12,874 matches
-
pereți de plasă, puternic luminată, în care săreau draci mari și mici în toate direcțiile. Haide! Nu te-au învățat la școală să desenezi? Arată ce știi să faci! Desenează o broască țestoasă, o floare, un inorog... La ce te pricepi tu mai bine! Îl privesc cu oroare în timp ce se apropie mama cu grupul ei gălăgios, ce tocmai se desfăta într-o partidă de râs. Miorlăiau în cor ca pisicile în călduri. Las-o în pace! Uite că-ți desenez eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu se aude?... Privesc din nou prin întuneric la locul unde a fost mai înainte capul gnomului, încerc să-i refac imaginea din memorie. Dar de data aceasta nu mai apare; gnomul a dispărut pe vecie și eu nu am priceput nimic din vorbele lui... Ploaia bate temeinic în streașină, mă liniștesc dintr-o dată, deja știu că am să adorm în următoarele minute. Burta mea ascuțită, dezumflată pe-o parte, respiră ca o bășică spartă; copilul adormit și ploaia invită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la sosire și la plecare. În timp ce ele trăncăneau cu bunica, repetam în gând graiul, pe care-l receptam din conversația lor, fără prea mare greutate. Încercam să le deslușesc sensul din context, fără ca să mă intereseze topica conversației sau să pricep ceva din ea: "peșchir", "părădaisă", "crumpiri", "cindă", "șpohert", "firang, "chiscant" (pentru: ștergar, roșii, cartofi, sufragerie, mașină de gătit, perdea, găleată cu stropitoare). "Chiscant" m-a fascinat întotdeauna, multă vreme am crezut că e o insectă uriașă de iarbă. În vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
febril în timp ce vorbește. Mă întreb dacă într-adevăr nu se aude ce spune gnomul și de aceea gesticulează atâta, sau pur și simplu eu nu pot să-l aud. Poate-mi vorbește în alfabetul surdo-mut! Nu aud și nici nu pricep nimic din gesturile lui. Îmi duc instinctiv mâinile la urechi, le astup cu degetele. Un lătrat îngrozitor, strident, disonant îmi arestează timpanele, ce încep să dăngănească în ecou ca niște clopote. Scot repede degetele din urechi; oricum nu deslușesc nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei de duminică, atunci când apărea în fața părintelui invizibil din muntele confesionalului. Și reîncepea acel dialog expiator cu dumnezeirea, în care vocea lui de bariton pronunța malițios și deloc împăciuitor câte o sentință cu fiecare nouă mărturisire a ei. Preotul se pricepea să-i dea fiecărui enoriaș ce aștepta de la el. Cunoscând deja istoriile și profilul psihologic al fervenților săi, chiar dacă nu-i știa după nume, izbutea să le dea nivelul de confidență așteptat, iar gradientul păcatului nu se pronunța niciodată mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dar nu și-au pus întrebarea câte războaie poate duce o dată o armată de îngeri în același timp sau la câți oameni poate Dumnezeu zâmbi deodată. Omul se imaginează singur cu Dumnezeu sau cu îngerul său când se roagă; nu pricepe că rugăciunea lui este bine ordonată în timpul său, și că Dumnezeu nu are noțiunea acestui timp, și că îi poate răspunde fie ieri, fie peste o mie de ani. De-aici pornesc toate confuziile... Mă scol de pe scaun și îndrept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pomișorul cu crăci uscate ale timpului și aceasta nimeni nu o știe se ambiționa să existe un mic glob de lut, cu o luminiță interioară, care-i menținea suflul vieții, cu o îndărătnicie pe care nici ea nu și-o pricepea. Acolo spun Vocile ar fi locul de naștere a toată șleahta de rubedenii ce le monitorizează permanent ca să le amintească mereu cine sunt ca nu cumva să-și uite obârșia. Problema e alta (am aflat întâmplător), tam-nesam, Vocile strămoșești au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nominal lipesc ștampila. Și Primarul, liniștit, cu haina pe umeri, ar vizita orașul, descoperind binefacerile mersului pe jos pe propria-i moșie, sub care sufletele se zbat în cămașa de forță, cu gura lipită cu scotch, încât nici Satan nu pricepe grafologia privirilor îndreptate spre Primărie. Așa că, în Brăila, impresia invaziei a fost fabulată de scriitorii anonimi ai orașului și de ziariștii locali. Doar prin sate se simțeau rezultatele acestei amenințări care putea declanșa oricând un conflict. Dovada o făcea fuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îi arătă o hartă care părea a Brăilei, dar fără Dunăre. Eu vin dintr-un timp invers, viitorul-trecut. Siiiiiigur! spuse paznicul pipăindu-și tocul pistolului. Adică vrei să spui matale că după moldoveni vor fi broaște, sau invers? Bravo, ai priceput, frate-miu, ăștia au fost de la Facerea Lumii arătă pilotul pe hartă zona Moldovei, care era întinsă până în Finlanda. În viitor se vor strânge în România. Păi aici ești, nene! strigă vesel paznicul. Da? În trecutul viitor? Da! confirmă brăileanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ca și cum n-ai fi fost. De fapt, v-ați întâlnit, dar pe alte coordonate, pe care le-ați considerat nepotrivite cu timpul vostru și le-ați părăsit întorcându-vă fiecare la locul său din spațiul său. Mdaaa! se făcu a pricepe paznicul. Dacă spui! Întrebarea e cum facem să-ți vezi aleasa inimii? Frate-miu, telecomanda nu o mai am, timpul meu a înghețat așteptând primăvara. Mă duc pe jos. Aparatul mi s-a făcut praf. Lasă că-l valorifică țiganii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vadă adevărul măreței lor nimicnicii și râdeau ca la vizionarea unei telenovele cu răsturnări de situație pe care nu le înțelegeau. De multe ori te surprinzi în ipostaze pe care dacă le analizezi mai târziu, în filmul memoriei, nu le pricepi ego-ul și te miri pentru că ai provocat lumea cu existența ta, fără să fi vrut să exiști. Și te cufunzi în neliniște și întrebări cu parfum de eseu, ajungând la concluzia: Propoziția 2: Pentru ca aplicația liniară A a spațiului vectorial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îngrozitor de puternice, priveam mărunți la uriașii nori întunecați și nu aveam nicio putere decât de a ne trăi efemeritatea adunată punct cu punct. Ne credeam, firește, de neînvins. Ne credeam, firește, de neînvins, atâta timp cât puteam râde de tot ce nu pricepeam. Un abur de premoniție îl avea Mihai, o pulbere de viziune aveam eu, Valentin Gustav, comicul, indolentul, caricatura zilei de ieri și de mâine. Vedeam deformat totul în afară de propria-mi persoană, hrănită cu sublim de admiratorii mei, colegii aceleiași clase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu termeni care aveau să fie inventați peste 50 de ani, cu ferocitatea disecării în filigran a nonexistenței, ca esență a cauzei și nu ca rezultat al efectului, greu de înțeles pentru cei mai adânci filosofi ai absurdului, ușor de priceput pentru contabilii consubstanțialității din Lumile Superioare, ne făcea să-l privim pe Nilă ca pe o statuie impunătoare a scrisului românesc, deja prezent în cărțile de literatură, fondator al romanului revoluționar, înglobând în el tot ce nu au văzut Victor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unui bețiv adormit, puterea în hertzi a melodiilor izvorâte din player-ul cârciumii, vedeam gărgăunii din capul lui Gustav și undele browniene, toate învelite de solzi în progresie geometrică, numai că la el erau în regresie aritmetică, sensul era schilodit, pricepeam după natura culorilor, unele tindeau spre absolut, altele aveau parfumul tenebrelor umane. Din stadiul de invizibil, analizam fără să vreau stadiul vizibil. Și ei mă vedeau prin ochiul lui Gustav, care vorbea despre mine. Și, într-adevăr, aveam numărul, cantitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Ce plictiseală. Cum cunosc deja toate astea. Sunt aici în seara aceasta doar pentru că nu-mi vine să mă cert cu gazdele noastre. Sunt prietenii mei, deși conversația lor nu mă interesează. -Și nu le întoarceți niciodată politețea? -Niciodată. Nu pricep de ce mai continuă să mă invite. -Poate pentru că sunteți cel mai bun contra-exemplu: ceea ce tocmai mi-ați povestit pe tema decesului, eu nu am auzit niciodată. p. 13 Uimit de a fi petrecut o seară așa de plăcută, mă întorsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
foarte bine și se scuză că m-a deranjat. Nu închise înainte de a preciza că avea chiar acum un meursault fenomenal și că mă lăsa să reflectez. După ce scăpai de pivnicer, îl privii pe Olaf care zăcea pe jos și pricepui că năvala sa îmi despărțea viața într-un înainte și un după. După va veni la timpul potrivit. Mă preocupa înaintele. Cine eram eu? Nimeni nu ar putea răspunde la întrebarea aceasta prea vagă. Chiar punându-mi-o în modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
să-mi spargă vene și artere. Și dacă o să mor și eu? Să mor în același mod ca cel căruia îi uzurpam identitatea? Nu, nu se făcea. Dacă n-ar fi decât din politețe față de anchetatorii care n-ar mai pricepe nimic. Un apel. Două apeluri. Trei. Respiram cu dificultate. Patru. Cinci. Începui să presupun - să sper? - că nu va ridica nimeni receptorul. Șase, șapte. Se va cupla oare un robot? Opt. Nouă. Ce aș prefera? Să răspundă cineva cu respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
puterea: mașina asta mergea perfect. Ce-mi tot îndrugase? Dacă omisiunea cabinei telefonice putea fi pusă pe seama zăpăcelii, mașina în pană scotea în evidență o minciună sfruntată. Fusesem chiar așa de tulburat de nu observasem asta mai curând? Nu mă pricep deloc la mecanică. Este de conceput oare ca un vehicul care are o pană să ruleze fără nicio problemă cu o jumătate de oră mai târziu? Folosise cu certitudine cuvântul „pană”. Mintea mea îi căuta scuze, așa că le găsi: suedezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
cu cuplul acesta? Și de ce continuam s-o numesc Sigrid? Purta cu siguranță un prenume franțuzesc. Care? Nu mi-l puteam imagina. -Ai avea un vin roșu care să meargă cu mâncarea? -Trebuie să fie în cramă, dar nu mă pricep defel. Am zărit o sticlă de vin roșu într-un cotlon al bucătăriei. -Și ăsta? -A da. Pesemne că l-a pregătit Olaf. Se apropie ca să citească eticheta. -Clos-vougeot 2003. E bun? -Remarcabil, scoate dopul. Nu-mi venea să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
din bucătărie un pahar din acel clos-vougeot din ajun. M-am întins pe canapea și am savurat muzica grozavă și vinul de calitate. Era cel pe care îl beau convivii buimaci din Festinul Babettei 1: în mod hotărât, nordicii se pricepeau la vinul de Burgundia. Încruntai din sprâncene: ultimul care-mi vorbise despre vinurile de Burgundia fusese pivnicerul acela la telefon, îndată după moartea lui Olaf. Pe bune, avusesem vreodată un pivnicer? Și mai cu seamă un pivnicer burgund? Baptiste Bordave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
e cam... Ezitai asupra cuvântului potrivit. Nu era nici kitsch nici pompos. Era pur și simplu detestabil. Însă nu puteam spune una ca asta. Ridică cu drăgălășenie din umeri. -Vrei să spui că e altfel decât Bobigny? Este. Nu mă pricep deloc, știu doar că locul acesta calm și luxos m-a salvat. -Dacă ai fi putut să alegi dumneata însăți, ai fi ales vila asta? -N-am idee. Sunt fericită că n-am fost lăsată să aleg, nu știu dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
absurdă? La gândul de a părăsi vila, cântăream o mie de kilograme. Pe ușa pe care o lăsasem întredeschisă, îl văzui intrând pe Biscuit. Cu o vioiciune uimitoare pentru volumul său, sări pe birou și se tolăni pe repertoarul deschis. Pricepui că nu se va mișca de acolo prea curând. Animalele ne comunică mesaje. Acesta nu era ambiguu; dacă rămâi, uite ce-o să devii: o mâță grasă. Mi se păru un mesaj optimist. Dacă tot ce riscam era să devin o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
încât perspectiva de a bea o șampanie de calitate cu o creatură de vis să mi se pară atât de firească. Și asta în vreme ce ar fi trebuit să fiu la volanul Jaguarului ca să scap de Georges Sheneve. Renunțai să mai pricep ce mi se întâmpla. De îndată ce era vorba să mă las purtat de evenimente - mai cu seamă atunci când evenimentele însemnau o roederer medaliată și o femeie frumoasă - eram tare. Viața mea alterna secvențe de paranoia și de toropeală voluptoasă. Era ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Râse. -Chiar intrând în ficțiunea dumitale, nu reușesc să-mi fie teamă. Existența mea contează așa de puțin. Faptul că s-ar putea să mor îmi este indiferent. -Și dacă mor eu? -Îmi spun că știi ce faci. Glumea, ori pricepuse că avertismentul meu era serios? -Cred că asupra vilei apasă un blestem de inerție. -Nici nu știi cât e de adevărat, declară ea. De ce crezi că mă forțez să ies în fiecare zi de dimineața până seara? Pentru că, altfel, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
te asigur că e adevărat. -La fel de adevărat că te numești Olaf, nu-i așa? La picioarele patului, am jucat totul pe o singură carte: -Mă numesc Baptiste Bordave, am treizeci și nouă de ani. Încă tot n-am priceput cine era soțul dumitale, nici care era exact meseria sa. Sâmbătă dimineața, a sunat la ușa mea - de ce la mine? - ca să dea un telefon și a murit pe loc. Am intrat în panică, nu am chemat poliția. Cum am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]