443,141 matches
-
sala, plină ochi, a teatrului din localitate. Parcă aud și acum vocea profundă a lui Radu Boureanu: "Din Amsterdam,/ Din Rotterdam,/ Grași olandezi priveau pe geam..." Oaspeții au participat apoi la o ședință a cenaclului, ai cărui membri și-au prezentat producțiile și au ascultat cu emoție comentariile maeștrilor. La plecare, cîțiva cenacliști i-au condus pe scriitori la tren. într-o scurtă conversație cu Nina Cassian, poeta m-a întrebat pe neașteptate: - Nu erai și dumneata în fanfara care ne-
Et in fanfara ego! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/10077_a_11402]
-
a infinitului și a eternului, și nu Itaca. În aventura odiseică imaginată de David Torres, instanța întoarcerii confirmă nu identitatea și calitatea eroică, ci degradarea și spulberarea prestigiului mitic. Eroul revine în Itaca printre barzii din întreaga Eladă care se prezintă la concursul organizat de Telemah. Odiseu este ,naufragiatul" indiferent și absent, cerșetorul cu chelie și cu barba neîngrijită. Redus la instincte și automatisme, nu vrea decît să-și potolească setea cu vinul din cupele oferite concurenților și să bîiguie mecanic
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
politică ale ziarelor și dezbaterile politicienilor nu e, adesea, o mare diferență: clișeele, expresiile familiare și argotice, violențele pamfletare circulă ușor dintr-un mediu și dintr-un tip de discurs în celălalt. Metaforele clișeizate, eufemismele și hiperbolele prin intermediul cărora este prezentat un anume act sau moment politic sînt mijloace persuasive, dar și indicatori ai unor valori și atitudini de profunzime. În ultima vreme, au avut loc mai multe excluderi din unele partide importante, sau din funcțiile de conducere ale acestora; termenii
Excluderi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10103_a_11428]
-
poetice, a lui avea o gravitate și un timbru greu de confundat. Fără scandal mediatic și alte manifestări promoționale, fără "nonconformisme" bine etajate înspre edificarea unei statui personale, atât de tânărul autor miza exclusiv pe consistența versului său. Așa se prezintă și astăzi, adâncit până la dispariție în propria poezie, surd la surlele și tobele pieței culturale, de-a dreptul autist, ca orice poet adevărat. Problema este că versurile din al doilea său volum, Catafazii, nu-l mai sprijină. Proiectul e mai
O rochie strâmtă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10100_a_11425]
-
Dana Craciun Shalimar Clovnul prezintă po-ves-tea dansatoarei hinduse Boonyi Kaul și a iubitului ei musulman, Noman Sher Noman, cunoscut sub numele de Shalimar Clovnul. Cei doi se căsătoresc, dar Boonyi este sedusă de ambasadorul american în India, Max Ophuls, și își părăsește soțul, fiind la
Salman Rushdie Shalimar Clovnul by Dana Craciun () [Corola-journal/Journalistic/10108_a_11433]
-
practicilor musicale: (1) sfârșitul avangardei (pag. 8), sfârșitul istoriei (pag. 9) și sfârșitul metanarațiunilor (pag. 10) și (2) o nouă atitudine față de trecut (pag. 11), un gust pentru eclectism (pag. 13) și o cerere pentru comunicabilitate (pag. 15). Monografia se prezintă drept o excelentă analiză a fenomenului muzical postmodern, îmbinând într-un mod exemplar prezentarea ideologiei postmoderne, reflectarea diferențiată a spectrului de concepții componistice specifice perioadei și analiză detaliată a unei serii de lucrări representative pentru relația terminologica prezentată în titlul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
premiers à esquisser un concept de musique postmoderne", Friedemann Sallis, Le paradoxe postmoderne et l'oeuvre tardive de Luigi Nono, în: Circuit: musiques contemporaines, vol. 11, nr. 1, 2000, pag. 71. În a patra trimitere de la pagina 71 autorul articolului prezintă o listă cu lucrări în care este implicată această accepțiune: D. COPE, New Directions în Music, Dubuque, Brown, 1976; M. NYMAN, Experimental Music: Cage and Beyond, Cambridge, New-York, Melburn, Cambridge University Press, 1972, 1999; J. ATTALI, Bruits. Essai sur l
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
care) păstrează ambele aspecte; (2) este, la un anumit nivel și într-un anume fel, ironică; (3) nu respectă delimitările între sonoritățile și procedurile trecutului și prezentului; (4) caută să eludeze barierele între "cultură înaltă" și "cultură de masă"; (5) prezintă dispreț față de valoarea (supremă) și indiscutabila a unității (coerentei sau integrității) structurale; (6) refuză să accepte distincția între valorile elitiste și populiste; (7) evita formele totalizatoare (spre exemplu, nu admite că o lucrare muzicală să fie în întregime tonala sau
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sau să fie plasată într-un "mulaj"/tipar formal prescris); (8) include citate și referințe la muzică mai multor tradiții și culturi; (9) integrează contradicțiile, (10) desființează opozițiile binare, (11) include fragmentările și discontinuitățile, (12) integrează pluralismul și eclectismul, (13) prezintă multiple semnificații, (precum) și multiple temporalități, (14) plasează semnificația și chiar structura în auditor, mai degrabă decât în partituri, interpretări sau compozitori.<footnote "1. is not simply a repudiation of modernism or its continuation, but hâș aspects of both; 2
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
1968) de Berndt Aloysius Zimmermann, Sinfonia (1968-1969) și Opera (1970) de Luciano Berio, Sonata nr. 2 pentru vioară și pian (Quasi una Sonata) (1968) și Simfonia nr. 1(1968-1972) de Alfred Schnittke, operă Votre Faust (compusă între 1961 și 1967, prezentată în 1969) de Henri Pousseur și Eight Songs for a Mad King (1969) de Peter Maxwell Davies. Al doilea reper temporal, anul 1979, prezintă evoluția aspectulului pur conceptual-teoretic, deoarece concomitent cu emergentă postmodernismului în câmpul gândirii și practicilor musicale, putem
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și Simfonia nr. 1(1968-1972) de Alfred Schnittke, operă Votre Faust (compusă între 1961 și 1967, prezentată în 1969) de Henri Pousseur și Eight Songs for a Mad King (1969) de Peter Maxwell Davies. Al doilea reper temporal, anul 1979, prezintă evoluția aspectulului pur conceptual-teoretic, deoarece concomitent cu emergentă postmodernismului în câmpul gândirii și practicilor musicale, putem observa și un process de acumulare în planul gândirii teoretice despre musica, literatura, arhitectura și filosofie care se structurează că o succesiune convergență (și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pronunțată tendința de revenire la vernacular. În termenii acestei atitudini, procedeele de citat și colaj apelează lucrările „sacrosancte” ale trecutului muzical savant, insă prin intermediul unei lecturi demistificatoare, extrăgând din consistentă lor profiluri melodice-tematice recognoscibile într-un mod spontan („șlagărele”) și prezentându-le sub forma unui „folclor” al muzicii serioase, cu nimic diferit, spre exemplu, de folclorul muzical urban contemporan sau de charturile cu șlagărele muzicii pop-, rock- sau jazz. footnote>. Putem constată aici o contradicție între (a) imaginea haosului, aceasta înțeleasă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mitologiile mai sus amintite. footnote> în cinci părți, pentru orchestră simfonica și opt voci solistice amplificate (1968-69) de Luciano Berio sau opera Votre Faust (1969) de Henri Pousseur, acestea fiind două lucrări reprezentative pentru simptomatologia gândirii muzicale postmoderne, așa cum le prezintă Célestine Deliège în monografia lui Cinquante ans de modernité musicale: de Darmstadt a l'IRCAM<footnote Editions Madraga, 2003. footnote>. În opinia lui Deliège, Sinfonia reprezintă unul dintre rarele momente în care conceptul de postmodernism își dezvăluie prezența la modul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ea afișează o bucurie (produsă de) propria imaginație combinatorie cu un anumit aer frivol și unic în cazul muzicii; receptarea acesteia condiționând un anumit grad al plăcerii (e(xempli). g(rația)., Kagel, Match). 2. Opera muzicală postmodernă este narativa; ea prezintă o narațiune muzicală și o asamblare compusă din sunete sau structuri (e.g., Rihm, Musik für drei Streicher). 3. Opera muzicală postmodernă explicit eteroclita, i(d).e(st) că dificilă problemă a formei este soluționată prin intermediul unei raportări explicite la forma
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Opera muzicală postmodernă nu se raportează la ea însăși, materialul sau este preluat din alte muzici (e.g., Schnittke, Third String Quartet). 5. Opera muzicală postmodernă este ironică și astfel împinge adevărul artistic spre distorsiunea acestuia și sugerează că ceea ce este prezentat deține o dublă semnificație (e.g., Thomas Adès, Brahms)."<footnote "1. The postmodern musical work is hedonistic; it displays an enjoyment of its own combinatorial imagination with a certain frivolous air unique to music; its reception occurs în the mode of
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala (neoromantica). Astfel, putem vorbi despre cazul acestor trei compozitori drept postmodernism de infiltrare, pe când în cazul lui Wolfgang Rihm valorile neoromantismului tonal se prezintă de la bun început drept program de acțiune. footnote>. Într-un al doilea sens, nici aceasta din urmă lista nu oferă un algoritm, o cheie de lectură care ne-ar permite o identificare și diferențiere a fenomenelor de substanță modernista de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
nu ne ajută cu criteriile prin care am putea opera o selecție, pentru că prin extrapolare să putem asambla o imagine clară a perioadei postmoderne în specificitatea diferențiată a acesteia. În concluzie, nici a doua lista nu clarifica lucrurile și se prezintă ca fiind eterogena. În plus, la a doua poziție observăm o însușire pe care ideologia postmodernă, prin Lyotard, o combate drept structura metadiscursivă și anume aserțiunea - lucrarea muzicală postmodernă este narativa. Ofr, chiar acest narativism muzical (de substanță clasică sau
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern - Pierre Boulez, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives, Eric Satie, Edgard Varèse, Henry Cowell, John Cage). Evident, este vorba și despre excepții de la aceasta "puritate" tipologica, cazul lui Igor Stravinski prezentând un cumul de "identități" stilistice fără o axă conceptuală principala. Este vorba despre evoluția paralelă a cel puțin două tradiții cu diverse grade de profunzime a liniilor de continuitate, ele fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tributara concepțiilor stilistice ale secolului XIX (clasicismul vienez și romantismul austro-german, școlile naționale europene și începutul modernismului muzical): - filonul tonalității la Rachmaninov și neo-tonalismul la Prokofiev, Șostakovici, Hindemith, Orff, Britten, dar și filonul modal la Debussy<footnote Înrâurirea modala se prezintă la Debussy că una "multifațetată" din cel puțin trei direcții: a. tradiția exoticului modal extraeuropean (Băli), b. imaginarul antic (Prélude à l'après midi d'un faune) sau medieval (La cathédrale engloutie), precum și c. pe linia admiraiei față de modalismul lui
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
despre o diferențiere triplă în interiorul aceleiași perioade (postmoderne), iar ambele liste nu pot fi considerate drept totalizante și pe deplin relevante, de vreme ce criteriile pe care acestea le conțin corespund unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv și se prezintă a fi mai degrabă „mozaicate” decât „monolitice”. Este o cu totul altă situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat atât la nivelul etosului (ca răspuns la întrebările ce și cum este exprimat), cât și la nivelul esteticii personale (ca imagine a câmpurilor categoriale abordate) în cazurile concrete ale lui Haydn, Mozart și Beethoven. Omogenitatea, însă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să reprezinte o următoare verigă a lanțului istoric, postmodernismul ar fi un stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale atât asupra funcțiilor și conținuturilor artei, figurii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale atât asupra funcțiilor și conținuturilor artei, figurii artistului, statutului operei, cât și asupra rolului exercitat de cultură în general. Postmodernismul muzical se prezintă că o „simplificare” și „detensionare” deziderativa deopotrivă prin ignorarea definițiilor totalizatoare cu valoare universalizantă, dar și prin refuzul legitimării obligatorii a valabilitații creative prin birocrația instanțelor evaluative tradiționale precum gen, forma, stil. Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mod legitim procesul de dezagregare sub greutatea propriilor acumulări și, implicit, o explicabila „calcinare” în virtutea unor temperaturi de ardere deziderativa mult prea avansate. Postmodernitatea apare că o ultimă „exhalare” sau „expir” devitalizat al ultimei avangarde, o stare „reziduala” a acesteia, prezentându-se ca atare și legitimându-se că descriere detaliată a acestei imagini. O altă analogie, una aproape identică în termeni o prezintă contextul nașterii armoniei din răcirea "magmei" contrapunctice în segmentele cadențiale dintr-o fugă bachiană. Însă cum formele elaborate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]