3,904 matches
-
află În jurul tău și nu vedeai până acum? - Văd, preasfinte... - Tu ai făcut pentru ei ce n-a făcut nimeni. Iar ei vor face pentru tine ceea ce nici un popor n-a mai făcut pentru voievodul său. Te vor scoate din prăpastia Înfrângerii și te vor ridica la lumina biruinței. Adună-i. Lasă-te purtat de speranța și de puterea lor. Găsește locul În care Îți vei lovi dușmanii și zdrobește-i. Eliberează țara. Iar apoi vei avea timp să ridici, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
opinii. I se păru că vor suna rău. Nory schimbă aspectul tragic al lucrurilor și le dete o altă întorsătură, întrebînd cu ce preț s-a vândut moșia. - Cinci milioane numai!. Eu îi dedeam mai mult!. Concluzia asta sarcastică arăta prăpastia deschisă între Elena și tatăl ei. Dacă cumva astfel de cuvinte picaseră între ei, era firesc să se fi certat de-a binelea. Elena încă nu contenea plîngerile: - Ce mizerie. . . să vîndă!. Să fim certați. . . ce mizerie! Era tradiționalismul ei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mai întrebat ce face! I-au distrus și planuri și tot, i-au retras cetățenia de onoare oferită de orașul Zalău și i-au interzis să mai născocească ceva! Sictirit, o vreme a lucrat la tratatul de psihologie aplicată Descrăcănarea prăpastiei dintre iubiții care se ceartă des, din care am citit câteva pagini, dar n-am înțeles nimic. Formulele trigonometrice scrise în pentametru iambic ridicau anumite dificultăți psihologilor de ocazie, necunoscători ai dialectului catalan. Ca asistent șef, ce nu mai primisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
pe cîmp, a venit vremea cîntării, și se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre. 13. Se pîrguiesc roadele în smochin, și viile înflorite își răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso. 14. Porumbiță din crăpăturile stîncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi fața ta, și fă-mă să-ți aud glasul! Căci glasul tău este dulce, și fața ta plăcută." 15. Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare. 16. Prea iubitul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
du-mă lîng-o stea!" sau: "I-am dat cu hadașca la venă și am scos primul hohot. Toți au urlat ca unul. - Așa, bravii mei hatelași! Am rîs și ne-am veselit pînă seara tîrziu, cînd l-am aruncat în prăpastia Hau, hrană pentru vulturii argintii. Doar Kolin s-a dus la pițuit. Îl liniștea să taie-n seară pițele la cudate." - Mai viu este un basm, în fapt, o degradare a mitului lui Atot. Fiecare îl povestește cum vrea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
proces pot să apară greșeli, unele generate nu de relele tratamente aplicate copiilor, ci chiar din prea multă dragoste și toleranță din partea părinților. Dragostea exagerată a unor părinți prea iubitori față de copil le întunecă rațiunea, astfel încât ei nu mai văd prăpastia spre care li se îndreaptă odrasla și nu își dau seama că ei sunt principalii vinovați în cazul unui eșec. Asemenea părinți nu aplică un principiu fundamental al educației pe care personal l-am numit principiul respectării măsurii în toate
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
a repetat poveștile cu reîncanarea și spiritele argintii, o parte din el a vrut să întindă brațele și s-o strângă la piept. Numai dacă i-ar fi readus pe băieți la viață! Numai să fi existat o punte peste prăpastia care se deschisese între el și lume. Dar el preferă să ridice zidul. Așeză cărămidă peste cărămidă, închizând etanș între ele, ultimele crâmpeie ale virtuții sale, o vrabie într-o eprubetă de sticlă, bătând din aripi în timp ce aerul era scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se spulberă zăpada în față, înoți prin ea, îți găsești picioarele mergând undeva, unde? ... Nu știi unde. Dinspre trecut te lovesc remușcările, un pui de dojană îți crește în suflet faci aripi odată cu el, vrei să zbori, ai în față prăpastia. O privești lung, îți simți brațele moi, cad pur și simplu pe jos, ești sigur că te-ar părăsi pentru femeia din hău. îți acoperi cu ele ochii, te-ntorci invers, mergi înapoi, cât un rac aruncat în apă clocotită
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
contraste. Ce e tabloul în esență? Stivuire Timpul meu curge incandescent lavă prinsă în reluări multiplicate: între două tic-tac-uri am uitat privirile lipite între uluci, cu mâinile mi-am zăvorât propriul pas, am stivuit pietre pe stânci încercând să umplu prăpăstii adânci ; cu plutirea prinsă în colț de stea, prea departe să ajung la ea, am smuls focului căldura, pietrelor - statornicia, porților - privirile, ceasului tic-tac-ul și le-am făcut scară spre stea să lumineze pasului calea ... Puzzle si roșu de sânge
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de pierdere și recăpătare a cunoștinței. Ceremonia de aniversare include o adevărată paradă de feluri de mâncare, însă acestea rămân neatinse. Toată lumea simte că moartea împăratului se apropie. O lună mai târziu, Hsien Feng pare să fi ajuns la fundul prăpastiei. Doctorul Sun Pao-tien estimează că decesul Majestății Sale va avea loc într-o săptămână, poate chiar în câteva zile. Tensiunea la Curte crește, deoarece împăratul nu și-a numit încă succesorul. Lui Tung Chih nu i se permite să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
faimoase colecții de artă, individul ocupă acum un post important. Din păcate, frumosului său păr blond i-a luat locul o chelie la fel de luminoasă. 42 Sub rumena cenușă a asfințitului clocotea o inimă de aur. Printre plopi sufletul cobora în prăpastie. Gloria tîrgului era Alecu Goilav. Pe bătrînul pictor l-am zărit întîia oară într-o împrejurare festivă, atunci cînd fu sărbătorit. Intrasem în sală împreună cu protuberanțele de ridiche albă a două chelii. Cu gulere răsfrînte și smocuri de păr lunecate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vreme cît rezistau supraviețuitorii lor. Goilav continua să monologheze. Creator ori nu, omul rămîne un creat. În răstimpul milioanelor de anotimpuri necesitatea i-a format nu numai condiția fizică, ci și una sufletească: fără protejarea ei, schimbările îl împing în prăpastie. Picasem la Goilav fără un motiv aparent și nu aveam starea necesară să-i urmăresc filosofiile. Orgoliul mă îndemna însă să nu scot o silabă. Numai bătrînul vorbea. - Ca să rezolve nedreptățile acumulate, după revoluție statul și-a făcut un buget
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
caz de catastrofă. Napoleon e un exemplu. În societatea dumitale, logică și artificială, nerodul, din clipa în care va fi selectat, conduce fără limită, căci logica nu ascultă de natură, ci de ideologie. O societate logică, chiar cînd alunecă în prăpastie, nu renunță la ideologie, din simplul motiv că ideile iau forma capului care le conține. Cînd forța se află la discreția unui singur om, e sigur că el îi va nenoroci pe toți. E cert că nimeni nu poate ieși
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
moartea e suma unor taine pe care cei vechi au întrupat-o în chipul unui sfinx. La Giseh el ține în labe intrarea în mormînt. În Teba cea grecească cine îndrăznea să i treacă prin față era zvîrlit într-o prăpastie. Dezlegînd ghicitoarea, Oedip l-a omorît pe Sfinx, cu alte cuvinte a ucis moartea. El a înfăptuit ceea ce nici zeilor nu le era îngăduit. Atât de împotriva firii a fost ce făptuise Oedip încît Moira, care veghea ca toate să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
A fost un mare succes, una peste alta. Lumea s-a așezat din nou la masă, iar vinul, ajutat și de soarele care le bătea drept În scăfârlii, le-a dezlegat limbile și i-a Îndemnat să vorbească mai multe prăpăstii decât de obicei. Coman se amețise și el, mă ținea de braț și-mi șoptea la ureche „tată socrule”. Le-am spus și lor și spun oricui are cap pe umeri și-n cap minte, iar nu tărâțe. Nu pretind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
măsurile importante avute În vedere de Domnia Sa este Înființarea Gazetei pe care tocmai o parcurgeți ne Încredințează pe deplin că ne aflăm, În sfârșit, pe drumul cel bun. Va fi, Însă, un drum anevoios, cu hopuri adânci și mărginit de prăpăstii fioroase. Vom avea puterea, fără Îndoială, să nu ne poticnim, să nu cădem În ele. Avem, iată, o publicație numai a noastră. S-o respectăm și s-o ocrotim, căci ea este mărturia scrisă a voinței noastre supreme de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
oraș; eu nu‐ ți puteam fi de nici un folos eram plăpând ca puii de la Avicola; Ne‐ am furișat spre gară prin râpă să nu ne vadă cerberii primăriei alcoolul era monopol de stat; După ce cărarea ne‐a scos din hăul prăpastiei, ai leșinat Am început să țip dar nu era nimeni prin jur durerile te tăvăleau prin noroi mușcai iarba complice; După o vreme te‐ ai liniștit. Am reluat calea țuicii și m‐ am întors la liceu; În sat aș fi
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
risc viața? întrebă el, într-un târziu, în loc de răspuns. Înțelegea prea bine ce plănuia Mitsuhide să facă, așa că, acum simula intenționat neștiința. Se agăța de speranța că, într-un fel sau altul, își mai putea trage vărul înapoi de pe marginea prăpastiei. La auzul cuvintelor lui Mitsuharu, venele de pe tâmplele lui Mitsuhide se umflară și mai mult. Glasul îi devenit nefiresc de răgușit, când spuse: — Mitsuharu, nu știi că mă roade ceva de când am plecat din Azuchi? — Se vede cu ochiul liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ciocnirea din vârful muntelui. Oamenii se luptau corp la corp printre brazii și bolovanii presărați pe povârniș. Armele de foc erau prea stânjenitoare, așa că lupta se purta mai mult cu lăncile, cu săbiile lungi și cu halebardele. Unii cădeau în prăpăstii, încleștați la un loc cu inamicii. Alții, care-i țintuiau pe soldații dușmani la pământ, erau înjunghiați în spate. Existau și grupe de arcași, iar vâjâitul săgeților și focurile de pușcă răsunau încontinuu. Dar mult mai tari erau strigătele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ei: — Nu e inamicul. Sunt iscoade de la templu. Nu trageți! Apoi, se întoarseră către muntele din depărtare și se făcură înțeleși, gesticulând și strigând din răsputeri. Cu asta, soldații începură să coboare versantul, ca niște pietre rostogolindu-se într-o prăpastie. Foarte curând, un ofițer cu un steag fixat pe spate alergă în jos, spre ei. Hideyoshi îl recunoscu drept un vasal de la Nagahama. Daikichi nu era decât un mic templu de munte. Când ploua, prin acoperiș intra apa. Când sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
miazănoapte scrisoarea către clanul Uesugi, Hideyoshi anunță plecarea armatei în Ise. Își împărți forțele în trei divizii, avansând pe trei drumuri diferite. Cu strigăte de război, sub nori de steaguri și în tunete de tobe, marșul lor zguduia munții și prăpăstiile. Toate cele trei armate traversară masivul montan central din Omi și Ise, pentru a se regrupa în regiunea castelelor Kuwana și Nagashima. Acolo se găsea Takigawa Kazumasu. — Mai întâi, să vedem ce strategie de luptă alege Hideyoshi, spuse Kazumasu, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îi surprinse pe toți cei de jos. — Ce este? Spune, ce vezi? Omul stătea tăcut ca și cum ar fi fost amețit. Unul după altul, ceilalți se urcară până în locul unde stătea. Când ajunseră în vârf, îi apucă tremurul. Stând pe buza prăpastiei stâncoase, vedeau nu numai Lacul Yogo și Lacul Biwa, ci și drumul spre provinciile de miazănoapte, șerpuind de-a lungul lacului. Se vedea până și baza Muntelui Ibuki. Se înnoptase, așa că nu se putea vedea clar, dar părea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai mic împlinea paisprezece în acel an și încă mai stătea cu tatăl său. Relația lui Shonyu cu Hideyoshi data de pe vremea când Hideyoshi încă mai era numit Tokichiro. De-a lungul timpului, însă, între cei doi se căscase o prăpastie enormă. Dar Shonyu nu rămăsese în urma vremurilor. După moartea lui Nobunaga, era unul dintre cei patru oameni - alături de Katsuie, Niwa și Hideyoshi - care fuseseră desemnați să administreze guvernarea orașului Kyoto și, chiar temporară fiind, era o funcție prestigioasă. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
câmpiei întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată între munți, când îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea legătura cu Okazaki, se vedea departe, spre miazăzi. Dar munții acopereau mai mult de jumătate din orizont. Nu existau prăpăstii abrupte sau steiuri înalte, ci numai valuri-valuri de coline unduitoare. Primăvara fiind pe sfârșite, copacii erau plini de boboci roșiatici. Mesagerii se schimbau în succesiune rapidă, dar Nagayoshi și Shonyu își comunicau gândurile fără cuvinte. Cei șase mii de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
munți, simțea că privea în jos spre poale, după ce urcase aproape până în vârf. Piscul este considerat a fi ținta urcușului. Dar adevăratul lui scop - bucuria de a trăi - nu este vârful în sine, ci obstacolele întâlnite pe parcursul urcușului. Există văi, prăpăstii, râuri, și pante, și, pe când străbate aceste căi abrupte, cățărătorul crede uneori că nu poate merge mai departe sau chiar că moartea ar fi mai de dorit decât continuarea. Apoi, însă, își reia lupta cu greutățile aflate direct în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]