3,550 matches
-
nu știu să citească. — Ei, și ieri pe seară, Înainte să aflăm că se va da atacul de azi... Ieri, Înainte s-apună soarele, cînd credeam ziua de azi o să fie ca orice altă zi, vedem că-l aduc pe poteca aia din cîmp care dă-n trecătoare. Pregăteam masa de seară cînd l-au adus. Erau doar patru. Era băiatul, Paco, Ăia doi pe care i-ai văzut mai devreme, cu beretele și cu hainele de piele, și un ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
moale și n-o să se vadă urmele. Eu o să merg pe marginea mai tare. — Pot și eu să merg pe-acolo. Nu, nu vreau să te zgîrii. Urcară, alunecînd Însă mereu cîte puțin, pe dealul abrupt dintre cele două lacuri. Poteca trecea printr-o pădure deasă, cu copaci mari și tufe de mure și zmeură. În față, crestele dealurilor răsĂreau din mijlocul pădurii ca niște sculpturi. Luna Începuse să coboare de ceva vreme. — Cum te simți, Piticot? — Minunat. Nickie, mereu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am mai și Împiedicat să te prindă. Ajunseseră pe culme și de aici puteau să vadă din nou lacul, chiar dacă acum părea Îngust și arăta mai mult ca un rîu mare. — De-aici o luăm prin mijloc, pînĂ dăm de poteca aia pe care se transportă buștenii. Acum trebuie să faci stînga-mprejur, dacă vrei să te Întorci acasă. Își dădu rucsacul jos de pe umeri și-l sprijni de un copac, iar soră-sa rezemă pușca de sac. — Stai jos, Piticot, odihnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Nu ți-e frig? — Nu, Nickie. Am puloverul pe mine. Se ghemui lîngă el și adormi. În scurt timp adormi și Nick. După două ore Îl trezi lumina dimineții. Nick Înconjurase de cîteva ori tufele pînĂ s-o ia pe poteca pe care se transportau buștenii. — SĂ nu lăsĂm urme direct de pe drumul principal, Îi explică soră-sii. Tufărișul se-ntinsese așa de tare peste potecă, Încît fură nevoiți să se oprească de cîteva ori ca să evite crengile. — Parcă sîntem Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îl trezi lumina dimineții. Nick Înconjurase de cîteva ori tufele pînĂ s-o ia pe poteca pe care se transportau buștenii. — SĂ nu lăsĂm urme direct de pe drumul principal, Îi explică soră-sii. Tufărișul se-ntinsese așa de tare peste potecă, Încît fură nevoiți să se oprească de cîteva ori ca să evite crengile. — Parcă sîntem Într-un tunel, spuse soră-sa. — O să se lărgească mai Încolo. Am mai fost vreodată pe-aici? — Nu. Nu te-am luat niciodată la vînĂtoare atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Nu te-am luat niciodată la vînĂtoare atît de departe. — Și cînd se termină ajungem În locul Ăla secret? — Nu, Piticot. Trebuie să trecem de niște Încrengături rele de tot. Nimeni nu va putea intra acolo după noi. O ținură pe poteca aia, după care o apucară pe alta, care era și mai sălbatică. În cele din urmă ieșiră Într-un luminiș. Pufulița crescuse peste tot și rulotele În care stătuseră tăietorii de lemne erau Încă acolo. Erau foarte vechi și unora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe alta, care era și mai sălbatică. În cele din urmă ieșiră Într-un luminiș. Pufulița crescuse peste tot și rulotele În care stătuseră tăietorii de lemne erau Încă acolo. Erau foarte vechi și unora le căzuseră acoperișurile. Pe lîngă potecă trecea un izvor din care băură apă. Soarele nu se ridicase Încă și amîndoi Își simțeau stomacul gol după o noapte de mers. — Tot ce-ai văzut În spate era buciniș. Îi taie doar pentru coajă, trunchiurile nu le folosesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
izvor din care băură apă. Soarele nu se ridicase Încă și amîndoi Își simțeau stomacul gol după o noapte de mers. — Tot ce-ai văzut În spate era buciniș. Îi taie doar pentru coajă, trunchiurile nu le folosesc. — Și cu poteca aia ce e? — PĂi, probabil c-au Început să-i taie din capătul celălalt, după care au tîrÎt cojile și le-au strîns lîngă drum ca să le poată duce noaptea. După care au tăiat tot ce era pînĂ-n drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
atunci cînd se luaseră după elefant. Apucă tolba de piele În care și le ținea, o aruncă pe umăr și, oprindu-și sulița cea mai bună, cea pe care o luase cu el cînd urmăriseră elefantul, merse mai departe pe potecă, spre tabărĂ. Luna se ridicase mult deja și se Întrebă de ce nu se aud tobele. Dacă taică-său era acolo și nu se auzeau tobele, trebuie să se fi Întîmplat ceva ciudat. Imediat ce reveniră pe potecă, David Începu să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
merse mai departe pe potecă, spre tabărĂ. Luna se ridicase mult deja și se Întrebă de ce nu se aud tobele. Dacă taică-său era acolo și nu se auzeau tobele, trebuie să se fi Întîmplat ceva ciudat. Imediat ce reveniră pe potecă, David Începu să simtă oboseala. Mult timp fusese mai proaspăt și Într-o formă mai bună decît cei doi bărbați, și se enerva cînd Îi vedea că abia merg, așa cum Îl scoteau din minți și popasurile regulate, la fiecare oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cărarea cobora și văzu În față, printre copaci, un teren accidentat. — Davey, acum vine partea mai grea de drum, Îi spuse taică-său. Atunci Își dădu seama că ar fi trebuit să-l trimită Înapoi În tabărĂ după ce le arătase poteca pe care a mers elefantul. Juma Își dăduse seama de asta de multă vreme. Acum o știa și taică-său și nu mai aveau ce face. Era doar o altă greșeală de-ale lui și de-acum nu mai puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
CÎnd s-au oprit la rîu ca să-și umple sticlele, taică-său i-a zis: — Davey, mai rezistă doar ziua asta. Și apoi, după ce ieșiră din zona accidentată și se Îndreptară spre pădure, urmele cotiră la dreapta, pe o veche potecă folosită de elefanți. Îi văzu pe taică-său și pe Juma discutînd ceva și, cînd Îi ajunse din urmă, Juma privea În spate, pe drumul pe care veniseră, și apoi la niște dealuri pietroase din depărtare, ca niște insule În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Poate că s-a înscris în vreun concurs secret „Cel mai tare iubit al anului“ și există camere ascunse peste tot. Dacă-i așa, sper că le-a plăcut zbenguiala noastră de dimineață. Plimbarea până la plajă e minunată. Parcurgem niște poteci care șerpuiesc printre căsuțele din apropierea plajei, după care traversăm o linie ferată. (Îmi place să trec peste linii de tren, mă simt ca-n anii ’50). Printr-o poartă ruginită se ajunge la o cărare pierdută în tufișuri decorative și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și ne-am reluat călătoria printre coline. După trei sferturi de oră de drum, Agliè parca mașinile la marginea unui desiș. Trebuia să străbatem un crâng, ne spusese el, ca să ajungem la o rariște, și nu existau nici drumuri, nici poteci. Înaintarăm pe o pantă În urcuș, Împotmolindu-ne prin pădurice: nu plouase, dar pantofii alunecau pe un strat de frunze putrede și de rădăcini lipicioase. Agliè aprindea când și când o lanternă ca să descopere locuri pe unde se putea trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
bre, vaporiu cum chieri/ Șî marinarii magarii/râd șî suciesc din chișioariiiii”. După ce am travesat cu chiu cu vai o râpă adâncă, mocirloasă, cu pereți din lut galben din care curgeau rădăcini ca niște gheare, am luat-o pe o potecă străjuită de brădiș. Mai mult în patru labe, am ajuns în vârf. Cum am ridicat capul din pământ, privirea mi-a alunecat peste întinderea infinită a apelor. Barajul se întindea cât vedeai cu ochii. Valuri negre se izbeau de țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
l-a lăsat lat. Și a devenit, automat, nea Ghiță Criminalul! Desigur, lui Adrianus îi revenise onoarea (și plăcerea) supremă de a chema ambulanța, intervenția promptă a celor doi-trei doctori calificați de la Spitalul Municipal de Urgență, care nu luaseră încă potecile străinătății, salvându-i nătângului și nechibzuitului șpringar moaca spartă și redându-i controlul tuturor funcțiilor vitale, într-un interval onest, de circa două săptămâni. În continuare, alți trei medici, doi legiști și unul uman, se chinuiseră opt săptămâni lungi și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pe jos. A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. În fața casei, o grădiniță îngrijită, cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăși, cu etaj, arătoasă și înzorzonată, oprea atenția trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roșie apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. 2 Intrând pe poartă, Grigore Iuga văzu în capul scării pe servitorii lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plictisit cu atâtea explicații? A fost prima și ultima oară. Conacul cel nou era așezat în mijlocul unui parc îngrijit meticulos de Grigore însuși. El a adus brazi, cărora de altfel nu le mergea prea bine în regiunea aceasta de șes. Potecile cu prundiș mărunt șerpuiau printre chioșcuri și ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali și peluze tunse în fiece săptămână. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pădurii Amara și, mai la dreapta, coperișul roșu al castelului Ghica din Izvoru. Se întoarseră în Ruginoasa, unde Grigore mai avea puțin de lucru. Pe urmă o luară pe alt drum, spre Bîrlogu, iar de acolo, peste câmp, pe o potecă dreaptă, înapoi la Amara. Mai mult decât locurile și gospodăria, pe tânărul Herdelea îl interesa că în sfârșit avea prilejul să vorbească în tihnă cu Grigore Iuga. Nu îndrăznise și n-avusese ocazia să-l întrebe măcar ce-a făcut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
amenințîndu-l cochet cu degetul și învăluindu-l în niște priviri de complicitate: ― Hoțomanule, hoțomanule! Mi se pare că ai pus gând rău Tănțichii noastre? Ce să-ți spun, n-ai gust prost! Fete ca Tănțica nu se găsesc pe toate potecile ― și frumoasă, și de familie bună, și cu educație... De! Adevărat că și dumneata ești băiat bine, cu un câștig bun, cu viitor mare... Ați fi o pereche cum nu se poate mai potrivită, numai să dea Dumnezeu să iasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-l intereseze însă, ci numai ca o fulgerare a conștiinței. Trecură câteva clipe. Pauza păru tuturor nesfârșit de lungă. Pe urmă, brusc, Miron Iuga strigă poruncitor: ― Cine v-a chemat pe voi aci, să-mi stricați straturile, și rondurile, și potecile la care am muncit din greu cu oamenii?... Cine v-a dat voie?... Adică dincolo, în curte, nu puteați aștepta? Acolo nu mai e bine? V-ați boierit, ai, de când umblați cu revoluția și cu blestemățiile? Vorbind, se aprindea și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
venea mișcat și înfricoșat să se intereseze de sosirea boierilor, i s-a părut atât de veselă și de fericită, acuma avea o înfățișare posomorâtă, cu toate că razele asfințitului îi mângâiau zidurile și se jucau în geamuri, iar în grădinița cu potecile curate, straturile de iarbă tânără verzuiau ca niște covorașe de catifea întinse la soare. Găsi numai pe Eugenia acasă. Îl puse să-i povestească tot înainte de a sosi Gogu. Eugenia era îngrozită, dar mai mult de durerea soțului ei. Ea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strategie națională eficientă în acest domeniu. Răsfoind revista ONT-ului de acum 70 de ani, s-ar părea că la vremea aceea - și pentru vremea aceea - România avea o astfel de strategie națională. Privind în jur, pe drumurile, plajele și potecile țării, s-ar zice că nu mai avem așa ceva. Și nici nu ne punem problema... Onoare și transparență Zapînd ca tot omul muncii înainte de culcare, am dat întîmplător peste „ultimul duel”, un documentar istoric foarte british despre un ultim duel
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și guralive ca niște țațe de Obor. Rațele sînt mignone ca niște pari zience pline de șarm, sînt discrete și au o conversație plină de subtilități inteligibile doar pentru cunoscători. Iar cînd le văd legănîndu-și măsurat șoldul pe cîte o potecă îmi vine să le iau în brațe și să le sărut ! (Odată, niște studenți, știindu-mi pasiunea pentru rațe, mi-au adus de ziua mea un coș frumos aranjat și acoperit cu un prosop de sub care a scos capul... o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
drumul va ocoli valea și va coborî apoi, pe versantul celălalt, înapoi la drumul mare. Dar n-a fost așa. De fapt, era un drum forestier care urca pe vale, devenind tot mai mic, două șanțuri de tractor, apoi o potecă largă de picior, pînă se răsfira într-o mulțime de potecuțe ce se pierdeau în hățișul pădurii. Am mers mai departe, am luat-o pe una dintre potecuțe, care mi s-a părut mai promițătoare, m-am oprit de cîteva
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]