2,266 matches
-
astfel de clipe goale, moi, sentimentul timpului care mă înghite. Mă retrag - aproape material simt aceasta - într-un fel de pulbere de vreme care se așază peste anosta încăpere cu cărți, cu vechi gazete, cu șterse fotografii. Simt cum mă preling într-o pagină de vreme, undeva într-o frază de subsol sau într-un început de pagină. Ca un fluid (metal? ceară?) turnat într-o formă, căutându-și trup în marele trup, strecurându-se în cotloane spre a se răci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
însă liber, dâra ta de viață știi că se încrustează în ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul acela umed. Nu mai făcusem așa ceva niciodată. Mă împingea cu mâna. Icnea. „Hai, curajosule! Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rotocoalele puzderiei de alți fulgi zburătăciți în noaptea Bulevardului. M-am oprit chiar la intrarea în parc. Moartea mea, o adulmecam, venea din Cișmigiu. Îngrozit, m-am răsucit spre Conți. Adormise. Dormea din picioare. Un fir de salivă i se prelingea pe barbă, pe fularul galben, în jos, până spre cordonul pardesiului gri, boțit. Am început să urlu... 34tc "34" ...Am urlat o săptămână? O lună? Habar nu am. Mai mult ca sigur că urletul a fost totuși ieri-noapte. Ningea, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să o sărut. Din plictis, probabil. Sau pentru că mă sprijinea. O voi săruta din nou. Se va lăsa în voia mea, cu brațele tot mai strânse de gâtul meu, ca într-o disperare. Voi urmări cum lacrimile ei se vor prelinge pe obrajii mei, cum se vor strivi, mocirloase, între fețele noastre lipite. Atunci, într-o răsucire a trupurilor, o voi vedea pe ea. Va sta rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ieși. O voi asculta cum coboară treptele, etaj după etaj, cum deschide ușa de la intrare, cum pașii ei se depărtează pe alee, printre tufele acelea cu ramuri galbene, voi auzi până și picurii ploii cum cad peste ea, cum se preling pe părul ei, pe umerii ei, pe șoldurile ei, cum cad în căușul urmelor ei, voi auzi cum zorii vin spre ea, zorii ei cu pași zoriți, înrourații zori ai acestor lacrimi doar ale mele, pe care le aud, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de acord. Ieși compromis dintr-o chestie ca asta. Inginerul oftă. Apucă târnăcopul și izbi cu nădejde. Simți o durere surdă în lungul brațelor ca și cum un obstacol solid i-ar fi întors lovitura. Se lăsă în genunchi. Sudoarea i se prelingea pe lângă tâmple, ochii îl usturau. Dascălu se aplecă. ― Ce-i? ― Dă-mi lampa! Mda... Asta e! Am ajuns la canalul colector. * Lângă Scarlat, un ceas mic, îngropat într-un cub de email, arăta ora 9. Și-l consultă instinctiv pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mult înainte de a deveni sticloși. Cristescu se aplecă deasupra cadavrului. ― Ce ghinion! Azimioară încercă să-l consoleze. ― Numai la asta nu mă așteptam. Oameni în vârstă să riște în halul ăsta! Inginerul, rănit la cap, privea în gol. Sângele se prelingea după ureche, scurgîndu-se pe gulerul alb. Pilotul sări din carlingă și se repezi spre doamna Miga luîndu-i mâinile. Râdea nervos, cu ochi umezi. ― Mamă! Am scăpat! Auzi, mamă? Florence se așeză pe un trunchi de copac. Se uita peste umerii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
abstract: o zi de la sfârșitul verii lui '44. * Un grup de civili cu puști mitralieră și brasarde tricolore la mâneci somă Mercedesul negru. Automobilul își mări viteza. Rafala pulveriză parbrizul și șoferul căzu peste volan. O șuviță de sânge se prelingea pe tâmpla lui Werther von R. Ultima imagine ― femeia cu grumaz alb și evantai ― se suprapuse peste celelalte. Zîmbi: " Nimeni... Pentru totdeauna... A nimănui..." Oamenii deschiseră portiera. Trupul colonelului se prăvăli pe caldarâm. CAPITOLUL I DUPĂ TREIZECI DE ANI Mihai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai liniștită de când există televiziunea. Femeia se apropie de grilajul de fier, pune mâinile pe el și simte răcoarea metalului. N-o putem întreba dacă a auzit cele două focuri de armă succesive, zace moartă pe jos și sângele se prelinge și picură în balconul de jos. Câinele a venit alergând dinăuntru, adulmecă și linge fața stăpânei, apoi întinde gâtul în sus și sloboade un urlet înfiorător pe care un alt foc de armă îl curmă imediat. Atunci un orb întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
într-un duel fără sfârșit, din care amândoi ieșeau tăbăciți, și mai îndârjiți ca înainte. Cât despre băiat, Alexandru, le-a scăpat cu totul din mână, a zis mama, și a simțit că-i dau lacrimile și că una se prelinge peste pudra obrazului plin de crețuri. Hristea s-a apropiat și i-a încheiat, după obicei, șiragul de perle la spate, cadou de la nunta de argint, dar a făcut-o cu neîndemânare, alegându-se cu o nouă muștruluială. Doamna-mamă Maria
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
independența ține loc de dezvoltare. Lumea contemporană e ca un vulcan căruia nu i-a venit încă sorocul eliberării. Epoca noastră dispune de confort, nu și de repere valorice. Energia umană s-a concentrat spre tehnică. Iar de acolo se prelinge spre alienare. Epoca modernă a venit cu dezordine afectivă. În ghearele mass-mediei, mapamondul devine thriller ori telenovelă. Alienarea este produsul secundar al progresului. Dezechilibrele planetare pot face ca „ameliorarea” speciei umane să fie împinsă până la dispariție. Arta este tot mai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
neantului. Uneori, singurul martor al istoriei este arta. Artistul - acest purtător de cuvânt îndeosebi al destinelor fracturate. Unii artiști par niște bieți îngeri avortați. La Dostoievski, drumul de la povestire spre adevăr trece prin predică. O parte a artei moderne se prelinge din oboseală. Filosofia înnobilează albia lecturii. Și arta a început să ajungă la noi cu accentuate modificări genetice. Arta - acest dans al sensibilităților. Artiștii poartă aprecierile criticilor importanți ca pe niște decorații. Singurătatea poeților este înnobilată cu stropi de iremediabil
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
eroism. Dar și din comoditate. Viața e un vis ? Poate. Dar cine mai crede în vise ? În sala de spectacole pot exista două soiuri de singurătăți : a celor care joacă și a celor care nu - i ascultă. Uneori, tristețea se prelinge din fericirile apuse. E îngrijorător să conviețuiești pașnic cu propria - ți conștiință. Nostalgia - această formă retro de evadare. În materie de imagine, suntem extremiști. Ne considerăm ori ultimii oameni, ori buricul pământului. Sufletul scrutează trupul cu aroganța eternității lui. Indignarea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
eroism, dar și din comoditate. Viața e un vis! Poate! Dar cine mai crede în vise? În sala de spectacole pot exista două soiuri de singurătăți: a celor care joacă și a celor care nu-i ascultă. Uneori tristețea se prelinge din fericirile opuse. E îngrijorător să conviețuiești pașnic cu propria-ți conștiință. Nostalgia această formă retro de evadare. În materie de imagine suntem extremiști, ne considerăm ori ultimii oameni, ori buricul pământului. Sufletul scrutează trupul cu aroganța eternității lui. Indignarea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai înverșunată, plesnind în geamuri și-n pereți. Dintr-o dată, un ăuit prelung și mârâitul lui Pârvu din coteț, - unde era închis noaptea, împotriva lupilor-, tulbură liniștea nopții, îl făcu pe Anton să tresară. Prin ceardac se auziră pași ușori, prelingându-se Anuca, fata pădurarului 49 pe sub geam. Baba Săftica, neclintită, n-o scăpa din ochi pe tânăra femeie. A auzit și ea ăuitul lupului, și pașii prin ceardac, dar n-a întors capul. O rafală violentă, izbi, parcă, gata să
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui... „ O, Doamne, cât de nevolnic sânt!“ Se lăsă în genunchi la marginea patului, iar palma aspră i-a atins ușor obrazul dogorit de arșiță, care acum era neted și rece. Se cutremură, și își șterse pleoapele, din care se prelinse câteva lacrimi pe obraji, apoi, vorbi parca și-ar fi continuat un gând... „ O, Doamne, cât sânt de nevolnic și neputincios!“... Durerea de pe fața ei chinuită, a dispărut pe dată, și totodată i-a revenit viața în obraji și frumusețea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
important pentru ei, acum este să-și stabilească o nouă erarhie în haită și noul conducător... Ei, dezorganizați nu atacă niciodată, mai explică Anton, apoi, nu mai scoase o vorbă, fața îi căpăta ceva ciudat... iar o lacrimă i se prelinse pe obraz, pe care o șterse repede, cu dosul palmelor, să nu vadă moșierul. - De ce nu mai lăsat pe mine să trag, Antoane?!... - Hm?! zâmbi, puțin forțat pădurarul, privind într-o parte. Distanța era mai mare ca bataia armei, Cucoani
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Ta... iartă-mă, Doamni...fă-ți Milă de sufletul meu. Doamni! ..Tatu nostru carele... carele ești în..!“ Și suspină adânc... înțepeni cu gura larg deschisă, cu răsuflarea tăiată... Îi tremura duhul, stihia alcătuitoare. Vedenia mai stărui câteva clipe, apoi se prelinse, printre cetele genunilor... și, rămase cu ochii înțepeniți pe sfânta icoana. Un urlet înfricoșător sfâșie ca un trăsnet geana nopții. Suru urla... urla pentru ultima oară pentru bătrânul care îl încălzise la inima lui, care îl crescuse... Dar el nu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
barbă mare și urechi ascuțite, terminate cu pămătufuri, s-a conturat pe cer. Animalul cu picioarele-i lungi, ieșea clar în relief... Era râsul!.. Un salt arcuit... și, prădătorul își începu vânătoarea nocturnă. Fără nici cel mai mic zgomot, se prelingea peste pământ... ca liniștea codrului. Uneori adulmecă scurt, ascultă un fâșâit venit din depărtări, și, răbdător așteaptă până se dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi roșietici. Râsul alunecă ușor pe marginea povârnișului adulmecând vânat; ajunge într-un luminiș printre resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde se auzea un fâșâit; trece pe lângă un copac doborât, intră în tufișuri și înlemnește în apropierea unor urzici care se mișcau... doar, ciotul de coadă tresare agitat, în răstimpuri. Din nou
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Noaptea tainică înainta... lupii încetară să mai urle. Căpriorii treceau la adăpat, prin apropierea lui Anton. Chemarea înăbușită a unei cucuvele, din vârful unui gorun, vestea revărsarea zorilor. Deodată râsul prinde un zgomot dinspre vizuina viezurelui.. Ca o umbră se prelinge cu trupul lipit de pământ, dar motanul îl simte, cât nu-i prea târziu, și ca fulgerul se cațără într-un fag rămuros. Când râsul sare după el, motanul trece în coroana vecină a unui gorun. Hăituiala continuă, când pe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-vă’n pace, mamăică și matale bunicule!... Și frumoasă de toamnă târzie... Soarele scăpăta spre asfințit. Țăranii se întorceau de pe ogoare, mai devreme, să nu-i prindă pe câmp,toaca de vecernie... A doua zi era duminică. Desculțe, femeile se preling pe uliți intrând în ogrăzi grăbite, cu mlădieri de feline dezmierdate. Drumul este strâmt, cu greu trec două care unul pe lângă altul, făra a intra și prin șanț. Urmele lăsate de roți se încâlcesc între ele, însemnând parcă, cronici ale
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îi vorbește în conștiință și îi pune cu asprime frână, oprindu-l din drumul său. Avea o mare senzație de înecăciune crescândă. Ochii i se bulbucară, o sudoare rece îi acoperi numaidecât tot trupul, iar lacrimile începură a i se prelinge șiroaie pe obrajii descărnați, țepoși și palizi. Nu putea să-și ducă planul până la capăt, era limpede asta. Intențiile sale se spulberaseră într-o singură clipă doar, întocmai ca un fum repede bătut de vânt. Aici, într-adevăr, este doar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]