celulare. Dar, în condiții fiziologice, LPS diferă de varianta purificată, în soluții apoase. LPS în plasmă, în fluidul interstițial sau LPS asociat suprafeței bacteriilor Gram negative este legat de diferite proteine plasmatice, care ușurează clearance-ul lor. LPS este opsonizat de proteina LBP care leagă LPS. Acronimul LBP derivă de la LPS binding protein. Complexul LPS-LPB este recunoscut de receptorul opsonic al suprafeței macrofagului - CD14. CD14 se asociază cu suprafața celulei printr-o legătură
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
Complexul LPS-LPB este recunoscut de receptorul opsonic al suprafeței macrofagului - CD14. CD14 se asociază cu suprafața celulei printr-o legătură glicolipidică. Complexul ternar format din LPS-LBP-CD14 nu transmite semnalul activator, dar activează o catenă proteinică transmembranară. Caracterizarea complexelor LPS -proteine plasmatice a fost esențială pentru înțelegerea interacțiunii LPS-macrofag. Concluzia este că macrofagul leagă LPS nativ cu o eficiență foarte scăzută, dar leagă foarte eficient complexele LPS-proteine plasmatice, pe calea receptorilor specifici. Proteinele plasmatice care leagă LPS sunt anticorpii specifici față de antigenul
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
nu transmite semnalul activator, dar activează o catenă proteinică transmembranară. Caracterizarea complexelor LPS -proteine plasmatice a fost esențială pentru înțelegerea interacțiunii LPS-macrofag. Concluzia este că macrofagul leagă LPS nativ cu o eficiență foarte scăzută, dar leagă foarte eficient complexele LPS-proteine plasmatice, pe calea receptorilor specifici. Proteinele plasmatice care leagă LPS sunt anticorpii specifici față de antigenul somatic (O), complement, lipoproteinele cu densitate înaltă (HDL), albumina și LBP. LBP este produsă de hepatocite și are valori normale medii de 7 µg/ml, iar
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
o catenă proteinică transmembranară. Caracterizarea complexelor LPS -proteine plasmatice a fost esențială pentru înțelegerea interacțiunii LPS-macrofag. Concluzia este că macrofagul leagă LPS nativ cu o eficiență foarte scăzută, dar leagă foarte eficient complexele LPS-proteine plasmatice, pe calea receptorilor specifici. Proteinele plasmatice care leagă LPS sunt anticorpii specifici față de antigenul somatic (O), complement, lipoproteinele cu densitate înaltă (HDL), albumina și LBP. LBP este produsă de hepatocite și are valori normale medii de 7 µg/ml, iar în faza acută, la om, de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
antigen cu celulele T helper. Studiile cristalografice au permis descifrarea structurii imunoglobulinelor și elaborarea modelului de structură tetracatenară a acestora, în forma literei „Y”. Prototipul moleculelor imunoglobulinice este cel al imunoglobulinei G - IgG - produsă de limfocitele B derivate (celule mature, plasmatice) secretoare. Molecula tetracatenară IgG are două catene polipeptidice de 214 aminoacizi numite catene „ușoare” și notate cu L (de la light = ușor, în limba engleză) și două catene polipeptidice de 446 aminoacizi, numite catene „grele” și notate cu H (de la heavy
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
iar imunoglobulina matură este desemnată IgMm. Legarea antigenului declanșează trecerea de la sinteza IgMm la sinteza IgMs, adică a formei solubile a IgM, secretată, indusă de prezența antigenului specific. Concomitent cu proliferarea celulelor B se produce o clonă de celule B plasmatice care secretă IgMs. Trecerea de la sinteza IgMm la sinteza IgMs este asigurată la nivel posttranscripțional, prin funcționarea unui semnal alternativ de poliadenilare din ARNm purtător al mesajului genetic pentru sinteza catenei µ. Acest semnal apare la nivelul intronului dintre exonii
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
la alta, comparativ cu regiunea constantă a imunoglobulinelor, astfel că înțelesul noțiunilor variabilă și constantă are oarecare restricții intraspecifice, dar capătă anumită relaxare, atunci când ne referim la relațiile interspecifice (Cunnigham, 1976). Diferențierea ulterioară a celulelor B, pentru a deveni celule plasmatice cu o durată scurtă de viață, dar secretătoare de anticorpi, sau alternativ, pentru a deveni celule cu memorie are loc în afara măduvei osoase. Ambele căi de diferențiere depind de interacțiunea IgM legată la membrana celulelor B cu un antigen specific
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
constante, simbolul m denotând faptul că IgM este localizată în membrană. Localizarea în membrană este cerută de necesitatea de a iniția proliferarea celulară ca răspuns la recunoașterea inițială a unui antigen. Atunci când, însă, limfocitul B se diferențiază într-o celulă plasmatică, va trebui să fie exprimată versiunea µs a regiunii constante. IgM este secretată ca un pentamer IgM 5J, în care J este un polipeptid de asociere, nefiind nici o legătură între acesta și regiunea J a catenelor imunoglobulinice. Acest polipeptid J
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
fi mai probabil ca C2 și factorul B să reprezinte rezultatul duplicației genice în tandem, și acesta poate fi cazul și cu alte elemente ale complementului (C4, C3 și C5; C6 și C7). Diferențierea celulelor B virgine în celule B plasmatice sau în celule B cu memorie indusă de antigen, este însoțită de schimbarea izotipului (de exemplu, comutarea de la sinteza IgM, la IgG). Inițial, aceasta pare a fi consecința splicing -ului alternativ al unui pre-ARNm extrem de lung, care se extinde de la
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
om. 7.3. SELECȚIA CLONALĂ După interacțiunea cu antigenul specific, limfocitul B este stimulat să prolifereze și să se diferențieze în plasmacit care secretă imunoglobulina indusă de antigen. Astfel, după legarea antigenului, celula B dă naștere unei clone de celule plasmatice care secretă imunoglobuline cu aceeași specificitate de legare pe care a avut-o celula B inițială. Scenariul teoriei selecției clonale omite însă multe detalii interesante, în special rolul critic al celulelor accesorii și al factorilor de creștere în facilitarea și
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
multe detalii interesante, în special rolul critic al celulelor accesorii și al factorilor de creștere în facilitarea și modularea transformărilor celulelor B virgine în plasmacite. O particularitate importantă este aceea că nu toate descendentele unei celule B activate devin celule plasmatice secretoare de anticorpi, cu durată scurtă de viață. Unele dintre ele rămân în repaus funcțional (quiescent) și constituie substratul material al memoriei imunitare, cu durată lungă de viață. La reîntâlnirea ulterioară cu același antigen, celulele B cu memorie sunt stimulate
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
expuse la suprafața celulei, unde sunt recunoscute de limfocitele TCD4+. Recunoașterea și legarea complexului antigen-moleculă CMH clasa II de către limfocitele TCD4+ induc activarea și proliferarea limfocitelor B specifice antigenului purtat rezultând clona de limfocite B ce suferă maturare, devenind celule plasmatice producătoare de anticorpi secretați, complementari antigenului stimulator al limfocitelor B. Moleculele CMH clasa II sunt exprimate pe suprafața limfocitelor B, a celulelor dendritice și a macrofagelor. Asemenea celule au capacitatea de a ingera sau de a fixa antigene exogene pe
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]